Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3822/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ D_________ B______
Judecător A______ D_____
Grefier O___ - M____ Ș_____
S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES împotriva Sentinței civile nr. 2561/2015, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind petentul S____ N______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2015 și s-au consemnat în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi și când, în aceeași componență, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL :
Asupra apelului civil de față , deliberând constată următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei P______ la data de 13.10.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul S____ N______ a chemat în judecată pe intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxx/06.10.2014 si a masurilor dispuse in baza acestuia.
In motivare, petentul a aratat ca nu se face vinovat de savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina sa prin procesul-verbal contestat, intrucat nu detine vreo societate, astfel ca nu a fost amendat in calitate de persoana juridica.
Petentul a aratat ca a negociat cu ________________________ efectuarea unei lucrari de reabilitare termica, insa patronul societatii mentionate a refuzat eliberarea unei chitante pentru suma achitata cu titlu de pret al lucrarii, motiv pentru care petentul a solicitat interventia organelor de politie, iar politia la randul ei a solicitat interventia unei echipe apartinand ITM.
In drept, petentul a invocat dispozitiile din OG nr.195/2002.
În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei, in copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de inscrisuri, reprezentand: procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxx/06.10.2014 (filele 10-11), proces-verbal de control ________ nr.xxxxxx/06.10.2014 (filele 7-9) si certificat de incadrare in grad de handicap nr.3641/30.5.2013 (fila 12).
Plângerea contravențională formulată de petenta a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei – chitanta _________ nr.xxxxxx/13.10.2014 (fila 18), conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (in vigoare la data introducerii plangerii).
Intimatul a depus la dosarul cauzei intampinare, solicitand respingerea plangerii, ca neintemeiata.
In motivare, intimatul a aratat ca procesul-verbal a fost incheiat cu respectarea tuturor prevederilor legale in vigoare, constatarea abaterii realizandu-se in mod direct de catre agentii constatatori.
Intimatul a aratat ca, in urma controlului efectuat la imobilul petentului, acesta nu a putut face dovada incheierii unui contract individual de munca cu numitii P____ S_____ I____, P___ F_____ si Lazaroiu P____ P___, care prestau activitate pentru petent in calitate de muncitori necalificati.
In drept, intimatul a invocat dispozitiile art.205-208 C.proc.civ.
In dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat (filele 27-37).
In prezenta cauza, instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri si a respins ca neiutila proba testimoniala solicitat de catre petent.
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P______ prin sentinta civilă nr.2561/17.03.2015 a admis plangerea contraventionala formulată de petent, a anulat procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravenției ________ nr.xxxxx/06.10.2014, a exonerat petentul de la plata amenzii in cuantum de 30.000 lei, aplicate prin procesul-verbal contestat si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxx/06.10.2014 (filele 10-11) încheiat de agentul constatator Badulescu C______ din cadrul instituției intimate , petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 30.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzuta si sanctionata de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, retinandu-se că, la data de 03.10.2014, orele 10.30, in urma controlului efectuat la imobilului petentului, s-a constatat ca acesta nu a incheiat in forma scrisa contract individual de munca cu numitii S_____ I____, P___ F_____ si Lazaroiu P____ P___, care prestau activitate de reabilitare termica pentru petent in calitate de muncitori necalificati.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezenta petentului, fiind semnat , sub rezerva dreptului de a formula obiectiuni in fata instantei de judecata.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data inmanarii procesului-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța a observat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța a apreciat că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal nu este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozitiilor art.1 din OG nr.2/2001, constituie contraventie fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarâre a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarâre a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Prin urmare, pentru tragerea la raspundere contraventionala a unei persoane fizice sau juridice ar trebui sa se constate ca a fost comisa o fapta reglementata ca si contraventie de unul dintre actele normative anterior mentionate, ca aceasta a fost savârsita de persoana respectiva si cu vinovatia prevazuta de lege. Raspunderea intervine doar daca exista concordanta între persoana care se face vinovata de savârsirea faptei contraventionale si persoana ce urmeaza a fi sanctionata.
Aplicarea sanctiunii contraventionale unei alte persoane decât celei care a comis fapta sau aplicarea unei sanctiuni în conditiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale contraventiei retinute în sarcina sa, nu poate conduce decât la anularea actului prin care s-a constatat fapta si s-a dispus sanctionarea.
Petentul a fost sanctionat în baza art.260 alin.1 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, potrivit carora primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), constituie contraventie si se sanctioneaza cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Pentru a cerceta daca sunt întrunite elementele constitutive ale contraventiei pentru care a fost sanctionat, instanta a analizat si prevederile articolului 16 alineatul 1 la care face referire textul sanctionator. Conform acestuia, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.
Angajatorul - persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a încheia, în forma scrisa, contractul individual de munca anterior începerii raporturilor de munca.
Intrucat potrivit dispozitiilor art.14 alin. 1 din Codul muncii, prin angajator se întelege persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, iar potrivit alin.3 din acelasi text de lege - persoana fizica dobândeste capacitatea de a încheia contracte individuale de munca în calitate de angajator, din momentul dobândirii capacitatii depline de exercitiu, instanta este de parare ca art.16 alin.1 nu vizeaza angajatorul persoana fizica, obligatia de a încheie contracte individuale de munca anterior începerii raporturilor de munca fiind instituita numai în sarcina angajatorului, persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare activitate independenta sau asociatie familiala.
Din interpretarea sistematica a prevederilor legale anterior redate, instanta a retinut ca o persoana fizica poate avea calitatea de angajator, în sensul Codului muncii. Pe de alta parte însa, dispozitiile care reglementeaza faptele care constituie contraventii sunt de stricta interpretare, în sensul ca, pentru a se retine în sarcina unei persoane – fizice sau juridice – ca se face vinovata de încalcarea unei norme contraventionale trebuie ca fapta comisa în realitate sa se suprapuna exact peste tiparul cuprins în norma incriminatoare, or art.16 alin.1 circumstantiaza calitatea de angajator, enumerând în mod limitativ angajatorii carora li se aplica acele prevederi legale, anume persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala, fara a mentiona angajatorul persoana fizica ”.
F___ de cele ce preceda, instanta a retinut ca în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției retinute prin actul administrativ atacat, persoana sanctionata neavand calitatea de subiect activ al contraventiei.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis plângerea formulată de petent si a anulat procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravenției ________ nr.xxxxx/06.10.2014, exonerandu-l pe petent de plata amenzii aplicate in sarcina sa prin actul administrativ mentionat anterior.
În temeiul art. 9 alin. 2 C.proc.civ, care statuează principiul disponibilității în procesul civil, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat appel I____________ T_________ de Muncă Arges criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A arătat apelantul invocând prevederile art. 260 alin.1 lit. e din Codul Muncii că pozitia procesuală a petentei a fost una de negare a faptei fiind un angajator de rea credintă care si-a asumat riscul primirii la muncă a persoanelor fără a încheia cu acestea formele legale de angajare iar aplicarea sanctiunii amenzii este proportională cu criteriile de individualizare prev. de art. 21 din OG nr. 2/2001.
S-a solicitat admiterea apelului , schimbarea sentintei si respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată în apel, petentul intimat S____ N______ a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând în esentă că nu are nici-o formă de activitate ca persoană fizică sau juridică iar persoanele de care face vorbire apelanta au fost aduse de _____________________________________ la Registrul Comertului cu nr. 0rd. JXXXXXXXXXXX Podeni nr. 147 judetul Arges . A arătat apelantul că toată altercatia a pornit din momentul în care a refuzat să plătească ultima transă de 500 ron numitului L_______ I_____ D______ iar cele relatate pot fi dovedite cu plângerea formulată chiar a doua zi la sectia de politie , plângere care a fost retrasă la insistentele asupra sotiei sale .
Prin răspunsul la întâmpinare ITM Arges a reluat sustinerile din cadrul apelului .
La dosar în apel au fost depuse declaratiile numitilor V____ I____ ; L_______ I_____ D______ ; P___ F_____; L_______ P____ P___ ; S_____ I____- L_____ ; P____ I____ S_____ ; date în fata organului de politie.
Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de apelant tribunalul constată că apelul este nefondat.
Astfel, din cuprinsul înscrisului depus la fila 10 a dosarului de fond reprezentând procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxx/06.10.2014 încheiat de agentul constatator Badulescu C______ din cadrul instituției apelante , rezultă că petentul S____ N______ a fost sancționat cu amenda în cuantum de 30.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzuta si sanctionata de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, retinandu-se că, la data de 03.10.2014, orele 10.30, in urma controlului efectuat la imobilului petentului, s-a constatat ca acesta nu a incheiat in forma scrisa contract individual de munca cu numitii S_____ I____, P___ F_____ si Lazaroiu P____ P___, care prestau activitate de reabilitare termica pentru petent in calitate de muncitori necalificati.
În analizarea sustinerilor petentului tribunalul retine că dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut din moment ce prezumtiile bazate pe fapte si legi opereaza in sistemul nostru de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului in masura in care statul respecta limite rezonabile fara sa impuna conditii imposibil de indeplinit si respectand dreptul la aparare al contravenientului.
Persoana sanctionata contraventional are dreptul la un proces echitabil conform art.31-36 din OG nr.2/2001 in care sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt retinuta in procesul verbal contestat nu corespunde modului in care s-au desfasurat evenimentele iar sarcina instantei este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionata o conduita antisociala si respectarea dreptului la aparare al petentului.
În verificarea temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile OG nr.2/2001-reglementarea cadru in materie contraventionala se retine că art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator - analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, se constată că respectă toate aceste cerinte sanctionate cu nulitatea absoluta.
Orice alte lipsuri din procesul-verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului verbal si din această perspectivă, se retine ca i-ar reveni petentului obligația de a propune probe și aduce probe care să dovedescă contrariul celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoiala rezonabilă , stiut fiind ca in materie contraventionala se angajeaza raspunderea chiar si pentru culpa cea mai simpla.
În acest context se retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei contestat a fost intocmit si cu respectarea art. 16 din OG nr.2/2001, agentul constatator a descris starea de fapt - faptele contraventionale retinute in sarcina petentului si a incadrat in drept starea de fapt expusa, instanta putand sa aprecieze corectitudinea incadrarii juridice, precum si temeinicia celor retinute.
Pe situatia de fapt se retine că la data de 03.10.2014, orele 10.30, in urma controlului efectuat la imobilului petentului, s-a constatat ca numitii S_____ I____, P___ F_____ si Lazaroiu P____ P___, prestau activitate de reabilitare termica pentru petent in calitate de muncitori necalificati si nu aveau încheiat in forma scrisa contract individual de munca .
Prin actul de învestire a instantei , si constant pe parcursul solutionării cauzei în fata instantei de fond si în apel, petentul intimat S____ N______ a sustinut că nu se face vinovat de fapta retinută în sarcina sa deoarece nu are calitate de persoană juridică si nu are deschisă o societate, nefiind patronul societătii ci cel păgubit , amenda fiindu-i aplicată gresit acestuia .
În verificarea acestor aspecte tribunalul retine că în cuprinsul fiselor de identificare depuse la dosar la filele 32-34 dosar fond , P____ S_____ I____, P___ F_____ si L_______ P____ P___ au arătat că nu au încheiat contract individual de muncă si nu au negociat un salariu , iar din cuprinsul înscrisurilor depuse la filele 40 si 46 dosar fond rezultă că Societatea Lazalulu Termojob SRL cu nr. de înregistrare xxxxxxxx , nr. înmatriculare JXXXXXXXXXXX are ca obiect de activitate alte lucrări de instalatii pentru constructii .
Se retine de asemenea că din continutul declaratiilor date în fata organului de politie martorii V____ I____ ; L_______ I_____ D______ ; P___ F_____; L_______ P____ P___ ; S_____ I____- L_____ ; P____ I____ S_____ a rezultat în esentă că în perioada septembrie- octombrie 2014 acestia au desfăsurat activităti în constructii în cartierul T____ V___________ ,că au fost abordati de petent care le-a propus să-i izoleze apartamentul folosindu-se de o schelă ce nu apartinea petentului si era deja instalată , banii urmând să-i primească de la L_______ P___ după ce acesta îi primea de la petent , L_______ P___ fiind cel care a solicitat martorul pentru lucrare ( P___ F_____ ). A rezultat de asemenea că _______________________ ce are ca obiect de activitate instalatii si constructii , a negociat lucrarea si a instalat schela urmând să anvelopeze apartamentul numitului S_____ L_____ din T____ V___________ si că mai era interesat un vecin , nefiind desfăsurate activităti de constructie pentru petent( L_______ I_____ D______ ) , activitătile de anvelopare fiind desfăsurate de firma numitului L_______ . ( S_____ I____ L_____ ).
Rezultă asadar că în spetă nu s-a făcut dovada în concret că petentul ar fi angajat persoane pentru desfăsurarea unei activităti pentru care trebuia îndeplinite cerintele încheierii unui contract individual de muncă în sensul art. 260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale contraventiei pentru care a fost sanctionat petentul ,considerente pentru care tribunalul , în raport de temeiurile legale sus invocate , apreciind că sentinta civilă apelată este temeinică si legală o va păstra , iar în temeiul art. 480 alin.1 NCPC va respinge apelul ITM ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES cu sediul în P______, __________________________, jud. Arges împotriva Sentinței civile nr. 2561/17.03.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petentul S____ N______, cu domiciliul in P______, ___________________________. 23, ______________, __________________ , CNP xxxxxxxxxxxxx.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03 decembrie 2015 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, M_____ D_________ B______ |
|
Judecător, A______ D_____ |
|
Grefier, O___ - M____ Ș_____ |
|
Red. AD/4 ex/04.01.2016