Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
214/2013 din 23 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL V______

SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 214/2013

Ședința publică de la 23 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ C_____

Judecător M______ D____

Judecător S____ D___

Grefier I______ R_____


Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul B____ D_____, cu domiciliul în _______________________________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție a Județului V______-POLIȚIA STRĂOANE, împotriva sentinței civile nr.216/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria P_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B_____ M____ pentru recurentul lipsă, lipsă fiind și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. B_____ M. pentru recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Av. B_____ M. pentru recurent având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile pronunțată de Judecătoria P_____ și pe fond, admiterea în parte a plângerii contravenționale, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. In dovedire, a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție întrucât numărul de înmatriculare a autoutilitarei este indicat greșit. In ceea ce privește sancțiunea aplicată pentru lipsa rovinetei, arată că aceasta a fost achitată în aceeași zi la un centru de distribuire din orașul P_____.

Consideră că recursul este întemeiat, sens în care solicită admiterea sa pentru motivele invocate.

TRIBUNALUL


Asupra recursului de față;

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Judecătoria P_____ sub numărul XXXXXXXXXXXXX, petentul B____ D_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimata I.P.J.V______, anularea Procesului - verbal ________ nr.xxxxxxx.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 29.11.2009, ora 10:30, a fost oprit în ________________________ un echipaj de poliție și a fost sancționat pentru că nu a posedat rovinietă valabilă. S-a mai arătat că, pe raza comunelor Câmpuri, Străoane și Soveja nu există nici un punct de achiziționare a rovinietei ci numai în P_____, localitate în care urma să ajungă ulterior, de unde a și achiziționat o rovinietă.

S-a mai învederat că în procesul verbal nu este menționată direcția de mers cu toate că petentul a solicitat înscrierea acestei mențiuni. De asemenea, acesta nu a fost lăsat să completeze singur rubrica alte mențiuni iar agentul constatator nu ar fi avut competența de a sancționa fapta contravențională.

În final s-a arătat că sancțiunea este foarte mare deoarece petentul lucrează ca zilier și este singurul întreținător al unei familii și nu a avut un loc de unde să achiziționeze rovinietă.

În drept, au fost invocate OUG 195/2002, OG 2/2002.

În dovedirea plângerii s-a solicitat proba cu înscrisuri.

S-a solicitat judecarea în lipsă.

Intimata la data de 10.01.2013 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

Intimata a arătat că la data de 29.11.2012, ora 10:30, petentul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN2L, localitatea Străoane, județul V______, fără a avea asupra sa licența de transport și nici rovinieta valabilă.

Instanța a administrat pentru petent și intimată proba cu înscrisuri, constând în: C.I. (fila 2-3), Proces verbal ________ nr.xxxxxxx (fila 4), Dovada rovinietă (fila 5), Bon fiscal (fila 6), Certificat de naștere (fila 7), Raport agent constatator (fila 10).

Prin Sentința civilă nr.216/30.01.2013, instanța a respins plângerea formulată de petentul B____ D_____, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, având ca obiect contestarea procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx din 29.11.2012, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu pot fi reținute susținerile petentului cu privire la lipsa mențiunilor, respectiv direcția de mers și alte obiecții, instanța constatând că, potrivit datelor din dosar (fila 4), petentul a avut, în concret posibilitatea de a face obiecții la procesul verbal deoarece acestuia i s-a asigurat un instrument de scris și a fost solicitat să semneze procesul verbal, moment în care ar fi avut posibilitatea să înscrie în procesul verbal toate obiecțiile pe care acesta le avea cu privire la contravenție și apoi să semneze, însă în procesul verbal apare semnătura petentului și mențiuni „Nu am” la rubrica obiecții.

Instanța a primit nici susținerile petentului cu privire la lipsa competenței agentului constatator deoarece, potrivit datelor rezultate din mijloacele de probă (fila 4 și 10), constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii s-a făcut de către agentul constatator V_____ C______, încadrat la Postul Poliție Străoane, din cadrul I.P.J. V______, astfel că acesta avea atât competență materială să constatate faptele contravenționale, în calitatea sa de autoritatea a statului învestită cu prerogativa constatării și sancționării contravențiilor, funcționând ca autoritate în teritoriu a Ministerului Administrației și Internelor. Totodată, acesta avea competența din punct de vedere teritorial în circumscripția comunei Străoane.

Instanța a analizat dispozițiile art.21 alin.(3) O.G. nr.2/2001, potrivit cărora sancțiunea ce se aplică unui contravenient trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, reținându-se faptul că petentul a fost sancționat cu suma de 3000 lei pentru că nu poseda rovinietă valabilă pentru a circula cu autoutilitara și, fiind șofer pe autoutilitară (camion), acesta se încadrează la altă clasă de sancțiuni decât un conducător al unui autoturism. Totodată, instanța a constat că acesta efectua transport public de marfă, deci o activitate mai complexă decât simpla circulație pe drumurile publice.

Față de aceste împrejurări instanța nu reținut circumstanțele personale ale petentului referitoare la starea sa (singurul întreținător al familiei, având în îngrijire un copil și soția, imposibilitatea de a achiziționa o rovinietă până în orașul P_____, din lipsa spațiilor de distribuție a rovinietei) și a constatat, în concret, că pericolul social al faptei contravenționale există precum și că individualizarea sumei pecuniare nu depășește limitele unei sancțiuni proporționale, neimpunându-se reindividualizarea sancțiunii prin transformarea în avertisment.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul B____ D_____, considerând sentința nelegală și neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că actul constatator era lovit de nulitate, numărul de inmatriculare al autoutilitarei reținut în procesul-verbal fiind XXXXXXXXX pe când, în realitate, numărul era XXXXXXXXX.

S-a mai arătat că i-au fost aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă, respectiv, amendă și avertisment și că a achiziționat rovinietă în aceeași zi.

Analizând motivele de recurs, în raport cu probatoriul efectuat și dispozițiile legale incidente în cauză, precum și examinând cauza sub toate aspectele, conform prevederilor art.304 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx , întocmit de intimat, a fost sancționată societatea petentă cu amendă in cuantum de 3.000 lei pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 8 al. 1 din OG nr. 15/2002 constând în fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă și cu sancțiunea avertisment pentru contravenția prevăzute de art.147 /1 din H.G. nr.1391/2006 constând în aceea că petentul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN2L, localitatea Străoane, județul V______, fără a avea asupra sa licența de transport .

Cu privire la motivul de nulitate invocat, tribunalul reține că, în cuprisul procesului-verbal, numărul de înmatriculare al autoutilitarei este indicat corect XXXXXXXXX dar, și în situația în care afisrmația petentei ar fi fost reală, aceast fapt ar fi constituit o simplă eroare materială, în condițiile în care petentul nu a contestat cele reținute prin procesul-verbal, semnând procesul verbal cu mențiunea că nu are obiecțiuni de formulat.

Nici motivul de recurs privind faptul că i-au fost aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă, respectiv, amendă și avertisment, nu este întemeiat, sancțiunile fiind aplicate pentru două fapte cu caracter contravențional, respectiv, pentru că, la data de 29.11.2012, ora 10:30, petentul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN2L, localitatea Străoane, județul V______, fără a avea asupra sa licența de transport și nici rovinieta valabilă.

Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art.8 din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, (1) Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

În speță, nu a fost contestat faptul petentul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN2L, localitatea Străoane, județul V______, fără a avea asupra sa rovinieta valabilă iar faptul că, ulterior constatării contravenției, a achiziționat rovinietă cu valabilitate o zi nu are influență asupra faptelor constatate și sancțiunilor aplicate.

Cum, în aceste condiții, nu sunt motive care să atragă modificarea sentinței, văzând că instanța de fond a apreciat în mod legal și temeinic probele administrate în cauză urmează ca tribunalul, văzând și dispozițiile art.312 C.pr.civ., să respingă recursul ca nefondat.

Văzând recursul scutit de la plata taxelor legale de timbru,conform dispozițiilor art.36 din OG nr.2/2001, și timbru judiciar, conform art.1 alin.(2) din OG nr.32/1995.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE



Respinge recursul declarat de recurentul B____ D_____, cu domiciliul în _______________________________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție a Județului V______-POLIȚIA STRĂOANE, împotriva sentinței civile nr.216/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria P_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2013.

Președinte,

A______ C_____

Judecător,

M______ D____

Judecător,

S____ D___

Grefier,

I______ R_____


Red.M.D./ 30.04.2013

Tehnored.M.D./ 30.04. 2013

Judecător fond – A____ M____

2 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025