Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1478/2015 din 21 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL P______

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 1478

Ședința publică de la 21 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - G_______ N_____

JUDECĂTOR - I______ C_______

GREFIER - D______ D_______


Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de intimatul IPJ P______, cu sediul in Ploiesti, __________________.60 judetul P______, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/26.11.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul S_____ I___, domiciliat in ____________________________________ judetul P______.

La apelul nominal făcut in ședința publica a raspuns intimatul, lipsind apelantul.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Intimatul avand cuvintul arata ca nu are cereri de formulat in cauza.

Instanța luind act ca nu mai sunt cereri de formulat in cauza, față de actele si lucrările dosarului considera cauza in stare de judecată și acorda cuvintul in dezbateri.

Intimatul S_____ I__ avand cuvintul, solicita respingerea apelului si mentinerea ca legala si temeinica a hotaririi pronuntata de prima instanta. La interpelarea instanței susține că a traversat __________________ deplasa de la mașina sa în locul în care se afla agentul de poliție, dar nu pe trecerea de pietoni.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului de față :

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul S_____ I__, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I__ P______, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/15.04.2013 întocmit de intimat.

În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 15.04.2013, conducand auto VWGOLF cu nr.de inmatriculare XXXXXXXXX, dinspre posta mare catre intersectia B_____ cu G_____, a virat dreapta spre blocul Mercur-Unirea, pe banda a doua, prima fiind deja aglomerata, iar pe trotuarul de vizavi, se afla un singur pieton, intre doua ghivece ornamentale, si care i-a facut semn sa mearga mai departe, iar la circa 50 metri, a fost oprit de un agent de politie si sanctionat contraventional pentru ca nu daduse proritate de trecere pietonului aflat in traversare, fapt total neadevarat, odata pentru ca pietonul se afla pe trotuar, nu manifestase nici o intenție sa traverseze si oricum agentul de politie nu putea observa intersecția datorita distantei si a aglomerației de mașini.

A mai arătat petentul că, încercând sa il convingă pe agentul de politie de modalitatea in care s-au petrecut lucrurile, acesta l-a amenințat ca il amendează si pentru ca a trecut spre el prin loc nepermis, iar in momentul in care s-a îndepărtat, a observat cum agentul de politie a oprit o mașina, si l-a pus pe șoferul acesteia sa semneze ca martor, procesul verbal pe care el refuzase sa il semneze.

În drept, petentul nu a motivat plângerea.

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv: copia procesului-verbal contestat si copia cartii de identitate.

La data de 26.11.2014, intimatul depune la dosar intimpinare si documentatia care a stat la baza emiterii procesului verbal, solicitand respingerea plangerii si judecarea plangerii in conformitate cu prevederile art.223 alin.3 C.pr.civ.

La acelasi termen de judecata, instanta procedeaza la ascultarea martorului propus prin plangere, de petent, numita S_____ I______.

Deși legal citat, martorul asistent R___ M____ nu s-a prezentat în instanță.

Prin sentinta civilă nr. xxxxx/26.11.2014 Judecătoria Ploiesti a admis plângerea formulata de petentul S_____ I__, impotriva procesului verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx/15.04.2013 emis de intimatul IPJ P______ si a dispus anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.04.2014 întocmit de intimat și exonerarea petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei aplicată prin procesul-verbal menționat.

Pentru a pronunța aceasta sentință prima instanța a retinut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.04.2013 emis de intimat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 450 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a mai conduce pe drumurile publice, întrucât la data de 15.04.2013 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe __________________________________ Gara de Sud către centru și ajungând la intersecția cu _______________, efectuând viraj dreapta către _______________________ a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, totodată a traversat ________________________.

Din punct de vedere al legalității actului sancționator, instanța de fond a apreciat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând nici o cauză de nulitate absolută.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a retinut în ce privește situația de fapt menționată în cuprinsul procesului verbal atacat, faptul că procesul verbal întocmit cu respectarea formalităților impuse de lege de către persoana împuternicită să procedeze astfel, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.

Prezumția de legalitate nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate.

Această analiză trebuie să urmărească în mod esențial asigurarea condițiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent.

Contestatorul trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra, iar în condițiile în care prin mijloace de probă se răstoarnă prezumția relativă de legalitate, agentului constatator urmează a-i incumba obligația probării temeiniciei procesului-verbal.

Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție și instanța de judecată a încuviințat probele solicitate de acesta, în vederea dezbaterii lor contradictorii.

Instanța de fond a mai retinut însă, în conformitate cu jurisprudența CEDO, că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este relativ mare, instanța constată că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiului conform căruia sarcina probei incumbă în totalitate acuzării ar duce la lăsarea nepedepsită a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.

În cauza de față, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța a constatat că prin depoziția martorului audiat în cauză la propunerea petentului, S_____ I______ – soția petentului (menționată și în procesul-verbal de contravenție), s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal.

Martorul audiat în cauză a declarat că se afla în autovehiculul condus de petent când a fost oprit de Poliție, dar că pe trecere nu se afla niciun pieton aflat în traversare, fiind o persoană care gesticula, pe trotuar, la o distanță de circa 10 m de trecerea pentru pietoni, între două ghivece ornamentale pe trotuar.

Conchizând, în urma analizării materialului probator administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța de fond a constatat că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, în calitate de act administrativ al autorității de stat, a fost răsturnată în cauză, susținerile petentului în conformitate cu care „pe trecerea pentru pietoni nu se afla nici un pieton. Un singur cetățean se afla pe trotuarul din dreapta mea, dar nu în dreptul trecerii pentru pietoni” au fost confirmate de martorul audiat în cauză.

De asemenea, instanța de fond a constatat că nu se poate reține în sarcina petentului că a traversat prin loc nepermis, aceasta realizându-se ca urmare a faptului că agentul constatator l-a invitat pe petent la autoturismul de serviciu, aflat pe partea opusă a străzii pentru completarea procesului-verbal.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța de fond în baza art. 34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, a admis plângerea contravențională formulată, si a dispus anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/15.04.2014 întocmit de intimat și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei aplicată prin procesul-verbal menționat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimatul I__ P______ solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale și menținerea ca legal și temeinic întocmit a procesului-verbal de contravenție contestat.

În motivarea cererii de apel se susține că situația de fapt a fost corect reținută de agentul constatator, a fost constatată în mod direct de acesta astfel încțt procesul-verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși.

Se mai susține că prin întâmpinarea ofrmulată la judecata pe fond, a solicitat ca instanța să analizeze cu mare atenție depozițiile martorilor prin prisma subiectivismului de care aceștia pot da dovadă, iar în situația în care sunt incidente dispozițiile art. 315 alin.1 pct.2 C. pr. civ., se opune acestor solicitări. Ori, dispozițiile art. 315 alin.1 pct.2 C. pr. civ. reglementează faptul că nu pot fi martori soțul, fostul soț, etc.

Instanța de fond nu a ținut cont de solicitările apelantului intimat, trecând la audierea soției petentului, fără a argumenta acest aspect în vreun fel.

În drept, art. 466 și urm. C. civ., OUG 195/2002, OG 2/2001.

Prin întâmpinarea formulată, apelantul a solicitat respingerea apelului ca nefondat motivat de faptul că sentința instanței de fond est elegală și temeinică. Susține intimatul petent că în mod corect instanța de fond a admis proba cu martorul solicitat de acesta, fiind un martor real în timp ce martorul I__ nu a fost prezent la fața locului și nici la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție și nici nu s-a prezentat în instanță deși a fost citat. Mai susține intimatul petent că a fost sancționat cu rea credință pentru contravenția constând în traversare neregulamentară, în condițiile în care agentul constatator i-a cerut să îi aducă actele de la mașină, context în care a traversat de la mașina echipajului la mașina proprie.

Se mai arată că agentul de poliție se afla la 50 km distanță de trecerea de pietoni astfel încât, în condiții de trafic aglomerat, acesta nu avea cum să observe contravenția reținută în sarcina petentului

Mai departe, relatează că a formulat sesizare la comandatul poliției Ploiești însă este nemulțumit de modul de soluționare a acesteia.

La întâmpinare au fost atașate, în fotocopie, înscrisuri.

Nu s-au solicitat probe noi în apel.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, susținerilor părților, actelor și lucrărilor dosarului precum și dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază apelul fondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.04.2013 petentul intimat S_____ I__ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 450 lei ( 300 lei + 150 lei) și suspendarea dreptului de a mai conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 15.04.2013, ora 12:00 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe __________________________________ Gara de Sud către centru și ajungând la intersecția cu _______________, efectuând viraj dreapta către _______________________ a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, totodată a traversat ________________________.

În c epriveșt emotivul de apel referitor la nepronunțarea de către instanța de fond asupra cererii intimatului de a nu fi audiași martorii prevăzuți la art. 315 alin.1 pct.2 C. pr. civ., este întemeiată.

În acest sens, tribunalul reține că prin întâmpinarea deusă în termen legal ( fila 20 dosar fond), intiamtul apelant I__ P______ a arătat că se opune solicitărilor de audiere amartorilor prevăzuți de textul de lege anterior menționat.

Potrivit art. 315 alin.1 pct.2 C. pr. civ., nu pot fi martori soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul.

La termenul din 26.11.2014, instanța, fără a se pronunța asupra probelor solicitate precum și asupra poziției intimatului exprimată prin întâmpinare, a trecut la audierea martorei Ș_____ I______, fosta soție a petentului astfel cum rezultă din declarația aflată la fila 34 dosar și cum confirmă însuși intimatul petent.

Pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 315 alin.1 pct.2 coroborat cu alin.2 C. pr. civ. tribunalul va înlătura depoziția martorei Ș_____ I______ audiată de instanța de fond, constatând că audierea s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor procedurale în vigoare,

Mai departe, tribunalul reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial, autentic și beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie în măsura în care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege. Această prezumție este însă una relativă, făcând dovadă asupra stării de fapt reținute până la proba contrară. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no xxxxx/96, § 16, 20 mart. 2001; A_____ c. României, no xxxxx/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penala (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancțiunea aplicată contestatorului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Astfel, tribunalul apreciază că procesul-verbal contestat îndeplinește condițiile prevăzute în lege, situație în care petentul nu mai beneficiază de prezumția de nevinovăție, revenindu-i sarcina de a răsturna prezumția de legalitate și temeinice a acestuia.

De asemenea, tribunalul constată că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie dacă faptele ce constituie contravenții sunt constatate personal de agenții constatatori prevăzuți de art. 15 al. 2 si 3 din OG 2/2001, iar din conținutul procesului-verbal de contravenție, precum și din actele anexate la întâmpinare, rezultă că agentul constatator a constatat personal săvârșirea de către petent a faptelor reținute în sarcina sa.

Tribunalul constată că în actul de constatare a contravenției sunt corect descrise faptele care constituie contravenții, iar textul de lege este corect indicat.

Deși petentul intimat contestă contravențiile reținute în sarcina sa, din susținerile acestuia se confirmă contravenție constând în traveersarea neregulamentară și se conturează indicii referitoare la existența celelalte contravenții, rezultând din atitudinea revoltată a persoanei care gesticula pe trotuar, astfel cum susține intimatul petent ( susțineri identice, de altfel, cu cele ale martorei audiată la fond).

Susținerea intimatului petent potrivit căreia a fost nevoit să traverseze de la mașina la al cărei volan se aflase către echipjul de poliție nu poate fi primită având în vedere că potrivit art. 193 din HG 1391/2006, „conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier sau, după caz, al polițistului de frontieră, este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalți pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicațiile polițistului”.

Raportul agentului constatator confirmă cele reținute în conținutul procesului-verbel de contravenție.

Față de considerentele mai sus analizate, constatând că sentința instanței de fond este rezultatul greșitei aprecieri a probelor administrate, tribunalul va admite apelul, va dispune schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională și va menține ca legal și temeinic întocmit procesul-verbal de contravenție contestat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Admite apelul formulat de intimatul IPJ P______, cu sediul in Ploiesti, __________________.60 judetul P______, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/26.11.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul S_____ I___, domiciliat in comuna Paulesti, ___________________ judetul P______.

.Schimbă în tot sentința civilă apelată și pe fond, respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.10.2015.


Președinte, Judecător,

G_______ N_____ I______ C_______

Grefier,

D______ D_______



Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red. GN/ Tehnored. jud.GN/ Gref. DD./ 2 ex./27.11.2015

J.F. A____ G_____ – Judecătoria Ploiești

d.f. XXXXXXXXXXXXX










Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025