Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria PETROŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2284/2015 din 03 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PETROȘANI

CIVIL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2284/2015

Ședința publică din data de 3 septembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte : C_____ C_______-I______-judecător

Grefier: D_________ V______


Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul H___ A___ Ș_____ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/14.11.2011 încheiat de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă petentul și intimata.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Se constată că intimata a răspuns la adresa instanței.

De asemenea se constată că petentul a depus la dosar o hotărâre judecătorească pronunțată de Judecătoria Petroșani ca practică judiciară.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

J U D E C Ă T O R I A

Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin plângerea formulată de petentul H___ A___ Ș_____ și înregistrată la data de 27.02.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX la Judecătoria Hunedoara s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să repus petentul în termenul de formulare a plângerii contravenționale, să fie anulat procesul - verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/14.11.2011 încheiat de intimata C_______ Națională de autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN și să fie exonerat petentul de la plata tuturor sumelor cuprinse în acesta.

În motivarea plângerii, în fapt, petentul a învederat că procesul-verbal atacat nu i-a fost comunicat în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii, aflând despre existența acestuia de la Biroul de Taxe și Impozite Locale. În acest sens a invocat Decizia nr. 10/2013 pronunțată De ÎCCJ în recursul în interesul legii, prin care s-a decis că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire. De asemenea, petentul a invocat și Decizia nr. 1254/22.09.2011 a Curții Constituționale, considerând că executarea sancțiunii contravenționale a amenzii s-a prescris.

Petentul susține că procesul-verbal atacat nu respectă nici prevederile legale privind semnătura olografă a agentului constatator, consecința lipsei acesteia fiind nulitatea absolută a procesului-verbal contestat. În susținere a invocat Decizia nr. 6/16.02.2015 a ÎCCJ.

În drept cererea nu a fost întemeiată.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/14.11.2011și practică judiciară.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei (f. 6).

Prin întâmpinarea formulată de intimată și depusă la dosar la data de 26.03.2015 s-a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și netemeinică și, în subsidiar menținerea procesului – verbal ca fiind temeinic și legal, arătând că Decizia nr. 6/2015 a ÎCCJ nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial, iar cu privire la tariful de despăgubire, că petentul nu a contestat procesul-verbal anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, așa cum prevăd dispozițiile acestei legi.

În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.

În dovedirea celor susținute în întâmpinare, intimatul a depus la dosar proba foto cu sistemul SIEGMCR, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

Prin sentința civilă nr. 671/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și cauza a fost declinată Judecătoriei Petroșani spre competentă soluționare (f. 24).

Analizând plângerea de față în raport de susținerile părților, actele depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx/14.11.2011 întocmit de C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CESTRIN, a fost sancționat petentul cu amenda contravențională în sumă de 250 lei, în temeiul art. 8 al. 2) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se că a fost săvârșită contravenția prevăzută de art. 8 al. 1) din OG nr. 15/2002, prin faptul că, în data de 17.05.2011 a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 66 km 197+400 m, fără a deține rovinieta valabilă.

Conform art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii."

În data de 26.08.2015 intimata a comunicat răspunsul la solicitarea instanței și a învederat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat în prezenta cauză a fost comunicat exclusiv prin afișare (f. 14).

Instanța constată că nu au fost respectate dispozițiile art. 27 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „ Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”, întrucât nu a fost expediat prin poștă, așa cum prevede textul de lege mai sus citat.

Cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal și a înștiințării de plata, ÎCCJ, prin decizia nr. 10/2013 a stabilit, în mod obligatoriu, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire,cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată fiind îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

Având în vedere că, prin recursul în interesul legii, se soluționează o problemă de drept care a generat practică judiciară neunitară, nefiind astfel vorba de o nouă normă de drept, nu are relevanță data publicării în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii sub aspectul momentului comunicării procesului-verbal, ci în ceea ce privește obligativitatea aplicării de către instanțele judecătorești a textului de lege astfel cum a fost interpretat de instanța supremă.

Având în vedere că procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat petentului în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța constată că petentul se află în termenul legal de formulare a plângerii contravenționale, motiv pentru care va admite cererea acestuia de repunere în termenul legal de formulare a plângerii contravenționale și, în consecință va repune petentul în termenul legal de formulare a plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx/14.11.2011.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/14.11.2011, potrivit art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, ,,Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.

Conform art.17 din OG nr.2/2001," lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal".

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției prin raportare la dispozițiile art.17 din O.G.2/2001, care stabilesc elementele constitutive esențiale ale actului administrativ, instanța constată că acestuia îi lipsește semnătura olografă a agentului constatator.

Procesul-verbal poartă următoarea mențiune: acest document a fost generat și semnat electronic conform prevederii legii 455/2001 și a HG 1259/2001 […]. Conform art.5 din Legea 455/2001 înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Întrucât procesul-verbal este un veritabil act administrativ în sensul art. 2 alin.1 lit. c) din Legea 554/2004, fiind emis în regim de putere publică, acesta nu poate fi asimilat în privința condițiilor și efectelor sale cu un înscris sub semnătură privată. Procesul-verbal, fiind emis de o autoritate publică este asimilat unui înscris în formă autentică. În acest sens, art. 269 alin.1 teza I C.proc.civ. statuează că înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege.

Mai mult, prin DICCJ nr.6/2015 s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, stabilind în mod obligatoriu că :„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenție a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale de mai sus, iar lipsa semnăturii olografe a agentului constatator pe procesului-verbal __________ nr. xxxxxxx/14.11.2011, duce la nulitatea absolută a acestuia, motiv pentru care va admite prezenta cerere și va constata nulitatea absolută a procesului-verbal __________ nr. xxxxxxx/14.11.2011 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică Cestrin.

În consecință, pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată de petentul H___ A___ Ș_____ și va constata nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/14.11.2011.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de repunere în termenul legal de formulare a plângerii contravenționale formulată de petentul H___ A___ Ș_____, CNP: xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Petroșani, _________________, ____________, jud. Hunedoara și, în consecință, repune petentul în termenul legal de formulare a plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx/14.11.2011.

Admite plângerea formulată de petentul H___ A___ Ș_____,CNP: xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Petroșani, _________________, ____________, jud. Hunedoara, împotriva procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx/14.11.2011, în contradictoriu cu intimatul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CESTRIN, cu sediul în București, _____________________. 401 A, sector 6.

Constată nulitatea absolută a procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx/14.11.2011 și, în consecință, exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 Euro (121,35 lei).

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Hunedoara. În cazul exercitării căii de atac, recursul va fi depus la Judecătoria Petroșani.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.09.2015.


Președinte, Grefier,

C_____ C_______-I______ D_________ V______



Red. CCI/DV/5ex.

Tehnored. 10.09.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025