Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1029 A

Ședința publică din data de 12 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : R_____ M______ I______

Judecător : L_____ M_______

Grefier : D______ C________

Pe rol examinarea apelului în C_________ administrativ și fiscal declarat de apelanta DIRECȚIA DE S_______ PUBLICĂ IALOMIȚA în contradictoriu cu intimatul P____ Ș_____, împotriva sentinței civile nr. 2017/18.11.2014 a Judecătoriei Fetești, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________-DSP-SCSP, nr. 0310/21.07.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul a fost declarat în termen, timbrat și motivat, apelantul solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul a depus întâmpinare.

Tribunalul, în temeiul art. 476(2) din Nodul Cod de Procedură Civilă, având în vedere că în apel nu s-au solicitat alte probe, față de caracterul devolutiv al apelului, se consideră lămurit asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept și reține apelul în pronunțare.

După rămânerea în pronunțare, pentru intimat s-a prezentat av. V______ D_____.

După deliberare,

T R I B U N A L U L

Asupra apelului în contencios administrativ de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, la data de 04.08.2014, sub numărul XXXXXXXXXXXXX, petentul P____ Ș_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Țăndărei, __________________, județul Ialomița, în contradictoriu cu intimata Direcția de S_______ Publică Ialomița, cu sediul în mun. Slobozia, __________________, județul Ialomița, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor ________-DSP-SCSP nr.0310/21.07.2014, iar în subsidiar aplicarea unui avertisment.

Soluționând cererea prin sentința civilă nr. 2017/18.11.2014 Judecătoria Fetești a admis în parte plângerea formulată de petent, dispunând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor ________-DSP-SCSP nr. 0310/21.07.2014, cu sancțiunea avertisment.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente :

Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor ________-DSP-SCSP nr.0310/21.07.2014 ( fila 28), petentul P____ Ș_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 52 lit. a din HG nr. 857/2011, reținându-se că la data de 21.07.2014, în urma controlului igienico-sanitar efectuat la S.C. ProdCom Ș_____ S.R.L., în prezenta administratorului P____ Ș_____, s-a constatat că petentul-angajat nu a efectuat examinări medicale periodice.

Petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal și l-a semnat fără obiecțiuni.

Verificând legalitatea procesului verbal contestat, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și care pot fi invocate și de instanță din oficiu, cuprinzând numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a avut în vedere că potrivit art. 52 lit. a din HG nr. 857/2011, neasigurarea de către angajatori din orice domeniu de activitate, public și privat, a examinărilor medicale, prin medicii de medicina muncii, la angajare, la reluarea muncii, la schimbarea locului de muncă și a controlului medical periodic al lucrătorilor, conform reglementărilor legale în vigoare privind supravegherea stării de sănătate și a expunerii profesionale a tuturor lucrătorilor prin servicii de medicina muncii, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice.

În continuare, instanța reținând aplicabilitatea în materie contravențională a art.6 parag.2 CEDO referitor la prezumția de nevinovăție care trebuie recunoscută oricărei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație penală, a avut în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia noțiunea de ,,materie penală,, are un caracter autonom care nu se confundă cu sensul atribuit materiei penale din dreptul intern.

În acest sens, Curtea de la Strasbourg a stabilit în cauza Ozturk contra Germaniei trei criterii pentru calificarea unei materii ca fiind penală, criterii ce nu trebuie întrunite în mod cumulativ respectiv : calificarea faptei din dreptul intern, natura faptei incriminate (gradul de aplicabilitate al normei ) și natura și gravitatea sancțiunii aplicabile.

Curtea de la Strasbourg a statuat că deși contravențiile nu sunt reglementate în domeniul dreptului intern ca fiind de natură penală, ele intră în sfera “acuzației în materie penală,, deoarece, pe de o parte, norma legală încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu unui grup anume care să posede un statut special ( Cauza Ozturk c Germaniei), iar pe de altă parte , sancțiunile aplicabile au caracter de prevenire și pedepsire ( Cauza Lauko c Slovaciei).

Prin urmare, se impune respectarea tuturor exigențelor art.6 din Convenție, iar administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale articolului menționat care consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele faptul că dubiul profită celui acuzat.

Pe de altă parte însă, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.

Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art.6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia.

În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței).

Instanța a mai avut în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza I___ P__ c României (28 iunie 2011) prin care a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V__ Mechelen și alții c Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).

Astfel, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a constatat că petentul nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal nereușind să combată cele consemnate în cuprinsul actului de constatare a contravenției, mai mult petentul recunoscând săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, respectiv că la data controlului deținea buletin de analize încă din data de 12.06.2014, pe care a uitat să le prezinte dar care nu a făcut dovada efectuării examinărilor medicale periodice efectuate prin medicii de medicina muncii.

Față de cele expuse, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina petentului, respectiv cea prevăzută de art. 52 lit. a din HG nr. 857/2011, iar conduita acestuia situându-se în sfera ilicitului contravențional, instanța a constatat că forța probantă a procesului verbal atacat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța a reținut că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.

Totodată, instanța de fond a reținut și faptul că la aplicarea oricărei sancțiuni trebuie avută în vedere regula proporționalității între fapta comisă și consecințele săvârșirii ei, aceasta fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei).

Mai mult, orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice reprezintă modalități de prevenire a săvârșirii de fapte ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

În consecință, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului, fără obligarea acestuia la plata unei amenzi, ca sancțiune corelată unor contravenții cu grad sporit de pericol social.

În speță, instanța a apreciat că sancțiunea stabilită în sarcina petentului – amenda în cuantum de 1.000 lei, deși legală și temeinică, este disproporționată, având în vedere faptul că petentul a efectuat finalmente examinarea medicală periodică la data de 30.07.2014, la un cabinet de medicina muncii – astfel cum rezultă din înscrisul depus fila 33 din dosar, iar aplicarea unei sancțiuni nepecuniare este suficientă pentru a-i atrage acestuia atenția asupra necesității respectării pe viitor a dispozițiilor legale în materie.

Față de considerentele expuse anterior, instanța, în temeiul art.34 din OG 2/2001, a admis în parte plângerea contravențională și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor ________-DSP-SCSP nr. 0310/21.07.2014, cu sancțiunea avertisment.

Împotriva acestei soluții, în termen și nemotivat a declarat apel DIRECȚIA DE S_______ PUBLICĂ IALOMIȚA.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței de fond , ca legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra sancțiunii complementare de suspendare a activității începând cu data de 22.04.2014, situație față de care apare nefirească măsura dispusă cu privire la înlocuirea amenzii aplicate, cu sancțiunea avertismentului, dar care nu atrage anularea sancțiunii complementare.

Pe fondul cauzei, apelanta, prin răspunsul la întâmpinare, apreciază apelul ca fiind întemeiat, solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei și respingerea plângerii contravenționale formulată de petent.

Tribunalul, analizând hotărârea ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 alin.2 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Art.7 din O.G. 2/2001 prevede posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului, chiar și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.

În ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art.5 alin.5 din O.G.2/2001 prevede că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție".

În speță instanța de fond a interpretat eronat probele și a apreciat în mod greșit că sunt aplicabile dispozițiile mai sus menționate, referitoare la aplicarea sancțiunii avertismentului.

Se reține că intimatul contestator a fost sancționat potrivit art.52 alin.1 lit.a din HG nr.857/2011 conform căruia „neasigurarea de către angajatori din orice domeniu de activitate, public și privat, a examinărilor medicale, prin medicii de medicina muncii, la angajare, la reluarea muncii, la schimbarea locului de muncă și a controlului medical periodic al lucrătorilor, conform reglementărilor legale în vigoare privind supravegherea stării de sănătate și a expunerii profesionale a tuturor lucrătorilor prin servicii de medicina muncii” se sancționează cu amendă de la de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice, reținându-se în sarcina acestuia fapta de neasigurare a examinărilor medicale prin medicii de medicina muncii.

Având în vedere că fapta acestuia reprezintă o abatere de la normele de igienă privind condițiile de muncă, față de activitatea desfășurată și specificul localului al cărui administrator este intimatul - bar – și față de condițiile improprii din punct de vedere igienico-sanitar în care acesta desfășoară activitatea, în condițiile în care localul respectiv este deschis publicului, neasigurarea examinărilor medicale reprezintă un pericol sporit prin aceea că pune în primejdie sănătatea celor care frecventează localul respectiv.

Faptul că în urma controlului, intimatul a efectuat examinarea medicală periodică nu reduce pericolul faptei săvârșite deoarece, prin raportare la condițiile în care acesta își desfășura activitatea, rezultă că neasigurarea examinării medicale nu a fost întâmplătoare ci denotă lipsa de preocupare pentru respectarea, în general, a normelor privind sănătatea publică.

De asemenea, se reține că, față de fapta contravențională reținută în sarcina intimatului petent, inspectorul din cadrul instituției apelante i-a aplicat sancțiunea amenzii în limita minimă prevăzută de lege.

Reținând așadar că, față de pericolul concret al contravenției și față de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, sancțiunea amnezii minime aplicată prin procesul verbal de contravenție a fost corect individualizată, în speță nu se impunea înlocuirea acestei sancțiuni cu cea a avertismentului, critica sentinței de fond în acest sens fiind fondată.

Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, urmând să îl admită și să schimbe în tot sentința apelată, în sensul respingerii plângerii contravenționale ca fiind neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 480 alin. 2 N.C.pr.civ. admite apelul declarat de apelantul pârât DIRECȚIA DE S_______ PUBLICĂ IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia, __________________, județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 2017/18.11.2014 a Judecătoriei Fetești, pe care o schimbă în tot și , în consecință :

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P____ Ș_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Țăndărei, ___________________, județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE S_______ PUBLICĂ IALOMIȚA, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 Noiembrie 2015 .

Președinte, R_____ M______ I______		Judecător, L_____ M_______
	Grefier, D______ C________

Red. IRM/Tehnored. CD/ 4 ex/ 03.12.2015

Judec.fond ___________________________>