Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL S____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 401/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I___ V___
Judecător A_____ V_____ S______
Grefier N_______ M______
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe
apelant S.C. PIEȚE S____ SA și pe intimat P_______ M___________ S____, intimat M_______ D__ I___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 02.04.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față constată :
Prin plângerea înregistrata pe rolul instanței la data de 24.01.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul M_______ D__ I___ în contradictoriu cu intimata _________________ a solicitat instanței, anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 27.12.2013, restituirea sumei de 500 lei achitată cu titlu de cheltuieli de ridicare transportare și depozitare a autovehiculului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat faptul că în 27.12.2013 (a treia zi de C______) s-a deplasat cu autoturismul personal, însoțit de fiul său în vârstă de 7 ani pentru a cumpăra pâine. A găsit deschis un magazin pe Calea Cisnădiei, unde a intrat, a cumpărat pâine și a ieșit să plece spre casă în circa 5 minute. In acel moment a găsit echipajul de la S.C Piețe S____ S.A, care îi ridica mașina. A solicitat să renunțe a o mai duce la locul de depozitare cu condiția să plătească contravaloarea ridicării, dar a fost refuzat. Cu un taxi a mers în urma echipajului și a solicitat să nu mai introducă mașina în spațiul respectiv, din nou fiind refuzat.
Intimata _________________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate cu motivarea că autoturismul petentului era staționat neregulamentar pe zonă hașurată cu linii oblice, fiind sancționat cu măsura complementară a ridicării mașinii conform art.5 pct.4 din OG 2/2001 coroborat cu HCL 103/2011.
Prin sentința civilă nr. 3324/2014, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul M_______ D__ I___, în contradictoriu cu intimata _________________, fiind anulat in parte procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 27.12.2013 de către intimată, si s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii de 100 lei aplicată, cu avertisment.
A fost anulată sancțiunea complementară a ridicării, transportului și depozitării autoturismului aplicată prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 27.12.2013 și pe cale de consecință a fost obligată intimata _________________ la restituirea către petent a sumei de 500 lei achitată cu bonul fiscal nr.xxxxx/27.12.2013,fiin menținute restul dispozițiilor din procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 27.12.2013.
Prima instanța a reținut în esență :
În fapt, prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 27.12.2013, petentul a fost sancționat contravențional de către intimata _________________ cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de ridicare, transport și depozitare a autoturismului, în temeiul art. 1 alin. 2 din Anexa nr. 3 la HCL nr. 103/2011, ambele pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit.l din HCL nr. 210/2011 modif si compl, menționându-se că în data de 27.12.2013, orele 13,45, în municipiul S____, pe Calea Cisnădiei nr. 4, petentul a parcat autoturismul Ford Focus cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe zona de protecție inscripționată cu hașuri oblice.
Procesul verbal nu a fost semnat de către petent, iar martorii prezenți au refuzat calitatea de martor asistent.
Potrivit art.10 lit. l din HCL 235/2012 de modificare a anexei 3 a HCL 103/2011 constituie contravenție „staționarea și parcarea autovehiculelor și vehiculelor de orice fel în zonele de protecție ce delimitează parcările amenajate pe străzi, zone inscripționate cu hașuri oblice” încălcarea acestei prevederi fiind sancționată cu amendă de la 100 lei la 200 lei potrivit art.11 din HCL 103/201 modif și compl..
Din planșele foto depuse la dosar rezultă că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentului staționa voluntar pe zonă de protecție inscripționată cu hașuri oblice. Amenda aplicată este minimul prevăzut de actul normativ care sancționează fapta contravențională 100 lei.
Petentul nu a negat starea de fapt arătată mai sus.
Nu se putea reține existența vreunui dubiu în ceea ce privește săvârșirea contravenției de către petent. În speță, organul constatator a făcut proba dincolo de orice îndoială rezonabilă cu privire la săvârșirea contravenției.
S-a considerat ca sancțiunea avertismentului este totuși suficienta pentru a i se atrage atenția petentului.
S-au avut in vedere si dispozițiile art. 5 al 5 din OG 2/2001 (potrivit carora sancțiunea trebuie sa fie proporționala cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 al 3 din OG 2/2001(conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie sa se tina cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului ) precum si art.7 al 2 si 3 (conform căruia avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă si se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune).
Astfel, fapta petentului prezintă un grad de pericol social redus, ca aceasta nu a urmărit un scop ilicit prin staționarea în acel loc. In consecința, fata de disproporția evidenta dintre gravitatea faptei si sancțiunea aplicata, aplicarea sancțiunii avertismentului este suficienta pentru a atenționa petentul asupra faptei sale si pentru a preveni săvârșirea de asemenea fapte si in viitor, neimpunându-se astfel aplicarea unei amenzi contravenționale.
În ceea ce privește, însă, măsura complementară, potrivit art.6 alin.2 din Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor prevede că „În situația în care a fost întocmit procesul-verbal de ridicare a autovehiculului, a fost încheiată acțiunea de ridicare a acestui ( urcarea pe platformă) și în acel moment, contravenientul se prezintă la autovehicul, autovehiculul de transport se va deplasa până la spațiul de depozitare, unde contravenientul va fi obligat să achite toate cheltuielile ocazionate de operațiunea de ridicare, transport, depozitare.”
Din întreg probatoriul administrat rezultă că petentul a venit la fața locului până să fie terminată acțiunea de ridicare a autoturismului.
S-a apreciat că există dubiu cu privire la momentul întocmirii procesului-verbal de ridicare, cu privire la complementaritatea activității efective de ridicare și durata acestui proces cu activitatea de întocmire a procesului-verbal și cu sosirea petentului la fața locului. Având în vedere că intimata nu a făcut dovada dincolo de orice îndoială cu privire la îndeplinirea celor două condiții cumulative – încheierea procesului-verbal de ridicare și încheierea acțiunii de ridicare a autoturismului, sancțiunea de ridicare nu se mai putea realiza în condițiile în care petentul a ajuns la fața locului înainte de a se ridica efectiv autoturismul.
Împotriva acestei hotărâri intimata a declarat apel solicitând admiterea lui și schimbarea sentinței atacate în tot sensul respingerii plângerii și menținerii în totalitate a procesului verbal.
S-a arătat că motivația care a stat la baza pronunțării sentinței nu este temeinică și nu are temei legal astfel încât să ducă la anularea procesului verbal. Petentul este vinovat pentru staționare neregulamentară.
Procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, iar petentul se face vinovat de staționarea pe hașuri .
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, starea de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității precum și că, la momentul constatării faptei contravenționale, autovehiculul a fost fotografiat iar aplicarea sancțiunii complementare este reglementată, deci legală, este obligatorie, având caracter imperativ. Operațiunea de ridicare a autoturismului nu mai putea fi oprită întrucât acesta era deja urcat pe platformă , iar procesul-verbal de ridicare era întocmit fiind respectate prevederile art.6 alin.2 din Regulament.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform dispozițiilor art. 476, 477 din Noul Cod procedură civilă, Tribunalul a constatat că prezentul apel este nefondat pentru următoarele motive :
În mod corect prima instanță a procedat la reindividualizarea sancțiunii,având deplină libertate de apreciere conform celor reținute și detaliate pe larg.
De asemenea corespunzător s-a apreciat și cu privire la înlăturarea măsurii complementare față de situația concretă existentă la fața locului, neimpunându-se transportul mașinii față de prezența imediată a petentului.
Cu privire la excepția de nelegalitate a Dispoziției Primarului municip.S____ nr.3078/2013, aceasta ar fi fost admisibilă ,dar petentul nu a făcut apel ,aflându-ne în apelul intimatei căruia nu i se poate îngreuna situația prin anularea actului de sancționare ,potrivit art.481 C.pr.civ.
Prin urmare, în baza art. 480 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă se va respinge calea de atac formulată în cauză și se va păstra sentința civilă atacată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul formulat de apelanta-intimată S.C. PIEȚE S____ SA împotriva sentinței civile nr. 3324/2014 pronunțată de Judecătoria S____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronuntată in sedintă publică azi, 16.04.2015.
Președinte, I___ V___ |
|
Judecător, A_____ V_____ S______ |
|
Grefier, N_______ M______ |
|
red./tehnored A.V.S 29.06.2015
4 ex.
jud. fond. L____ B.