Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
954/2013 din 05 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia nr. 954/2013

Ședința publică din 05 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C______ B______

Judecător T___ P______

Judecător D_____ S______

Grefier E____ L_______ B_____

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta intimată I____________ Județean de Poliție Gorj împotriva sentinței civile nr.661 din 08.03.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent F______ V_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că recursul a fost declarat la data de 24.04.2013 și din dovada de îndeplinire a comunicării sentinței civile rezultă că aceasta a fost primită de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței din partea firmei la data de 03.04.2013. S-a luat act că recurenta intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 2 C procedură civilă.

Verificându-și competența în temeiul art.159 ind.1 alin.4 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 tribunalul stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Tribunalul a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului și s-a procedat la soluționarea acestuia pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 661 din 08.03.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul F______ V_____, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Gorj, s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat de intimată la data de 11.12.2012, cu sancțiunea "avertisment".

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11.12.2012 s-a reținut în sarcina petiționarului că nu a respectat semnalele și indicațiile polițistului rutier, fapta fiind prev. de art.100 alin.3 lit. f din OUG nr.195/2002, fiind sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei.

Potrivit art.34 din OG nr.2/2001, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia actului de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, și a reținut sub aspectul legalității că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din OG nr.2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să fie invocate din oficiu. Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției, din analiza prevederilor art. 34 din actul normativ indicat reiese că procesul verbal face dovadă cu privire la situația de fapt constatată până la proba contrarie.

Astfel, din înscrisurile existente în dosar, în special declarația dată de petent în fața organelor de poliție(fila 19), a rezultat fără dubiu că la data de 11.12.2012, petentul aflat la volanul microbuzului, deși a observat că unul dintre polițiști i-a făcut semn cu brațul întins orizontal, nu a oprit autovehiculul ci și-a continuat drumul până când a fost depășit și oprit de mașina poliției.

Apărarea petentului în sensul că nu a înțeles semnalul agentului de poliție nu poate fi primită în cauză, orice deținător al permisului de conducere, știind că acest semnal reprezintă oprirea pentru control a autovehiculului respectiv. Însă, deși nu s-au putut reține motive de nelegalitate și netemeinicie în privința procesului verbal, instanța de fond a avut posibilitatea să aprecieze asupra întinderii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, potrivit dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001, constatând că amenda de 500 lei este disproporțională în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent și urmările produse.

Față de criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, ținând seama de gradul de pericol social minim al faptei ce rezultă din împrejurările concrete, de scopul urmărit, de împrejurarea că nu s-au produs urmări grave, precum și atitudinea sinceră a petentului, care a recunoscut săvârșirea faptei, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale este mult prea aspră.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că scopul regimului sancționator în materie contravențională este în primul rând de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi fapte, apreciind astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment este suficientă pentru prevenirea săvârșirii pe viitor a unei astfel de contravenții de către petent, motiv pentru care a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat de intimată la data de 11.12.2012, cu sancțiunea avertisment.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata I____________ Județean de Poliție Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a susținut că probele administrate în prima instanță au confirmat comiterea faptei de către petent, acesta conducând un autovehicul pe drumurile publice și neoprind la semnalul regulamentar efectuat de polițistul rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. S-a arătat că petentul a solicitat anularea procesului verbal și a încercat să inducă în eroare instanța de judecată, prezentând o altă stare de fapt decât cea reală, astfel că este greu de presupus că prin aplicarea avertismentului va fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

Față de considerentele expuse, recurentul intimat a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii în totalitate. În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 și 3041 din c.pr.civ. și art.34 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În condițiile art.137 c.pr.civ. raportat la principiul proximității pronunțării asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, tribunalul se va pronunța asupra excepției tardivității recursului constatând că sentința instanței de fond a fost comunicată recurentei intimate la data de 3 aprilie 2013 și recursul a fost depus la data de 24 aprilie 2013 conform rezoluției judecătorului de serviciu

Conform art.301 c.pr.civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, acesta fiind unul imperativ și care atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac, hotărârea devenind irevocabilă la data expirării acestui termen.

Din dovada de comunicare a hotărârii instanței de fond de la fila nr.32 din dosarul de fond, rezultă că recurentului intimat i s-a comunicat hotărârea la data de 3 aprilie 2013 fiind primită de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, iar cererea de recurs a fost depusă la aceeași instanță la data 24 aprilie 2013, așa cum rezultă din rezoluția judecătorului de serviciu din ziua respectivă.

Conform dispozițiilor art.105 alin.1 c.pr.civ., rezultă că ultima zi de depunere a cererii era ziua de 19 aprilie 2013, însă cererea de recurs a fost depusă cinci zile mai târziu, respectiv la data de 24 aprilie 2013.

Termenul de recurs este un termen imperativ și absolut, astfel că nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, prin invocarea excepției tardivității din oficiu de către instanța de recurs, în condițiile art.137 c.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 și art.47 din OG nr.2/2001 și art.305 c.pr.civ.

În raport de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.299 și următoarele c.pr.civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către recurenta intimată I____________ Județean de Poliție Gorj împotriva sentinței civile nr.661 din 08.03.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent F______ V_____, ca tardiv introdus.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 Iunie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C______ B______

Judecător,

T___ P______

Judecător,

D_____ S______

Grefier,

E____ L_______ B_____

Red B.C/tehn E.B.

12 Iunie 2013/ 2 ex

jfCD

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025