Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1694/2015
Ședința publică din data de 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I____ I______
Judecător I___ B_______
Grefier I______ C__________
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta I____________ DE P______ AL JUDETULUI TIMIS, împotriva sentinței civile nr. 7238/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimata F_____ A_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata personal, identificată cu CI, ________, nr. xxxxxx și asistată de avocat D____ M_____, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Apelanta prin avocat solicită respingerea apelului formulat, fără cheltuieli de judecată. În susținere, apreciază că sentința primei instanțe este temeinică, legală și în conformitate cu prevederile OUG nr. 2/2001. De altfel, depune la dosarul cauzei copii de pe certificatul de naștere ai celor doi copii ai apelantei prin care intenționează să dovedească faptul că deplasarea cu autoturismul este necesară pentru activitatea zilnică, iar sancțiunea dată îngreunează acest lucru.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7238/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta F_____ A_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Timișoara, _________________________, jud. T____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, cu sediul în Timișoara, ______________________. 46, jud. T____.
Pe cale de consecință, instanța a dispus anularea procesul - verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 28.02.2015 de intimat și a tuturor sancțiunilor aplicate prin acesta, cu exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 975 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin procesul - verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 28.02.2015(f. 5) petenta F_____ A_______ a fost sancționată cu amendă în cuantum de 975 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52 alin. (1) și a contravenției prevăzute de art. 147 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006.
S-a reținut în cuprinsul procesului verbal că în data de 28.02.2015, ora 20:03, petenta a condus auto marca Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ intersecția cu __________________ respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune. Totodată nu avea asupra sa actele personale și ale autoturismului.
Petenta a formulat plângere contravențională împotriva acestui proces - verbal de sancționare contravențională în termenul de 15 zile prevăzut de art. 118 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, criticându-l atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei.
Instanța de fond a reținut că procesul - verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 28.02.2015 conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
Analizând cuprinsul actului de sancționare, instanța a reținut însă existența unui motiv de nelegalitate a procesului verbal, și anume nerespectarea de către agentul constatator a dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții constatate prin același proces-verbal, sancțiunea se aplică pentru fiecare în parte, iar apoi acestea se cumulează, dar fără a putea depăși limitele indicate la alin. 2. Este, deci, necesar ca mai întâi să se individualizeze sancțiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte și doar apoi acestea se pot cumula. Numai procedând de această manieră se poate verifica ulterior dacă sancțiunile au fost aplicate în cadrul limitelor legale, precum și dacă la individualizarea sancțiunilor s-au respectat prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
Or, din cuprinsul procesului-verbal întocmit rezultă că agentul constatator a aplicat o singură sancțiune contravențională, amenda în valoare de 975 lei, deși a constatat săvârșirea a două fapte contravenționale. În această ipoteză instanța se află în imposibilitate de a verifica dacă individualizarea sancțiunilor a fost corect stabilită pentru fiecare contravenție în parte, producându-se astfel petentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
Cum procesul - verbal a fost întocmit cu nerespectarea unor condiții pentru încheierea sa în mod legal, instanța nu a mai analizat celelalte motive de nelegalitate și netemeinicie invocate de petentă, o astfel de analiză apare ca inutilă față de sancțiunea incidentă.
Pe cale de consecință, având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a admis plângerea formulată de petentă și a dispus anularea procesului - verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 28.02.2015 și a tuturor sancțiunilor aplicate, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 975 lei.
Împotriva Sentinței civile nr. 7238/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, a formulat apel apelanta I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE T____ în contradictoriu cu intimata F_____ A_______ prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În fapt prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 28.02.2015, intimata a fost sancționată cu amendă contravențională in cuantum total de 975 lei (390+585) pentru încălcarea prev. art. 52 alin. 1 și art. 147 Min. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
În sarcina intimatei s-a reținut că, in data de 28.02.2015, a condus autoturismul marca Toyota cu nr. XXXXXXXXX și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune la intersecția străzilor D_________ cu Frigului. Totodată, această nu a avut asupra sa actele personale și ale autoturismului.
Față de sentința pronunțată de instanța de fond, apelanta apreciază că aceasta reprezintă o hotărâre total netemeinică atunci când s-a admis cererea intimatei și a anulat procesul verbal încheiat.
În primul rând, deși la lit. a de la rubrica „Stabilesc" din cuprinsul procesului-verbal de contravenție a fost inserat cuantumul total al sumei in valoare de 975 lei, la lit. b agentul constatator a procedat la individualizarea celor două sancțiuni prin consemnarea punctelor-amendă in cuantum de 4 + 6.
Cu alte cuvinte, agentul constatator i-a aplicat petentei 4 puncte-amendă pentru fapta prevâzută de art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006 și 6 puncte-amendă pentru fapta prevăzută de art. 147 alin. 1 din același act normativ, sancțiunile fiind astfel legal individualizate.
Cele două sancțiuni contravenționale principale aplicate, respectiv cele 4 puncte-amendă in cuantum de 390 lei și cele 6 puncte-amendă in cuantum de 585 lei, ce însumate ajung la valoarea de 975 lei (1 punct-amendă = 97,5 lei), au fost aplicate și inserate in cuprinsul procesului-verbal in aceeași ordine in care au fost descrise faptele la rubrica aferentă descrierii faptei din actul administrativ atacat și in raportul agentului constatator, ceea ce conduce la concluzia logică potrivit căreia agentul constatator a aplicat 4 puncte-amendă in cuantum de 390 lei pentru fapta prevăzută de art. 52 ali. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 6 puncte-amendă in cuantum de 585 lei pentru fapta. prevăzută de art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
În al doilea rând, din procesul-verbal atacat reiese fără echivoc faptul că au fost aplicate două sancțiuni pecuniare, respectiv 4 puncte-amendă pentru prima faptă și 6 puncte-amendă pentru a doua faptă, elocventă in acest sens fiind mențiunea posibilității achitării in două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de contravenție a jumătate din minimul fiecărei amenzi aplicate (2 puncte-amendă + 3 puncte-amendă = 487.5 lei).
Apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 223 alin .3 coroborat cu art. 411 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
La data de 27 iulie 2015 intimata F_____ A_______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea sentinței atacate.
În susținere, apelanta susține faptul că prima instanță în mod corect a reținut că procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx este nelegal în sensul că agentul constatator nu a respectat dispozițiile art. 10 din OG nr. 2/2001.
Astfel, era necesar ca agentul constatator că individualizeze sancțiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte, pentru a verifica ulterior dacă sancțiunile au fost aplicate în cadrul limitelor legale și doar apoi acestea se pot cumula.
Acesta a fost și motivul pentru care prima instanță a admis plângerea fără a mai trece și la analiza celorlalte motive de nelegalitate.
Pe cale de consecință, având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, prima instanță a admis cererea și a dispus anularea procesului verbal.
Un alt argument exprimat de intimată este reprezentant de lipsa înregistrării video efectuată de I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE T____, aceasta fiind proba ce stă la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 223 alin .3 Cod de Procedură Civilă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 476-482 C.proc.civ., a motivelor invocate, cu privire la apelul declarat, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat în cazul de față, s-a reținut în sarcina intimatei petente săvârșirea a două fapte contravenționale, fără însă ca agentul constatator să individualizeze sancțiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte, nefiind astfel respectate dispozițiile art. 10 din OG 2/2001.
Împrejurarea că agentul constatator, prin intermediul procesului-verbal de contravenție, a specificat, în cadrul rubricii „puncte amendă” , 4+6, nu poate echivala cu o individualizare a sancțiunii principale a amenzii contravenționale, în condițiile în care a fost aplicată o singură amendă contravențională în sumă de 975 lei.
Prin urmare,în mod corect prima instanța a reținut faptul că încheierea în acest mod a actului sancționator atrage imposibilitatea de apreciere asupra sancțiunii aplicate, impunându-se anularea procesului-verbal de contravenție.
Față de cele reținute, constatând că nu se individualizează vreun motiv care să atragă schimbarea sentinței apelate, în baza dispozițiilor art. 480 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de către apelanta I____________ DE P______ AL JUDETULUI TIMIS, cu sediul în TIMIȘOARA, BV TAKE I______, nr. 46, J____ T____, împotriva sentinței civile nr. 7238/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimata F_____ A_______, cu sediul în TIMIȘOARA, ________________________, J____ T____.
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică din data de 13 Octombrie 2015.
Președinte, I____ I______ |
|
Judecător, I___ B_______ |
|
Grefier, I______ C__________ |
|
REDACTAT : I.I.
TEHNOREDACTAT C.I. 4ex.
Primă instanță : Judecătoria Timișoara / Judecător I____ A_____ Ș______