ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:010.xxxxxx
SENTINȚA CIVILĂ NR. 166
Ședința publică din data de 15.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: M_________ C_____ A____
Asistent judiciar: G______ C_______
Asistent judiciar: F______ M_____
Grefier: M_______ C_______
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „acțiune in constatare” formulată de reclamantul V___ D_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in Ploiești, _______________________. 10, județ Prahova, în contradictoriu cu pârâta _________________________ SA, J XXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxx, cu sediul in Ploiești, ______________________, județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul prin avocat M________ E___ și pârâta prin avocat P____ A____.
Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar a fost depus raportul de expertiză N________ C______, după care
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat tribunalul acordă cuvântul in fond.
Reclamantul prin avocat solicită admiterea acțiunii conform concluziilor raportului de expertiză efectuat in cauză, precum si obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe; fără cheltuieli de judecată.
Pârâta prin consilier juridic solicită respingerea acțiunii având in vedere motivele expuse pe larg in întâmpinare.
Tribunalul reține cererea spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată nr.XXXXXXXXXXXXX, înregistrată la dat de 07.05.2015, reclamantul V___ D_____ în contradictoriu cu pârâta S.C R________ A____ română SA a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate faptul că pentru perioadele 18.03.xxxxxxxxxxxxx77 și 20.12.xxxxxxxxxxxxx99 beneficiază de grupa a I a de muncă în procent de 100% .
Solicită eliberarea de adeverință.
În motivarea acțiunii se arată faptul că lucrează în Secția energetică și atelierul electric.
Se trecea efectiv prin toate instalațiile de rafinare în mediu toxic și nociv, expunere la gaze,produse petroliere care afectau starea de sănătate.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiza de specialitate normare salarizare.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Ordinului 50/1990, HG nr.559/1990,HG nr.456/1990 și DL 68/1990.
Pârâta a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată următoarele:
Reclamantul a fost încadrat în funcția de inginer în cadrul Secției Energetic Atelier Electric în perioadele 18.03.xxxxxxxxxxxxx77 și 20.12.xxxxxxxxxxxxx99 în cadrul pârâtei.
În perioada dedusă judecății reclamantul a fost încadrat de S.C R________ A____ Română SA în grupa a II a de muncă în procent de 100% din programul de lucru.
Potrivit dispoziției legale cadru privind încadrarea în grupa a I a și a II a de muncă, reprezentată de Ordinul nr.50/1990, aceasta se realiza în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe depășea nivelul maxim admis de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii unității.
În conformitate cu aceeași prevedere legală anterior citată, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se realiza de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concret în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă).
Conform funcției deținute de reclamant și a fișei postului aceasta a fost încadrat în grupa a II a de muncă , aceasta nelucrând efectiv în instalațiile prevăzute la art.1, pct.3 din HG nr.559/1990.
Argumentarea expertului vizează faptul că reclamantul a executat întreținerea și reparațiile în instalațiile Rafinație Acidă, Ulei Alb, M__ tonaj, Bitum, R____ de Țiței.
Tribunalul nu poate ține seama de aceste concluzii, considerându-le ca nefiind conforme cu activitatea efectiv prestată de către reclamant.
De principiu, în cazul conflictelor de muncă sarcina probei incumbă societății angajatoare, conform art.287 din Codul Muncii, însă, în judecarea prezentei cauze, nu trebuie ignorat faptul că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților, putând fi făcute numai după procedura instituită de lege, respectiv Ordinul nr.50/1990-aplicabil în perioadele la care se raportează acțiunea reclamantului.
Mai mult, reclamantului îi revenea obligația de a administra orice mijloace în contraprobă, de natură să convingă instanța de justețea susținerilor sale.
Se impune de asemenea a se sublinia că în cauza de față nu ne aflăm în situația în care activitățile desfășurate de reclamant nu s-ar regăsi nominalizate în niciunul dintre actele normative din acest domeniu, pentru a se justifica o eventuală extindere a aplicării lor, inclusiv sub aspectul încadrării într-o grupă superioară de muncă, întrucât deși la momentul elaborării și adoptării lor respectivele ordine sau hotărâri de guvern nu puteau avea caracter exhaustiv, dată fiind multitudinea și complexitatea activităților din domeniul industriei.
Din examinarea motivelor de fapt ale acțiunii reclamantului tribunalul observă că, pe lângă invocarea condițiilor nocive în care acesta și-a desfășurat activitatea , se contestă practic însăși corectitudinea actelor normative din acest domeniu sub aspectul nominalizării diferitelor activități ca încadrându-se în grupa a I a sau a II a de muncă, susținându-se în acest context că procesul de producție în carul unității pârâte genera noxe atât toxice și o poluare a mediului înconjurător atât de gravă, încât s-ar fi justificat ca toți salariații să beneficieze de încadrare în grupa a I a de muncă.
Din analiza raportului de expertiză, tribunalul reține că expertul a analizat activitatea reclamantului prin prisma prevederilor poz.3 din H.G nr.559/1990 care se referă la rafinații cu acid sulfuric care nu se regăsesc în carnetul de muncă al reclamantului.
Deși expertul a reliefat întreaga activitate a reclamantului ca fiind susceptibilă de încadrarea în grupa a I a de muncă, tribunalul apreciază ca nefondate aceste concluzii întrucât activitatea acestuia nu s-a desfășurat în cadrul instalațiilor prevăzute expres de HG nr.456/1990 și H.G nr.559/1990.
În concluzie fără a se contesta mediul toxic existent în cadrul pârâtei, tribunalul apreciază că nu se poate acorda grupa a I a de muncă atâta timp cât angajatorul în carnetul de muncă a înțeles să respecte criteriile stabilite de încadrare în grupa a I a și a II a de muncă, creându-se astfel o inechitate în defavoarea celor care efectiv și-au desfășurat activitatea în cpndițiile pentru care legiuitorul a stabilit încadrarea în grupa a I a de muncă.
Față de toate argumentele expuse, în baza art.266 și următoarele Cod muncii, tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta, ca fiind neîntemeiată.
În baza art.453 Cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată de reclamantul V___ D_____, cu domiciliul in Ploiești, ________________________. 10, județ Prahova, în contradictoriu cu pârâta _________________________ SA, cu sediul in Ploiești, ______________________, județ Prahova., ca neîntemeiată.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2016.
Președinte Asistenți judiciari
M_________ C_____ F______ M_____ G______ C_______
A____
Grefier
M_______ C_______ I_____
Operator de date cu caracter personal 5595
Red/tehn.CG
___________.02.2016