R O M Â N I A
CURTEA DE APEL A___ I____
SECTIA A II-A CIVILA
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIA Nr. 879/2013
Ședința publică din 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ C______ C_____
Judecător E____ B___
Judecător O______ M____ Stânga
Grefier N_______ M______
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta _____________________________ Ocna Sibiului împotriva Sentinței civile nr. 413/cc/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă doamna avocat N_______ V______ pentru intimatul reclamant F______ M_____, lipsă fiind acesta și recurenta pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea intimatului reclamant F______ M_____.
Reprezentanta intimatului reclamant depune împuternicire avocațială. Întrebată fiind dacă își menține cererea în probațiune, de depunere în original a confirmărilor de primire a convocatoarelor, acestea existând în copie la dosar, arată că, motivul pentru care s-au solicitat a fost acela că în momentul în care vor fi depuse în original acestea vor fi însoțite de plicul cu care a fost convocat intimatul, cu convocatorul aflat în interiorul plicului. O dovadă clară că reclamantul intimat nu a luat la cunoștință de conținutul convocatoarelor. Arată că nu mai susține această cerere. Depune la dosar extras de pe portalul Curții de Apel A___ I____ privind dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect excludere asociat, care a fost suspendat în baza art. 244 alin. 1 C.pr.civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. XXXXXXXXXXXX. Declară, totodată, că nu are alte cereri de formulat
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, pentru motivele expuse în întâmpinare.
Subliniază că notificările și convocatoarele, întreaga corespondență s-a făcut la o adresă din Sibiu, ______________________. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în perioada respectivă intimatul s-a aflat în Germania. Mai mult, toată corespondența, toate confirmările de primire s-au întors și nicio convocare, nicio notificare nu a intrat în posesia reclamantului ca acesta să aibă cunoștință de conținutul adreselor. Reclamantul s-a aflat în Germania din septembrie 2011. Având în vedere că aparent s-ar părea că convocările cu privire la adunarea generală au fost respectate, sub aspectul termenului legal privind convocarea adunării generale a asociaților, faptic, raportat la înscrisurile de la dosar și de faptul că reclamantul nu a luat cunoștință de conținutul scrisorilor expediate, apreciază că au fost încălcate prevederile legale privind efectuarea convocării, fiind incidente prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Arată, apoi, că între conținutul textelor celor două convocări și hotărârea atacată există diferențe. Pe de o parte cu privire la menționarea exactă a majorării cu cât a capitalului social, deși în convocare nu este menționat niciun cuantum sau procent al sumei cu care se va majora capitalul social și, pe de altă parte, cu privire la modificarea valorii unei părți sociale, element care nu apare menționat în cele două convocatoare, fiind încălcate prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990.
Cu privire la netemeinicia repunerii în termen, arată că reclamantul a luat la cunoștință de hotărârea A__ la data de 13.08.2012, aspect necontestat de recurentă, apreciind că din acel moment curge termenul de 15 zile.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr. 413/CC/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX s-a repus în termen cererea reclamantului F______ M_____, de constatare a nulității Hotărârii A__ nr. 101/29.02.2012 a _____________________________, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta _____________________________ și a fost admisă cererea formulată de reclamantul F______ M_____, în contradictoriu cu pârâta _____________________________ și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A__ a _____________________________ nr. 101/29.02.2012.
În baza art. 274 din Codul de procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 40,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
S-a dispus menționarea hotărârii în Registrul Comerțului și publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, la data rămânerii irevocabile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.08.2012, reclamantul F______ M_____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta _____________________________ ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită repunerea în termen a cererii reclamantului și să se dispună constatarea nulității hotărârii Adunării Generale a Asociaților _____________________________, din data de 29.02.2012, hotărâre privind majorarea capitalului social de la 2.100 lei la 3.100 lei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente se arată de către reclamant că deține calitatea de asociat al societății pârâte, deținând un număr de 10 părți sociale în valoare de 1.000 lei, respectiv 47,61% din capitalul social, că domiciliul reclamantului este în Germania, xxxxx - Ostfilden, ____________________, unde a locuit permanent de la data de 01.09.2011 și de la aceeași dată, de 01.09.2011, a desfășurat zilnic activitate la societatea comercială M & I GmbH, cu sediul în Germania, până la sfârșitul lunii iulie 2012, când, beneficiind de concediul legal de odihnă, s-a deplasat împreună cu familia în România, la imobilul din Sibiu, ______________________.
A arătat că la data de 30.07.2012, la imobilul din Sibiu, ______________________, a găsit în curte (menționează că imobilul nu are cutie poștală), sentința nr. 903/CA/18.07.2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, prin care se dispunea excluderea acestuia din calitatea de asociat al pârâtei _____________________________, fără ca reclamantul să aibă cunoștință despre vreun demers de această natură.
Luând legătura cu un apărător, a studiat dosarul nr. XXXXXXXXXXXX și, astfel, a luat la cunoștință despre existența Hotărârii Adunării Generale a Asociaților societății pârâte, din data de 29.02.2012, prin care, în lipsa acestuia, se hotăra majorarea capitalului social al societății pârâte de la suma de 2.100 lei la 3.100 lei.
Motivează că din actele dosarului nr. XXXXXXXXXXXX ar fi luat la cunoștință că i s-au comunicat convocări, adrese, etc., pe adresa din Sibiu, ______________________, deși administratorul societății pârâte, dl. G______ C_____ I____, avea cunoștință de faptul că reclamantul se afla în Germania, cunoscând și adresa de domiciliu a reclamantului.
Având în vedere faptul că, în tot cursul anului 2012 până la sfârșitul lunii iulie 2012, reclamantul s-a aflat în Germania, la o cu totul și cu totul altă adresă decât cea din România, Sibiu, ___________________________, și a luat cunoștință de hotărârea societății pârâte după data de 30.07.2012, solicită să se încuviințeze repunerea în termen a acestuia, de a solicita constatarea nulității hotărârii atacate.
În ceea ce privește nulitatea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților societății pârâte din data de 27.02.2012, apreciază că aceasta este nelegală, întrucât a fost emisă cu intenția clară ca reclamantul să nu ia la cunoștință de existența acesteia, administratorul societății pârâte având cunoștință că reclamantul se află în Germania și că nu va veni curând în România. Chiar dacă aparent s-au respectat termenele legale privind convocarea adunării generale a asociaților, atâta timp cât administratorul societății pârâte avea cunoștință de faptul că reclamantul se află în Germania, convocarea în România nu face decât să confirme reaua credință a acestuia. Totodată, având în vedere acest aspect, este evident că nu au fost respectate termenele legale de convocare, reclamantul neprimind niciodată aceste convocări și neavând cunoștință despre existența acestora.
A arătat reclamantul că cele două convocatoare au fost date cu următoarea ordine de zi: „majorarea capitalului social prin aportul în numerar și în natură al asociaților ori primirea de noi asociați, modificarea actului constitutiv al _____________________________, în conformitate cu hotărârea luată la punctul 1 (cel anterior)”.
Cu toate acestea, hotărârea din data de 27.02.2012 prevede următoarele: „cu privire la pct. 1 de pe ordinea de zi, respectiv majorarea capitalului social prin aportul în numerar și/sau în natură ori primirea de noi asociați, se decide: ,,majorarea de la 2.100 lei la 3.100 lei a capitalului social....”.
A susținut că se poate observa că apare o modificare a hotărârii atacate, față de conținutul celor două convocatoare, iar majorarea capitalului social cu suma de 1.000 lei este extrem de mică, neexistând nicio rațiune, care să impună majorarea capitalului social, decât dorința celuilalt asociat, care deține și calitatea de administrator, de a-l îndepărta din societate.
Totodată, nu apare nicio mențiune privind oportunitatea majorării capitalului social de la 2.100 lei la 3.100 lei, eventuale date concrete, fundamentate contabil sau financiar, legate de starea economică a societății, care să justifice adoptarea acestei hotărâri.
Este evident că reclamantul nu a primit nici eventuale date, informații financiare sau contabile care să justifice majorarea capitalului social.
Apreciază că administratorul social a supus votului o altă hotărâre decât cea pentru care a fost convocată adunarea generală.
Având în vedere cele menționate mai sus, opinia reclamantului este aceea că s-a făcut convocarea acestuia la o adresă la care se știa că reclamantul nu se află, ceea ce atrage lipsa convocării, fiind incidente prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 - republicată.
În plus, atâta timp cât hotărârea cuprinde alte date, elemente, etc., decât cele din convocator, sancțiunea unei asemenea hotărâri este nulitatea acesteia.
În drept a invocat art. 132 și art. 196 din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 274 din Codul de procedură civilă.
Pârâta _____________________________ a depus întâmpinare, invocând excepția autorității de lucru judecat.
În raport de excepția invocată, potrivit art. 166 din Codul de procedură civilă, înțelege să facă referire la considerentele sentinței civile nr. 903/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dos. XXXXXXXXXXXX, care, în argumentarea dispozitivului, se întemeiază pe hotărârea Adunării Generale a Asociaților S.C. T_________ H__________ S.R.L. nr. 101/29.02.2012, pe care o califică ca legală, temeinică și care a produs efecte juridice, intrând în circuitul civil ca act de voință legal emis și opozabil tuturor asociaților, indiferent dacă au participat la adunare ori au votat împotrivă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, actualizată.
Cu privire la cererea de repunere în termen, arată că aceasta este neîntemeiată, întrucât hotărârea A__ a fost adoptată după doua convocări într-un interval de timp de aprox. 2 luni, iar apoi aceasta hotărâre a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Adresa de corespondență este cea consemnată în actele societății, valabilă și în prezent, de altfel, menționată la O______ R__________ Comerțului și confirmată de Serviciul de imigrări al Județului Sibiu și Primăria Sibiu ca răspuns la adresele pârâtei. Astfel, consideră că data comunicării hotărârii A__ este pe deplin opozabilă reclamantului, acesta nu a respectat obligația de diligență de a informa o presupusă schimbare a domiciliului ori adresei de corespondență și, ca atare, trebuie să își asume propria culpa. În raport de data comunicării hotărârii A__, este evident că acțiunea este tardiv formulată, iar cererii de repunere în termen îi lipsește dovada împiedicării de o împrejurare mai presus de voința părții reclamante, pentru a o justifica în pricină.
Pe fondul cauzei, arată că a fost pe deplin respectată și îndeplinită procedura legală de convocare și desfășurare a Adunării Generale a Asociaților, astfel cum este prevăzută în cuprinsul prevederilor art. 8 din Actul constitutiv, coroborat cu prevederile art. 195 alin. 1-3 din Legea nr. 31/1990.
Examinând cererea formulată, raportat la actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește cererea reclamantului F______ M_____, de repunere în termen a cererii de constatare a nulității Hotărârii A__ din 29.02.2012 a ____________________________.R.L., s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Domiciliul reclamantului se află în Germania, xxxxx Ostfilden, _____________________, după cum rezultă din copia pașaport, din confirmarea tradusă prin traducător autorizat, care confirmă că reclamantul este angajat din septembrie 2011, ca unul dintre directorii societății, și în această calitate a stat la dispoziția societății „M & I GmbH”, neîntrerupt, zilnic, până la data de 30.07.2012. În acest sens, s-a reținut că s-au depus și extrase de cont ale cărții personale de credit a reclamantului, de unde rezultă că în perioada octombrie 2011-iulie 2012 reclamantul nu s-a aflat în România, respectiv în municipiul Sibiu.
S-a mai anexat și corespondență pe e-mail din 05.02.2011, între reclamant și administratorul societății pârâte – G______ C_____, de unde reiese că cel din urmă cunoștea că reclamantul se află în Germania, astfel că, în mod greșit, toată corespondența i-a fost trimisă la adresa din Sibiu, _______________________, unde nu a mai locuit din septembrie 2011.
A arătat instanța că împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită.
Or, din actele de la dosar rezultă că reclamantul, cu mult înainte de data emiterii Hotărârii A__ din 29.02.2012 locuia în Germania, iar administratorul societății pârâte cunoștea această împrejurare, comunicându-i totuși corespondența și convocări pe adresa din Sibiu, ______________________.
A motivat că, potrivit art. 196 din Legea nr. 31/1990, „dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă.
Pentru aceste considerente, s-a admis cererea de repunere în termen a cererii reclamantului F______ M_____ de constatare a nulității Hotărârii A__ a ____________________________.R.L. nr. 101 din 29.02.2012.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare de către pârâta ___________________________.R.L., instanța a arătat că:
Excepția autorității de lucru este o excepție procesuală de fond, de ordine publică, fiind reglementată de norme imperative.
Potrivit dispozițiilor art. 163 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe.
Prin sentința nr. 903/CA/18.07.2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta _____________________________, cu sediul în Ocna Sibiului, _____________________, județul Sibiu, în contradictoriu cu pârâții: F______ M_____, domiciliat în Sibiu, ______________________, județul Sibiu și G______ C_____ I____, domiciliat în Cisnădioara, ____________________ B, județul Sibiu și, în consecință, s-a dispus excluderea pârâtului de rang 1, F______ M_____, din calitatea de asociat al societății reclamante și s-a dispus asupra noii participări la capitalul social al reclamantei, în sensul că părțile sociale deținute de asociatul exclus vor fi atribuite asociatului G______ C_____ I____, societatea urmând a ființă ca societate comercială cu răspundere limitată cu asociat unic.
A arătat instanța că autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 1201 din Codul civil presupune tripla de identitate de elemente, respectiv obiect, părți, cauză. Chiar dacă părțile din dosarul nr. XXXXXXXXXXXX și din prezenta cauză sunt aceleași, obiectul cauzei este diferit. Astfel, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX s-a solicitat excluderea pârâtului F______ M_____ din _____________________________, iar în prezenta cauză reclamantul F______ M_____ a solicitat a se constata nulitatea chiar a hotărârii Adunării Generale a Asociaților, care a stat la baza promovării dosarului cu nr. XXXXXXXXXXXX.
Pe de altă parte sentința nr. 903/CA/ 2012 nu este definitivă, fiind atacată cu apel.
Pentru aceste considerente, s-a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că Hotărârea A__ din 27.02.2012 a societății pârâte a fost luată fără respectarea normelor privitoare la convocarea adunărilor prev. de art. 117 alin. 4 din Legea societăților comerciale, întrucât reclamantul F______ M_____, în calitate de asociat al societății pârâte, nu a fost citat la domiciliul său din Germania, unde locuia efectiv la acea dată; de asemenea, nu au fost respectate prevederile art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, în sensul că cele două convocatoare la A__ nr. 93/13.01.2012 și nr. 99/27.01.2012, au fost date cu următoarea ordine de zi: „majorarea capitalului social prin aportul în numerar și în natură al asociaților ori primirea de noi asociați, modificarea actului constitutiv al _____________________________ în conformitate cu hotărârea luată la punctul 1 (cel anterior).
Cu toate acestea, hotărârea din data de 27.02.2012 prevede următoarele: „cu privire la pct.1 de pe ordinea de zi, respectiv majorarea capitalului social prin aportul în numerar și/sau în natură ori primirea de noi asociați, se decide: majorarea de la 2.100 lei la 3.100 lei a capitalului social…”
S-a observat că apare o modificare a hotărârii atacate, față de conținutul celor două convocatoare, iar majorarea capitalului social cu suma de 1.000 lei este extrem de mică, neexistând nicio rațiune care să impună majorarea capitalului social.
Totodată, nu apare nicio mențiune privind oportunitatea majorării capitalului social de la 2.100 lei la 3.100 lei cu eventualele date concrete, fundamentate contabil sau financiar legate de starea economică a societății, care să justifice adoptarea acestei hotărâri.
Reclamantul nu a primit, de asemenea, nici date, informații contabile care să justifice majorarea capitalului social.
S-a apreciat, astfel, că administratorul social a supus votului o altă hotărâre decât cea pentru care a fost convocată adunarea generală.
S-a arătat că sunt hotărâri lovite de nulitate absolută cele care au fost luate fără respectarea normelor privitoare la convocarea adunărilor.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 132 alin 3 din Legea societăților comerciale, când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta _____________________________, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea ca nelegală și netemeinică a cererii reclamantului de repunere în termenul de formulare a acțiunii în constatarea nulității Hotărârii Adunării Generale a Asociaților _____________________________ nr. 101/29.02.2012, respingerea ca netemeinică a acțiunii introductive de instanță și menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților _____________________________ nr. 101/29.02.2012, cu obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta pricină.
Arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii și fără o justă apreciere a probelor cauzei.
Astfel, a motivat că potrivit convocatorului Adunării Generale a Asociaților _____________________________, nr. 93 din data de 13.01.2012, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 8 din Actul constitutiv coroborat cu prevederile art. 195 alin. 1 - 3 din Legea nr. 31/1990 convocarea adunării generale a asociaților cu următoarea ordine de zi: majorarea capitalului social prin aportul în numerar și în natură al asociaților ori primirea de noi asociați; modificarea actului constitutiv al _____________________________ în conformitate cu hotărârea luata la pct. 1; diverse.
La data stabilită în cadrul convocatorului, în vederea desfășurării Adunării Generale a Asociaților, respectiv 27.01.2012, s-a constatat lipsa de cvorum, fiind prezent doar unul dintre asociați, numitul G______ C_____ I____, deținând 51 părți sociale, lipsă fiind numitul F______ M_____.
S-a procedat în consecință, fiind întocmit un proces-verbal și dispunându-se, în temeiul prevederilor Actului Constitutiv și Legii nr. 31/1991 republicată, convocarea pentru a doua oară a Adunării Generale a Asociaților _____________________________, de această dată, pentru data de 29.02.2012. Precizează că ambele demersuri de comunicare a convocatoarelor au fost efectuate prin poștă cu scrisoare recomandată și confirmare de primire.
La data celei de a doua Adunări Generale a Asociaților din 29.02.2012 s-a dispus: majorarea de la 2.100 lei la 3.100 lei a capitalului social, astfel cum acesta este evidențiat la art. 7 din Statut, păstrându-se proporția dată de numărul părților sociale ce cade în sarcina fiecărui asociat, ca obligație de plată. Astfel, asociatului G______ C_____ I____ îi revine obligația de a vărsa suma de 510 lei și respectiv asociatului M_____ F______ suma de 490 lei, valoarea fiecărei părți sociale devenind 147,62 lei/parte socială. Vărsarea obligației de plată în contul de capital social va avea loc până în data de 19.03.2012; se prorogă discutarea oportunității de primire de noi asociați în cadrul societății pentru termenul ulterior; se dispune modificarea Actului constitutiv și al Statutului societății, în sensul celor mai sus arătate și conținute în prezenta hotărâre.
Hotărârea nr. 101/29.02.2012 a fost comunicată pârâtului F______ împreună cu o notificare, fiindu-i aduse la cunoștință obligațiile ce îi incumbă. Deși termenul limită în vederea împlinirii obligației de vărsare a cotei de 49 % din capitalul social a fost împlinit la data de 19.03.2012, pârâtul nu s-a conformat nici până în prezent. Întreaga sumă de 1.000 lei reprezentând majorare capital social potrivit Hotărârii A__ nr. 101/29.02.2012 a fost vărsată de numitul G______ C_____ I____.
Întreaga conduită a pârâtului F______ în calitate de asociat al _____________________________ este caracterizată de lipsa de interes și implicare, situație ce îi pricinuiește grave prejudicii.
În ceea ce privește netemeinicia cererii de repunere în termen, arată că în conformitate cu prevederile art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”. În prezenta speță termenul legal de exercitare a căii de atac împotriva hotărârilor adunării generale este de 15 zile de la momentul la care asociatul a luat la cunoștință de hotărârea pe care o atacă.
Hotărârea A__ a fost adoptată după două convocări într-un interval de timp de aproximativ 2 luni, iar apoi această hotărâre a fost în sine comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Adresa de corespondență este cea consemnată în actele societății, valabilă și în prezent, de altfel, menționată la O______ R__________ comerțului și confirmată de Serviciul de Imigrări al Județului Sibiu și Primăria Sibiu ca răspuns la adresele recurentei. Consideră că data comunicării hotărârii A__ este pe deplin opozabilă reclamantului, acesta nu a respectat obligația de diligență de a informa o presupusă schimbare a domiciliului ori adresei de corespondență și, ca atare, trebuie să își asume propria culpă. În raport de data comunicării hotărârii A__, este evident că acțiunea este tardiv formulată, iar cererii de repunere în termen îi lipsește dovada împiedicării de o împrejurare mai presus de voința părții reclamante pentru a o justifica.
În ceea ce privește temeinicia și legalitatea Hotărârii A__, arată că a fost pe deplin respectată și îndeplinită procedura legală de convocare și desfășurare a Adunării Generale a Asociaților, astfel cum este prevăzută în cuprinsul prevederilor art. 8 din Actul constitutiv coroborat cu prevederile art. 195 alin. 1-3 din Legea 31/2990.
Din parcurgerea prevederilor art. 221 din Legea·nr. 31/1990, actualizată, „Societatea cu răspundere limitată își poate majora capitalul social, în modalitățile și din sursele prevăzute de art. 210”, adică „Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură”. Modalitatea de adoptare a hotărârilor în cadrul adunării generale a asociaților este cea prevăzută în mod expres și limitativ în art. 193 din Legea 31/1990. „1) Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. (2) Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele și societate. (3) Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți.”
În condițiile date, organul de conducere, singurul cu competențe deliberative al societății, cu respectarea întocmai a procedurii legale, a hotărât, în conformitate cu atribuțiile conferite de art. 194 din Legea nr. 31/1990: Majorarea de la 2.100 lei la 3.100 lei a capitalului social, astfel cum acesta este evidențiat la art. 7 din Statut, păstrându-se proporția dată de numărul părților sociale ce cade în sarcina fiecărui asociat, ca obligație de plată. Astfel, asociatului G______ C_____ I____ îi revine obligația de a vărsa suma de 510 lei și respectiv asociatului M_____ F______ suma de 490 lei, valoarea fiecărei părți sociale devenind 147,62 lei/parte socială. Vărsarea obligației de plată în contul de capital social va avea loc până în data de 19.03.2012; se prorogă discutarea oportunității de primire de noi asociați în cadrul societății pentru termenul ulterior; se dispune modificarea Actului constitutiv și al Statutului societății în sensul celor mai sus arătate și conținute în prezenta hotărâre.”
Critica adusa prin acțiunea introductivă de instanță este vădit netemeinică și lipsită de fundament legal (temeiul de drept efectiv nefiind indicat în cuprinsul cererii) raportarea la art. 132 din Legea nr. 31/1990 fiind lipsită de interes, atâta vreme cât face referire la hotărârile A__ „contrare legii sau actului constitutiv” ce pot fi atacate în justiție. Acțiunea reclamantului nu prezintă care aspect al hotărârii A__ este contrar normelor de drept ori statuărilor Statutului/Actului Constitutiv, referirile la reaua credință putând fi calificate ca simple aserțiuni străine de cauză.
Faptul că reclamantul nu a luat cunoștință de convocările la A__ și Hotărârea A__ ori nenumăratele notificări – toate comunicate prin poștă cu scrisoare recomandată nu poate nicicând echivala cu o nelegală îndeplinire a procedurilor de convocare ori hotărâre A__, atâta vreme cât textul legal a fost respectat.
Se precizează că toate comunicările către reclamat au fost efectuate la aceeași adresă, respectiv la adresa indicată în cadrul actelor societății, adresa înscrisă în declarația autentificată notarial, ce certifică faptul că reședința numitului F______ este în mun. Sibiu, _______________________, jud. Sibiu; adresă ce rezultă din înregistrările Primăriei Sibiu și Oficiului Român pentru Imigrări - Biroul pentru Străini.
Prin calitatea de asociat într-o societate, o persoana trebuie să-și asume o obligație de diligență și responsabilitate a propriei conduite în raport cu societatea.
Se menționează că în cadrul dosarului civil nr. XXXXXXXXXXXX reclamantul a fost citat de instanța de judecată de 4 ori și o dată chemat, de către aceeași instanță, personal la interogatoriu, prin procedura citarii, publicității _______________ tiraj național și la ușa instanței.
Referirea la „modificarea hotărârii atacate față de conținutul celor două convocatoare” este fără relevanță în cauza atâta vreme cât A__, prin puterea conferită de prevederile legale, a decis, potrivit pct. 1 din convocator, majorarea capitalului social în modalitatea și cuantumul pe care l-a considerat oportun. O decizie de oportunitate, precum aceasta, nu poate face obiectul cenzurii instanței de judecată, ci doar a forului deliberativ în cauză, respectiv Adunarea Generală a Asociaților _____________________________.
În drept a invocat art. 299 dispozițiile Codului de procedură civilă.
Prin întâmpinare (f. 23), reclamantul F______ M____ a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței nr. 413/CC/18.03.2013, ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, în aplicarea prevederilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, se constată că recursul nu este fondat.
Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Asociaților _____________________________, convocată pentru data de 27.01.2012, ora 9°°, au figurat: 1)majorarea capitalului social prin aportul în numerar și în natură al asociaților ori primirea de noi asociați; 2)modificarea Actului constitutiv al _____________________________ în conformitate cu hotărârea luată la pct. 1; din conținutul Convocatorului nr. 93/13.01.2012, întocmit de asociatul/administratorul G______ C_____ I____ rezultând că se comunică asociatului F______ M_____ la domiciliul din Sibiu, ______________________, jud. Sibiu, în conformitate cu art. 8 din Actul constitutiv al societății coroborat cu art. 195 alin. 1-3 din Legea nr. 31/1990 actualizată (f. 12).
Așa cum rezultă din înscrisul de la f. 14, trimiterea poștală – scrisoare recomandată cu confirmare de primire – având ca destinatar pe F______ M_____, la adresa mai sus menționată, nu a intrat în posesia acestuia.
Potrivit procesului verbal nr. 98/27.01.2012, la data de 27.01.2012, asociatul F______ M_____ neprezentându-se, s-a constatat lipsa de cvorum pentru A__, astfel că s-a dispus reconvocarea acesteia pentru 29.02.2012, cu aceeași ordine de zi, prin refacerea formalităților de comunicare.
În același sens, s-a emis un nou convocator cu nr. 99/27.01.2012, care din nou a fost trimis lui F______ M_____ la adresa din Sibiu (f. 16), nici acesta neintrând în posesia sa.
La 29.02.2012, prezent fiind doar asociatul G______ C_____ I____ – deținător a 11 părți sociale, din totalul de 21, cu mențiunea să asociatului F______ M_____ i s-au comunicat cele 2 convocatoare, potrivit Hotărârii nr. 101, A__ _____________________________ a decis majorarea de la 2.100 lei la 3.100 lei a capitalului social astfel cum acesta este evidențiat la art. 7 din Statut, păstrându-se proporția dată de numărul părților sociale ce cade în sarcina fiecărui asociat, ca obligație de plată. Astfel, asociatului G______ C_____ I____ îi revine obligația de a vărsa suma de 510 lei și respectiv asociatului M_____ F______ suma de 490 lei, valoarea fiecărei părți sociale devenind 147,62 lei/parte socială. Vărsarea obligației de plată în contul de capital social va avea loc până în data de 19.03.2012; prorogarea discutării oportunității de primire de noi asociați în cadrul societății pentru termenul ulterior; modificarea Actului constitutiv și al Statutului societății în sensul celor mai sus arătate și conținute în prezenta hotărâre.
Acțiunea în constatarea nulității Hotărârii nr. 101/29.02.2012 a A__ a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 14.08.2012.
Așa cum a reținut și instanța de fond, din înscrisurile depuse de reclamantul F______ M_____ rezultă, pe de o parte, că în perioada septembrie 2011 – 30 iulie 2012 acesta a avut domiciliul în Germania și a fost angajat al firmei M & I GmbH, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până la 30.07.2012 (f. 55-56), iar pe de altă parte că administratorul societății pârâte, G______ C_____ avea cunoștință că reclamantul se află în Germania, dar cu toate acestea a direcționat corespondența destinată reclamantului la o altă adresă, în Sibiu.
În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990 și art. 103 din Codul de procedură civilă, în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile repunerii reclamantului în termenul de depunere a acțiunii în constatarea nulității Hotărârii A__.
Pe de altă parte, și pe fond în mod corect s-a constatat că Hotărârea nr. 101/29.02.2012 a A__ este lovită de nulitate absolută.
Cât timp, asociatul F______ M_____ nu a fost convocat în mod legal din Germania, unde locuia, deși se știa că nu domiciliază în țară, neavând cunoștință despre Adunarea Generală a Asociaților din data de 29.02.2012, când s-a adoptat Hotărârea atacată, nu se poate susține că adunarea a fost legal convocată și constituită – fără respectarea termenelor impuse de Actul constitutiv și de Legea nr. 31/1990, fiind incidente prevederile art. 132 al. 3 din lege.
Apoi, față de ordinea de zi a A__ din 29.02.2012 mai sus redată, rezultă că în fapt, potrivit Hotărârii nr. 101/29.02.2012 a A__ s-a decis majorarea în concret a capitalului social cu 1.000 lei (valoare modică) și s-a procedat și la modificarea valorii unei părți sociale, contrar prevederilor art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990.
Așa fiind, întrucât nu pot fi reținute motive de modificare ori de casare a hotărârii atacate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta _____________________________ Ocna Sibiului împotriva sentinței nr. 413/CC/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 oct. 2013.
Președinte, M______ C______ C_____ |
Judecător, E____ B___ |
Judecător, O______ M____ Stânga |
|
Grefier, N_______ M______ |
|
Red.OMS
Thred.NM-3 ex/02.11.2013
Jud fond E.T___