DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1188R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.04.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P_________: M_____ E_____
JUDECĂTOR: A____ D_________
JUDECĂTOR: G_______ N_______
GREFIER : L_______ I___
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul intervenient în interes propriu G_______ M_____ M_______ împotriva sentinței civile nr.7521/17.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent V_____ M_____ I_____ și intimatul intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când
T R I B U N A L U L,
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătorie Cornetu, petentul V_____ M_____ I_____, in contradictoriu cu intimata IPJ ILFOV a solicitat anularea procesului verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx/10.
Se arata in plangere ca in ziua de 21.05.2010, circuland pe _________________________ Popesti Leordeni, la intersectia cu Soseaua Oltenitei, , a fost tamponat de un alt autoturism care a patruns pe drumul sau de mers.
La fata locului au venit politistii care au constatat ca soferul autoturismului XXXXXXXX avea o alcolemie peste limita legala. Se arata ca politistul nu a tinut cont de aceasta situatie, si l-a invinovatit pentru neacordarea de prioritate. Au fost depuse inscrisuri.
Parata nu a depus intampinare.
Prin cererea de interventie, depusa la dosar, intervenientul G_______ M_____ M_______, a solicitat admiterea cererii sale si sa se constate ca vinovat de producerea accidentului este petentul deoarece acirculat fara sa se asigure a taiat sensul sau de mers in intentia de a se inscrie pe celalalt sens. Mai arata ca mentiunea faciuta de agentul de circulatie ca intervenientul a condus sub influenta bauturilor alcoolice nu are nici o relevanta.
Petentul a depus inttampinare la cererea de interventie, prin care solicita respingerea acesteia ca neantemeiata.
Au fost incuviintate pentru petent proba cu inscrisuri interogatoriu si testimoniala.
Prin sentința civilă nr. 7521/17.12.2012, Judecătoria Cornetu a admis plângerea, a anulat ca neîntemeiat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/22.05.2010 și a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond Analizând înscrisurile dosarului a reținut următoarele:
a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, având în vedere că intimatul nu a administrat nicio probă pertinentă, se constată că nu a făcut dovada celor reținute în procesul-verbal.
Mai mult decat atat, din declaratia martorului audiat in prezenta cauza numitul B____ M_____, reiese ca :„ a fost la locul accidentului, de la alti martori oculari a aflat ca petentul a fost lovit de un microbuz; a fost si la spital dupa petent , l-a vazut pe intervenient, si a crezut ca se simte rau, in realitate era foarte beat, aspect confirmat si de politistul care-i insotise pe cei doi soferi implicati in accident; cand s-a intors la locul accidentului, proprietarii microbuzului si-au cerut scuze pentru accident.”
Aceasta declaratie face dovada unei alte situatii de fapt decat cea consemnata in procesul verbal de contraventie, si se coroboreaza cu actele depuse de petent in sustinerea plangerii.
In ceea ce priveste cererea de interventie instanta o va respinge ca neantemeiata, deoarece intervenientul nu a produs in fata instantei nici o proba pertinenta.
Mai mult decat atat, din fisa de cazier auto a acestuia, depusa la dosar de catre Politia Rutiera, la solicitarea insatntei, se poate observa faptul ca acesta nu este la prima abatere in trafic.
Împotriva sentinței civile nr.7521/17.12.2012, a formulat recurs intervenientul G_______ M_____ M_______, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea contestației împotriva procesului verbal de contravenție ca neîntemeiată și nefondată.
În motivarea recursului s-a arătat că susținerea instanței de fond potrivit căreia IPJ Ilfov nu a depus întâmpinare este nefondată întrucât la termenul din data de 16.02.2011, acestea a depus întâmpinarea prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
S-a mai arătat că din întregul material probator administrat în cursul judecății petentul nu a făcut dovada contrară că nu respectat prev. art. 135 lit a) din OUG 195/2002, respectiv nu a acordat prioritate autovehiculelor care circulau pe un drum național, atunci când intri de pe un drum comunal sau local, astfel cum a fost produs accidentul în cauză.
Recurentul a mai arătat că prin procesul verbal de contravenție s-a constatat culpa exclusivă a petentului și că acesta nu a administrat probe în răsturnarea prezumției. S-a mai arătat că acesta a recunoscut culpa în producerea accidentului prin semnarea procesului verbal de contravenție.
Cu privire la declarația martorului audiat în cauză s-a arătat, că acesta nu a putut face dovada că s-a aflat în București la acea dată și că acesta, la momentul producerii accidentului se afla în Gara de Nord București, fiind transportat cu metroul și apoi cu un alt autovehicul până la locul accidentului, unde a ajuns după aproape o oră de la producerea acestuia. S-a mai arătat că declarația martorului a fost indirectă acesta arătând că a aflat de la alți martori că petentul a fost lovit de un microbuz, astfel că declarația acestuia nu poate face dovada unei situații de fapt contrară celei reținute în procesul verbal de contravenție.
Recurentul a mai arătat că semnarea fără obiecțiuni a procesului verbal de contravenție întocmit după mai bine de trei ore de la producerea accidentului, nu poate fi pusă pe seama stresului sau a necunoașterii legii, contravenientul fiind o persoană cu studii superioare care poate conștientiza consecințele semnăturii sale.
S-a mai susținut că, faptul că intervenientul în nume propriu G_______ Marisu M_______ a condus autoutilitara sub influența băuturilor alcoolice, i-a adus acestuia sancțiunile prevăzute de lege pe care urmează să le suporte, însă pentru a schimba vinovăția în producerea accidentului în sarcina acestuia ar fi fost să necesare probe solide, indubitabile, constate de Poliția Rutieră, ori o expertiză judiciară tehnică auto pe dinamica accidentului care să schimbe culpa în producerea acestuia.
În drept au fost invocate disp. art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. Civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.02.2014, intimatul V_____ M_____ I_____ a invocat excepția lipsei de interes a recurentului – intervenient în formularea recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la excepția lipsei de interes a recurentului – intervenient, intimatul a arătat că intervenientul nu poate justifica un intere personal și direct în formularea unei cererii de intervenție în cadrul prezentului dosar, motiv pentru care nu are interes nici în promovarea prezentului recurs, nefiind afectat în nici un fel de soluția promovată de instanța de fond.
S-a mai arătat că cererea de intervenție în nume propriu formulată de G_______ M_____ M_______ nu are un petit clar exprimat, prin care să se urmărească afirmarea sau realizarea unui drept propriu, ci reprezintă o prezentare într-un mod absolut subiectiv a circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.
Cu privire la motivele de recurs, intimatul a arătat că niciunul din acestea nu este de natură să ducă la modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond.
În ceea ce privește prima critică potrivit căreia în considerentele hotărârii recurate s-a reținut în mod eronat că intimatul nu a depus întâmpinare, intimatul a arătat că acesta nu poate duce la admiterea recursului, față de concluzia instanței de fond care a arătat că intimatul nu a administrat nicio probă pertinentă.
Intimatul a mai arătat că prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a reluat punctul de vedere al agentului constatator exprimat în procesul verbal.
S-a mai arătat de către intimat că acuzația de neacordare de prioritate ce i-a fost adusă prin procesul verbal de contestat, este o acuzație penală în sensul CEDO și că beneficiază în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, prezumție care a fost instituită tocmai în scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia nu s-ar fi făcut dovada contrară a celor susținute în procesul verbal de contravenție, intimatul a arătat că prezumția de veridicitatea a aspectelor menționate în cuprinsul procesului verbal de contravenție a fost răsturnată prin argumentele logice pe care le-a prezentat în fața instanței de fond și prin probele administrate în susținerea acestor argumente.
Intimatul a arătat că în intersecția în care s-a produs accidentul lipseau indicatoarele rutiere și astfel intervenientul ce se deplasa pe șoseaua Olteniței avea obligația de a acorda prioritate autovehiculelor ce intrau în intersecție din dreapta și că în momentul impactului el era staționat pe axul drumului fiind lovit în lateral de autovehiculul intervenientului.
Astfel în opinia intimatului agentul constatator și-a format o opinie total eronată despre modul în care s-a produs accidentul, iar lipsa de interes a acestuia în stabilirea corectă a stării de fapt a dus la consemnarea în cuprinsul procesului verbal a unei situații neconforme cu realitatea, fapt ce a generat aplicarea pe nedrept au sancțiunii contravenționale.
În ceea ce privește criticile aduse de recurent declarației martorului B____ M_____, intimatul a arătat că acesta sunt nefondate și nu pot duce la modificarea sentinței pronunțate în fond.
Astfel a arătat că martorul domiciliază în Sighișoara astfel cum rezultă din actul de identitate al acestuia și că acesta a relata situația de fapt pe care a găsit-o la fața locului la 5 minute după producerea accidentului, unde a discutat cu reprezentații societății la care era angajat intervenientul, care și-au cerut scuze și au recunoscut că acesta era de vină alfându-se într-o stare avansată de ebrietate, cât și la spital unde a discutat cu agentul de poliție care se ocupa de intervenientul G_______ M_____ M_______.
Martorul a putut constata și a relatat faptul că intersecția în care s-a produs accidentul nu era semaforizată și nici prevzăută cu indicatoare de circulație, fiind evident că în acest caz au prioritate cei ce intră în intersecție din partea dreaptă și a putut constata modul în care erau dispuse pe șosea autoturismele implicate în accident, putându-și crea o imagine despre dinamica accidentului. Martorul a constatat și a relatat că șoseaua Olteniței este prevăzută cu două benzi de circulație și nu cu una cum a susținut agentul constatator în schița accidentului, a descris starea în care se afla intervenientul cu care agenții de poliție nu au putut purta un dialog coerent și care abia se putea ține pe picioare din cauza consumului de alcool.
In recurs au fost administrate inscrisuri noi.
Analizând recursul civil de față, prin prisma motivelor de recurs invocate (vor fi avute cele indicate de recurent dar cu numerotarea din Vechiul Cod de procedura civila aplicabil spetei )Tribunalul constata următoarele:
I. Va fi respinsa ca neintemeiata exceptia lipsei de interes a recurentului- intervenient G_______ M_____ M_______ invocate de intimatul-petent V_____ M_____ I_____ intrucat la judecata plangerilor impotriva proceselor verbale de contraventie prin care au fost sanctionate fapte soldate cu producerea unor accidente de circulatie se citeaza atat celelalt conducator auto implicat in accident cat si societatile de asigurare conform art.33 alin.1 si 2 din OG nr.2/2001 care preved ca: (1)Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei; (2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.
In cauza, fapta savarsita de petentul V_____ M_____ I_____ in data de 21.05.2010 a avut ca urmare producerea unui accident in care a fost implicat si auto condus de G_______ M_____ M_______, care a formulat cerere de interventie in interes propriu, ce indeplineste cerintele legale susmentionte raportat si la prevederile art.49 alin.2 C.p.c, astfel ca recurentul-intervenient justifica interes in promovarea prezentului recurs.
II. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7 C.p.c, tribunalul il apreciază ca nefiind incident in speta intrucat hotararea atacata nu cuprinde motive contradictorii ori straine de natura priciniile.
III. Este insa fondata critica recurentului relativa la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.p.c.
Astfel, din procesul verbal ________ nr.xxxxxxx/22.05.2010 reiese ca petentul V_____ M_____ I_____ a fost sanctionat pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.101 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002 respectiv a condus auto cu numar de inmatriculare XXXXXXXX pe un drum fara prioritate si iesind pe drumul cu prioritate a fost tamponat de auto cu numar de inmatriculare XXXXXXXX condus de intervenientul G_______ M_____ M_______.
Prima instanța a reținut in mod greșit ca intimatul IPJ Ilfov nu a administrat nicio proba pertinenta si nu a făcut dovada celor reținute in procesul verbal contestat.
Astfel, la dosarul de fond se regăsesc depuse de Inspectorat atât declarațiile olografe date de cei doi conducători auto implicați in accident, autorizațiile de reparațiile in care sunt menționate avariile suferite de vehiculele implicate in accident, cat si punctul de vedere al agentului constatator cu schița accidentului. Din coroborarea acestor înscrisuri administrate de intimatul IPJ Ilfov reiese cu claritate ca petentul V_____ M_____ I_____ se deplasa cu auto XXXXXXXX pe un drum fara prioritate (______________________ ieșind de pe acesta, nu a acordat prioritate vehiculului XXXXXXXX condus de intervenientul G_______ M_____ M_______, care circula pe drumul prioritar (DN4- _______________________________> Conform art.101 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002 : Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Potrivit art.135 lit. a din HG nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: a) la intersecția nedirijată atunci când pătrunde pe un drum național venind de pe un drum județean, comunal sau local.
In mod greșit prima instanța a reținut ca din depoziția martorului B____ M_____ rezulta o alta situație de fapt decat cea descrisa in procesul verbal întrucât martorul nu a asistat personal la accident, ci a relatat din cele auzite de la alte persoane faptul ca petentul a fost lovit de interveniet, care era beat. Astfel cum a reieșit din înscrisurile depuse de IPJ conducătorul vinovat de producerea accidentului este petentul, care nu s-a asigurat la înscrierea de pe un drum secundar pe unul principal, fiind lovit de vehiculul ce se deplasa pe drumul prioritar, condus de intervenient. Raportat la regulile de circulație conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere la intersecția nedirijată atunci când pătrunde pe un drum național venind de pe un drum județean, comunal sau local, tuturor vehiculelor ce se deplasează pe drumul prioritar, indiferent de sensul ori banda pe care circula acestea.
Nu prezintă relevanta sub aspectul contravenției prevăzute de art.101 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002 si de care se face vinovat petentul V_____ M_____ I_____ faptul ca celalalt conducător auto, intervenientul G_______ M_____ M_______, ce se deplasa pe drumul prioritar, se afla in stare de ebrietate la momentul accidentului întrucât acesta din urma răspunde pentru o alta fapta - conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta băuturilor alcoolice, sens in care i-a fost deschis dosar penal ( adresa P______ f. 58).
Concluzionând tribunalul apreciază ca prima instanța a făcut o greșita aplicare a prevederilor art.167 C.p.c. coroborat cu art.6 CEDO in condițiile in care intimatul IPJ Ilfov a dovedit cu înscrisurile depuse (declarații conducători auto, avarii vehicule si punct de vedere) situația de fapt descrisa in procesul verbal de contravenție, că fapta a fost savarsita de petent si constituie contravenție in conditiile art.101 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002, iar la rândul său petentul nu a înlăturat prin probele administrate prezumția de veridicitate si legalitate de care se bucura procesul verbal de contravenție.
Pentru considerentele expuse, in baza art.312 coroborat cu art.304 pct.9 C.p.c. Tribunalul va admite recursul si va modifica sentinta recurata in sensul respingerii plângerii ca neîntemeiata si admiterii cererii de intervenție principala, potrivit art. 49 C.p.c. coroborat cu art.33 din OG nr.2/2001.
Cu aplicarea disp. art. 274 alin. 3 C.p.c. va obliga intimatul petent la plata către recurent a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, apreciind excesiv onorariul de avocat de 2000 lei in raport de durata scurta a procesului in recurs si complexitatea redusa a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de intimatul – pârât.
Admite recursul formulat de recurentul intervenient în interes propriu G_______ M_____ M_______ împotriva sentinței civile nr.7521/17.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent V_____ M_____ I_____ și intimatul intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge plângerea ca neîntemeiată.
Admite cererea de intervenție în interes propriu.
Cu aplicarea disp. art. 274 alin. 3 C.p.c. obligă intimatul petent la plata către recurent a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014.
Președinte Judecător Judecător
M_____ E_____ A____ D_________ G_______ N_______
Grefier
L_______ I___
Concept red. gref. L.I-
Red. Jud: D.A../2 ex
Jud.fond :F________ A___ L______- Jud. /Cornetu