Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1343/2013 din 13 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr.3727

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G______

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1343/C__/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ M________ B_______

Judecător G_______ T________

Judecător I__ C_____-M____

Grefier N_______ I_____ B____

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent G___ A_____ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R12 xxxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este motivat.

Recurentul învederează că nu mai are acte de depus, cereri de formulat.

Nemaifiind acte de depus, cereri de formulat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Recurentul având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

INSTANȚA


Asupra recursului civil de față ;

Prin sentința civilă nr.4590/15.05.2013 Judecătoria G______ a admis în parte plângerea formulată de contestatorul G___ A_____, împotriva procesului verbal _______ 12 nr. xxxxxxx încheiat pe data de 12.06.2012, de agentul constatator CNADNR SA București.

A dispus anularea parțială a procesului verbal de contravenție _______ 12 nr.xxxxxxx încheiat pe data de 12.06.2012, de agentul constatator CNADNR SA București, în sensul că a anulat tariful de despăgubire în sumă de 28 EURO echivalent 124, 92 RON.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut că din probatoriu aflat la dosarul cauzei prin procesul verbal de contravenție atacat, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 250 lei și obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro adică 124,92 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 8 OG 15/2002, constând din faptul că pe data de 23.05.2012, ora 15.13 pe DN 5 km 28+120m Călugăreni, jud. G______, autoturismul cu nr. XXXXXXXX,ce-i aparține,a circulat fără a deține rovinieta valabilă.

A mai reținut în primul rând instanța că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute imperativ de lege, neexistând în cauză nici unul dintre cazurile de nulitate expres prevăzut de art. 16 alin. 7 și art. 17 OG 2/2001.

A mai reținut instanța că agentul constatator a constatat comiterea contravenției înăuntrul termenului de 6 luni al prescripției răspunderii contravenționale prev. de art.13 al. 1 OG nr.2/2001, iar procesul verbal de contravenție a fost comunicat contestatoarei în interiorul termenului de o lună prev. de art.14 din același act normativ.

De asemenea a reținut instanța că procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator în format electronic potrivit disp. art.6 din Legea 455/2001.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește aceasta cerință dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii", iar potrivit art. 9 al. 2 din același act normativ „semnătură electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4". Ori, în speță, agentul constatator a depus la dosar copie de pe certificatul calificat menționat.

De asemenea, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Așadar, instanța a constatat că este incidentă această nulitate doar în situația în care lipsește semnătura, nu și în situația în care documentul a fost semnat electronic, textul legal nefăcând nicio distincție în acest sens.

Privind fondul cauzei instanța a reținut că potrivit art. 1 lit. j din OG nr. 15/2002 rovinieta reprezintă documentul care a atestat achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România iar potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.

Potrivit art. 8 al. 1 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 8 al. 6 odată cu aplicarea amenzii contravenționale conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România care circula fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.

La solicitarea instanței, serviciul public de evidență a autovehiculelor a comunicat situația privind înmatricularea autovehiculului în litigiu, rezultând că la data comiterii contravenției, acesta era înmatriculat pe numele contestatorului, căruia îi revenea astfel obligația legală de plată a rovinietei.

Faptul că petentul a înstrăinat autovehiculul unui terț și a obținut radierea din evidența fiscală , nu a însemnat încetarea obligației de a achiziționa rovinietă, întrucât acesta a figurat în continuare ca deținător înscris în certificatul de înmatriculare, câtă vreme nu a solicitat la înstrăinare și radierea autovehiculului din circulație, conform art. 17 al.2 din OUG nr.195/2002

În concluzie, a reținut instanța că fapta a fost corect constatată, fiind pe deplin dovedită de fotografia emisă de sistemul de înregistrare, din care rezultă că autovehiculul menționat a circulat pe DN 5 în _____________________________ la momentul înscris în procesul verbal de contravenție.

Față de cele arătate mai sus, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale a fost corect aplicată contestatorului, și a menținut procesul verbal sub acest aspect.

A reținut instanța că pe parcursul judecății pe data de 24.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002.

Printre modificările aduse de legiuitor se numără și forma normei înscrise la art..8 al. 1, potrivit căreia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

De asemenea legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art.9 al. 3 că procesul verbal a fost întocmit și comunicat contravenientului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se putea încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 al.1, ceea ce a însemnat limitarea caracterului continuu al contravenției la perioada de 30 zile.

Potrivit disp. art. II din Lg.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi de anulează.

A mai reținut astfel instanța că dispozițiile Legii nr.144/2012 a constituit legea contravențională mai favorabilă, ce s-a aplicat retroactiv potrivit disp. art.12 din OG nr.12/2001 și art.15 al. 2 din Constituția României, acestea fiind aplicabile și în cauzele aflate în curs de soluționare.

Reține de asemenea instanța că la momentul intrării în vigoare a Legii 144/2012, procesul verbal de contravenție era supus contestării, cauza fiind pe rolul său, astfel că măsura obligării de plata tarifului de despăgubire s-a anulat de drept în virtutea dispoziției legiuitorului

Din aceste considerente, având în vedere textele legale invocate anterior, instanța a admis în parte plângerea, a dispus anularea tarifului de despăgubire, și a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Împotriva sentinței civile nr.4590/15.05.2013 pronunțată de Judecătoria G______ a formulat recurs recurentul Guța A_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că prin sentința pronunțata de către judecătorie se susține faptul că procesul verbal a fost incheiat cu respectarea condițiilor de forma cerute imperativ de lege si nu a existat niciunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzute de art.16 si art.17 OG 2/2001, insa, a adus la cunoștința primei instanțe (cu dovezi ) faptul ca nu, ____ A_____, era șoferul si nu a circulat cu autovehiculul la acel moment deoarece înstrăinase mașina potrivit contractului de vânzare cumpărare.

A arătat instanței de fond cine a fost conducătorul autovehiculului marca Dacia L____ cu nr.de Înmatriculare XXXXXXXX, respectiv HAIDIN N___, domiciliat in București, __________________, Corp A, ______________.

A mai arătat că acest nou cumpărător al mașinii avea obligația ( dar nu a făcut-o ) să meargă la politie si să-și înregistreze mașina pe numele lui in termen de 30 zile.

După semnarea contractului de vânzare cumpărare și radierea mașinii de la fisc de pe numele lui ( în baza c/v, a cărții de identitate si a celorlalte acte ) recurentul ____ A_____ nu a mai avut nicio obligație ( la politie mergând noul proprietar, nu recurentul ) față de aceasta vânzare.

CNADNR-ul a sancționat proprietarul care in acel moment s-a găsit in evidenta informatizata a lor, insa fapta a comis-o altcineva, respectiv HAIDIN N___.

A mai arătat că persoana vinovata și care trebuia sancționată ( atât pentru neînregistrarea în termen a vânzării cat si pentru fapta de a merge pe drumurile publice fără rovinieta ), nu era recurentul.

Cauzele de nulitate pentru netemeinicie sau nelegalitate au fost enunțate in mod corect in lege insă nu au fost limitative. Faptul ca a fost sancționat degeaba îl nedreptățește și a considerat că legea nu a fost aplicată în spiritul si litera ei.

A mai arătat că este nevinovat si nu dorește să răspundă pentru faptele altuia, motiv pentru a solicitat să se reanalizeze soluția primei instanțe si să se dispună masuri legale.

A mai arătat că are doua autoturisme acasă ( al său si al soției sale ) si nu avea niciun motiv sa conduc alta mașina, mai ales după ce a vândut-o.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

În motivare a arătat că instanța de fond a respins plângerea contravențională și pe cale de consecință a dispus menținerea dispozițiilor proceselor verbale de constatare a contravenție _________ NR.xxxxxxx.

Instanța de fond în mod corect a reținut faptul că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse de art. 16 din O.G. 2/2001 și că nu a existat vreo cauză de nulitate absolută prevăzură de art. 17 din O.G. 2/2001.

În speța dată, susținerile recurentului au fost nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovignietă valabilă a constituit contravenție și se va sancționa cu amendă.

În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, petenta a apărut menționată ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revinea conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

La data de 23.05.2012 Locație: DN5 Km28+120 m; Localitatea: Călugareni, județul G______ vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând recurentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 12.06.2012 a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a contravenției _________ N`R.xxxxxxx către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

A mai arătat că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ NR.xxxxxxx a îndeplinit toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. .

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9. alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001 a reieșit că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției a fost întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult procesul verbal contestat a conținut mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator S____ A_____, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Autovehiculul recurentului a fost identificat în trafic, a fost verificată baza de date cu rovigniete valabile și a fost constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu a existat înregistrată rovignieta.

În concluzie, față de toate aceste aspecte, a solicitat să respingeți recursul ca neîntemeiat și pe fond să se mențină sentința instanței de fond ca temeinică și legală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.

Analizând motivele de recurs, probele administrate în cauză și apărările intimatei tribunalul constată următoarele:

Reține Tribunalul că „Utilizator” așa cum este definit de art.1 alin.1 lit.b din OG nr. 15/2002 este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români.

În condițiile în care recurentul a cedat dreptul de proprietate asupra autovehiculului conform contractului de vânzare cumpărare din data de 12.07.2010 către numitul N_____ N___ a avut loc transmisiunea proprietății bunului către _____________ prin factura fiscală nr.xxxxxx/18.05.2009 formalitățile administrative neafectând valabilitatea convenției încheiată între părți.

Prin neîndeplinirea unor formalități administrativ-fiscale pentru radierea/înmatricularea autoturismului pe numele cumpărătorului, nu se pot imputa vânzătorului eventualele fapte contravenționale săvârșite ulterior de dobânditorul utilizator .

În consecință ca și vânzător al autoturismului recurentul nu poate fi încadrat în noțiunea de utilizator conform OG nr.15/2002 nefiind titular al dreptului de proprietate sau a altui drept legal de folosință.

Dispozițiile OG nr. 15/2002 sunt excesive, aplicarea sancțiunilor contravenționale către persoana care este înscrisă în baza de date al Ministerului Administrației și Internelor – Serviciul de Permise și Înmatriculări, fără a se face verificări asupra celui care a condus autoturismul, contravin dispozițiilor privind constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale, precum și a răspunderii contravenționale, care este personală.

Mai mult, conform, disp.art.11 alin.4 teza a din OUG nr.195/2002 rep.privind circulația pe drumurile publice, „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.”

Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite recursul formulat de contestatorul G___ A_____ împotriva sentinței civile nr.4590/15.05.2013 a Judecătoriei G______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și va modifica sentința recurată în sensul că va admite în tot plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/12.06.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de contestatorul G___ A_____, domiciliat în București, ___________________-11, _____________, împotriva sentinței civile nr.4590/15.05.2013 a Judecătoriei G______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, ____________________.401A, sect.6.

Modifică sentința recurată în sensul că admite în tot plângerea contravențională și anulează procesul-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/12.06.2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2013.

Președinte,

M______ M________ B_______

Judecător,

G_______ T________

Judecător,

I__ C_____-M____

Grefier,

N_______ I_____ B____

tehnored.jud.Gh.T.

jud.fond M.M.

ex.2

03.03.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025