DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1131
Ședința publică din 11.12.2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - E____ I___
JUDECĂTORI - A__-M____ G______
- F_____ E_____
GREFIER - V_______ M____
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul intimat I____________ de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 313/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petiționar I_____ G_____, domiciliat în ___________________________, ________________________. 42, județul Dâmbovița.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul petiționar I_____ G_____, lipsă fiind recurentul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că înainte de începerea ședinței de judecată consilierul juridic al recurentului intimat a anunțat că nu se poate prezenta la acest termen, deoarece se află într-o altă sală de judecată, solicitând judecata în lipsă.
Intimatul petiționar I_____ G_____ arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul petiționar I_____ G_____ solicită respingerea recursului , menținerea sentinței instanței de fond și anularea procesului verbal de contravenție.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 313/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, instanța a admis plângerea contravențională formulată de intimatul-petent I_____ G_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/01.03.2012, încheiat de recurentul-intimat IPJ Dâmbovița, pe care l-a anulat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr.XXXXXXXXXXXX din data de 14.03.2012 petentul I_____ G_____ solicită anularea procesului verbal ________ nr.xxxxxxx, încheiat de Poliția oraș Răcari, ca fiind nelegal și netemeinic.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că în ziua de 01.03.2012 soția sa a comercializat flori pe ______________________ orașul Răcari, județ Dâmbovița, întrucât deținea autorizație înregistrată la Registrul Comerțului - „Întreprindere Individuală Ilioana E____ L_____, CUI xxxxxxxx, F 15/1581/25.10.2010, având ca activitate principală - comerț cu amănuntul al florilor, etc. dat fiind faptul că era o zi deosebită și dat fiind că societatea a avut punct de lucru în Răcari și-a achitat taxa pentru această activitate conform chitanței nr.xxxxxx/01.02.2012. La data când s-a întocmit procesul verbal agentul constatator nu a luat în seamă faptul că petentul i-a comunicat că deține acte legale pentru desfășurarea activității dar nu le are asupra sa, astfel că i s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenție. A apreciat că procesul verbal este nelegal și netemeinic întrucât, deși la fața locului erau mai mulți martori, nici unu nu a semnat procesul verbal. Când s-a prezentat la sediul Poliției pentru a face dovada deținerii actelor necesare pentru desfășurarea activității de comerț cu flori, organele de poliție nu l-au luat în seamă luat în seamă, spunând „că ar fi trebuit să se mulțumească pentru că i-a aplicat amendă pe persoană”.
În drept petentul a invocat Legea nr. 12/2990, OG nr. 2/2001.
La data de 11.05.2012, petentul a depus precizări la plângerea inițială prin care a precizat că nu i s-a adus la cunoștință la momentul întocmirii procesului verbal de către agenții de poliție prevederile art. 16 alin. 7 din 06.02.2011 și anume dreptul de a face obiecțiuni în cadrul procesului verbal. Petentul nu a desfășurat acte de comerț, ci doar o aștepta pe soția sa care de altfel este și administratorul societății. Conform jurisprudenței CEDO, probarea faptei rămâne în sarcina agentului constatator, întrucât mențiunile din procesul verbal sunt total neadevărate, agentul constatator nu bi-a citit conținutul procesul verbal și nici nu a vrut să înțeleagă că nu desfășura activitate de comerț, ci doar o aștepta pe soția sa să vină cu actele firmei. (f. 19)
Intimatul IPJ, deși egal citat, nu a depus întâmpinare.
În motivarea soluției pronunțate prin sentința recurată, instanța de fond a arătat că prin Decizia nr 22/2007 a ICCJ, art. 17 din OG 2/2001 sunt determinate situațiile in care nerespectarea anumitor atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator, , iar față de aceste prevederi, instanta a retinut ca procesul verbal este legal întocmit, cu respectarea art 16 si art 17 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, s-a reținut de către instanța de fond faptul că prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx, încheiat de Poliția oraș Răcari, petentul a fost sancționat în temeiul art. 9 lit. e) din Legea 12/1990 cu amendă contravențională și ridicarea, în vederea confiscării, a sumei de 50 lei, reprezentând contravaloarea a 50 de flori, sumă ce urma a fi depusă la CEC Bank, reținându-se că la data de 01.03.2012 pe ___________________ comercializat și a oferit spre vânzare un număr de 50 de fire flori pe _______________________ a deține asupra sa documente de proveniență. (f. 6). Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului ce reglementează dreptul la un proces echitabil, inclusiv toate garanțiile in dimensiunea sa penala, sunt direct aplicabile si procedurii contravenționale. Printre garanțiile vizate, cele mai importante sunt prezumția de nevinovatie si corolarul acesteia exprimat in adagiul „in dubio pro reo” („dubiul profita acuzatului”). Față de aceste considerente, constatând că intimata nu a probat cele reținute în procesul verbal contestat, nerăsturnând astfel prezumția de nevinovăție a petentului, instanța de fond a admis plângerea și a anulat procesul verbal contravențional contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul IPJ Dâmbovița, în motivarea cererii arătându-se, în esență, faptul că s-a aplicat principiul in dubio pro reo fără a se mai cerceta fondul cauzei, însă prezumția respectivă nu este una absolută, ci relativă și operează până la limita la care se permite contravenientului să-și exercite dreptul la apărare și să aibă acces echitabil la justiție, iar prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată de probe ale petentului, în condițiile în care acesta nu a avut obiecțiuni la momentul întocmirii procesului verbal.
Intimatul petent a formulat întâmpinare la cererea de recurs, arătând că nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, nu a efectuat , la data respectivă, acte de comerț, ci o aștepta pe soția sa într-o parcare, agentul constatator menționând abuziv și eronat cifra de 50 de flori vândute la ora 8.30, agentul constatator nu i-a citit cuprinsul procesului verbal atunci când i l-a prezentat spre a-l semna, actele care îi permitea soției petentului să desfășoare activitatea pentru care era autorizată au fost prezentate poliției.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și motivele de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:
În temeiul art. 3041 C__, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu este atacabilă cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C__, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. De asemenea, art. 306 al.2 C__ prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, aceasta având obligația de a le pune în discuția părților.
Potrivit art. 33 al.2 OG 2/2201, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea contravențională poate fi atacată cu recurs.
Tribunalul reține că la data de 01.03.2012, un agent constatator din cadrul I.P.J. Dâmbovița – Poliția Oraș Răcari a constatat că, la aceeași dată, ora 09.00, petentul a comercializat și oferit spre vânzare un număr de 50 de fire de flori pe ___________________________, fără a deține asupra sa documente de proveniență. Pentru această faptă, încadrată de agentul constatator în prev. art. 1 lit. e din Legea 12/1990 republicată, petentului i-a fost aplicată amenda de 1000 lei.
Petentul a semnat procesul verbal, la rubrica „alte mențiuni” fiind consemnat „Nu am obiecțiuni”. Au fost ridicate în vederea confiscării contravaloarea a 150 de flori, adică 50 lei, aparținând petentului.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, tribunalul reține că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001.
Și sub aspectul încadrării faptei contravenționale în textele legale instanța reține că agentul constatator a procedat în mod corect, având în vedere că potrivit art. 1 lit. e din Legea 12/1990, fapta de „efectuare de acte sau fapte de comerț cu bunuri a cãror proveniențã nu este doveditã, în condițiile legii.”, reprezintă o contravenție ce atrăgea aplicarea unei amenzi de la 1000 la 1500 lei, conform art. 2 lit. c din același act normativ. Ca urmare, amenda de 1000 lei aplicată petentului pentru depășirea vitezei legale a fost în mod legal stabilită, raportat la cele consemnate în procesul verbal de contravenție. De asemenea, în baza acelorași constatări, a fost legală măsura confiscării prevăzută de art. 4 din Legea 12/1999 (Mãrfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sã serveascã la sãvârșirea vreuneia dintre faptele prevãzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) și j), dacã sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum și sumele de bani și lucrurile dobândite prin sãvârșirea contravenției se confiscã și se valorificã în condițiile legii, contravaloarea lor fãcându-se venit la bugetul administrației publice centrale. Veniturile obținute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activitãțile prevãzute la art. 1, precum și încasãrile în întregime din vânzarea mãrfurilor a cãror proveniențã nu este doveditã se confiscã și se fac venit la bugetul administrației publice centrale).
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța are de analizat dacă se verifică în fapt abaterea constatat și sancționată prin procesul verbal contestat sau dacă sunt adevărate susținerile petentului în sensul că nu a desfășurat acte de comerț, conform consemnării din procesul verbal contestat.
Se reține că la dosarul de fond există înscrisuri, depuse de către petent, respectiv facturi fiscale, taxă privind comerț stradal, achitată de II I_____ E____ L_____ (având sediul în Șotânga, jud. Dâmbovița), facturi fiscale pentru flori achiziționate de aceasta, chitanțe, raport de gestiune, notă de intrare recepție, care dovedesc faptul că întreprinderea individuală a familiei petentului deținea documente de proveniență pentru flori – obiectul comercializării din data de 01.03.2012. ca urmare, se reține că, deși intimatul petent nu a răsturnat în totalitate prezumția de veridicitate a faptei consemnate în cuprinsul procesului verbal, în sensul că nu a dovedit faptul că nu efectua acte de comercializare a florilor, a dovedit faptul că deținea documente cu privire la acestea, ca urmare, nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale contravenție reținute în sarcina intimatului petent.
Așa fiind, apare ca fiind corectă soluția instanței de fond cu privind admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbald e contravenție, motiv pentru care va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de recurs a recurentului-intimat IPJ Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul intimat I____________ de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 313/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petiționar I_____ G_____, domiciliat în ___________________________, ________________________. 42, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
E____ I___ A__-M____ G______ F_____ E_____
Grefier,
V_______ M____
Judecător fond E________ F_____
Judecătoria Răcari
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Red. GAM
2 expl./10.01.2014