ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX 4204

DECIZIA CIVILĂ NR.1103/A

Ședința publică din 24 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: H____ M______

Judecător: P__ V_______

Grefier: B_____ D___

Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul formulat de către petenta G______ V_______ E_____, cu sediul procesual în D___, ___________________.6, județul Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 200 din 15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimatul I____________ de J_______ Județean Maramureș, cu sediul în Baia M___, _________________, județul Maramureș.

Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 10 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 394, art. 396 raportat la art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 24 septembrie 2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.200/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea formulată de petenta G______ V_______ E_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE J_______ JUDEȚEAN MARAMUREȘ, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 05.07.2014 de intimat.

S-au menținut dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 05.07.2014.

Pentru a hotărî astfel prima instanță reține în considerentele sentinței următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 05.07.2014 de agenți din cadrul intimatului, petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 1 lit. g indice 1 din HCL al comunei Fărcașa nr. 68/2008. Aceste dispoziții prevăd că strângerea de fonduri pentru diverse cazuri sociale de către persoane care nu au acordul Primăriei și al Poliției Fărcașa..

Agentul din cadrul intimatului a reținut că petenta „aflându-se în loc. Buzești, ______________________ surprinsă în timp ce colecta fonduri pentru diverse cazuri sociale fără a avea acordul Primăriei sau al Poliției.

Fapta reținută în sarcina petentei există și prezintă elementele constitutive din art. 1 lit. g indice 1 din HCL al comunei Fărcașa nr. 68/2008.

Procesul verbal i-a fost comunicat petentei prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 14.07.2014 (f. 20), plângerea fiind astfel introdusă în termenul legal de 15 zile, la data de 24.07.2014, data poștei.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

De asemenea, instanța a apreciat că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În acest sens, se înscrie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României în care Curtea a observat că, în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului, instanțele trebuie sa-i dea ocazia de a-si prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a verifica dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V__ Mechelen și alții c. Țărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).

Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

Astfel, în cauza dedusă judecății, instanța a constatat că petenta a înțeles să se folosească de drepturile sale procedurale, propunând probe în sprijinul plângerii sale, așa cum era obligată și de art.249 și art.10 din Codul de procedură civilă. În acest sens, s-au administrat înscrisuri, interogatoriul intimatului și proba cu un martor, respectiv O___ A_____, persoană de la care s-au solicitat bani pentru cazurile sociale despre care a făcut vorbire petenta.

Prin apărările formulate, petenta nu a probat existența unei alte stări de fapt.

Din verificările efectuate la inițiativa instanței, a rezultat faptul că Asociația DREPTUL LA VIAȚĂ 2010, despre care petenta a făcut vorbire există, este înregistrată în Registrul special al Judecătoriei D___, însă nu reiese din statutul acesteia că ar avea un punct de lucru în județul Maramureș. Totodată, nu reiese din probațiunea administrată că autoritatea locală competentă a autoriza colectarea de fonduri în circumscripția sa ar fi emis o asemenea autorizație în favoarea asociației sus-menționate

În acest context, contractul de voluntariat și ordinul de deplasare depuse în probațiune de către petentă nu fac dovada respectării dispozițiilor legale în materie și vor fi înlăturate din cauză, iar apărările astfel formulate nu sunt verosimile.

Audierea martorei O___ A_____, persoană de la care s-au solicitat bani de către petentă, a adus lămuriri suplimentare asupra stării de fapt, menționând în ședință publică, sub prestare de jurământ, că locuitorii din Fărcașa au fost anunțați de către Primărie, prin intermediul Bisericii, să nu ofere bani persoanelor care solicită acest lucru pentru diverse cazuri sociale, dacă nu le prezintă o autorizație în acest sens de la Primărie. Acest aspect, coroborat cu faptul că această contravenție a fost introdusă în cuprinsul HCL 28/2008 printr-o modificare ulterioară anului 2008 conduc spre concluzia că acest tip de activitate nu este singular în respectiva zonă, astfel că Primăria a inițiat această modificare pentru a putea controla și verifica aceste strângeri de fonduri. Tot din declarația martorei reiese că aceasta nu crede că petenta ar fi eliberat chitanță pentru banii primiți. Acest aspect se coroborează cu faptul că petenta, deși citată cu mențiunea de a depune în probațiune copii după chitanțele pe care le-a eliberat celor care au contribuit cu bani, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Pentru aceste motive, instanța a constatat legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat și a menținut dispozițiile acestuia.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.

Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța consideră că sancțiunea pecuniară este corespunzătoare, nejustificându-se înlocuirea acesteia cu avertismentul. De asemenea nu se poate susține că fapta nu prezintă pericol pentru normele sociale anterior expuse instanța a considerat că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.

Petenta G______ V_______ E_____ a atacat sentința cu apel, solicitând admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal atacat sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea apelului se susține că sancționarea sa în baza Legii nr.61/1991 este nelegală, aspect confirmat de însuși argumentul folosit de către intimat conform căruia era necesar aprobarea pentru a colecta fonduri în numele asociației.

Apelanta-petentă susține că legea nu interzice și nu sancționează fapta stabilită în sarcina sa iar o reglementare legală prin hotărâre a autorităților locale care să oblige asociația să obțină aprobare prealabilă nu există.

Deși pentru toate sumele încasate s-au emis chitanțe cu antetul și ștampila asociației și au fost prezentate agentului constatator toate înscrisurile deținute (actele asociației, cazurile sociale, delegația de serviciu, actele personale, chitanțierele și sumele încasate), apelanta susține că în procesul verbal se consemnează că nu a putut justifica activitatea desfășurată cu acte și a interpretat în mod eronat demersurile sale ca și cerșetorie în interes propriu.

Sentința apelată, în opinia apelantei, este criticabilă sub următoarele aspecte: în mod eronat instanța de judecată face distincție între funcția de casier încasator și activitatea de a pretinde și obține sume de bani de la trecători, deși consemnează prin sentință că apelanta era în delegație de serviciu cu scopul de a desfășura astfel de activități. Instanța trece peste norma legală aplicabilă în cauză conform căreia se pedepsește fapta de a apela în mod repetat la mila publică săvârșită de o persoană aptă de muncă. Instanța refuză să constate că este la prima abatere (lipsind elementul repetitiv al faptei reținute în sarcina sa), că prezintă un cazier contravențional corespunzător, respectiv că actele și sumele de bani aflate asupra sa au fost verificate de agentul constatator. Apelanta mai arată că soluția nu are legătură cu practica generală a instanțelor în spețe similare, practică ce valorifică în interesul petentului tocmai aspectele criticate aici.

Intimatul I____________ de J_______ Maramureș a formulat întâmpinare la data de 02.04.2015 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel și potrivit art. 476-479 Cod pr. civilă tribunalul constată:

Contrar criticilor invocate de către apelanta-petentă prin cererea de apel sancționarea sa contravențională prin procesul-verbal atacat a fost fundamentată din punct de vedere legal pe art.1 lit.g) indice 1 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Fărcașa nr.68/2008.

Conform acestor dispoziții legale constituie contravenție strângerea de fonduri pentru diverse cazuri sociale de către persoane care nu au acordul Primăriei și al Poliției Fărcașa.

Invocarea de către apelanta-petentă a nelegalității procesului-verbal atacat este nefondată întrucât conform art.1 și art.2 din O.G. nr.2/2001 contravenția sancționată de către intimat respectă exigența legalității, ca și element esențial al contravenției, fiind stabilită prin Hotărârea adoptată de către Consiliul local Fărcașa nr.68/2008, act normativ care se circumscrie noțiunii generale de lege impusă de art. 1 din O.G. nr.2/2001.

Prin art.2 din O.G. nr.2/2001 se recunoaște consiliului local competența de reglementare în materie contravențională, restrânsă, așa cum impune în mod expres acest text de lege, la domenii în care nu au fost stabilite contravenții, prin lege sau hotărâre de Guvern.

Din cuprinsul normei contravenționale sancționatoare și al întregii reglementări cuprinse în HCL nr.68/2008 (filele 20-24) reiese că se sancționează o faptă contravențională distinctă de cea cuprinsă în art.3 pct.3 din Legea nr.61/1991 în conformitate cu care constituie contravenție apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă.

HCL nr.68/2008 are un alt obiect de reglementare și sancționează o conduită socială diferită, fiind așadar exclusă nelegalitatea HCL nr.68/2008 din perspectiva cerințelor cuprinse de art.1 și art.2 din O.G. nr.2/2001.

Tribunalul mai reține că prin obiectul și conținutul reglementării HCL nr.68/2008 sunt respectate și caracterul accesibil și previzibil al normei contravenționale cuprinse în art. 2 lit.g) indice 1 din HCL nr.68/2008, fără ca apelanta-petentă să invoce în apărare vicii sub acest aspect.

În ceea ce privește starea de fapt descrisă în cuprinsul procesului-verbal instanța de apel reține că nu prezintă relevanță în cauză dacă apelanta-petentă realiza în mod real o operațiune de colectare de sume de bani pentru a susține cazuri sociale dificile prin Asociația Dreptul la Viață 2010, entitate înregistrată la Judecătoria D___.

De altfel prima instanță a constatat ca fiind în parte probate aceste apărări, concluzie pe care tribunalul o confirmă în cadrul căii de atac, reținând că înscrisurile depuse în probațiune atestă că apelanta-petentă a solicitat și obținut sume de bani în scop umanitar. Chiar dacă martora O___ A_____ audiată în prima instanță a declarat că i s-au solicitat sume de bani de către apelantă și nu s-au emis chitanțe pentru aceste sume, proba este lipsită de relevanță în ceea ce privește temeinicia procesului-verbal.

Chiar în aceste condiții, apelanta-petentă avea obligația impusă de HCL nr.68/2008 de a obține în prealabil o autorizație din partea autorităților administrației publice locale pentru realizarea acestui demers, autorizație pe care nu a solicitat-o și nici nu a făcut dovada că ar deține-o.

Un eventual refuz al acestor autorități putea face obiectul unei cereri în contencios administrativ, ca și contestarea legalității HCL nr.68/2008 sub alte aspecte care exced sferei art.1 și art.2 din O.G. nr.2/2001, mijloace procesuale de care apelanta-petentă nu a uzat.

Prima instanță a făcut o corectă apreciere și aplicare a criteriilor de individualizare a sancțiunii conform art.5, art.7 și art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.

Amenda a fost aplicată la nivelul sumei de 200 lei, cu respectarea limitei minimă și maximă prevăzute de HCL nr.68/2008 sunt de la 25 lei la 2.500 lei.

În considerarea circumstanțelor concrete în care fapta a fost săvârșită redate în cuprinsul procesului-verbal și confirmate de probațiunea administrată în cauză și în absența justificării de către apelantă a unor circumstanțe care să justifice aplicarea avertismentului sau aplicarea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege, instanța de apel constată că sancțiunea amenzii de 200 lei este proporțională cu gradul concret de pericol social al faptei.

Pentru aceste considerente în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanta-petentă G______ V_______ E_____ cu domiciliul procesual ales în D___, _____________________.6, jud. Hunedoara în contradictoriu cu intimatul I____________ de J_______ Județean Maramureș împotriva sentinței civile nr. 200/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER

H____ MIHAELAPOP V_______ B_____ D___

Red.H.M./27.10.2015

T.red.B.D./27.10.2015/4 ex.

Judecător la fond:I____-D_____ B_____