Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
10256/2015 din 28 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

JUDECĂTORIA B_____

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.xxxxx

Ședința publică din data de 28.10.2015

PREȘEDINTE - M______ L___- judecător

GREFIER – M_____ T_____

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect “plângere contravențională” formulata de petentul B______ D____ în cotradictoriu cu intimatul I__ B_____, cu citarea intervenientului B____ I___, și C________ A________ SA-SUCURSALA B_____


La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ( incheiere care face corp comun cu prezenta sentință), dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 08.10.2015 pentru data de 21.10.2015 și ulterior pentru data de 28.10.2015.

INSTANTA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

La data de 06.10.2014 a fost inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, plangerea contraventionala formulata de petentul B______ D____, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 27.09.2014, prin care solicita anularea actului atacat ca nelegal și netemeinic, în principal iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate, cu un avertisment, cu consecința anulării măsurii complementare a reținerii permisului de conducere..

F___ cheltuieli de judecata.

In motivarea plângerii, petentul a învederat că a fost sancționat pentru că la data de 24.09.2014 , conducând auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________-a asigurat la efectuarea menevrei de mers înapoi și a acroșat auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care se afla în spatele său, fapta imputată fiind prevăzută de art. 54 alin. 1 din OUG 195 din 2002, sancționată conform art. 100 alin. 2 din același act normativ. În plus, petentului i-a fost aplicată o sancțiune pentru omisiunea de a se prezenta în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului rutier, la organele de poliție, pentru întocmirea actelor de constatare.

A precizat petentul că procesul verbal atacat este lovit de nulitate întrucât: nu este indicat locul comiterii contravenției, nu este indicat actul normativ și temeiul juridic al aplicării sancțiunii, dreptul la apărare al petentului fiind încălcat, vătămarea neputând fi altfel înlăturată decât prin anularea actului.

A menționat petentul în plus că nu a fost menționat de către agentul constatator nici temeiul juridic în baza căruia a fost adoptată măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.

Referitor la temeinicia actului, petentul a precizat că în seara zilei de 24. 09.2014, în calitate de conducător auto, se afla oprit în stația situată pe _______________________ timp ce elibera bilete de călătorie pasagerilor, a auzit o bufnitură aceasta provenind din impactul cu auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și partea din stânga spate a microbuzului.

Referitor la omisiunea de a se prezenta la organele de poliție pentru a se întocmi actele de constatare, petentul a precizat că își desfășoară activitatea după un program strict și foarte încărcat.

Referitor la solicitarea subsidiară, petentul a menționat că în cazul în care se va constata că se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa, se impune ca sancțiunea ce i-a fost aplicată să fie reindividualizată în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate cu avertisment.

În drept, au fost invocate prevederile art. 5 alin. 2, art. 7, art. 16, art. 17, art.21 alin. 3, art. 34 alin. 1, din OG 2 din 2001, art. 6 CEDO.

In dovedirea celor învederate s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriul intervenientului forțat, proba testimonială.

Intimatul nu a formulat în cauză întâmpinare însă, la data de 26.02.2015 a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal atacat ( fila 23 -27).

La data de 17.03.2015 a fost depusă de către petent notă de ședință ( fila 31) prin care a menționat că procesul verbal atacat a fost încheiat cu rea credință susținerile agentului constatator inserate în cuprinsul actului intitulat Raport neputând fi reținute întrucât sunt subiective.

A fost citat în temeiul art. 33 alin. 1 din OG 2 din 2001 în calitate de intervenient numitul B____ I___, în calitate de persoană implicată în accidentul rutier.

În temeiul art. 33 alin. 2 din OG 2 din 2001, a fost citat asigurătorul RCA C________ A________ –SUCURSALA B_____.

Conform încheierii de ședință de la termenul din data de 29.05.2015, a fost încuviințată pentru petent proba cu înscrisuri. Proba testimonială cu martorii V______ G_______ Ș_____ și K___ N______, audiați la termenul din data de 25.09.2015, declarațiile acestora, date sub prestare de jurământ fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Au fost atașate la cererea instanței de judecată, de către intimatul I__ B_____ înscrisurile întocmite la încheierea procesului verbal atacat.

Deși citat în vederea audierii, intervenientul forțat B_____ I___, nu s-a prezentat pentru a-și preciza poziția legat de evenimentul rutier în care a fost implicat.


Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

La data de 27.09.2014, a fost incheiat de agentul constatator al intimatului procesul verbal ________, nr.xxxxxxx prin care in fapt, s-a retinut in sarcina cotravenientului ca, „a condus auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și nu s-a asigurat la efectuarea menevrei de mers înapoi, acroșând auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care se afla oprit în spatele său. De asemenea, nu s-a prezentat la unitatea de poliție, în termenul legal de 24 de ore, pentru întocmirea actelor de constatare”, pentru faptele imputate fiind aplicată contravenientului sancțiunea amenzii în cuantum de 720 lei ( 360+360 lei ) și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.

Analizand procesul verbal atacat, instanta constata ca din punct de vedere formal, acesta a fost in mod legal intocmit, cuprinzand toate mentiunile prevazute de dispozitiile art.16 si 17 din OG 2/2001. In plus, instanta constata ca in cauza, au fost respectate si dispozitiile art. 16 alin. 7 OG 2/2001, contravenientului fiindu-i adus la cunostinta dreptul de a formula obiecțiuni, acesta menționând: „ nu am dat cu spatele. Eram oprit în stație”.

Se vor respinge astfel ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora actul atacat nu conține o indicare a locului faptei –din lecturarea atentă a acestuia, rezultând că s-a inserat de către agentul constatator __________________________ ca loc al comiterii faptelor, datele menționate fiind suficiente pentru ca petentul să își poate exercita dreptul la apărare pe care îl invocă.

Se vor respinge ca nefondate și celelalte susțineri ale petentului legate de forma actului atacat, toate mențiunile procesului verbal fiind în măsură a permite instanței să aprecieze natura și gravitatea faptelor imputate.


Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

În ce priveste starea de fapt, instanta, constata ca, cele retinute de agentul constatator cu privire la contravenția prevăzută de art. 54 din OUG 95 din 2002 au fost infirmate de probele administrate în cauză.

Reține instanța de judecată astfel că, afirmațiile petentului cuprinse în procesul verbal atacat la rubrica „ obiecțiuni” conform cărora ar fi fost oprit în stația auto, la momentul impactului sunt confirmate de depozițiile martorilor audiați în cauză K___ N______ și V______ G_______ Ș_____, ambii martori precizând că la momentul când au fost auzite zgomotele produse de impactul cu auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX autovehiculul petentului se afla în staționare.

Va constata astfel instanța că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 54 din OUG 195 din 2002 întrucât conform probelor administrate a rezultat că petentul nu a efectuat manevra de mers înapoi, la momentul impactului aflându-se în staționare.

Referitor la omisiunea petentului de a se prezenta la organele de poliție, urmare a evenimentului rutier în care a fost implicat, în vederea întocmirii actelor de constatare, instanța reține că situația de fapt avută în vedere la întocmirea actului atacat nu a fost contrazisă de nici un element din cele avute in vedere in cauza. Astfel, cu toate că petentul a menționat că omisiunea se datorează unui program încărcat pe care trebuie să îl respecte, aceasta nu poate fi reținută ca o cauză de exonerare de răspundere. Nu se poate astfel reține că săvârșirea faptei s-a datorat unor împrejurări mai presus de voința contravenientului și care să scape puterii de control a acestuia.

In consecinta, instanta constata ca in cauza, prezumtia de legalitate si temeinicie a actului constatator a fost parțial rasturnata, petentul facandu-se vinovat doar de contravenția constând în omisiunea de a se prezenta la organele de poliție în vederea întocmirii actelor de constatare.

Avandu-se in vedere si faptul ca petentului, pentru această contravenție, i-a fost aplicată o amendă minimă prevazută de lege pentru contraventia savarsită, astfel incat nu se pune problema reindividualizarii sanctiunii-in conditiile in care gradul concret de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicarii avertismentului -, in temeiul art.34 al.1 din OG 2/2001, instanta apreciaza ca plangerea dedusa judecatii in acest dosar este întemeiată doar în parte, astfel că va proceda conform celor menționate în dispozitiv.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:


Admite în parte plangerea contraventionala formulata de petentul B______ D____ domiciliat in B_____, _____________________, _____________, __________________ împotriva procesului verbal ________, nr.xxxxxx din data de 27.09.2014, in contradictoriu cu intimatul I__ B_____ cu sediul in B_____, _____________________. 28, jud. B_____, cu citarea intervenientului B____ I___, domiciliat în Sf. G_______, _____________________, nr. 11, _____________, ___________________ și cu citarea C________ A________ SA-SUCURSALA B_____ cu sediul în B_____, Calea București, nr. 16-18, jud. B_____.

Dispune anularea în parte a procesului verbal de contravenție ________, nr.xxxxxx din data de 27.09.2014, în ce privește contravenția constând în neasigurarea la mersul cu spatele.

Exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 360 lei, aplicată pentru contravenția prev. de art. 54 alin. 1 din OUG 195 din 2002.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal atacat.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se va depune la Judecătoria B_____.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.10.2015.


P_________ GREFIER

M______ L___ M_____ T_____



M.L. 07 Ianuarie 2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025