Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2419/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G_______ D____ N______
Judecător A____ M_______
Grefier E____ N______
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-petent R_____ I__ împotriva sentinței civile nr. 2894/26.03.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș – Biroul Rutier Pitești având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-petent R_____ I__, prin avocat F____ M______ în baza împuternicirii avocațiale nr. AG/xxxxxx/2015 depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș – Biroul Rutier Pitești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
La interpelarea instanței, apelantul-petent, prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Tribunalul ia act că părțile nu solicită probe noi în apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul-petent, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate iar pe fond, admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție atacat.
Arată apelantul-petent, prin avocat, că și în această materie a contravențiilor, care au o natură penală, operează prezumția de nevinovăție. Astfel, prin procesul-verbal de contravenție se susține că ar fi circulat pe ______________________ fi virat stânga pe Calea București. Or, dacă se circula de la bazinul de înot nu avea cum să vireze stânga pe Calea București. Solicită apelantul-petent, prin avocat, ca instanța să observe și ora încheieri procesului-verbal de contravenție învederând că, locuind în Costești, la acea dată și la acea oră venea, neînsoțit, la locul de muncă și, întrucât fapta a fost constată de agentul constatator prin propriile simțuri, s-a aflat în imposibilitatea dovedirii netemeiniciei actului constatator cu martori.
Apreciază apelantul-petent, prin avocat, că procesul-verbal de contravenție se bucură de veridicitate doar în măsura în care, persoana învinuită este pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară.
În temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca potrivit art. 394 alin. 3 Cod Procedură Civilă, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelantul-petent R_____ I__ împotriva sentinței civile nr. 2894/26.03.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 11.04.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul R_____ I__ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/29.03.2013 întocmit de I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P______ prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 450 lei reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de art. 101 alin 3 lit d din O.U.G. nr. 195/2002.
S-a solicitat totodată înlăturarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere.
In motivarea plângerii petentul a arătat că nu s-a deplasat pe contrasens astfel încât procesul-verbal prin care a fost amendat este nelegal.
S-a susținut că, prin Hotărârea A_____ contra României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a statuat că natura faptelor incriminate prin procesele verbale de contravenție este de natura penală iar consecința firească este aceea a înlăturării obligativității petentului de a răsturna prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție.
Sarcina probei aparține organului constatator iar pentru a opera prezumția de legalitate acestea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu și mijloacele de probare a faptelor constatate.
Procesul verbal de contravenție nu cuprinde nicio mențiune cu privire la mijloacele de probare a faptelor contravenționale, respectiv nu cuprinde nicio mențiune cu privire la împrejurarea dacă fapta a fost constatată cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologare și verificate metrologic, nu cuprinde nicio mențiune cu privire la datele de identificare a acestor mijloace, situație în care agentul constatator a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea fiind nulitatea procesului verbal de contravenție întocmit.
În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului dispunând restituirea permisului de conducere.
În cauza s-au administrat probele cu înscrisuri.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
Prin sentința civilă nr. 2894/26.03.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești s-a respins plângerea formulată de petentul R_____ I__, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx/29.03.2013 emis de intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER PITEȘTI.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, la data de 29.03.2013 ora 08:30 petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 450 lei, pentru că, a condus autoturismul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXXX pe _________________________. Pitești și la intersecția cu ______________________ efectuat viraj stânga circulând pe contrasens punând în pericol circulația publica și creând pericol de accident.
S-a emis procesul – verbal cu ________ nr. xxxxxxx/29.03.2013 (fila 4), sancțiunea aplicându-se în baza dispozițiilor art. 41 și art. 101, alin. 3,lit. d din O.U.G. 195/2002 („Art. 41: (1) Vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.”; art.101, alin. 3,lit. d din O.U.G. 195/2002:” (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.;”).
Verificând legalitatea procesului-verbal, se constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege în art. 17 din OG 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contravențional în privința apărărilor petentului, consemnate în plângerea formulată, se constată că acestea nu sunt întemeiate.
Fapta contravențională a fost constatată de către agentul de poliție prin propriile simțuri, iar contestatorul a avut posibilitatea propunerii și administrării de probatorii raportat la natura faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia; era posibil ca petentul să identifice martori și să propună să fie audiați în cazul în care ar fi considerat neîntemeiată sancționarea.
S-a reținut și că, fapta imputată s-a săvârșit în data de 29.03.2013, orele 8:30, în mun. Pitești, la intersecția dintre _______________________. Calea București într-un moment al zilei și loc în care se putea identifica cel puțin un martor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă” (Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței - paragraful 28).
Rezultă că, și procesul - verbal de contravenție, ca orice alt act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, astfel încât petentul care invocă faptul că, nu a săvârșit contravenția, trebuie să facă dovada celor susținute, atât timp cât nu este pus în imposibilitate de a face această dovadă, situație în care nu s-a aflat, după cum s-a analizat mai sus.
Materia contravențiilor aparține domeniului dreptului penal, chiar dacă dreptul intern nu o consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care țin de natura faptei și de gravitatea sancțiunii. Cu toate acestea, aplicarea regulii de mai sus privind sarcina probei, nu este de natură să încalce prezumția de nevinovăție cât timp este respectat un raport rezonabil de proporționalitate între scopul legitim urmărit și protejarea intereselor legitime ale contravenientului.
În ceea ce privește cererea de aplicare a sancțiunii contravenționale a avertismentului în locul celor aplicate prin procesul – verbal, raportat la dispozițiile art. 21, alin. 3 din O.G. 2/2001 („(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”), se constată că este neîntemeiată.
Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile se aplică împreună cu orice sancțiune principală (atât amendă cât și avertisment).
Instanțele nu pot revoca o astfel de sancțiune atât timp cât se constată că a existat o faptă contravențională săvârșită de către petent cu vinovăție și pentru care s-a aplicat o sancțiune principală, legiuitorul deja apreciind în acest sens gravitatea faptelor contravenționale și necesitatea sancțiunii complementare.
Chiar și în cazul aplicării avertismentului sancțiunea complementară are ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
Dacă în ceea ce privește sancțiunile principale există o dispoziție în sensul că se poate aplica în locul lor cea a avertismentului, respectiv art. 7, alin. 3 din O.G. 2/2001 („(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.”), nu aceeași este situația și în ceea ce privește sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Aceasta din urmă, conform prevederilor art. 101, alin. 3 din O.U.G. 195/2002 se aplică împreună cu cea principală.
Individualizarea sancțiunilor s-a efectuat corect prin conținutul procesului – verbal raportat la gravitatea ridicată a faptei contravenționale, aplicându-se amenda în sumă de 450 lei și s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile.
Nu se impune aplicarea sancțiunii avertismentului raportat la gravitatea faptei săvârșită de către petent și în condițiile în care nu pot fi reținute nici circumstanțe personale în ceea ce îl privește pe petent; acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei susținând contrariul celor reținute de agentul constatator chiar prin motivarea plângerii.
Pentru aceste considerente, observând dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001, cât și cele citate mai sus, s-a respins plângerea.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel petentul R_____ I__, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 30.09.2014 sub nr.XXXXXXXXXXXXX .
În motivarea apelului se arată că sentința este nelegală și netemeinică întrucât sarcina probei în mod greșit sa reținut că trebuie făcută de către petent și totodată nu s-a ținut seama de hotărârea A_____ contrar României pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că natura faptelor incriminate prin procesele verbale de contravenție este de natură penală , întrucât aceasta se adresează tuturor pentru că are o aplicabilitate generală și nu unui grup restrâns de persoane, iar petentul beneficiază chiar și de prezumția de nevinovăție .
Se mai arată că , actele întocmite de către organul constatator nu se coroborează cu nici un mijloc de probă , și astfel nu s-a dovedit existența faptei ,autorul acesteia și vinovăția .
Se mai arată că instanța de fond în mod greșit a interpretat în cauză hotărârea Salabiaku contrar Franței și astfel prezumția de veridicitate operează doar până la limita la care persoana acuzată să fie în imposibilitatea de a face dovada contrară.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate,tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept :
Tribunalul reține că instanța a procedat la respingerea plângerii contravenționale , iar prin pronunțarea acestei hotărâri judecătorești , se reține că judecătoria a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a reținut valoarea probatorie a procesului verbal de contravenție, iar totodată modalitatea în care judecătoria a analizat și interpretat hotărârile Curții Europene a Drepturilor omului în domeniul contravențional este una corectă și astfel criticile apelantului pe acest aspect sunt unele neîntemeiate.
Procesul - verbal, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie, reținându-se și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv s-a statuat că: „prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă” (Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței - paragraful 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002)).
Rezultă că, și procesul - verbal de contravenție, ca orice alt act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, astfel încât petenta care invocă faptul că, nu a săvârșit contravenția, trebuie să facă dovada celor susținute, atât timp cât nu este pusă în imposibilitate de a face această dovadă, situație în care nu s-a aflat.
Materia contravențiilor aparține domeniului dreptului penal, chiar dacă dreptul intern nu o consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care țin de natura faptei și de gravitatea sancțiunii. Cu toate acestea, aplicarea regulii de mai sus privind sarcina probei, nu este de natură să încalce prezumția de nevinovăție cât timp este respectat un raport rezonabil de proporționalitate între scopul legitim urmărit și protejarea intereselor legitime ale contravenientului.
Făcând aplicarea acestor principii în cauza de față, instanța a constatat faptul că petentul, prin probatoriul propus și administrat, nu a reușit să facă dovada nelegalității și netemeiniciei procesului-verbal.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Tribunalul reține că potrivit procesului verbal de contravenție contestat în cauză , fapta contravențională este suficient descrisă de organul constatator pentru ca instanța de judecată să poată să facă aprecieri pertinente cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei contravenționale , iar pe de altă parte contravenientul a avut la dispoziție chiar la momentul semnării procesului verbal de contravenție să-și exercite apărarea față de greșita reținere a săvârșirii faptei contravenționale prin arătarea obiecțiunilor concrete în cadrul procesului verbal de contravenție, ori contravenientul potrivit mențiunilor din procesul verbal de contravenție a menționat că nu are obiecțiuni de arătat.
Într-adevăr contravenientul este în măsură să exercite calea de atac a plângerii contravenționale pentru a dovedi nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal de contravenție ,însă nu se poate considera că acesta a fost în mod vădit lipsit de apărare ,atâta vreme cât există posibilitatea legală a arătării obiecțiunilor în cadrul procesului verbal de contravenție ,acesta fiind încheiat în prezența sa , și prin urmare nu se poate considera că fapta contravențională trebuie să fie probată în situația de speță de către organul constatator și că ar trebui ca procesul verbal de contravenție să cuprindă și mijloacele de probare ale faptei contravenționale, asa cum s-a motivat si anterior
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ . tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul R_____ I__ domiciliat în orașul Costesti, ______________________. L24C, ________________________ C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, împotriva sentinței civile nr. 2894/26.03.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș – Biroul Rutier Pitești cu sediul în mun. P______, jud. Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.
Președinte, G_______ D____ N______ |
|
Judecător, A____ M_______ |
|
Grefier, E____ N______ |
|
Red.G.D.N.
Tehn D.T./GDN/ 4 ex.
11.09.2015