Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
425/2016 din 26 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 425

Ședința publică din 26 ianuarie 2016

Președinte: A____ O___

Grefier: N___ B_____


S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta _________________ contradictoriu cu intimata Poliția L_____ A___, împotriva procesului verbal de contravenție ________ xxxxx din data de 19.10.2015, încheiat de intimată.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei, consilier juridic S____ D_____, lipsă fiind reprezentantul petentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei, în temeiul art. 19 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei.

Reprezentanta intimatei depune la dosar delegație de reprezentare.

Instanța, din oficiu, în baza art. 131 C. pr. civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 din OG 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

În baza art. 238 alin. 1 C. pr. civ., se estimează durata maximă a cercetării procesului ca fiind de 3 luni.

Se constată că s-a depus prin serviciul registratură, din partea petentei, în data de 29.12.2015, răspuns la întâmpinare, din care se comunică un exemplar reprezentantei intimatei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea plângerii, pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

I N S T A N Ț A


Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ la data de 09.11.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta __________________ contradictoriu cu intimata Poliția L_____ A___ a solicitat instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din data de 19.10.2015 și în consecință anularea amenzii contravenționale, iar în subsidiar restituirea către petentă a amenzii în cuantum de 600 lei, achitate conform chitanței ________ XWF nr. xxxxxxx din data de 23.10.2015.

În motivarea plângerii formulate petenta arată că la data de 23.10.2015 a primit prin poștă procesul verbal de contravenție, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind „transportul persoanelor în regim de taxi fără a avea certificatul de agreare __________ nr. 6223, vizat pe anul 2015”, autovehiculul controlat având nr. de înmatriculare XXXXXXXX.

Petenta consideră că procesul verbal de contravenție este nul, întrucât agentul constatator a apreciat că este abilitat să aplice sancțiunea contravențională cu privire la un certificat emis de o altă autoritate a statului (Registrul auto român), arătând că din interpretarea art. 30 alin. 2 din HCLM A___ nr. 109/2009 și a art. 37 alin. 1 din L. nr. 38/2003, reiese că fiecare autoritate are dreptul să efectueze controlul doar pentru documentele emise de aceasta. Mai mult, din analiza art. 37 alin. 2 din L. nr. 38/2003 rezultă că autovehiculele taxi pot fi controlate în trafic doar în prezența poliției rutiere, însă din procesul verbal de contravenție nu rezultă că această condiție ar fi fost îndeplinită.

În al doilea rând petenta apreciază că procesul verbal de contravenție este nul, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001, cu privire la elementele de fapt care au determinat considerarea faptei ca fiind contravenție, fără a face o descriere clară a acestora. Astfel, se arată că agentul constatator a consemnat în procesul verbal faptul că petenta se face vinovată de lipsa vizei pe certificatul de agreare, însă nu a amintit faptul că la bordul taxiului a existat copia certificatul de agreare __________ nr. 6223. De asemenea, în procesul verbal nu a fost prevăzută modalitatea în care a fost taxiul controlat, dacă a fost sau nu prezent un echipaj de poliție rutieră, sau reprezentant al R.A.R. Petenta susține că nelegalitatea produsă prin actul sancționator a indus societății o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal de contravenție și restituirea amenzii achitate.

Sub aspectul temeiniciei, petenta consideră că nu a încălcat dispozițiile legale, atâta timp cât certificatul de agreare __________ nr. 6223 se afla la bordul autovehiculului, iar agentul nu avea competența să controleze acest certificat.

Pentru toate acestea, petenta solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată.

În drept se invocă dispozițiile art. 2 și 3, art. 15, art. 16. art. 17 și art. 21 din OG nr. 2/2001, art. 37, art. 52 alin. 2 lit. b) din L. nr. 38/2003, art. 30 alin. 2 din HCLM A___ nr. 109 din 2009, art. 194, art. 175 alin. 2, art. 411 C. pr. civ..

Intimata formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată, arătând că în data de 16.10.2015, agentul constatator al Poliției Locale A___, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ce-i revin potrivit L. nr. 38/2003, a efectuat un control asupra autovehiculului marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, al cărui proprietar este petenta și cu care desfășoară activități de transport persoane în regim de taxi și a constatat că aceasta a încălcat dispozițiile art. 52 alin. 2 lit. b) din L. nr. 38/2003, întrucât conducătorul auto a prezentat certificatul de agreare, fără a fi vizat pe anul 2015, în condițiile în care valabilitatea acestuia este dată de vizarea periodică/anuală (art. 12 ind. 1 din L. nr. 38/2003).

Cu privire la competența agentului constatator, intimata învederează că prin dispoziția primarului municipiului A___ nr. 263/2011, agenții poliției locale A___ sunt împuterniciți să constate contravenții și să aplice sancțiunile prevăzute de L nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. În condițiile în care conform art. 12, autorizația taxi emisă de primăria A___ este valabilă doar în prezența documentelor obligatorii enumerate de acest articol, printre care și certificatul de agreare, este evident că agentul constatator este îndreptățit să verifice valabilitatea tuturor documentelor, care în mod obligatoriu trebuie să se găsească la bordul autovehiculului.

Intimata menționează că invocarea de către petentă a dispozițiilor art. 30 alin. 2 din HCLM A___ nr. 109/2009 este nerelevantă, fapta săvârșită fiind încadrată conform dispozițiilor L. nr. 38/2003, în cuprinsul art. 30 alin. 2, nefăcându-se referire la „RAR”, ci doar la autoritățile competente, intimata având competența să efectueze astfel de controale. Și art. 37 din L. nr. 38/2003 la care face referire petenta, stipulează doar că „pe toată durata activității taxiurile pot fi supuse controlului în ceea ce privește respectarea prevederilor prezentei legi de către reprezentanții organelor de control autorizate”, ori intimata apreciază că are o astfel de împuternicire. Mai mult, în cuprinsul actului sancționator nu este menționat faptul că autoturismul ar fi fost oprit în trafic, fiind menționat „stație taxi”, ceea ce dovedește că nu era necesară prezența vreunui echipaj de la poliția rutieră.

Totodată, intimata relevă că agentul constatator a individualizat și sancționat corect fapta săvârșită de petentă, iar sancțiunea prevăzută de legiuitor pentru această faptă contravențională conduce la concluzia că și pericolul social al unei astfel de fapte este mare. Prin nerespectarea dispozițiilor legale, se aduce atingere respectării drepturilor și intereselor utilizatorilor serviciilor de transport în regim de taxi, deplasării în condiții de siguranță cu un autovehicul ce corespunde parametrilor tehnici obligatorii care permit desfășurarea de activități de taximetrie.

Pentru toate acestea, intimata solicită respingerea plângerii, invocând în drept dispozițiile art. 205 C. pr. civ., L. nr. 38/2003, OG nr. 2/2001.

Petenta, prin răspunsul la întâmpinare solicită respingerea apărărilor intimatei și admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată.

În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul.

La prezentul dosar a fost atașat dosarul nr. xxxxx/55/2015 al Judecătoriei A___ în baza dispozițiilor art. 96 ind. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM nr. 387/2005.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Prin procesul verbal ________ xxxxx din data de 19.10.2015, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 600 lei, în baza art. 52 alin. 2 lit. b) din L. nr. 38/2003.

S-a reținut în data de 16.10.2015 ora 09:44, în A___, pe ____________________________ de taxi) autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând petentei, a fost surprins practicând transport de persoane în regim de taxi fără a avea avizat certificatul de agreare __________ nr. 6223 pe anul în curs 2015.

Se constată că actul de constatare al contravenției este regulat întocmit, așa cum prescriu art. 15 alin. 1 și art. 16 din OG nr. 2/2001, republicată, iar sancțiunea aplicată este în limitele prevăzute de norma specială.

Intimata are competență în a sancționa o faptă precum cea reținută, date fiind prescripțiile art. 37 alin. 1 lit. a) din L nr. 38/2003, interpretarea petentei conform căreia „controlul (…) se realizează de fiecare autoritate în parte pentru documentele emise de aceasta nevând suport legal. Art. 2 alin. 3 din OG nr. 2/2001 are un obiect de reglementare, ce nu interesează prezenta cauză, fiind, în plus, și o norma generală, ce nu conține interdicții, cum arată petenta.

Este suficient descrisă fapta contravențională, permițând atât formularea apărării de către petentă, față de constatările agentului intimatei, cât și verificarea temeiniciei actului sancționator de către instanță, în condițiile în care fapta reținută are și o complexitate redusă.

Referitor la temeinicia actului sancționator se va avea în vedere că din art. 15 alin. 1 coroborat cu art. 16 din OG nr. 2/2001, interpretate în conformitate cu cele statuate de Curtea EDO în cauza A_____ c. României și N____ c. României, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dresat în urma percepțiilor proprii ale agentului, se bucură de prezumția de veridicitate și face dovadă până la proba contrară.

În cauză nu s-a adus dovada contrară.

Pe de altă parte, fapta reținută nu întrunește conținutul constitutiv al contravenției incriminate de art. 52 alin. 2 lit. b) coroborat cu art. 55 alin. 1 pct. 2 lit. b) din L. nr. 38/2003; potrivit acestora, transportatorul autorizat are obligația de a nu executa alte categorii de transporturi publice decât în regim de taxi, cu taxiuri agreate și având însemnele de personalizare și identificare proprii, stabilite de lege.

În cauză nu poate fi asimilat transportul cu un taximetru neagreat cu transportul cu un taximetru în privința căruia s-a emis un certificat de agregare, căruia îi lipsește însă viza pe anul în curs, întrucât normele referitoare la contravenții, ca orice norme de incriminare, sunt de strictă interpretare, o sancțiune neputând fi aplicată în temeiul analogiei.

Ca urmare, văzându-se art. 3 din OG nr. 2/2001, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, va fi anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxx.

În baza art. 453 C. pr. civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite plângerea formulată de petenta __________________ sediul în A___, Calea A____ V_____, nr. 282, jud. A___, având JXXXXXXXXXXXX, cod fiscal R xxxxxxx, cont nr. RO88 BTRL xxxxxxxxxxxxxx 04XX, deschis la Banca Transilvania A___, în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ A___, cu sediul în A___, ______________ D________, nr. 18, _______________________> Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxx.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.


Președinte, Grefier,

A____ O___ N___ B_____





Red./tehn./AO/NB/23.02.2016

4 ex./2 _____________________________ comunică cu:

- petenta __________________ sediul în A___, Calea A____ V_____, nr. 282, jud. A___

- intimatul Poliția L_____ A___ cu sediul în A___, ______________ D________, nr. 18, ______________________>


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025