Cod ECLI :RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx
Cod operator 2443
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 51/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_____ S_____ S_____
Judecător O_______ C_____ S________
Grefier N_______ C________
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul - intimat I____________ de Poliție al Județului Gorj, împotriva sentinței civile nr. 1159 din data de 06.05.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul – petent D_______ R_______ C_________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul reține cauza spre soluționarea cererii de apel deduse judecății.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1159 din data de 06.05.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea formulată de petentul D_______ R_______ C_________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al județului Gorj și s-a anulat procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat de IPJ Gorj - SOP la data de 08.01.2015.
Pentru a pronunța această sentință a reținut prima instanță că prin procesul–verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 08.01.2015 încheiat de I.P.J.Gorj - SOP, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 lei conform art.19 lit. m din Legea 171/2010, reținându-se că, în data de 08.01.2015, cu ocazia unei verificări la magazinul mixt aparținând S.C. ELKA __________________ Săulești, _________________ constatat că petentul deținea volumul de 1,07 m.c. material lemnos de esență cer și gârniță, fără a prezenta documentele de proveniență.
Împotriva procesului-verbal în termen legal s-a formulat plângere de către petent.
Procedând potrivit art.34 alineat 1 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și nu există cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate și din oficiu, conform art.17 din O.G. nr.2/2001.
Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, din economia textului art.34 a rezultat că acesta face dovada deplină a situației de fapt reținută în baza constatărilor personale ale agentului constatator și a încadrării în drept, până la proba contrară.
În cauză, din descrierea faptei cuprinsă de procesul-verbal de contravenție, s-a reținut că agentul constatator a efectuat verificări la magazinul mixt aparținând S.C. ELKAVA _________. din _______________________ fost găsit material lemnos fără documente de proveniență, din declarația martorului A________ M_____ rezultând că martorul a transportat lemnele la magazin, la solicitarea soției petentului.
Din documentul de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor și certificatul de înregistrare, depuse în copie la dosar de către petent, rezultă că magazinul mixt aparține S.C. ELKAVA _________., administrator al acestei societăți fiind D_______ Rucsandra V_______, iar contravenția pentru care a fost sancționat petentul, prevăzută de art.19 litera m din Legea nr.171/2010, a constat în deținerea de material lemnos fără documente legale de proveniență.
În atare situație s-a reținut că petentul nu putea fi sancționat pentru contravenția constatată prin procesul-verbal contestat în cauză, întrucât subiect al raportului juridic contravențional, conform acestor dispoziții legale, poate fi doar persoana în detenția căreia se află materialul lemnos, iar în cauză materialul lemnos a fost găsit într-un spațiu ce aparține S.C. ELKAVA _________., astfel cum a rezultat din actul sancționator, sancțiunea contravențională fiind aplicată unei alte persoane decât celei care a săvârșit contravenția.
Pentru aceste considerente , văzând și dispozițiile prevăzute de art. 34 și următoarele din O.G. nr.2/2001 instanța a admis plângerea și a anulat procesul verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat de IPJ Gorj - SOP la data de 08.01.2015.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat apelantul - intimat I____________ de Poliție al Județului Gorj, criticând-o pentru netemeinicie, arătând că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției de deținere de material lemnos fără documente legale de proveniență.
Prima instanță a apreciat că petentul nu are calitatea de contravenient, în considerarea faptului că materialul lemnos identificat se afla într-un spațiu în care funcționa un punct de lucru al societății administrate de soția petentului.
Din procesul-verbal întocmit cu prilejul controlului, la data de 08.01.2015, semnat între alții, și de către petent, a rezultat că materialul lemnos aparține petentului, chiar dacă era depozitat într-un spațiu în care funcționa un magazin al societății administrate de soția acestuia.
Astfel, din procesul verbal menționat se arată că petentul a declarat că „materialul lemnos a fost cumpărat de el” de la A________ M_____.
Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G nr. 2/2001.
Intimatul – petent D_______ R_______ C_________, a formulat ]n cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului,din următoarele considerente:
A arătat că instanța de fond a apreciat in mod corect probele prezentate de către petent, iar motivarea este corectă, aceasta reținând: „Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că, deși, OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a procesului verbal de contravenție, din economia textului art.34, a rezultat că acesta face dovada deplina a situației de fapt reținuta in baza constatărilor personale ale agentului constatator și a încadrării in drept, până la proba contrarie.
In cauza, din descrierea faptei cuprinsa in procesul-verbal de contravenție, s-a reținut că agentul constatator a efectuat verificări la magazinul aparținând S.C ELKAVA COM SRL din _______________________ fost găsit material lemnos fără documente de proveniență, din declarația martorului A________ M_____ a rezultat că martorul a transportat lemnele la magazin la solicitarea soției petentului.
Din documentul de înregistrare sanitară veterinara și pentru siguranța alimentelor și din certificatul de înregistrare, depuse in copie la dosar de către petent a rezultat ca magazinul mixt aparține S.C ELKAVA _________________________ acestei societăți fiind D_______ R_______ V_______, iar contravenția pentru care a fost sancționat petentul, prevăzuta la art.19 litera m din Legea l/2010,consta in deținerea de material lemnos fără documente legale de proveniența.
În atare situație, s-a reținut ca petentul nu putea fi sancționat pentru contravenția constatata prin procesul verbal contestat, în cauză, întrucât subiect al raportului juridic contravențional, conform acestor dispoziții legale, poate fi doar persoana în detenția căreia se afla materialul lemnos, iar in cauză materialul lemnos a fost găsit in spațiu ce aparține _________________, astfel cum a rezultat din actul sancționator „sancțiunea contravenționala fiind aplicata unei alte persoane decât celei care a săvârșit contravenția"
În aceste condiții a apreciat că motivarea dată de instanța de fond este corectă, impunându-se respingerea apelului ca nefondat.
Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 19 lit. m din Legea nr. 171/2010, prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/08.01.2015 reținându-se în sarcina sa că deține volumul de 1,07 m.c. material lemnos de esență cer și gârniță, fără a prezenta documente de proveniență.
La momentul întocmirii procesului verbal, contravenientul, respectiv intimatul petent, la rubrica alte mențiuni a declarat că ,, Nu le am asupra mea documentele’’.
La instanța de fond, intimatul petent a prezentat în copie xerox avizul de însoțire primar nr. xxxxxxx/27.05.2014 de unde rezultă calitatea sa de destinatar al cantității de 1,5 mc lemn foc fasonat în bocuri.
Este de menționat că potrivit art. 19 lit. m din legea nr. 171/2010, constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase, deținerea de material lemnos fără documente legale de proveniență.
Din economia acestor dispoziții reiese că persoana ce are obligația de a avea documente legale de proveniență pentru o anumită cantitate de material lemnos este cea care are calitatea de deținător al acesteia, condiție ce nu este în cazul în litigiu de față.
Deși agentul constatator reține în cuprinsul procesului verbal ca temei de drept dispozițiile art. 19 lit. m din legea nr. 171/2010, din probele administrate rezultă că societatea _________________ Bibești e cea care își desfășoară activitatea în imobilul unde organul de poliție a efectuat verificarea în urma căreia a încheiat procesul verbal de contravenție contestat în speță. Relevante sunt contractul de comodat din data de 01.01.2008, documentul de înregistrare sanitară veterinara și pentru siguranța alimentelor și certificatul de înregistrare, ce se coroborează cu mențiunea din cuprinsul actului constatator cu privire la locul unde a avut loc controlul și unde a fost găsit materialul lemnos. Nu lipsită de relevanță este și depoziția martorului audiat de către instanța de fond din care rezultă că acesta a transportat lemne la magazinul societății ce este administrat de către soția petentului la solicitarea acesteia.
Or, raportat la dispozițiile art. 19 lit. m din legea nr. 171/2010 reproduse mai sus, este evident ca nu poate fi sancționată decât persoana fizică sau persoana juridică care are calitatea de deținător al materialului lemnos, acestea având obligația de a avea documente pentru dovada posesiei.
Întrucât sancțiunea a fost aplicată unei alte persoane și nu celei pentru care s-a dovedit calitatea de deținător, în mod corect instanța de fond a admis plângerea petentului, acesta neputând avea calitatea subiect activ al contravenției pentru care a fost încheiat procesul verbal contestat în speță..
Ca atare, criticile apelantului petent nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o sentință legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin 1 C.proc.civ. tribunalul va respinge apelul cauzei de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul - intimat I____________ de Poliție al Județului Gorj, cu sediul în Tg. J__, __________________, județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 1159 din data de 06.05.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul – petent D_______ R_______ C_________, domiciliat în comuna Săulești, _________________________, CNP: xxxxxxxxxxxxx, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.01.2016, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A_____ S_____ S_____ |
|
Judecător, O_______ C_____ S________ |
|
Grefier, N_______ C________ |
|
Red. ASS/Tehnored.N.C
4 ex./12.02.2016
Jud. fond. C.V.