Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
216/2012 din 06 martie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 216/2012

Ședința publică de la 06 Martie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S____ D_________

Judecător C____ D______ B_____

Judecător M_____ B____

Grefier M______ G______


Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul-petent C__________ A____ B_____ împotriva sentinței nr. 1715/05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata D_______ S______ MH, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-petent C__________ A____ B_____, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind cereri de formulat instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului:

Recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței nr. 1715/05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, iar pe fond admiterea plângerii , anularea procesului verbal de constatare a contravenției și exonerarea de plata amenzii și a despăgubirilor.


I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia petentul C__________ A____ B_____ a solicitat, in contradictoriu cu intimata Direcția S______ Mehedinti, anularea procesului verbal de constatare a contravenției silvice nr.24 încheiat in data de 11.07.2011 de Direcția S______ Mehedinti - Ocolul Silvic Corcova.

In motivarea plângerii, petentul a susținut ca a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 2000 lei si obligat la despăgubiri civile de 244,08 lei. A mai susținut ca are acte doveditoare pe materialul lemnos.

La dosarul cauzei s-au depus procesul-verbal de contravenție, tabel de evaluare a pagubelor cauzate prin taiere, aviz de însoțire primar nr.xxxxxxx/06.07.2011.

Instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată , pentru a comunica actele care au stat la baza încheierii procesului verbal de constatare a contravenției silvice, _________ nr. 24/11.07.2011 încheiat de Ocolul Silvic Corcova.

La termenul din data de 14.11.2011, Direcția S______ M________ prin adresa nr. 24/14.11.2011 a comunicat instanței documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.

La cererea petentului, s-au audiat martorii T_____ A________ si G_____ V_____, iar din oficiu, a fost audiat martorul asistent V____ V_______-F_____.

Prin sentința civilă nr. 1715/05.12.2011, Judecătoria Strehaia a dispus respingerea plângerii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat și reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției silvice nr.24 încheiat in data de 11.07.2011 de Direcția S______ M________ - Ocolul Silvic Corcova, petentul C__________ A____ B_____ a fost sancționat cu amenda contravențională de 2000 lei si obligat la despăgubiri de 244,08 lei catre Ocolul Silvic Corcova, pentru savarsirea contravenției prev. de art. 8 din legea 171/2010.

Instanța de fond a reținut ca in data de 07.07.2011 petentul a tăiat si sustras din UP I UA 353 un număr de 20 arbori de esență salcâm cu diametre intre 16-22cm, pe care i-a tras cu calul pana la domiciliul sau.

Procesul verbal a fost încheiat in lipsa contravenientului, împrejurare confirmata de către martorul asistent V____ V_______-F_____.

La baza încheierii procesului verbal de contravenție a stat procesul verbal încheiat la data de 08.07.2011 de organele silvice din cadrul OS Corcova împreună cu organele de politie, in prezența martorului V____ V_______-F_____. In urma sesizării pădurarului Mindrut M____, agenții constatatori au observat existenta in curtea petentului a unei cantității de material lemnos, esență salcâm.

Solicitându-i-se documentele de proveniență, petentul a prezentat aviz de însoțire primar nr.xxxxxxx/25.06.2011 emis de Ocolul silvic Parangul M__, conform căruia s-a transportat o cantitate de 3m.c lemn de foc esența fag către T_____ G_______, din satul Jirov. Petentul a refuzat sa dea curs invitației organelor de politie de a indica locul de unde a tăiat materialul lemnos. Au fost identificate cioatele a 20 arbori esență salcâm, care nu prezentau marca silvica, in UP I UA 353 si urme de târâre ce duceau către domiciliul petentului.

In dovedirea plângerii, petentul a prezentat un alt aviz de însoțire primar, emis tot de Ocolul silvic Parangul M__ la data de 06.07.2011, pentru cantitatea de 2m.c lemn de foc.

La solicitarea instanței de a prezenta bonul de vânzare pentru cantitatea de material lemnos înscrisa in avizul de însoțire , petentul nu l-a putut prezenta, motiv pentru care instanța a reținut că documentul prezentat nu se refera la materialul lemnos identificat in curtea petentului.

Instanța a înlăturat declarațiile martorilor T_____ A________ si G_____ V_____, ca fiind in contradicție cu probele interpretate mai sus.

S-a reținut că petentul a savarsit fapta prev. de art. 8 al. 1 lit.a din legea 171/2010, in sensul ca a taiat, fără drept, arbori, iar valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de 2,66 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, iar sancțiunea aplicata este in limitele speciale prev. de art. 8 al. 2 lit. b si proporționala cu gradul de pericol social concret al faptei si făptuitorului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurentul-petent, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței nr. 1715/05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, iar pe fond admiterea plângerii , anularea procesului verbal de constatare a contravenției și exonerarea de plata amenzii și a despăgubirilor și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, agentul constatator trebuia sa facă dovada vinovăției sale.

A mai susținut că instanța de fond nu a ținut cont de declarațiile martorilor, prin care a făcut dovada că a fost toata ziua la o lucrare si nu putea tăia arborii, iar cu calul nu putea trage decât 2-3 arbori si nu 20 de arbori cum s-a reținut in procesul verbal de contravenție, ba mai mult distanta era de 3km si nu putea avea timp ca sa îi transporte.

A mai precizat că în data de 06.07.2011, a cumpărat și i s-a dat voie să transporte 2 m lemn de foc de esență salcâm pentru care a obținut de la Ocolul Silvic Parângul M__ aviz de însoțire a mărfii.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 Cod de procedură civilă.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar și în conformitate cu art.3041 Cod de procedură civilă instanța constată nefundat recursul pentru următoarele considerente.

Critica recurentei cum că într-o plângere contravențională, potrivit jurisprudenței CEDO sarcina probei revine în exclusivitate agentului constatator , nu poate fi reținută.

În sistemul nostru juridic procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și veridicitate, care nu este în nici un fel contrară jurisprudenței CEDO.

Dimpotrivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în jurisprudența sa constantă că orice sistem juridic presupune existența unor prezumții de fapt și de drept, însă art.6 paragr.2 din CEDO impune statelor să restrângă aceste prezumții în limite rezonabile, în funcție de gravitatea cauzei și protejând drepturile apărării, ori în speță aceste limite nu au fost depășite în defavoarea recurentului-petent, acesta având posibilitatea de a dovedi cu înscrisuri ( facturi , chitanțe etc.) că cei 20 arbori esență salcâm au fost achiziționați legal.

În speță, petentul a prezentat instanței pentru a justifica proveniența bunurilor, avizul de însoțire nr.xxxxxxx/06.07.2011.

Or, din cuprinsul acestuia rezultă că petentul a transportat 2m3 lemn foc, iar nicidecum lemn de esență salcâm, precum cei descoperiți și menționați în cuprinsul procesului verbal contestat, pentru care nu a putut prezenta nici un document de proveniență.

Cât privește declarațiile martorilor audiați , în mod corect au fost înlăturate de instanța de fond , fiind neconcludente, neputând preciza nimic în legătură cu proveniența bunurilor în discuție.

Constatând că petenetul nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal contestat, că sancțiunea amenzii de 2000 lei a fost corect individualizată în raport de gradul concret al faptei care este unul ridicat rezultând din prejudiciile mari rezultate din tăieri ilegale de arbori, dar și din atitudinea procesuală nesinceră a petentului, care a negat în permanență săvârșirea faptei , neexistând astfel indicii că și-ar îndrepta pentru viitor conduita, în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea.

Pentru considerentele expuse nesubzistând niciunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod de procedură civilă , în baza art.312 Cod de procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul , hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de către recurentul-petent C__________ A____ B_____ împotriva sentinței nr. 1715/05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata D_______ S______ MH, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2012 la sediul Tribunalului M________.

Președinte,

S____ D_________

Judecător,

C____ D______ B_____

Judecător,

M_____ B____

Grefier,

M______ G______


Red. B.C.D

Tehnored. G.M

Ex.2/06.04.2012

Cod operator 2626



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025