Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
61/2016 din 13 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI :RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 61/2016

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ S_____ S_____

Judecător O_______ C_____ S________

Grefier N_______ C________


Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, împotriva sentinței civile nr. 3040 din data de 30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă C______ A____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

În condițiile art.237 și urm. și art.341 și urm. NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC s-a procedat la vizionarea CD-ului în ședință publică, după care constată că nu mai sunt alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, reținând cererea de apel spre soluționare.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 3040 din data de 30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta C______ A____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___ și a fost anulat procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 15.01.2015 de Inspectoratul de Poliție al Județului G___ –Biroul Rutier.

A reținut prima instanță că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 15.01.2015, petenta a fost sancționată contravențional cu 585 lei amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile pentru fapta prev. de art.101 alin.3 lit. a din O.U.G.nr.195/2002, reținându-se că în data de 15.01.2015 în jurul orelor 17:30 pe _____________________________. Tg-J__, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Mall spre Dedeman, circulând însă pe contrasens fără a fi într-una din situațiile în care se efectuează regulamentar manevra de depășire .

Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către petentă cu următoarea mențiune „Nu sunt de acord”.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, instanța a constatat că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității.

Nu s-au reținut criticile petentei cu privire la nedescrierea corespunzătoare a faptei, ca neavând suport, întrucât în cuprinsul actului contestat, agentul constatator a realizat descrierea completă a faptei reținute, cu arătarea datei când a fost comisă, a orei și locului, precum și a împrejurărilor în care a fost comisă.

Pentru stabilirea situației de fapt, instanța a reținut poziția procesuală a petentei, în sensul nerecunoașterii faptei imputate, insistând asupra faptului că nu a circulat pe sens opus.

În privința probațiunii, este de remarcat că petenta ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "acuzatului" dincolo de orice îndoială rezonabilă, acesta fiind standardul Curții EDO în materie penală.

În cauză, în dovedirea vinovăției petentei, intimatul a înaintat la dosar înregistrarea video-radar și înscrisuri, iar petenta, pentru a răsturna prezumția de temeinicie a procesului verbal a solicitat proba cu înscrisuri, probe administrată în cauză.

În speță, imaginile captate în înregistrarea videoradar depusă la dosar sunt neclare, respectiv nu se observă marcajele longitudinale de pe carosabil și nici numărul de înmatriculare al autoturismului condus de către petentă, înregistrarea fiind efectuată în timpul înserării, observându-se doar un șir de autoturisme ce au fost nevoite să depășească un alt autoturism staționat (lumini fixe), creându-se un dubiu în ceea ce privește vinovăția contravenientei, dubiu ce profită acesteia (în dubiu pro reo).

În raport de cele reținute, în baza art.34 din O.G.nr.2/2001, instanța a admis plângerea petentei și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 15.01.2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___ criticând-o pentru netemeinicie. A apreciat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele motive: petenta a fost sancționată, în calitate de conducător auto, pentru că a circulat pe sensul opus mers, fără să fi fost în situația de a efectua manevra de depășire.

Prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, fapta săvârșită de contravenientă a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul poliție prezent la fața locului. De asemenea, săvârșirea contravenției a rezultat din imaginile înregistrate cu ajutorul aparaturii video-radar. Nu prezintă relevanță faptul că în imagini nu este vizibil marcajul longitudinal (datorită momentului din zi în care a fost efectuată înregistrarea), contravenția existând și în lipsa marcajului, dacă se circulă pe sensul opus.

Pe de altă parte, prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, nu a fost combătută prin administrarea vreunei probe.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 411 alin.1 pct. 2 teza a doua din Cod de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă.

Intimata - petentă C______ A____, a formulat în apel întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.

În fapt, prin sentința nr. 3040 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Tg-J__ a admis plângerea formulata de către intimata petentă în contradictoriu cu apelanta I.P.J. G___ și a anulat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 15.01.2015 încheiat de către I.P.J. G___ - Biroul Rutier, exonerând-o de sancțiunile aplicate.

Referitor la motivele invocate de către apelanta, a învederat următoarele:

A susținut apelanta faptul ca soluția pronunțata în cauză este netemeinică, deoarece fapta a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la față locului, iar din imaginile înregistrate cu ajutorul aparatului video-radar rezultă săvârșirea contravenției.

Așa cum a rezultat din probele administrate, petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției ce a fost reținută în sarcina sa.

A considerat ca pe parcursul judecății a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție.

Mai mult, oricărui proces-verbal de contravenție i se recunoaște valoarea probatorie, doar dacă este susținut de alte mijloace de probă. Or, în speță, procesul-verbal nu este susținut de nicio probă, ci, dimpotrivă, înregistrarea video-radar depusă de către apelant la dosarul cauzei întărește nevinovăția contravenientei. Prin urmare, a considerat constatarea agentului ca fiind neadevărată, procesul-verbal fiind netemeinic și nelegal.

Sub aspectul temeiniciei trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, petentei nu i se poate reține sarcina dovezii celor constatate în procesul-verbal a cărui anulare a solicitat-o.

Apelanta a indicat ca și mijloc de probă raportul agentului constatator, ajungându-se astfel într-o situație absurdă în care vinovăția petentei să fie stabilită în baza unui înscris al aceluiași agent constatator al cărui proces-verbal l-a contestat, ceea ce în opinia sa este inadmisibil.

A considerat ca nu se poate reține vinovăția petentei raportându-se la ceea ce descrie agentul constatator în cadrul acelui raport care este întocmit pro-causa - după formularea plângerii contravenționale și comunicarea exemplarului nr. 2 către apelantă - spre a fi anexat la întâmpinare și în care se fac apărări de fond sau chiar se ridică excepții, în pofida faptului că agentul constatator nu deține calitatea de avocat sau de consilier juridic și nici măcar nu figurează (personal) ca parte în proces, fiind bine cunoscut faptul că procedura judiciară având ca obiect „plângere contravențională" se desfășoară între petentul-persoană fizică/ juridică și instituția din care face parte agentul constatator, în calitate de intimat.

Un asemenea înscris olograf, întocmit la o luna după întocmirea procesului-verbal, nu poate constitui o probă suficientă pentru a reține vinovăția contravenientului-petent, în caz contrar conferindu-i-se chiar o valoare probatorie mai mare și decât cea a depoziției martorului care apare în fața instanței și depune mărturie, sub jurământ.

Sub acest aspect amintește că însăși Curtea Constituțională a României a subliniat în cuprinsul Deciziei nr. 1096/2009 [13] că: "Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție (...). Chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza A_____ împotriva României, 2007, a statuat că, «deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravențională decât pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală». O asemenea poziție este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracțiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penală în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."

În mod corect a reținut instanța de fond faptul ca petenta ar trebuii să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "acuzatului" dincolo de orice îndoiala rezonabilă, așa cum statuează CEDO.

În ceea ce privește înregistrarea video-radar, a solicitat să se observe faptul că tocmai aceasta susține cele menționate de petenta.

În acest sens, s-a observat faptul că înregistrarea este neclară și nu s-a observat marcajele longitudinale de pe carosabil, nici măcar numărul autoturismului condus de către petentă. Așa cum a reținut și instanța de fond în considerente, în înregistrare s-a observat doar un șir de autoturisme ce sunt nevoite să depășească un alt autoturism staționat (lumini fixe), creându-se astfel un dubiu în ceea ce privește vinovăția persoanei contraveniente, dubiu care îi profită (în dubio pro reo).

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205 alin. 2 și art. 480 alin. 1 Cod de procedura civilă.

În conformitate cu art. 411 Codul de procedura civila, în caz de neprezentare a solicitat judecarea cauzei și în lipsă

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 3040 din 30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. xxxxx/318/2013 a fost admisă plângerea formulată de petenta C______ A____ și s-a dispus anularea procesului-verbal contestat, cel cu ________ nr. xxxxxxx/15.01.2015.

A reținut prima instanță că există un dubiu cu privire la vinovăția contravenientei petente, atât timp cât imaginile captate prin înregistrarea video sunt neclare, împrejurare în care petenta nu trebuie să facă dovada contrarie a situației de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție.

Criticile invocate de apelantul intimat I__ G___ sunt întemeiate, având în vedere actele și lucrările dosarului precum și probele administrate în cauză.

Astfel, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat de I__ G___ la data de 15.01.2015, s-a reținut în sarcina intimatei petente C______ A____ că la data de 15.01.2015, în jurul orelor 17:30, pe _____________________________. Tg-J__, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Mall spre Dedeman, circulând însă pe contrasens fără a fi într-una din situațiile în care se efectuează regulamentar manevra de depășire, faptă prev. de art.101 alin.3 lit. a din O.U.G.nr.195/2002.

Se reține că procesul verbal de contravenție a fost întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări astfel că beneficiază de o prezumție simplă, relativă de legalitate și veridicitate, situație în care este de analizat prin coroborare cu celelalte dovezi, nefiind necesară administrarea de probe suplimentare în dovedirea vinovăției persoanei sancționate de către organul constatator, ci revine obligația celei dintâi de a proba o altă situație de fapt decât cea descrisă în conținutul actului constatator.

Este unanim acceptat că în aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, nu este încălcat în nici un fel dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil.

În urma observării înregistrării video, tribunalul constată că în șirul de autoturisme ce apare în imagini este și cel cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, ce s-a constatat și nu s-a contestat că a fost condus de către petenta din speță. Mai mult, se relevă faptul că aceasta a circulat pe sensul opus și nu în depășirea unui alt vehicul.

În raport de cele de mai sus, respectiv în condițiile în care petenta nu a administrat nici la fond și nici în apel probe prin care să combată prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, iar prin înregistrarea depusă la dosar intimatul confirmă săvârșirea faptei pentru care a dispus sancționarea petentei, instanța de fond a apreciat în mod eronat că plângerea este întemeiată.

Nu poate fi reținută apărarea intimatei petente referitoare la raportul agentului constatator, întrucât acesta nu este reținut și analizat de instanță ca probă în dosar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___ și va schimba sentința pronunțată de instanța de fond, în sensul că va respinge plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, cu sediul în Tg. J__, __________________, județul G___, împotriva sentinței civile nr. 3040 din data de 30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – petenta C______ A____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în oraș Rovinari, _________________, ___________.2, ___________, jud. G___.

Schimbă sentința în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petentă împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.01.2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 13.01.2016, Tribunalul G___.

Președinte,

A_____ S_____ S_____

Judecător,

O_______ C_____ S________

Grefier,

N_______ C________

Red. ASS/Tehnored.N.C.

2 ex./12.02.2016.

Jud. fond. C.L.M.






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025