Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
30/2014 din 25 februarie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL V______

SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIE Nr. 30/2014

Ședința publică de la 25 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ C_____

Judecător F_________ T______

Grefier O_____ C______

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul D__ A_________, domiciliat în Focșani, _____________________, __________________, CP. xxxxxx, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. V______, cu sediul în Focșani, _____________________.12, jud. V______, împotriva Sentinței Civile nr. 1468 din 05.11. 2013, pronunțată de Judecătoria P_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul personal, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Apelantul arată că nu mai are cereri de formulat.

Instanța constată apelul in stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Apelantul D__ A_________, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin plângerea înregistrată la nr. XXXXXXXXXXXXX petentul D__ A_________ domiciliat în Focșani ___________________ ____________________ a chemat în judecată civilă pe intimatul I__ V______-Poliția P_____,pentru ca în contradictoriu cu acesta și prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 23 08.2013,întocmit de un afgent constatator din cadrul intimatului.

Motivându-și în fapt plângerea, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat s-a reținut în sarcina sa că la data de 23.08.2013,ora 9,05 petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN2_L în afara localității P_____ județul V______, cu viteza de 115 km/h,unde limita de viteză este de 90 km/h, fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe auto aparținând MAI, depășind viteza cu 25km/h .De asemenea nu a avut asupra sa documentele personale.,deși faptele nu corespund realității.

A mai arătat petentul că în procesul verbal nu se menționează ce articol a încălcat, nu face dovada celor menționate în pv, calculul amenzii nu este făcut,mențiunile făcute pe pv la rubrica obiectiuni sunt făcute de petent, și arată că nu avea viteza menționată în procesul verbal.

A solicitat admiterea plângerii și exonerarea de răspundere.

În drept petentul a invocat disp. OD 2/2001 și OUG 195/2002 R.

În probațiunea,petentul a depus la dosar pv. în litigiu și nu a mai solicitat alte probe.

Plângerea a fost timbrată în mod corespunzător cu taxa judiciară de timbru în cuantum de20 lei conform OG 80/2013.

În termenul procedural și în condițiile art.205 cpc intimatul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată întrucât procesul verbal ester legal și temeinic.

Prin sentința civilă nr. 1468/2013, Judecătoria P_____ a respins plângerea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere motivele de fapt și de drept expuse în considerentele sentinței.

Împotriva acestei a declarat apel petentul apreciind-o ca nelegală pentru considerentele:

-nu a fost indicat articolul încălcat

-nu a fost efectuat calculul amenzii.

-pentru depășirea vitezei cu 4-5 km, sancțiunea aplicată este exagerată, putând fi dispusă sancțiunea avertismentului, fiind la prima abatere.

Instanța de fond s-a făcut că nu observă susținerile intimatei în sensul că drumul DN2-L este drum județean, întrucât la sfârșitul și începutul drumului Tișița-P_____ nu există nici un indicator care să ateste că nu ar fi drum național.

Ar rezulta în aceste condiții, că viteza maximă admisă este de cel puțin 100 km/h sau dacă nu de 110 km/h.

A mai invocat că în procedura regularizării, potrivit NCPC, intimata a depus întâmpinare, după termenul prevăzut de lege, în aceste condiții fiind decăzută și ca urmare nu există nici o dovadă împotriva celor susținute în apărarea sa.

Instanța nu poate acorda prezumția de legalitate a procesului verbal ci trebuie să-l anuleze.

A invocat art. 6 din CEDO.

În drept a invocat dispozițiile art. 470 și urm. NC procedură civilă.

A solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și în rejudecare constatarea nulității procesului verbal iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Legal citată intimata a depus întâmpinare (filele 10,11) prin care a precizat că recursul este neîntemeiat, sentința fiind legală și temeinică.

Cu privire la apărarea apelantului în ce privește viteza maximă, a susținut că pe DN2-L(în afara localității) aceasta este de 90 km/h conform art. 50 al.1 lit.a OUG 195/2002.

A invocat dispozițiile art. 22 al.3 NCPC.

Recursul este nefondat.

Verificând sentința prin prisma criticilor formulate în raport de dispozițiile art. 476 NCPC, Tribunalul reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică .

Apărările referitoare la depunerea peste termen a întâmpinării și a probelor pe care a înțeles să le administreze intimata I__ în fața instanței de fond, nu pot fi reținute pentru considerentele: este adevărat că sancțiunea ce intervine pentru nedepunerea în termen de 25 zile a întâmpinării este în conformitate cu dispozițiile art. 208 al.2 NCPC, decăderea din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții relative, însă acest text de lege trebuie interpretat în raport de dispozițiile art. 254 al.2 care permite în anumite situații suplimentarea probatoriului, chiar dacă nu au fost solicitate în termen; în speță intimata a depus la 25.10.2013întâmpinare și probele aferente (cu o întârziere de 4 zile față de termenul impus) și nu a invocat vreo excepție relativă ce nu mai putea fi analizată.

Mai mult primul termen de judecată a fost stabilit la 5 noiembrie 2013.

Ca urmare devine operantă excepția prevăzută la art. 254 al.2 pct. 4 NCPC – administrarea probei nu pricinuiește amânarea judecății.

Față de considerentele expuse, prima instanță nu putea să înlăture probatoriul administrat și pe cale de consecință să anuleze procesul verbal.

În ce privește indicarea textului de lege, apelantul este de rea credință acesta este consemnat în mod evident, în conținutul procesului verbal, respectiv art. 121 al.1 și 141/1 HG 1391/2006 și art. 100 al.2, 108 al.1 lit.b pct.21 și art. 101 al.8 OUG 195/2002 republicată.

Și cu privire la cuantumul amenzii, apelantul adoptă aceiași poziție, aceasta fiind calculată la suma de 320 lei, corespunzător celor 3 puncte de penalizare, aplicate în conformitate cu dispozițiile art. 108 al.1 lit.b și calculate potrivit dispozițiilor art. 98 al.1 pct.2, un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie.

În ce privește argumentul invocat de apelant referitor la natura drumului, aceasta este neîntemeiată, drumul DN2-L este drum județean iar supozițiile sale în sens contrar, nu au fost dovedite, deși în prezenta cale de atac avea posibilitatea să solicite probe.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul apreciază că organul constatator a oferit probe suficiente pentru dovedirea existenței contravenției și vinovăției apelantului, prezumția de nevinovăție nu poate fi reținută în beneficiul său, astfel că în baza dispozițiilor art. 480 al.1 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

Cererea fiind scutită de taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul D__ A_________, domiciliat în Focșani, _____________________, __________________, CP. xxxxxx, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. V______, cu sediul în Focșani, _____________________.12, jud. V______, împotriva Sentinței Civile nr. 1468 din 05.11. 2013, pronunțată de Judecătoria P_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A.C_____ FL. T______

GREFIER,

O.CORHANĂ

Red:A.C.

03.03.2014

N.S._06.03.2014

Jud. Fond: S______ N_______

Ex 4.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025