Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
7847/2014 din 20 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDEȚUL B_____

JUDECĂTORIA B_____


SENTINȚA CIVILĂ NR. 7847

Ședința publică din data de 20.06.2014

Instanța constituită din:

Președinte: S________ V___ - I____

Grefier: G___ E____ - A____

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,anulare proces verbal de contravenție,, formulată de petentul S_____ A_____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B_____, prin reprezentant legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 13.06.2014, respectiv 20.06.2014, când a dat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul XXXXXXXXXXXXXX, petentul S_____ A_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I__ B_____, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/04.09.2013.

În motivarea plângerii petentul a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu este reală.

În drept au fost invocate prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

Petentul a anexat plângerii, în copie: procesul-verbal contestat, înștiințarea de plată, procesul-verbal de înmânare a procesului-verbal de contravenție.

Contestatorul a solicitat și încuviințarea probei testimoniale.

S-a achitat taxa judiciară de timbru de 20 de lei potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă la data de 31.03.2014 a depus raportul agentului constatator.

La data de 07.05.2014 intimatul a depus note de ședință prin care a învederat că petentul a mai fost sancționat contravențional și la data de 05.09.2013 pentru transport de material lemnos fără documente de proveniență. Cu această ocazie, intimatul a depus înscrisuri.

La termenul din data de 18.04.2014 instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul B______ L_____ și din oficiu proba cu martorul Kopefalnagy I_____. Martorul B______ L_____ a fost audiat la termen de judecată din data de 16.05.2014, iar martorul Kopefalnagy I_____ a fost audiat la termen de judecată din data de 30.05.2014, declarațiile fiind atașate la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 04.09.2013 a fost întocmit de către I__ B_____ procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx prin care contestatorului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 2000 lei și confiscarea a 3 metri steri de material lemnos, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

S-a reținut că la data de 04.09.2013, ora 23:15, în locul numit DN 1A V.Dreasă, din raza ocolului Silvic RPLP S_____ de pe raza mun. S_____, jud. B_____, petentul a transportat material lemnos, lemn foc fag, în cantitate de 3 metri steri cu autoturismul marca Wolkswagen Transporter cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1 A fără aviz de însoțire ori documente comunitare echivalente acestora privind circulația materialelor lemnoase.

Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către petent.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 coroborat cu art. 17 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Procesul-verbal de contravenție, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

În ceea ce privește sarcina probei, în lumina jurisprudenței CEDO (cauza A_____ c. României, cauza I___ P__ c. Romaniei), se impune realizarea distincției că în situația în care actul de constatare a fost încheiat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator, există o prezumție relativă în favoarea procesului-verbal de constatare a contravenției în sensul că acesta reflectă adevărul. În consecință, procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă contestatorului potrivit art. 249 C.pr.civ.

Astfel, cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor (cauza A_____ contra României, cauza I___ P__ c. României).

Din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă că fapta reținută a fost percepută de către agentul constatator prin propriile simțuri, astfel încât petentul trebuie să facă dovada netemeiniciei acestui proces verbal.

Petentul a negat că a transportat material lemnos fără aviz de însoțire și pentru a dovedi această situație de fapt a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul B_____ M_____ L_____.

Din declarația acestui martor, care se afla în autoturism cu petentul S_____ A_____, rezultă că petentul nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, deoarece nu a transportat material lemnos.

Instanța a mai încuviințat și proba testimonială cu martorul Kopefalnagy I_____, care deși are autoritatea de a aplica sancțiuni pentru săvârșirea contravenției prevăzute la de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010, la întocmirea procesului-verbal contestat nu a avut calitatea de agent constatator. Astfel, față de prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, se reține că nu există un impediment pentru a se ține seama de declarația acestui martor.

Instanța nu va reține însă declarația martorului Kopefalnagy I_____ având în vedere că acesta nu l-a putut identificat pe petent, nu a putut preciza data sau măcar luna când petentul a săvârșit presupusa faptă și nu a putut preciza ce fel de lemne ar fi transportat petentul. În condițiile în care martorul aplică și el sancțiuni contravenționale pentru fapta de care a fost acuzat contestatorul și față de faptul că nu a putut preciza detalii cu privire la contravenția pentru care s-a întocmit procesul-verbal contestat, instanța nu poate reține, în mod cert, că petentul a fost cel ce a săvârșit fapta menționată în procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx.

Petentul nu a semnat procesul verbal contestat și a negat tot timpul săvârșirea faptei, iar declarațiile petentului se coroborează și cu cele ale martorul B_____ M_____ L_____.

Față de considerentele expuse instanța urmează să admită plângerea formulată de petent, reținând că procesul verbal contestat nu este temeinic și să dispună anularea în totalitate a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/04.09.2013 întocmit de organul constatator I__ B_____


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul S_____ A_____ , cu domiciliul în S_____, ______________________, jud. B_____ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/04.09.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție B_____, Poliția Mun. S_____, cu sediul în B_____, __________________________. 28.

Anulează procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/04.09.2013 întocmit de intimat.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria B_____.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2014.


PREȘEDINTE, GREFIER,

S________ V___-I____ G___ E____ - A____

Red./Dact. S.V.I.

24.06.2014– 4 ex.




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025