R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1204/A
Ședința publică din 07 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E____ M____ S___
Judecător E___ C_____
Grefier M______-O___ H____-O_____
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul P__ F_____ B_____, având CNP -xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Seini, ___________________, Județul Maramureș și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Șciuchin M______ C______, situat în Baia M___, _______________________/13, Județul Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M___, _____________________. 37, Județul Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 601 din 30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în prezentul dosar, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție - C_________ administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat, dna. consilier juridic R_____ T_______, lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că este primul termen de judecată, cu părțile legal citate.
Tribunalul, procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că are competența de a soluționa cererea de apel, în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă raportat la art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere faptul că nu sunt alte cereri formulate la acest termen, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul asupra fondului acestuia.
Reprezentanta intimatului, consilier juridic T_______ R_____ solicită respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările și temeiurile de drept ale cauzei, a reținut cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 601/30.01.2015 a Judecătoriei Baia M___, îndreptată prin Încheierea civilă din 14.04.2015, s-a respins plângerea contravențională introdusă de petentul P__ F_____ B_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș și s-a menținut Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 01.04.2014.
Pentru a se hotărî astfel, s-a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 01.04.2014 de agenți din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 48 din OUG 195/2002 dispunându-se totodată aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Agentul din cadrul intimatului a reținut că petentul a condus autovehiculul înmatriculat sub nr. VI-731DR, în localitatea Seini, ora cu o viteză de 110 Km/h, fapta fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxxx, filmată pe XD XNA 2.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr.2/2001 și ale art. 105 din O.U.G. nr.195/2002, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit art. 48 din OUG 195/2002, respectiv art. 121 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circula. Prevederile art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002 arată că, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Aparatul radar utilizat la constatarea faptei contravenționale a fost verificat metrologic, fiind autorizat să măsoare viteza în regim staționar și de deplasare (fila 22 dosar) iar agentul constatator deținea atestatul de operare prevăzut de lege (fila 21 dosar).
Conform planșelor înregistrării video a faptei pe suport dvd, autovehiculul înmatriculat sub nr. VI 731 DR, a fost înregistrat cu o viteză de deplasare de 110 km/h în localitatea Seini din jud. Maramureș, petentul fiind ulterior urmărit în trafic până în localitatea Apa din jud. Satu M___ de către agenții constatatori.
Petentul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost constată cu respectarea dispozițiilor art 3.5.1. din ORDINUL nr. 301 din 23 noiembrie 2005, privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05, înregistrările efectuate cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța a reținut că restul apărărilor formulate de petent nu sunt întemeiate. Descrierea faptei realizată de către agentul constatator corespunde standardului prevăzut de art. 16 din OG 2/2001 și atestă faptul că contravenția a fost comisă în localitate (se menționează depășirea limitei de viteză cu 60 km/h în Seini). Instanța a constatat că menționarea km/nr. imobilului în dreptul căruia se afla petentul la care s-a comis fapta nu este relevantă în cauză, această împrejurare nefăcând parte din conținutul constitutiv al faptei contravenționale, astfel cum este redat de textul legal de incriminare (este suficient să rezulte că încălcarea limitei de viteză s-a petrecut în localitate, cu depășirea cu mai mult de 50 km/h a limitei legale). Instanța a reținut totodată că menționarea unui martor asistent nu era obligatorie în contextul în care petentul a semnat procesul verbal contestat, nefiind incidente condițiile legii (refuz semnare/proces verbal încheiat în lipsă). Petentul nu a probat formularea de obiecțiuni în cauză, astfel că acesta nu a probat că dreptul său la apărare ar fi fost nesocotit, nefiind incident motivul de nulitate prevăzut de art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 invocat prin plângere.
Din înregistrarea video a faptei, instanța a reținut că filmarea a fost continuă, nu au existat întreruperi respectiv obiectivul radar a urmărit autoturismul condus de petent, neexistând încălcări ale procedurii reglementate în ORDINUL nr. 301 din 23 noiembrie 2005.
Așadar, fapta reținută în sarcina petentului există, prezintă elementele constitutive din actul normativ de incriminare, nefăcându-se dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Potrivit cauzei M_____ H______ împotriva României (Decizia dată cererii 7034/07 și alte 16 cereri), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că, sancțiunile prevăzute de Codul rutier roman au un caracter preventiv, punitiv și disuasiv, astfel că garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală, printre care se numără și dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile procedurilor referitoare la contestarea procesului verbal ce au atras sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare sau suspendarea dreptului de a conduce. Aceasta însă nu împiedică statele membre să recunoască existența unei prezumții de legalitate și temeinicie a proceselor verbale, fără de care ar fi imposibilă pedepsirea încălcării legislației rutiere.
Instanța a reținut așadar că la constatarea acestei fapte s-au utilizat conform legii mijloace de înregistrare care au întărit acuzația adusă petentului, procedura legală a fost respectată de către agentul constatator iar prezumția de legalitate nu a fost răsturnată de către petent. Acesta din urmă a beneficiat de toate garanțiile prevăzute de lege în materie și avut posibilitatea de a face dovada contrară.
Din perspectiva individualizării sancțiunii, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că pentru respectarea raportului de proporționalitate care trebuie să existe între gravitatea obiectivă a faptei și sancțiunea atrasă de comiterea acesteia, nu este suficientă aplicarea unui avertisment petentului, având în vedere că,prin săvârșirea contravenției, petentul a pus în pericol grav pe ceilalți participanți la trafic.
Față de toate aceste aspecte, instanța a reținut că, fapta petentului de a conduce cu o viteză de 110 km/h în localitate, reprezintă o încălcare gravă a normelor privind circulația pe drumurile publice, iar sancțiunile aplicate (principală și complementară) sunt proporționale cu pericolul social al faptei.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel petentul P__ F_____ B_____, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că prima instanță nu a apreciat corect probele administrate în cauză, sub următoarele aspecte:
- procesul-verbal a fost întocmit în localitatea Seini, E58, ora 07:25, iar ca loc al întocmirii este consemnată localitatea Apa, acest mod de întocmire implicând semnarea procesului-verbal de un martor, conform art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001;
- nu au fost respectate dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001, privind consemnarea obiecțiunilor contravenientului, sancțiunea fiind nulitatea absolută, apelantul petent învederând și că a semnat procesul-verbal întrucât era nevoit să se încadreze în timpul de mers până în Austria, iar credința sa a fost în sensul că dacă ar face mai multe obiecțiuni, ar fi reținut la un control mai îndelungat;
- verificarea metrologică a aparatului radar montat pe autovehiculul MAI xxxxx, pe HD XNA 2, era expirată la data întocmirii procesului-verbal de contravenție și la data săvârșirii contravenției, astfel că prezumția de nevinovăție, prevăzută ca o garanție de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost răsturnată, intimata nefăcând dovada că depășirea vitezei a fost constatată cu mijloace tehnice verificate legal.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 pct. 2 Cod procedură civilă, Ordinul nr. 301/2005 privind aprobarea NML 021- 05.
Cererea de apel a fost legal timbrată.
Intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș nu a depus întâmpinare.
În apel nu s-au propus probe noi.
Examinând cererea de apel și sentința apelată, în raport de motivele invocate și de dreptul aplicabil, tribunalul a reținut că apelul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Plângerea formulată de petentul apelant P__ F_____ B_____, împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 01.04.2014 a fost respinsă, prima instanță stabilind în mod corect situația de fapt, pe baza probelor ce s-au administrat în cauză.
Astfel, în acord cu prima instanță, tribunalul constată că mijlocul tehnic utilizat pentru constatarea contravenției reținute în sarcina petentului, aceea de a conduce autovehiculul VI-731-DR, în interiorul localității Seini, cu viteza de 110 km/h, este unul omologat și verificat metrologic, buletinul de verificare metrologică fiind valabil între data de 23.04.2013 și data de 23.04.2014, astfel încât, în raport de data de 01.04.2014, reținută a fi cea a săvârșirii contravenției, nu s-ar putea primi teza petentului, potrivit căreia valabilitatea verificării metrologice era expirată.
În ce privește susținerea apelantului referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001, referitoare la obligația agentului constatator de a consemna obiecțiunile celui sancționat, chiar trecând peste împrejurarea că petentul a semnat la rubrica „alte mențiuni” fără a înscrie obiecțiunile sale, o astfel de omisiune a agentului constatator nu este de natură a atrage nulitatea procesului-verbal, dacă cel sancționat nu face dovada vătămării suferite ca urmare a acestei omisiuni. Or, în cauză, petentul nu a făcut o astfel de dovadă, deși criticile sale au fost aduse în fața unei instanțe, în cadrul unui proces în care i-a fost asigurată exercitarea dreptului la apărare, în condiții de contradictorialitate.
Semnarea procesului verbal de către un martor asistent nu este necesară decât în ipotezele art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001, la care a făcut referire și apelantul, și anume atunci când cel sancționat nu este de față la momentul întocmirii procesului-verbal sau dacă refuză să semneze
În cauză, petentul apelant a semnat procesul-verbal, ceea ce înseamnă că nici acest motiv nu este întemeiat, în mod corect fiind înlăturat de prima instanță.
Raportat la considerentele expuse, reținând că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința împotriva căreia a fost declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul P__ F_____ B_____, având CNP-xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Seini, ___________________, Județul Maramureș și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Șciuchin M______ C______, situat în Baia M___, _______________________/13, Județul Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M___, _____________________. 37, Județul Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 601 din 30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 07 Octombrie 2015.
Președinte, E____ M____ S___ |
|
Judecător, E___ C_____ |
|
Grefier, M______-O___ H____-O_____ |
|
Red. / Tred. E.M.S. / 09 Octombrie 2015 - 4 ex
Judecător la fond: S______ T______ N______