Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SIBIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
836/2013 din 15 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 836/2013

Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ V_____ S______

Judecător G_______ B________

Judecător L____ R_____ P___

Grefier N_______ M______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent I____________ DE S___ PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -ISCTR

și pe intimat S.C. F______ T____ S.R.L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprez. intim. av. C_____, lipsa fiind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprez. intimatei arată că nu are alte cereri de solicitat în cauză, depune la dosar chitanța privind achitarea onorariu avocat..

Nefiind alte cereri formulate în cauză, instanța acordă cuvântul pe recursul formulat.

Reprez. intimatei av. C_____ solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală si temeinică , arată că instanța de fond în mod corect a admis plângerea contravențională față de întreg probatoriul administrat în cauză, petenta a încercat în mai multe rânduri să înregistreze modificările privind conducătorii auto angajați la ARR, dar nu s-a reușit înregistrarea On line pe site-ul organului constatator, dar nu din culpa petentei. Solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată – onorariu avocat.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă 849/2013, Judecătoria Sibiu a admis plângerea contravențională formulată de către petenta ____________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ Pentru Control în Transportul Rutier – ISCTR, și a anulat procesul verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxxx/16.08.2012 emis de intimată și exonerează petenta de plata amenzii aplicate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxxx/16.08.2012 petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 6000 lei în baza dispozițiilor art. 8 alin. 1 din HG nr. 69/2012 reținându-se că în data de 20.03.2012, ora 9,00 la controlul efectuat în trafic pe DN 1 km 296+300 PC Veștem s-a identificat ansamblul auto format din autotractor Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și semiremorca cu nr. XXXXXXXXX proprietatea petentei condus de numitul I_______ N______ care efectua transport rutier de mărfuri conform aviz de însoțire a mărfii nr. 428/20.03.2012. Din verificările efectuate s-a constat nerespectarea de către operatorul de transport a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române prin completarea unui formulat în format electronic disponibil pe site-ul acesteia modificările privind situația conducătorilor auto angajați în termen de cel mult 15 zile de la aparința modificării.

Instanța a constatat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că plângerea petentului este întemeiată deoarece din probele administrate nu se poate stabilii cu certitudine săvârșirea faptei contravenționale.

Judecătorul fondului a dat eficientă declarației martorului S_____ A___ (f 20) care a relatat faptul că în cursul lunii martie 2012 doamna V______ a încercat să transmită datele necesare la ARR pe internet dar programul acceptate datele până la un moment dat dar se bloca și nu se putea realiza transmiterea datelor. Doamna V______ a încercat de mai multe ori transmiterea datelor, iar după ce a primit codul cheie nu mai putea transmite datele.

Prin adresa nr. 1920/05.02.2013 (f 24) Autoritatea Rutieră Română a comunicat faptul că sistemul de raportări online a datelor conducătorilor auto angajați, disponibil pe site-ul ARR nu a prezentat probleme tehnice fiind funcțional în permanență.

Instanța a constatat faptul că declarația martorului S_____ A___ este în contradicție cu informațiile comunicate de Autoritatea Rutieră Română, ocazie cu care nu se poate stabilii realitatea faptelor reținute în procesul verbal de contravenție, fiind în prezența unui dubiu ce profită petentei, conform principiului in dubio pro reo.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs I.S.C.T.R. Regiunea 8 Sibiu solicitând modificarea hotărârii recurate, reținerea spre rejudecare iar prin decizia ce se va pronunța să se respingă cererea contravențională.

În motivarea recursului recurenta a invocat faptul că obligația operatorului de transport rutier de a declara situația conducătorilor auto în baza de date de Autorității Rutiere Române, a fost instituită pentru prima dată prin Ordinul Ministerului Transporturilor 1007/2010. Această obligație nu a fost respectată în cauza de față, intimata nefiind în măsură să demonstreze la momentul efectuării controlului că utilizează un conducător auto care este introdus în baza de date de Autorității Rutiere Române.

Analizând sentința recurată prin prisma acestor critici cât și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie conform dispozițiilor art. 3401 Cod procedură civilă, tribunalul reține că aceasta netemeinică iar recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt a fost în mod greșit reținută de instanța de fond pe baza probelor ce au fost eronat interpretate. Astfel instanța a dat eficiență unei contradicții între declarația martorului S_____ A___ și înscrisul depus de Autoritatea Rutieră Română la fila 24, apreciind că este vorba de un dubiu ce nu poate profita decât petentei.

În realitate, informațiile furnizate de Autoritatea Rutieră Română prin care comunică instanței că site-ul A.R.R. nu a prezenta probleme tehnice, fiind funcțional în permanență, nu poate fi pusă la îndoială. În plus de aceasta, reținem că deși petentul afirmă că a achitat taxa pentru utilizarea site-ului pentru raportarea on-line anterior constatării săvârșirii contravenției (la 2.02.2012), din factura fiscală depusă la filele 18 și 19, tribunalul reține că aceasta a fost plătită la data de 22.03.2012 și respectiv 25.04.2012, deci după săvârșirea contravenției -la data de 20.03.2012 prin procesului verbal de contravenție contestat.

Prin urmare, nu poate fi vorba în cauză de un dubiu și apreciem că petenta nu a reușit prin actele depuse să facă dovada contrară celor constatate în procesul verbal de contravenție atacat. ____________________ se face deci vinovată de nerespectarea obligației prevăzute de art. 38 lit. x din Ordinul MCTC 1892/2006, de a transmite Autorității Rutiere Române prin completarea unui formular în format electronic disponibil pe site-ul acesteia a modificărilor privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la data apariției modificării.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, recursul I____________ de S___ pentru Controlul în Transport Rutier Regiunea 8 Sibiu s-a dovedit a fi fondat și el urmează a fi admis în baza art. 312 alin. 3 cu raportare la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința Judecătoriei Sibiu nr. 849/2013 va fi modificată în sensul că se va dispune respingerea plângerii contravenționale formulată de F______ T____ SRL împotriva procesului verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 16.08.2012 de către I____________ de S___ pentru Controlul în Transport Rutier, care va fi menținut.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul formulat de recurentul ISCTR Regiunea 8 Sibiu împotriva sentinței civile nr 849/2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o modifică în tot, în sensul că:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta F______ T____ SRL împotriva procesului verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 16.08.2012, de către ISCTR pe care îl menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2013

Președinte,

A_____ V_____ S______

Judecător,

L____ R_____ P___

Judecător,

G_______ B________

Grefier,

N_______ M______

red./tehnored. P.L.13.12.2013

2 EX.

Jud. fond.D____ A.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025