Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7385
Ședința publică de la 14.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D______ D____ S_____
GREFIER: O___ M_______ L_______
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul E______ C______ și pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut la prima și a doua strigare în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, după care,
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cu care Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe sau, după caz, cercetarea in fond a procesului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul E______ C______ a chemat-o în judecată pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/12.02.2015. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea măsurii luate cu avertisment.
În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal nu cuprinde mențiunile obligatorii, iar situația consemnată în cu prinsul procesului-verbal nu corespunde realității.
În drept, petentul a invocat prevederile art. 194 și urm. Cod procedură civilă, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În susținere, petentul a depus procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/12.02.2015, în original.
La data de 28.04.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, având in vedere că fapta sancționată prin procesul-verbal contestat a fost săvârșită pe ______________________________ în raza Judecătoriei Sectorului 4 București.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiate.
La termenul de astăzi, instanța a reținut cauza in vederea pronunțării asupra excepției necompetenței teritoriale invocate prin întâmpinare.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. 1 Ncpc, excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul E______ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în București, ________________________, sector 5, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, cu sediul în București, ________________________. 9-15, sector 3, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D______ D____ S_____ O___ M_______ L_______
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA a II-a CIVILA
Bucuresti, Splaiul Independentei, nr.5, sector 4
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
DATA: ………….2015
C Ă T R E
Judecătoria Sectorului 4 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 7385 din data de 14.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petentul E______ C______ și pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând…….file, compus dintr-un volum.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D______ D____ S_____ O___ M_______ L_______
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA a II-a CIVILA
Bucuresti, Splaiul Independentei, nr.5, sector 4
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
DATA: ………….2015
C Ă T R E
Judecătoria Sectorului 4 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 7385 din data de 14.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petentul E______ C______ și pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând…….file, compus dintr-un volum.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D______ D____ S_____ O___ M_______ L_______