Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
486/2014 din 14 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 486/A/2014

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ M_______

Judecător L____ S___

Grefier A__ O_____ D_____


Pe rol judecarea apelului de C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant I.S.C.T.R. - (I____________ TERITORIAL NR 3/P.V. SERIA xxxxxx/11.10.2013) formulat împotriva sentinței civile nr. 889/10.02.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimat SC O______ ____________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a permite părților să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, se învederează faptul că procedura este legal îndeplinită cu părțile.

Instanța, constată recursul formulat în termen, motivat, legal scutit de plata taxei de timbru, solicitându-se judecata cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și trece la deliberare.


TRIBUNALUL,


Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele :

Apelant: I____.

Intimat : S.C. O______ ______________. Gura Humorului.

Obiectul cererii : Apel împotriva sentinței civile numărul 889/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău.

Soluția instanței de fond :Prin sentința apelată prima instanță a admis în parte plângerea contravențională formulată de intimate în cauză și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea ” avertisment”.

Pentru a da această soluție prima instanță a reținut că procesul verbal de contravenție nr. xxxxxx/11.10.2013 îndeplinește condițiile de legalitate, că petentul a săvârșit fapta de a circula fără rovinietă ,la data controlului dar că acesta a recunoscut fapta și a intrat imediat în legalitate. A considerat judecătoria că atitudinea petentului demonstrează că a fost atins scopul legii , acela de a determina _________________________ a înlocuit sancțiunea amenzii considerată prea aspră , cu avertisment.

Motivele apelului : Apelanta a solicită admiterea apelului și pe fondul cauzei respingerea plângerii contravenționale. Arată că prima instanță a pronunat hotărârea fără a analiza situație de fapt și aplicând greșit legea. Arată că faptele săvârșite de intimată sunt grave, sunt contravenții care sunt sancționate cu amendă contravențională și că nu există nici un motiv pentru care să se înlocuiască sancțiunile amenzii cu avertisment. Arată că au fost încălcate prevederile art. 8 alin 1 pct 331 din OG37/2007deoarece intimata nu a prezentat diagramele tahograf pentru o perioadă de 28 zile anterioare controlului , șoferul nu a demonstrate cu nici un alt act activitatea pentru perioada lipsă. Arată că a fost încălcată și OGnr. 15 /2002 art. 8 alin 1 deoarece intimata a circulat fără rovinietă. Arată că faptele au fost comise iar procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de legalitate.

Apărările intimatei : Intimata solicită respingerea apelului ca nefondat. Arată că a circulat fără rovinietă 20 minute datorat și orei târzii. Arată că a demonstrat că a intrat imediat în legalitate. Susține că amenzile contravenționale din domeniul transportului sunt prea mici și au avut consecință falimentarea transportatorilor.

Soluția instanței de recurs: Tribunalul , analizând actele și lucrările dosarelor de fond și de apel, față de motivele de recurs , reține că apelantul a fost sancționat contravențional deoarece nu a predat agentului constatator numărul necesar diagramele tahograf pentru 28 zile anterioare controlului și a circulat fără a avea rovinietă. Reține instanța de control judiciar că prima instanță a avut în vedere că procesul verbal este legal întocmit, faptele au fost săvârșite dar că este suficientă sancțiunea avertisment. OG 2/2001 dă posibilitatea instanței să aprecieze asupra individualizării sancțiunii ceea ce judecătoria a aplicat.

Intimata nu a adus argumente care să justifice de ce este necesară sancțiunea amenzii . Nu rezultă că intimata a avut o atitudine contravențională repetată , a intrat imediat în legalitate privind achitarea rovinietei și nu au fost probate vătămări pentru lisa unor diagrame tahograf. Avertismentul este o sancțiune contravenționlă, iar aplicarea amenzii care are ca efect direct diminuarea puterii economice a societăților nu este un scop al legii . Pentru aceste considerente instanța va respinge recursul ca nefondat.




PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul I.S.C.T.R. - (I____________ TERITORIAL NR 3 împotriva sentinței civile nr. 889/10.02.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimat SC O______ ____________.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2014.

Președinte,

M____ M_______

Pentru judecător L____ S___ aflat în C.M semneaza presedintele de complet

Grefier,

A__ O_____ D_____









Red sent. M.C

Red /tehno dec. jud.M.M

A.D.-4 ex- 05/12.01.2015



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025