R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXX
(3331/2014)
SENTINȚA PENALĂ NR.281/F
Ședința publică din data de 03 octombrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: C_______ V______
Grefier: C_______ I____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B____ E____ Eliana.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea de strămutare formulată de petenta B____ A______.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petenta, pentru care se prezintă apărător ales, avocat C______ C____ cu împuternicirea avocațială nr.xxxxxxx/2014, depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că au fost înaintate de către Tribunalul G______, relațiile solicitate, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al petentei B____ A______, având cuvântul, solicită admiterea cererii și să se dispună strămutarea judecării cauzei la o altă instanță din competența Curții de Apel București.
Arată că a formulat această cerere considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.71 alin.1 teza a II-a Cod procedură penală, respectiv că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea instanței ar putea fi știrbită, dată fiind persoana inculpatului P______ M____.
Solicită să fie avute în vedere aspectele care au fost cuprinse în rechizitoriu parchetului dar care în raportul Tribunalului nu au fost cuprinse și anume faptul că P______ M____ a fost sancționat disciplinar în anul 2008, 2009 și 2010, pentru nerespectarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind adjunctul șefului I.P.J. G______ ceea ce denotă faptul că acesta este o persoană susținută și care are o influență și își permite să nu-și îndeplinească atribuțiile.
Învederează instanței că în rechizitoriul parchetului se relevă faptul că P______ M____ și-a încălcat atribuțiile de serviciu nu numai față de subordonați, ci și față de persoane fizice, persoane care au fost cercetate în cauze, fiind atenționat de către IPJ G______ pentru această abatere.
Totodată, învederează instanței că petenta a făcut demersuri la prefectul județului G______ care a avut o discuție personală cu inculpatul.
Consideră că la dosarul cauzei există indicii temeinice care pot duce la suspiciunea că imparțialitatea instanței ar putea fi știrbită și solicită strămutarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de strămutare a cauzei, ca nefondată, învederând nu există dovezi din care să rezulte suspiciunea imparțialității judecătorilor de la instanța pe rolul căreia se află cauza a cărei strămutare se solicită, respectiv Judecătoria G______.
C U R T E A,
Asupra cauzei penale de față, deliberând constată următoarele:
La data de 05.08.2014, partea civilă B____ A______ a depus în dosarul nr.xxxxx/236/2014 al Judecătoriei G______ – Secția penală, o cerere de strămutare a judecării cauzei la o altă instanță egală în grad de pe raza Curții de Apel București.
În motivarea cererii s-a arătat că prin rechizitoriul nr.517/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P______ M____ pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de abuz în serviciu și sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Actul de inculpare a reținut în fapt că la data de 13.03.2009, numitul P______ M____, comisar de poliție, având funcția de șef al serviciului rutier din cadrul IPJ G______, a încălcat prevederile legale ce îi reglementau activitatea și nu a predat comisarului de poliție B____ A______, căreia îi era destinată, o rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria B_______ V___.
Întrucât B____ A______ a suferit repercusiuni ca urmare a atitudinii inculpatului, a formulat împotriva acestuia o plângere penală, care s-a finalizat prin trimiterea acestuia în judecată.
În motivarea cererii de strămutare s-a mai arătat că, în opinia petentei, la Judecătoria G______ nu există condițiile necesare pentru o soluționare imparțială și obiectivă a cauzei, deoarece:
- inculpatul P______ M____ este, datorită activității sale profesionale anterioare și a funcțiilor deținute în cadrul IPJ G______, o persoană extrem de cunoscută la nivelul organelor judiciare din zonă;
- notorietatea sa, relațiile de colaborare avute cu persoana din cadrul acestor organe, fac să fie întrunite în cauză prevederile art.71 C. pr. pen. privind suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea magistraților ce putea fi afectată.
Cererea de strămutare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a penală sub nr.5799/19.09.2014.
În temeiul prevederilor art.72 alin.6 C. pr. pen., Curtea, prin adresa nr.1/xxxxx/C din 22.09.2014, a solicitat Tribunalului G______, ca instanță ierarhic superioară celei pe rolul căreia se află cauza, informații cu privire la stadiul soluționării dosarului și măsurile procesuale luate.
În răspunsul trimis Curții, după ce a făcut o amplă prezentare a cauzei, tribunalul, sub semnătura președintelui secției penale, a exprimat opinia că nu au existat relații de colaborare a inculpatului cu judecătorii instanței, aceștia fiind, în marea lor majoritate, tineri ce nu locuiesc în municipiul G______ și fac naveta zilnic.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art.71 C. pr. pen., temeiul strămutării judecării unei cauze îl poate constitui, între altele, existența unei „suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților …”.
Curtea constată că nu există niciun element care să conducă la o atare concluzie. Simplele afirmații ale petentei, cu caracter vag și general, inclusiv acelea că inculpatul ar fi fost anterior sancționat disciplinar, necoroborată cu vreo împrejurare concretă, relevantă a cauzei, evidențiază că textul legal menționat nu este incident, la Judecătoria G______ existând premisele unei soluționări imparțiale și obiective a procesului.
În consecință, cererea de strămutare va fi respinsă ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art.275 pct.4 alin.2 teza finală C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă B____ A______ privind strămutarea pricinii ce face obiectul dosarului nr.xxxxx/236/2014 aflat pe rolul Judecătoriei G______.
Obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 3.10.2014.
PREȘEDINTE,
V______ C_______
GREFIER,
C_______ I____
Proces-verbal
pentru grefier C_______ I. transferată la Jud. A_________,
semnează, GREFIER ȘEF,
red. C.V.
dact. A.L. 2 ex./13.11.2014