Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Contestaţie în anulare - Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
531/2015 din 11 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Contestație în anulare


R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din data de 11 iunie 2015

Instanța compusă din:

Președinte - H________ G___

Judecător - P_______ M_____ M______

Grefier - F______ G___________ G______

DECIZIA NR. 5 3 1

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea Societatea Comercială ROYAL G_____ S.R.L. în contradictoriu cu intimatul O______ NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N____ BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.102 A/30.01.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_______, având ca obiect cerere în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru contestatoarea Societatea Comercială ROYAL G_____ S.R.L. avocat S______ C_________, iar pentru intimatul O______ Național pentru Jocuri de N____ București, consilier-juridic Ș_____ V_______.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța dispune rectificarea denumirii contestatoarei ca fiind S.C. Royal G_____ SRL și înmânează duplicatul întâmpinării apărătorului societății contestatoare.

Avocat S______ C_________ arată că temeiul juridic de drept al contestației în anulare este grava eroare materială în dezlegarea actelor formulate de ONJN; în planul excepțiilor, tribunalul nu s-a pronunțat pe excepția lipsei de obiect al apelului, consideră că apelul a fost lipsit de obiect în condițiile în care apelanta a fost sancționată pentru o faptă pe care nu a comis-o, deci dispozițiunile celor două acte normative care reglementează activitatea jocurilor de noroc, respectiv OUG 77/2009 și HG 870/2009 nu impun obligația ca la punctele de lucru care au până la trei aparate, să fie acoperite suprafețele vitrate.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra contestației în anulare.

Avocat S______ C_________ solicită admiterea contestației. Arată că Decizia 102 A/30.01.2015 este rezultatul unei grave erori materiale; societatea în urma controlului a fost sancționată cu amendată substanțială pentru faptul că spațiile vitrate nu au fost acoperite cu panouri sau alte asemenea materiale, ori asemenea obligație nu exista pentru respectiva sala de jocuri. Consideră că această hotărâre nu face altceva decât să valideze o greșeală a inspectorului ONJN care i-a sancționat pentru această faptă care nu au comis-o. Nu au comis fapta și nu rezultă pericolul social. Lipsa obligației de a opaciza spațiile vitrate au arătat-o și la Judecătoria B_______ și în întâmpinarea pe care au depus-o la apelul formulat, însă nu au fost luate în considerare. În condițiile în care obligația respectivă nu le revenea și că fapta nu constituie contravenție, solicită rejudecarea cauzei și admiterea contestației formulată și pe cale de consecință, anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.

Consilier-juridic Ș_____ V_______ arată că procesul verbal de contravenție privește două contravenții și nu una, iar în contestația în anulare se face vorbire de o singură contravenție și nu două; se cerere anularea procesului pentru una singură, deși sunt două contravenții. Susține că nu a identificat nici o eroare materială vis-a-vis de decizia Tribunalului B_______. Că instanța de fond pretinde existența celor două contravenții, dar nu apreciază caracterul sancționator grav și aplică sancțiunea avertismentului; instanța de apel reindividualizează cele două sancțiuni, apreciază că faptele există, respectiv această faptă sancționată mai grav cu 25.000 lei și dispune menținerea procesului verbal; nu este vorba de nici o eroare materială în soluțiile celor două instanțe și solicită respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.

Avocat S______ C_________ în replică arată că prevederile art. 15 al. 6 lit. a nu se aplică pentru punctele de lucru care au doar trei aparate; consideră că și instanța de fond nu s-a aplicat asupra acestuia motiv fundamental de bază.


T R I B U N A L U L ,

Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8295 din 06.06.2014, Judecătoria B_______ a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta ___________________ Fălticeni, prin administrator C____ B_____ C_________, în contradictoriu cu intimatul O______ Național pentru Jocurile de N____ – Direcția de Supraveghere și Control și a înlocuit sancțiunea amenzii în sumă de 27.000 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție __________/A nr. 2582/13.03.2014, cu avertisment.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________/DGSC/A nr. 1148 încheiat la data de 12.03.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă totală de 27.000 lei, reținându-se în procesul - verbal faptul ca în urma controlului operativ și inopinat efectuat prin sondaj la punctul de lucru situat în B_______, Calea Națională nr. 8 au fost identificate trei aparate de joc tip slot machine, aparținând ___________________ Fălticeni, la data si ora controlului fiind găsit un jucător la unul din cele trei aparate care nu deținea bilet. Totodată s-a constatat că la punctul de lucru suprafețele vitrate nu erau acoperite cu autocolante. Că, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției petentul a formulat la data de 27.03.2014, in termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal, prezenta plângere.

Examinând procesul - verbal de contravenție prin prisma exigentelor de forma prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a constatat că acesta îndeplinește rigorile legii sub aspect formal.

Verificând, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 si temeinicia procesului - verbal de contravenție contestat, instanța de fond a apreciat că situația de fapt așa cum a fost reținută prin procesul – verbal de contravenție corespunde realității. Că, împrejurarea inexistentei la momentul controlului a unor panouri sau altor mijloace de acoperire a suprafețelor vitrate de la exterior, este certa, rezultând din probele administrate în cauză. De asemenea, a reținut prima instanță că obligația instituita de legiuitor de a se asigura acoperirea suprafețelor vitrate cu autocolante, panouri sau alte asemenea, este fundamentata, evident, pe dezideratul de a se împiedica vizualizarea activităților de jocuri de noroc, activități ce sunt specifice ca activități economice ce constituie monopol de stat si care trebuie desfășurate de organizatorii de jocuri de noroc numai in concordanta cu cerințele impuse de legiuitor. A constatat că, în cazul de fata perdele si grilajele de fier nu împiedica ci cel mult diminuează vizualizarea activităților de jocuri de noroc. De asemenea, s-a mai reținut că nici în ce privește cea de-a doua contravenție privind utilizarea aparatelor de tip slot machine, fără emiterea anticipată a biletului, este certa, petenta făcând de altfel, apărări de circumstanțiere asupra acestui aspect.

Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat ca faptele, în materialitatea lor există, așa cum au fost reținute în procesul – verbal de contravenție, s-a reținut și conduita culpabilă a petentei, care, nerespectând normele legale imperative în materie, a acționat cu vinovăție la neîndeplinirea obligațiilor legale care îi reveneau.

In ce privește însă sancțiunea de natură a fi aplicată conduitei contravenționale constatate, prima instanță, reținând existența faptei cu conținut contravențional, a apreciat că împrejurările concrete de săvârșire a faptei imprima acesteia un grad de pericol social redus, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, instanța de fond a reținut ca petenta a justificat o conduita financiara corecta a societății până în prezent, constând în achitarea licențelor pentru aparatele din gestiune, precum si celelalte taxe care asigura funcționarea legala a societății, inclusiv pentru cele din locația ce face obiectul cauzei, că societatea nu a fost sancționată anterior, că administratorul societății a răspuns invitației trimise de inspectorii constatatori, a pus la dispoziție toata documentația solicitata, a furnizat datele cerute. De asemenea, s-a reținut că în ce privește cea de-a doua contravenție, aceasta nu a avut un grad de pericol contravențional ridicat, fiind vorba doar de un singur client fara bilet.

F___ de cele sus arătate, instanța de fond, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, a apreciat ca scopul stabilirii și sancționării răspunderii contravenționale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza 1 din O.G. nr. 2/2001.

Pentru aceste motive, instanța a admis în parte plângerea formulata si a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel apelantul intimat O______ Național pentru Jocurile de N____ București, întemeiat pe prevederile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În motivarea cererii de apel s-a menționat că nu se justifică înlocuirea sancțiunii aplicate inițial, având în vedere că fapta nu poate fi considerată de o gravitate redusă având în vedere limitele între care se sancționează o asemenea contravenție, respectiv între 25.000 și 50.000 lei amendă. Că aplicarea sancțiunii avertismentului ar echivala cu lipsa unei riposte ferme a societății, ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii. Că legiutorul impune în sarcina organizatorilor de jocuri de noroc condiții și sancțiuni deosebit de severe, mult mai severe decât sancțiunile aplicate de organul de control în speță. Mai susține apelantul că instanța de fond nu a ținut seama în aprecierea gradului mare de pericol social al faptelor săvârșite de rațiunile pentru care a fost înființat O______ Național pentru Jocuri de N____, aceste rațiuni fiind acelea de a diminua evaziunea fiscală , de prevenire a dependenței de jocuri de noroc, protecția minorilor, protecția socială asupra unor categorii vulnerabile incitate la cheltuieli excesive, etc.

Ori, prin desfășurarea de jocuri de noroc în punctul de lucru al petentei fără ca ferestrele să fie acoperite prin colantare, care să împiedice vizualizarea acestora, fără emiterea de bilete la jucători, intimata a săvârșit în mod continuu fapte de evaziune fiscală, iar prin neacoperirea ferestrelor incită populația la practicarea jocurilor de noroc, având drept consecințe crearea dependenței față de acest tip de activitate și incitarea minorilor la practicarea acestora.

Cu privire la faptul că petenta nu a mai fost sancționată pentru comiterea acestui gen de fapte, a susținut apelanta că în mod greșit prima instanță a reținut acest fapt, întrucât ___________________ Fălticeni i-au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale, prin procese verbale încheiate la 3.09.2013, 01.10.2013, 04.11.2013 și 08.11.2013.

În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimata- petentă ___________________ Fălticeni a depus întâmpinare față de motivele de apel , prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a soluției pronunțată de prima instanță.

Prin decizia nr.102 A/30.01.2015 tribunalul a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins ca nefondată plângerea contravențională, constatând următoarele:

În mod corect a reținut prima instanță că petenta se face vinovată de comiterea contravențiilor pentru care a fost sancționată și a menținut procesul verbal de contravenție, constatând legalitatea și temeinicia lui.

Cu privire la măsura înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului, Tribunalul a apreciat că, raportat la gradul concret de pericol social al faptelor reținute în sarcina petentei, prima instanță a dispus în mod nejustificat respectiva măsură.

Având în vedere limitele între care se sancționează o contravenție de tipul celei comise de ___________________ Fălticeni, respectiv între 25.000 și 50.000 lei amendă, faptul că legiuitorul impune în sarcina organizatorilor de jocuri de noroc condiții și sancțiuni deosebit de severe, în scopul de a diminua evaziunea fiscală, de prevenire a dependenței de jocuri de noroc, de protecție a minorilor, de protecție socială asupra unor categorii vulnerabile incitate la cheltuieli excesive, a apreciat tribunalul că sancțiunea ce a fost aplicată intimatei prin actul sancționator a fost corect individualizată de organul constatator, care a ținut seama atât de împrejurările comiterii faptelor, de gradul de pericol social, cât și de circumstanțele personale ale contravenientei, aplicându-i o amendă orientată către minimul prevăzut de lege.

Că prin desfășurarea de jocuri de noroc în punctul de lucru al petentei fără ca ferestrele să fie acoperite prin colantare, care să împiedice vizualizarea acestora, ___________________ Fălticeni a incitat în mod continuu populația la practicarea jocurilor de noroc, acest fapt având drept consecințe crearea dependenței față de acest tip de activitate și incitarea minorilor la practicarea jocurilor de noroc.

Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că prin prisma gradului de pericol social concret al faptelor reținute și având în vedere conduita contravențională anterioară a petentei, căreia i-au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale, prin procese verbale încheiate la 3.09.2013, 01.10.2013, 04.11.2013 și 08.11.2013 pentru comiterea de fapte de același gen, scopul sancțiunii contravenționale nu poate fi atins decât prin executarea sancțiunii amenzii, aplicarea unei sancțiuni morale fiind ineficientă.

În consecință, în baza art. 480 Cod de procedură civilă Tribunalul a admis cererea de apel și pe cale de consecință a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins ca nefondată plângerea contravențională.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea ____________________.R.L., întemeiată pe disp.art. 503, 508 Cod procedură civilă, solicitând a se constata eroarea materială săvârșită în judecarea apelului și pe cale de consecință, admiterea contestației în anulare.

În motivare contestatoarea a arătat că decizia este rezultatul unei grave erori materiale, deoarece instanța a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei de obiect a apelului invocată prin întâmpinare, în condițiile în care societatea a fost amendată pentru o faptă care nu este sancționată de către OUG nr. 77/2009 și HG nr. 870/2009.

Astfel, contestatoarea a susținut că punctul de lucru în cauză desfășurându-și activitatea într-o locație în care activitatea principală este de cafe-bar, și având instalate doar un număr de trei aparate de joc, potrivit disp. art. 24 al. 3 din HG 870/2009 nu li se aplică prevederile al. 1 lit. b din același act normativ, respectiv obligația de acoperire cu panouri, autocolante și alte asemenea, suprafețele vitrate.

Contestatoarea a considerat că în judecarea apelului nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 476 Cod procedură civilă în sensul că tribunalul nu a efectuat o nouă judecare a fondului cauzei, și nu s-a realizat efectul devolutiv al apelului, deoarece: în judecarea apelului instanța a avut în vedere doar motivele invocate de apelantă referitoare la pericolul social, fără să țină cont de nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție invocată prin întâmpinare; nu s-a reținut că la instanța de fond s-a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor OUG nr. 77/2009 și HG nr. 870/2009; faptul că la fond s-a înlocuit amenda cu avertismentul nu poate conduce la ignorarea faptului că societatea a fost sancționată abuziv; rejudecarea cauzei în apel ar fi trebuit să însemne punerea în discuție a excepțiilor invocate, precum și constatatoarea pe fondul cauzei a lipsei sale de vinovăție, societatea fiind sancționată incorect, nelegal, pentru o faptă contravențională pe care nu a comis-o.

În dovedire contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

În cauză a formulat întâmpinare intimatul ONJN solicitând respingerea contestației și menținerea deciziei.

În motivare intimata a arătat că în concret contestatoarea nu identifică și nu nominalizează eroarea materială din cuprinsul deciziei, solicitând în realitate o nouă rejudecare a cauzei și confundând eroarea materială cu eroarea de drept.

Analizând contestația formulată, prin prisma motivelor invocate, instanța reține că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 503 alin. 2 pct. 2 și 3 și alin. 3 NCPC, hotărârile instanțelor de recurs/instanțelor de apel care nu pot fi atacate cu recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Astfel cum s-a arătat și în doctrina juridică, contestația în anulare specială vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale căii de atac, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, pe această cale neputând fi valorificate greșeli de judecată ori de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, sau de rezolvare a unui incident procedural.

De asemenea, omisiunea instanței de control de a examina toate motivele de casare sau modificare este admisibilă ca motiv în contestația în anulare doar dacă se referă efectiv la un motiv, nu și la un simplu argument de fapt sau de drept invocat de parte, argumentele fiind întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.

În speță se invocă necercetarea excepției lipsei de obiect a apelului, însă, din modul cum a fost formulată și motivată această susținere rezultă că în fapt este doar o apărare de fond, care nu impune pronunțarea separată a instanței, ci se subsumează motivării principale, care de altfel a fost reluată și în prezenta contestație.

Astfel, toată motivarea contestatoarei în dovedirea erorii materiale se subscrie aceleiași idei, cum că instanța nu a reținut că a fost sancționată pentru o faptă necomisă.

Or, motivul vizând aprecierea instanței de control asupra probelor și a dispozițiilor legale nu poate face obiectul contestației în anulare, după cum s-a arătat, pe această cale neputându-se îndrepta eventuale greșeli de judecată.

De asemenea, de vreme ce asupra modului cum a reținut instanța de fond legalitatea procesului-verbal și vinovăția contestatoarei-petente aceasta nu a formulat apel, aceste aspecte nu mai puteau fi reluate în discuție la soluționarea apelului.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că cererea contestatoarei nu este întemeiată, motiv pentru care urmează a o respinge ca nefondată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :


Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea Societatea Comercială ROYAL G_____ S.R.L., cu sediul procesual ales la Cabinet avocat S______ C_________ din municipiul Suceava, _____________________. 1, județul Suceava, în contradictoriu cu intimatul O______ NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N____ BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, sector 3, ________________________. 9, împotriva deciziei civile nr.102 A/30.01.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11 iunie 2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

H________ G___ P_______ M_____ M______ F______ G.G______








Red. – PM

Tehnored. FG/PM

4 ex./15.10.2015





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025