Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
796/2015 din 08 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A___ Operator - 3207/2504

Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. XXXXXXXXXXX


DECIZIA CIVILĂ NR. 796 A

Ședința publică din data de 8 septembrie 2015

Președinte L____ J___

Judecător I___ D____

Grefier D____ B______


S-a luat în examinare apelul declarat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C______ împotriva Sentinței civile nr. 232 din 09.04.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare procesul-verbal de contravenție.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 coroborat cu art. 131 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 482 din același Nou cod, instanța reține apelul spre soluționare.


TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele.

Prin Sentința civilă nr. 232 din 9.04.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, Judecătoria L_____ a admis plângerea contravențională formulată de petenta _______________ L_____ în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – C______ și a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție _______ 14 nr. xxxxxxx încheiat la data de 10.12.2014, exonerând petenta de sancțiunile aplicate prin actul sancționator.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că din procesul verbal de contravenție _______ 14 nr. xxxxxxx încheiat la data de 10.12.2014, locul DN 7 km 585+800 metri, pe raza localității Nădlac, jud. A___ se reține că autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX, proprietatea petentei a fost depistat circulând, la data de 07.09.2014, orele 05:02 fără să dețină rovinieta valabilă, fapt dovedit cu fotografia nr. xxxxxx-xxxxxxxxxx – xxxxxxx și verificările din baza de date a intimatei, împrejurare recunoscută de petentă prin plângerea formulată.

Petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 1750 lei conform art. 8 alin. 2 din OUG. 15/2002 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din actul normativ precitat.

În condițiile în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit și semnat în formă electronică, instanța de fond a făcut aplicarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/16 februarie 2015 prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la interpretarea art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la situația proceselor – verbale de contravenție încheiate în format electronic și comunicate persoanelor sancționate contravențional pe format hârtie și care nu conțin semnătura olografă a agentului constatator, concluzionând că sânt lovite de nulitate absolută.

Prima instanță a reținut că procesul – verbal de contravenție contestat nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, astfel că i se aplică sancțiunea nulității absolute, situație în care celelalte motive invocate în cuprinsul plângerii nu vor mai fi analizate, motivul de nulitate menționat fiind suficient pentru a conduce la constatarea nulității absolute a procesului – verbal contravențional atacat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara - Secția Drumuri Naționale A___ solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și menținerii procesului verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal.

În motivarea apelului a arătat că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile cerute de OG nr. 15/2002, raportat la cerințele de fond și formă impuse de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

A susținut că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.9 alin.2 și 3 din OG nr.15/2002 în lipsa contravenientului și a martorilor, în condițiile în care constatarea săvârșirii contravenției s-a făcut cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei de către SIEGMCR, în baza datelor furnizate de MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor.

A recunoscut că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost generat electronic potrivit dispozițiilor Legii nr.455/2001 de către un agent constatator, semnătură valabilă potrivit prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001.

A susținut că potrivit art. 517 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar publicarea deciziilor pe pagina de internet a ÎCCJ sau comunicarea lor de către Ministerul Public nu pot fi considerate momentul de la care acestea produc efecte juridice.

Intimata apelantă a învederat și faptul că deciziile ÎCCJ nu se aplică pentru trecut, efectele acestei decizii nu pot viza decât actele, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile implicate în activitatea de întocmire și comunicare a procesului verbal de contravenție.

În continuare a susținut că hotărârile ÎCCJ nu pot fi considerate acte normative cu putere de lege în înțelesul dispozițiilor OG nr. 2/2001 sau a Legii nr. 455 și din perspectiva faptului că nu reglementează relații de apărare socială, nu instituie reguli de conduită și norme de incriminare sau care se referă la răspunderea contravențională, la temeiurile și limitele acesteia, ci reflectă o interpretare a unor asemenea prevederi cuprinse în acte normative și adoptate conform procedurii de tehnică legislativă aplicabile în materie.

În drept a invocat prevederile art. 223, art. 12, art. 461 și art. 471 din Noul Cod de procedură civilă, art. 1 alin. 5 și art. 56 alin. 1 din Constituția României.

Prin întâmpinare, petenta _______________ a cerut respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe în sensul anulării procesului verbal contestat respectiv anularea măsurii de sancționare cu amenda contravențională în cuantum de 1750 lei. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii amenzii contravenționale cu avertismentul.

În motivare a susținut procesul verbal întocmit este lovit de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe agentului constatator conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/16.02.2015 prin care a fost admis recursul în interesul legii vizând interpretarea art. 17 din OG nr. 2/2001.

În drept a invocat prevederile OG nr. 15/2002, Ordin nr. 769/2010, OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Examinând apelul de față prin prisma efectului devolutiv conform prevederilor art.476 alin.1, ale art.477 și ale art.479 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, dar și ale art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care prevede obligația judecătorului de a examina legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, precum și legalitatea sancțiunii aplicate, văzând că nu sunt incidente motive de ordine publică, tribunalul constată următoarele :

Apelul este nefondat.

Verificând situația de fapt și modul de aplicare a legii materiale și procesuale de către prima instanță în limitele cererii de apel, tribunalul constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală sub aspectul contestat de apelantă, acela al aplicării Deciziei nr. 6/16 februarie 2015 prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii care a statuat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a), alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Din motivarea deciziei publicată în M. Of. nr. 199 din 25 martie 2015 se reține faptul că Înalta Curte a concluzionat în sensul că semnatura electronică nu se poate atasa decat unui înscris în formă electronică, ca atare nu poate fi aplicata pe un înscris aflat pe suport hartie.

Actul stocat pe suport informatic, având semnatura electronică a autorului său beneficiază de prezumția de validitate prevazută de art. 283 din Codul de procedura civila care impune doar condiția existenței „unor garanții suficient de serioase” de credibilitate a documentului și care funcționeaza atunci cand înscrierea este efectuată de un profesionist exclusiv „în favoarea terților”, iar nu împotriva lor.

În aceste condiții, un act comunicat celeilalte parți pe suport de hârtie, fără semnatura originală a celui de la care emană nu poate avea decat valoarea unei copii a înscrisului electronic original.

Un asemenea act nu produce efecte juridice, susține ÎCCJ de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică, o atare forma de comunicare fiind exclusă a se face de către emitentul actului, fapt ce rezultă din prevederile art. 27 din OG nr.2/2001 deoarece legiuitorul nu a prevăzut o astfel de modalitate de comunicare a actelor de sancționare contravenționale pe care Înalta Curte le asimilează actelor administrative de constatare motiv pentru care trebuie să fie întocmite cu respectarea rigorilor impuse de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv, ale art.17 în privința semnăturii olografe și a art.27 în privința comunicării.

În condițiile în care procesele-verbale contraventionale emise în temeiul OG nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hartie, prin intermediul serviciilor poștale Înalta Curte a reținut că unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnatură electronică extinsă.

A doua chestiune dezlegată de ÎCCJ pe calea recursului în interesul legii vizeaza aplicarea dispozitiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 care reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal determinat de lipsa unui element procedural esential.

Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare electronică a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania – S.A. constituie o lipsă a semnaturii agentului constatator care atrage sanctiunea nulitatii absolute a actului, in conditiile art. 17 din OG nr. 2/2001.

A reținut că prin imprimarea procesului-verbal pe suport de hârtie și comunicarea persoanei sanctionate contravențional în aceasta formă impusă de art. 27 din OG nr. 2/2001 având mențiunea că a fost semnat cu semnatură electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare nu se poate acoperi nulitatea absolută, întrucat, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlaturată câtă vreme lipsește un element calificat de lege ca fiind esențial.

Sânt nefondate criticile apelantei C_____ – SA cu privire la faptul că decizia pronunțată în interesul legii nu este obligatorie pentru instanțele judecătorești de la da publicării ei în Monitorul Oficial al României.

Potrivit prevederilor art. 517 alin.4 din Codul de procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, ceece în doctrină a fost interpretat în sensul că „ de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial hotărârea devine obligatorie pentru instanțe în soluționarea cauzelor în care se ridică această problemă de drept, în sensul că instanțele vor fi obligate să țină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte, nerespectarea acestei obligații de către judecător fiind sancționată ca abatere disciplinară ”.

În doctrină se prevede, de asemenea că decizia dată în interesul legii este aplicabilă atât cauzelor pendinte, speța de față, cât și celor care se formulează ulterior momentului publicării în Monitorul Oficial pe rolul instanțelor judecătorești.

Pentru considerentele prezentate, în baza art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, a art. 34, 17 și 27 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor va respinge apelul declarat de intimata C_____-SA având CUI xxxxxxxx și J40/552/15.01.2004 împotriva Sentinței civile nr. 232 din 09.04.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX și în consecință păstrează hotărârea atacată.

Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată de la partea care a pierdut procesul, urmează a nu fi acordate.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de intimata C_____-SA cu sediul în București, ____________________, sector 6, având CUI xxxxxxxx și J40/552/15.01.2004 împotriva Sentinței civile nr. 232 din 09.04.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX și, în consecință, păstrează hotărârea atacată.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 08.09.2015.


Președinte Judecător Grefier

L____ J___ I___ D____ D____ B______




Red L.J./Tehnored.L.J.

4 ex./18.09.2015

2 _________________________________ instanță : E______ P______

Se comunică:

Intimatei apelante Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Centrul de Studii tehnice Rutiere și Informatică-C______ – București, ____________________, sector 6

Petentei intimate _______________ – L_____, _____________________, nr. 134 F, jud. A___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025