R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA COMERCIALA SI DE C_________ ADMINISTRATIV II
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR.1800
Ședința publică de la 23 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I___ O_____
Judecător F_______ M_______ I______
Judecător B______ A______ M________
Grefier M______ M____
Pe rol, fiind soluționarea recursului având ca obiect plângere contravențională formulat de recurentul petent F_____ I_____ – domiciliat în G_______ D___, __________________ județul M____ împotriva sentinței civile nr. 484/11.03.2013,pronunțată de Judecătoria Vălenii de M____ în dosarul cu același număr și în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDETEAN DE POLITIE PRAHOVA cu sediul social în Ploiești,__________________.60 județul Prahova.
La apelul nominal efectuat în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.din Codul de pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă asupra părților, obiectului cererii de față care constituie cerere declarativă de recurs, și fiind scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, după care; S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă asupra părților, obiectului cererii de față care este motivată în fapt și drept - că cererea este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar după care;
Tribunalul,constatând cererea de recurs în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra recursului de față:
TRIBUNALUL
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M____ sub nr. XXXXXXXX din 19 iulie 2012 petentul F_____ I_____ a formulat plângere in contradictoriu cu intimatul I____________ de Politie al Judetului Prahova, impotriva procesului verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx din 12 iulie 2012, prin care solicită anularea procesului verbal, iar in subsidiar inlocuirea amenzii contraventionale si a celei complementare cu avertismentul.
In motivarea plângerii petentul a arătat că in data de 12 iulie 2012 se deplasa pe raza localitătii Vălenii de M____, conducand autocamionul cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX, iar in fața trecerii de pietoni de lângă Hotelul Ciucas era o persoană care nu avea intentia de a traversa. A mai sustinut că după câtiva metri a fost oprit de un agent de politie care, motivul fiind acela că nu a acordat prioritate de trecere acelui pieton. A mai precizat că totodată în procesul verbal a fost mentionat faptul că nu a purtat nici centura de sigurantă, situatie ce nu corespunde adevărului, astfel că solicită admiterea plângerii.
Prin sentința civilă a fost respinsă formulată de petentul F_____ I_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ Judetean de Poliție Prahova, cu sediul în Ploiești, ____________________.60, județul Prahova, au fost menținute efectele procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit de IJP la data de 11.04.2012 de IPJ Prahova-Poliția Vălenii de M____.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit de IJP la data de 11.04.2012 de IPJ Prahova-Poliția Vălenii de M____. petenul F_____ I_____, în baza OUG 195/2002 a fost sancționat contravențional cu suma de 140 lei respectiv 280 lei, în total 420 lei.
S-a reținut că în data de 12.07.2012, în jurul orei 09.50, a condus autovehiculul marca M__ Vertes cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, pe DN 1 A, în zona trecerii de pietoni din fața hotelului C_____ din Vălenii de M____ fără a purta centura de siguranță și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în trecerea regulamentară a drumului public, aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului.
Referitor la legalitatea procesului – verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta conține toate mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitate absolută conform dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal atacat, instanța, cercetând probele administrate în cauză, a constatat că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Deși petentul F_____ I_____ a neagat în plângere că ar fi săvârșit contravențiile , în procesul-verbal contravenientul a menționat că nu are de făcut obiecțiuni, recunoaște fapta, iar din cauză că avea remorcă, nu a mai pus frână, riscând să lovească un pieton.
Această mențiune din procesul-verbal se coroborează și cu precizările din Raportul fin data de 29.08.2012 întocmit de ASP D____ M_____ C________.
Instanța a considerat avându-se în vedere gravitatea faptelor, cu precădere neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public, dar și istoricul contravențional al contestatarului cu privire la săvârșirea de contravenții la regimul circulației, aspect ce rezultă din fișa de evidență auto (f.17),că nu se impune înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs intimatul petent, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că pietonul nu și-a manifestat intenția de a traversa _______________________________ și-a continuat deplasarea, fiind imediat oprit de organul de poliție. Cu privire la centura de siguranță, recurentul a arătat că după semnul efectuat de polițist, în sensul de a opri autovehiculul, a oprit autovehiculul și și-a desfăcut centura pentru a cobori. A mai arătat recurentul că mențiunile din procesul verbal nu corespund realității, iar sancțiunea aplicată nu corespunde gradului de pericol social al faptei.
Examinând sentința atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept așa cum cer dispozițiile art. 304 indice 1, Cod Procedură Civilă, instanța reține următoarele :
Recurentul – petent a semnat procesul verbal de contravenție fără obiecțiuni, arătând că nu a frânat datorită remorcii atașate autovehiculului. Acest proces verbal se coroborează cu raportul agentului de poliție, din care reiese că recurentul – petent nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, pe sensul de deplasare al autovehiculului și nu purta centură de siguranță. Prin urmare, prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată în nici un fel de către recurentul – petent, faptele fiind constatate personal de agentul de poliție.
Cu privire la sancțiunea aplicată, tribunalul constată că aceasta este corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor, atitudinea recurentului – petent, ulterioară săvârșirii faptelor dovedește proporționalitatea sancțiunii aplicate, din fișa cazierului auto reieșind că acesta perseverează în comiterea contravențiilor prevăzute de OUG 195/2002.
F___ de aceste considerente, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 312 C__ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul , având ca obiect plângere contravențională formulat de recurentul petent F_____ I_____ – domiciliat în G_______ D___, __________________ județul M____ împotriva sentinței civile nr. 484/11.03.2013,pronunțată de Judecătoria Vălenii de M____ în dosarul cu același număr și în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDETEAN DE POLITIE PRAHOVA cu sediul social în Ploiești,__________________.60 județul Prahova,ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I___ O_____ F_______ M_______ I______ B______ A______ M________
GREFIER,
M____ M______
Red.BAM
Tehnored.gref.MM
Ex.2/29.10.2013
Operator date 5595