Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
718/2015 din 04 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 718/2015

Ședința publică de la 04 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Crenguța P______

Judecător M______ C_______

Grefier C_______ P______

Pe rol fiind judecarea apelului contravențional declarat de petenta H_____________ SA cu sediul în București ____________________.15-17 _____________.1 București în contradictoriu I____________ T_________ DE MUNCĂ BUZAU cu sediul în B____ ________________________.1 B jud. B____ împotriva sentinței civile nr.1306/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXX

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelanta petentă H_____________ SA consilier juridic F_______ V_______ lipsă fiind intimatul ITM B____.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită,la după care :

Consilier juridic F_______ V_______ depune la dosarul cauzei o notă de probatorii constând în copia sentinței civile nr. 283/2015 pronunțată de Tribunalul B____ în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXXX.

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Consilier juridic F_______ V_______ pentru apelanta petentă având cuvântul solicită instanței admiterea apelului modificarea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în sensul admiterii plângerii și exonerării de plata amenzii pentru cele două fapte contravenționale. În fapt petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 4000 lei pentru săvârșirea a două contravenții respectiv : pentru că nu a asigurat și controlat cunoașterea și aplicarea de către salariații M_________ V_____ și G______ D______ a măsurilor tehnice și organizatorice de securitate a municii respectiv a Legii nr.319/2006 și pentru că lucrarea a fost încredințată numitului M_________ V_____ fără ca acesta să posede capacitatea necesară,neîndeplinind condiția de autorizare din punct de vedere al securității în muncă. Prin înscrisurile depuse la dosar apelanta petentă a făcut dovada că toți lucrătorii au avut cunoștință de măsurile tehnice și organizatorice de securitate a muncii întrucât a fost întocmit planul de prevenire și protecție care cuprinde toate măsurile tehnice si organizatorice de securitate a muncii precum si obligațiile care le revin salariaților. Acest plan a fost adus la cunoștința salariaților prin programul anual de instruire periodică atât pentru șeful de centru cât și pentru electricieni. Instruirea s-a realizat lunar de către șeful centrului în baza tematicii pentru instruire și a programului anual de instruire.

Prima instanță în mod greșit a reținut că societatea avea obligația de a analiza dacă numitul M_________ V_____ a obținut la testarea anului 2012 baremul de minim 7 la cunoștințele de securitate în muncă și dacă se impunea retragerea temporară sau definitivă a grupei de autorizare,conchizând că societatea l-a autorizat în continuare pe șeful Centrului de Furnizare a Energiei Electrice Siriu să efectueze în continuare lucrări.

Referitor la cea de a doua faptă aceasta este inexistentă. Retragerea grupei de autorizare rămâne la latitudinea administratorului .Culpa este profesională și nu una legată de securitatea în muncă.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată:

1.) – Obiectul plângerii

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr. XXXXXXXXXXXX din 05.03.2014 petenta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - H_____________ SA ( denumită în continuare ” H_____________”) a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă B____ să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxx din 17.02.2014 , în baza căruia a fost sancționată cu amenzi în cuantum de câte 4.000 lei fiecare , pentru pretins comiterea contravenției prevăzute la art.39 alin.4 prin raportare la art.13 lit.f) din Legea nr.319/2006 și respectiv a contravenției prevăzute la art.39 alin.4 prin raportare la art.13 lit.i) din Legea nr.319/2006 .

2.) - Motivarea plângerii

În fapt : petenta a învederat că faptele reținute în sarcina sa nu corespund realității, sens în care are în vedere :

2.1) - Angajatorul își îndeplinește conform exigențelor legale obligația prevăzută de art.13 lit.f) din Legea nr.319/2006( să asigure și să controleze cunoașterea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit )

Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeș - Uzina H_____________ B____ a întocmit Planul de prevenire si protecție nr. 92.065/09.08.2013, plan avizat in ședința CSSM SH Curtea de Argeș din data de 03.10.2013;

Planul de prevenire si protecție a fost adus la cunoștința angajaților cu locul de muncă la Centrul de Furnizare Energie Electrica Siriu prin programul anual de instruire periodica nr. 17.404/08.02.2013 pentru șeful de centru, respectiv prin programul anual de instruire periodica nr. 4.275/11.01.2013 pentru electricieni LEA si LES . Din programele de instruire, rezultă că angajatorul a avut în vedere în mod deosebit riscurile de accidentare si îmbolnăvire profesionala specific locului de munca si masurile preventive, lucrul in instalațiile electrice de joasa si înalta tensiune, executarea lucrărilor la liniile electrice la sol, pe trasee si la baza stâlpilor;

Planul de prevenire si protecție a făcut obiectul instruirii din data de 03.06.2013 si a fost consemnat ca atare in Fisa de instruire individuala anexata procesului-verbal de cercetare a evenimentului întocmit de intimat;

A fost emisa procedura interna de autorizare a personalului Instrucțiunea proprie de securitate si sănătate in munca in H_____________ S.A- ISSM-01, in vigoare.

Obligațiile personalului privind cerințele legale in domeniul securității si sănătății in munca sunt stabilite prin fisele de post in data de 25.06.2013;

Angajatorul , prin punctul de lucru Uzina H_____________ B____, controlează cunoașterea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă pe baza teste de tip grila;

Pentru lucrătorii Centrului de Furnizare Energie Electrica Siriu, instruirea in domeniul securității si sănătații in munca se realizează lunar, de către șeful centrului, Margulescu V_____, in baza tematicii pentru instruire pe anul 2013 si a programului anual de instruire periodica - pct. m4, cap. m) Alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului din procesul-verbal de cercetare a evenimentului din 22.11.2013 ( pag. nr. 11 din procesul-verbal);

Prin fisa postului, angajatorul a stabilit atribuțiile si răspunderile in domeniul securității si sanatatii in munca atât salariatului decedat, cat si șefului centrului - pct. m4, cap. m) din procesul-verbal de cercetare ;

Angajatorul i-a asigurat accidentatului echipamentul de protecție electroizolant pentru joasa tensiune si înalta tensiune pct. m4, cap. m) din procesul-verbal de cercetare .

2.2.) - Angajatorul își îndeplinește conform exigențelor legale obligația prevăzută de art.13 lit.f) din Legea nr.319/2006( să asigure și să controleze aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit )

In planul de prevenire și de protecție nr. 92.065/09.08.2013 in vigoare la data producerii evenimentului, angajatorul a stabilit ca, verificările si controlul cu privire la aplicarea de către electricienii de la CFEE Siriu a masurilor si prevederilor legale pe linie de securitate si sănătate in munca sunt îndeplinite înainte de începerea executării manevrelor in instalațiile electrice ori a lucrărilor, iar persoanele răspunzătoare pentru efectuarea acestui control sunt șeful centrului furnizare in calitate de conducător al locului de munca si personalul autorizat ca electrician (poz. nr. 30, 31,76 si 104, după caz) ;

In calitate de conducător al locului de munca, șeful centrului CFEE Siriu efectuează instruirea salariaților din subordine pe linia de securitate si sănătate in munca, si înregistrează in evidentele punctului de lucru pe care il conduce controalele efectuate in domeniul SSM si rezultatele acestora.

2.3.) - Referitor la obligația ce revine angajatorului în temeiul art.13 lit.i) din Legea nr.319/2006 ( se ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică ):

In conformitate cu art. 16 - pct. 5.1.2. din Instrucțiunea proprie de securitate si sănătate in munca in H_____________ S.A., lucrătorii punctului de lucru UHE B____, indiferent de funcție sau vechime, care își desfășoară activitatea in instalațiile sau asupra instalațiilor electrice in exploatare ori in vecinătatea acestora, unde exista riscuri de natura electrica, trebuie sa fie autorizați (autorizare pe linia de securitate si sănătate in munca pentru prevenirea accidentelor de munca si îmbolnăvirilor profesionale privind activitățile desfășurate in instalațiile H_____________);

Angajatorul a întocmit fise de examinare pentru autorizarea electricienilor cu locul de munca la Centrul de Furnizare Energie Electrica Siriu (fisa nr. 2/10.01.2012, fisa nr. 3/10.01.2012; fisa nr. 5/10.01.2012; fisa nr. 112/10.01.2012). Aceste fise de autorizare erau in vigoare la data de 22.11.2013, prin urmare condiția autorizării ceruta de lege era îndeplinita ;

Șeful Centrului de Furnizare Energie Electrica Siriu - Margulescu V_____, este autorizat sa execute lucrări in toate instalațiile electrice ale unității ( cu orice putere instalata tehnic realizabila si la o tensiune nominala maxima de 20 kV), fiind electrician autorizat gradul IIIB in baza legitimației nr. 17.285/2009 emisa de Autoritatea Naționala de Reglementare in Domeniul Energiei, valabila pana la data de 27.09.2014;

2.4.) - Șeful Centrului de Furnizare Energie Electrica Siriu - Margulescu V_____ îndeplinea la data producerii evenimentului toate condițiile prevăzute de lege si intrucțiunea proprie pentru a conduce executarea lucrării de intervenție la instalația electrica CS 1 Tratare .

2.5.) - La lit. k) - „Cauza producerii evenimentului" din procesul-verbal de cercetare a evenimentului din 22.11.2013 inregistrat la ITM B____ cu nr. 23.879/13.12.2013 (pag. nr. 8), intimatul a constatat ca „evenimentul cercetat s-a datorat organizării necorespunzatoare a lucrării de remediere a defectului localizat in celula de separare si măsura CSI Tratare, fapt ce a condus la nerespectarea de către lucrătorii implicați Margulescu V_____ si Găleata D______ a masurilor tehnice si organizatorice de securitate si sănătate in munca pentru lucrările in instalațiile electrice".

Insa, in drept, prerogativele de conducere, organizare, coordonare si supraveghere a modului de executare a lucrării de reparație la instalația electrica in discuție aparțin Șefului Centrului de Furnizare Energie Electrica Siriu - Margulescu V_____, in baza atribuțiilor de serviciu prevăzute in fisa postului-anexa la contractul individual de munca, a autorizării interne si a autorizației ANRE grupa IIIB;

În fapt, așa cum rezulta din „ Descrierea detaliata a împrejurărilor in care s-a produs evenimentul" -lit. i.3), din procesul-verbal de cercetare a evenimentului (pag. nr. 4-6), organizarea lucrării de remediere a fost asigurata exclusiv de Margulescu V_____ . (Astfel, intimatul retine ca Șeful Centrului de Furnizare Energie Electrica Siriu a efectuat mai multe manevre consemnate in scris în registrul de tură , s-a deplasat singur pentru deschiderea separatorului, a revenit la locul instalației si a întocmit autorizația de lucru nr. 12/22.11.2013, a trimis doi lucrători pentru a aduce materiale necesare intervenției, a solicitat unui electrician sa aducă mânușile electroizolante, s-a uitat împreuna cu salariatul decedat pe aparatul de măsura al celulei si a constatat ca valoarea indicata de acesta era zero);

Ca atare, fiind vorba despre operațiuni îndeplinite exclusiv de Șeful Centrului de Furnizare Energie Electrica Siriu, in exercitarea atribuțiilor de serviciu si a autorizărilor specifice meseriei de electrician, este limpede ca acțiunile sau omisiunile acestuia au determinat cauzal nerespectarea de către lucrătorii implicați Margulescu V_____ si Găleata D______ a masurilor tehnice si organizatorice de securitate și sănătate în muncă .

2.6.) - Intimatul retine in procesul-verbal de cercetare a evenimentului din 22.11.2013 ca „pentru cele stabilite in capitolul de la lit. I), pct. 1 sunt răspunzători numiții Margulescu V_____ si Găleata D______"- cap. n) Persoanele răspunzătoare de incalcarea reglementarilor legale - pag. nr. 12 din procesul-verbal.

Or, la pct. 1, lit. I) - Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, intimatul a reținut „nerealizarea efectivă a măsurilor tehnice de securitate si sănătate in munca, anterior începerii lucrării de strapare a celulei de separație si măsura CSI Tratare, adică: întreruperea tensiunii si separarea vizibilă a părții de instalație la care s-a intervenit ca remedierea și respectiv verificarea lipsei tensiunii, legarea instalației la pământ si in scurt-circuit ;

2.7) - Se retine prin procesul-verbal de cercetare din 22.11.2013 că „pentru cele stabilite in capitolul de la lit. I), pct. 2 este răspunzător numitul Margulescu V_____," - cap. n) Persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementarilor legale - pag. nr. 12 din procesul-verbal. Ori, la pct. 2, lit. I) - Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, intimatul a reținut in sarcina șefului centrului tocmai încălcarea dispozițiilor legale privind aplicarea masurilor tehnice si a masurilor organizatorice la instalațiile si echipamentele de munca electrice, pentru protecția împotriva electrocutării prin atingere directa (H.G. nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate si sănătate pentru utilizarea in munca de către lucrători a echipamentelor de munca).

2.8.) - Intimatul a reținut in procesul-verbal de cercetare a evenimentului ca „pentru cele stabilite in capitolul de la lit. I), pct. 3 sunt răspunzători numiții Margulescu V_____ si Găleata D.

La pct. 3, lit. I) - Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, intimatul a reținut in sarcina celor doi lucrători nerespectarea prevederilor legale in vigoare privind completarea autorizației de lucru.

2.9.) - Conform art. 22 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea in conformitate cu pregătirea si instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât sa nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesionala atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă .

2.10) - In mod deosebit, in scopul realizării obiectivelor de la art. 22, lucrătorii au obligația să-și însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în muncă, precum și măsurile de aplicare a acestora-art. 23, alin. 1, lit. h) din Legea nr. 319/2006.

2.11) - Angajatorul a luat toate măsurile pentru protecția fizica a lucrătorilor. Celula de separație este împrejmuită cu un gard de plasă metalică sudată cu lățimea de 3,75 metri, lungimea de 5 metri si înălțimea de 2 metri, asigurând astfel un perimetru de protecție de împotriva pătrunderii persoanelor neautorizate de 18,75 metri. De asemenea, celula este amplasată pe o platformă betonată, spațiul de circulație dintre aceasta si gardul de protecție având lățimea de 1,35 metri, semnalizarea de securitate fiind realizată cu indicatoare adecvate - pag. nr. 4 din procesul-verbal de cercetare .

2.12.) - Lucrarea de intervenție a avut loc __________________ pe proprietatea privată a unei persoane fizice, la intersecția a două drumuri. Lucrătorii implicați executau o lucrare necesară în regim de urgentă, pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din aval de celula, în conformitate cu atribuțiunile de serviciu si prevederile legale incidente.

Procesul-verbal nu probează prezumtiva faptă. Prezumția de nevinovăție nu este înlăturată.

2.13.) - Potrivit art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție in materie „penală", Curtea statuând că noțiunea de contravenție este inclusă în noțiunea de materie penală .

2.14) - Având in vedere faptele reținute de intimat in sarcina șefului centrului si a salariatului accidentat, astfel cum au fost detaliate la pct. (v)-(vi)-(vii)-(vîii), se apreciază ca prin el însuși procesul-verbal nu poate înfrânge prezumția de nevinovăție a petentei , garantată atât de Constituția României, cât și de practica CEDO în materie . Nu rezultă din actul constatator elemente cu privire la existența faptelor contravenționale, săvârșirea faptei de către petentă și vinovăția acesteia in comiterea contravenției, prin urmare nu sunt întrunite în persoana angajatorului condițiile răspunderii contravenționale.

2.15) – Se concluzionează în sensul că angajatorul H_____________ S.A., prin punctul de lucru UHE B____ , si-a îndeplinit in mod corespunzător obligațiile care ii reveneau in domeniul securității si sănătății in munca, iar răspunderea pentru modul de organizare a intervenției din data de 22.11.2013 revine șefului centrului CFEE Siriu, in baza atribuțiilor sale de serviciu .

3.) – Întâmpinarea (filele 39-42)

Intimatul a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 205 Cod procedură civilă prin care a invocat pe cale de excepție tardivitatea introducerii plângerii , iar pe fond netemeinicia plângerii formulate de petentă .

3.1.) – Invocând excepția, intimata a învederat că în raport de prevederile art. 31 al. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea este tardiv înregistrată întrucât data de la care începe să curgă termenul este 17.02.2014 – data semnării procesului verbal de către contravenient , iar plângerea a fost înregistrată la 05.03.2014 , depășindu-se astfel termenul de 15 zile evocat .

3.2.) - Pe fond : s-a învederat că prin procesul verbal contestat s-a reținut că angajatorul nu a organizat corespunzător lucrarea în instalația electrică CS Tratare prin faptul că nu a asigurat și nu a controlat cunoașterea și aplicarea de către lucrătorii M_________ V_____ și G______ D______ (accidentat mortal) a măsurilor tehnice și organizatorice de securitate a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. Au fost încălcate prevederile art. 13 lit.f din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă; în aceeași împrejurare descrisă anterior, lucrarea i-a fost încredințată numitului M_________ V_____, fără ca acesta să posede capacitatea necesară, neîndeplinind condițiile de autorizare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă. Au fost încălcate prevederile art.20 lit.b și art.30 din Instrucțiunile proprii în S.C. H_____________ S.A. cod ISSM - HE- 001, ediția 0/2008 și prevederile art. 13 lit.i din din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.

3.3.) – Se susține că evenimentul a avut loc la 22.11.2013, ora 14,23 minute în celula de separare CS1 Tratare, celulă ce este împrejmuită cu gard, semnalizată corespunzător. În ziua menționată s-au efectuat diferite manevre tehnice, iar la ora 14 și 35 minute șeful Uzinei Hidroelectrice B____ a fost informat că la C.F.E.E. Siriu a avut loc un accident mortal, victima fiind G______ D______, salariat al angajatorului.

3.4.) – În susținerea întâmpinării , intimatul a prezentat în detaliu , obiectul cercetării , data și ora producerii evenimentului , locul producerii evenimentului , expunând detaliat locul producerii evenimentului în mod amănunțit împrejurările în care s-a produs evenimentul , urmările evenimentului și urmările suferite de persoanele accidentate .

3.5.) - Conform Fișei de constatări preliminare nr. AXXXXXXXXXX, transmisă de Serviciului Județean de Medicină Legală B____, ca răspuns la adresa nr. xxxxx/25.11.2013 a Inspectoratului T_________ de Muncă B____:

„ Moartea numitului G______ D______ a fost violentă. S-a datorat stopului cardio-respirator consecința unei electrocutări accidentale survenite în timp ce se afla într-o celulă de separație și măsurare a energiei electrice în punctul de lucru Cașoca, _____________________ rezultă din datele de anchetă). Leziunile de violență constatate la necropsie s-au putut produce prin contact cu cablu electric, neizolat sub tensiune (pentru mărcile electrice de intrare palmare), prin electrocombustie (pentru mărcile electrice de ieșire plautare) precum și prin flacără - arc electric pentru arsurile de pe trunchi și membrele superioare și au legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul. Moartea poate data din 22. IX. 2013 în jurul orelor 14. Probele biologice și sânge și urină recoltate la necropsie nu conțin etanol - BA nr., alcoolemie = 0 g %o, alcoolurie = 0 g %o".

3.6.) – Referitor la cauza producerii evenimentului , intimatul a învederat că acesta s-a datorat organizării necorespunzătoare a lucrării de remediere a defectului localizat în celula de separare și măsură CSI Tratare, fapt ce a condus la : nerespectarea de către lucrătorii implicați M_________ V_____ și G______ D______ a masurilor tehnice și organizatorice de securitate și sănătate în muncă pentru lucrările în instalațiile electrice (angajatorul nu s-a asigurat că persoanele respective cunosc și respectă măsurile stabilite în planul de prevenire și de protecție, precum și prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă ) ; încredințarea efectuării de lucrări în instalațiile electrice numitului M_________ V_____, fără ca acesta să posede capacitatea necesară pentru realizarea în condiții de siguranță a lucrării, neîndeplinind condițiile de autorizare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă ( rezultatul testului de verificare a cunoștințelor în domeniul securității și sănătății în muncă a celui numit, arată că nota obținută a fost de 6,5. întrucât nivelul minim satisfăcător pentru autorizare este minim nota 7, grupa de autorizare trebuia retrasă după examinarea anuală din data de 04.12.2012) .

3.7.) – Concluzionându-se , se reține că au fost încălcate prevederile art.13 lit.f) din Legea nr. 3 19/2006 și respectiv ale art.13 lit.i) din Legea nr.319/2006 prin raportare la cele ale art.20 lit.b) și art.30 din Instrucțiune proprie de securitate și sănătate în muncă în ________________________ ISSM - HE - 001, ediția 0/2008 , precizându-se conținutul normelor evocate .

4.) – Soluția instanței fondului

4.1.) – Prin sentința nr. 1306 din 14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele s-a respins excepția de tardivitate invocată de intimată prin întâmpinare , respingându-se ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .

4.2.) – Hotărând astfel, instanța fondului a reținut în fapt și în drept :

Extras din sentință : considerente

”Conform art. 480 Cod procedură civilă, instanța urmează a se pronunța mai întâi asupra excepției, care poate face de prisos administrarea probelor sau cercetarea fondului.

Se va constata că termenul de 15 zile în care petenta putea formula contestație a început să curgă la 17.02.2014, data întocmirii procesului verbal.

Se reține că plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 05.03.2014, dar, potrivit ștampilei aplicată pe plicul în care a fost înaintată plângerea, aceasta a fost expediată la data de 04.03.2014, și, în consecință, urmează a se constata că plângerea a fost formulată în interiorul termenului de 15 zile cerut de art. 31 al. 1 din O.G. 2/2001.

Urmează deci a se respinge ca neîntemeiată excepția privind tardivitatea formulării plângerii.

Pe fond, instanța reține că, prin procesul verbal în litigiu petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 lei, reținându-se că, nu a organizat corespunzător lucrarea în instalația electrică CS Tratare prin faptul că nu a asigurat și nu a controlat cunoașterea și aplicarea de către lucrătorii M_________ V_____ și G______ D______ (accidentat mortal) a măsurilor tehnice și organizatorice de securitate a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. Au fost încălcate prevederile art. 13 lit.f din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă;

- în aceeași împrejurare descrisă anterior, lucrarea i-a fost încredințată numitului M_________ V_____, fără ca acesta să posede capacitatea necesară, neîndeplinind condițiile de autorizare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă. Au fost încălcate prevederile art.20 lit.b și art.30 din Instrucțiunile proprii în S.C. H_____________ S.A. cod ISSM - HE- 001, ediția 0/2008 și prevederile art. 13 lit.i din din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.

Instanța urmează a constata că procesul verbal este legal și temeinic întocmit, că petenta a comis contravențiile pentru care a fost sancționată.

Culpa angajatorului constă în organizarea necorespunzătoare a lucrării în instalația CS Tratare, în faptul că nu a asigurat și nu a controlat cunoașterea și aplicarea de către victimă și lucrătorul M_________ V_____ a măsurilor tehnice și

organizatorice pentru prevenirea accidentelor de muncă conform disp. art. 13 lit. f din Legea nr. 319/2006.

Apărarea petentei, în sensul că a asigurat, prin măsurile arătate în plângere (redate în extenso în prezenta sentință, în cele ce preced) respectarea disp. art. 13 lit. f din Legea nr.319/2006 nu este de natură a o exonera de răspundere.

Având în vedere că s-a produs un accident de muncă, soldat cu victimă, instanța urmează a constata că măsurile luate de angajator, instructajele efectuate, au fost insuficiente, că au fost de natură a permite efectuarea de lucrări de către salariați ai petentei în care nu au fost controlați, care nu au cunoscut sau nu au respectat normele care să asigure protecția muncii.

Petenta se apără arătând că organizarea lucrării de remediere a defecțiunilor la celula de separație soldată cu decesul victimei a fost asigurată exclusiv de către șeful centralei Siriu , inginer M_________ V_____ și ca întreaga culpă a organizării defectuoase a muncii, a nerespectării normelor de protecție și siguranță aparține susnumitului.

Instanța urmează a constata însă că tocmai prin încredințarea efectuării lucrării numitului M_________ petenta a încălcat disp. art. 13 lit. i din legea nr.319/2006 potrivit cărora pentru prevenirea accidentului de muncă, angajatorul (în speță petenta) avea obligația de a lua măsuri pentru autorizarea executării meseriilor și profesiilor prevăzute de legislația specifică.

Or, potrivit legislației specifice, adică art. 20 lit. b și art. 30 din Instrucțiune proprie de securitate și sănătate în muncă în _________________________ ISSM –ME- 001 ediția 0/2008, nivelul minim satisfăcător pentru rezultatul evaluării construcțiilor este „cunoașterea prevederilor SSM- minim 7.”

Cum numitul M_________ V_____ a fost testat anterior accidentului, în ce privește cunoașterea dispozițiilor SSM și a obținut nota 6,5 , urmează a se constata că petenta avea obligația de a analiza dacă neîndeplinirea condiției privitoare la obținerea notei de minim 7, nu impunea retragerea temporară sau definitivă a grupei de autorizare a numitului M_________ (art.30 din Instrucțiune).

Nu există nici o dovadă că petenta a luat măsuri în acest sens, ci dimpotrivă l-a autorizat în continuarea pe inginerul M_________ să efectueze lucrări, și astfel s-a ajuns la comiterea contravențiilor.

În consecință, în baza situației de fapt și a temeiurilor de drept reținute instanța urmează a constata că procesul verbal este legal și temeinic întocmit , că sancțiunile aplicate sunt legale , că procesul verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond cerute de O.G. nr.2/2001și, pentru aceste motive plângerea petentului urmează a fi constatată ca neîntemeiată și respinsă ca atare” .

5.) - Apelul

5.1.) - Împotriva sentinței a declarat apel petenta în termen legal conform art. 468 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor de apel depuse la dosar în temeiul art. 470.

5. 2.) – În expunerea motivelor de apel, petenta a învederat :

5.2.1.) – H_____________ a asigurat și a controlat cunoașterea de către cei doi lucrători M_________ V_____ și G______ D______ ( accidentat mortal ) a măsurilor tehnice și organizatorice pentru prevenirea accidentelor de muncă , sens în care a reiterat punctual motivația expusă prin plângerea introductivă , astfel cum a fost prezentată în considerentele prezentei decizii la paragraful 2.1. (completându-se cu mențiunea potrivit căreia : anual salariații sunt examinați psihologic și medical , precum și cu faptul că prin procesul verbal nu s-au identificat neconformități privind planul de prevenire și protecție ) .

5.2.2.) – Angajatorul , prin punctul de lucru Uzina Hidroelectrică B____ controlează cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție , precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă pe bază de teste de tip grilă ( sens în care s-a reiterat punctual motivația expusă prin plângerea introductivă , astfel cum a fost prezentată în considerentele prezentei decizii la paragraful 2.2. )

5.2.3.) – Societatea a luat măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică , sens în care s-a reiterat punctual motivația expusă prin plângerea introductivă , astfel cum a fost prezentată în considerentele prezentei decizii la paragraful 2.3 .

Motivul de critică a fost dezvoltat prin relatarea unor precizări cu privire la: art.30 din Instrucțiunea ISSM potrivit căruia retragerea grupei de autorizarea nu este obligatorie ; prezentarea fișei nr.112/10.01.2012 privind pe M_________ V_____ în referire la notele obținute de acesta în cadrul examinărilor susținute ; decizia nr.18/29.03.2013 prin care a fost menținută grupa de autorizare internă a șefului CFEE Siriu ; incidența dispozițiilor art.35 lit.d) din Ordinul nr.11/13.03.2013 , concluzionându-se în final că deși M_________ V_____ a fost șef de lucrare , nu a luat măsurile tehnice constând în scoaterea de sub tensiune a instalației și în verificarea lipsei de tensiune , aspecte ce se regăsesc în esență și cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .

5.2.4 ) – Față de M_________ V_____ sunt efectuate cercetări în dosarul penal nr. 1407/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele , astfel că angajatorul nu poate fi sancționat contravențional pentru fapte care atrag răspunderea penală a acestei persoane , procedându-se la emiterea deciziei de concediere nr.1848/12.11.2014 prin care i s-a aplicat sancțiunea desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru abateri disciplinare grave săvârșite în perioada 19.08.2014 – 01.09.2014 .

5.2.5.) – În raport de prevederile art.111 și ale art.112 din Instrucțiunea ISSM , din momentul în care cei doi salariați , în calitate de admitent ( salariatul decedat ) și șeful de lucrare (M_________ V_____ ) au întocmit autorizația de lucru și au confirmat prin semnătură proprie lucrările și măsurile care trebuie realizate, nu mai poate intra în discuție răspunderea societății .

5.2.6.) – La pct.1 lit.l) și respectiv la pct.2 lit.l) ” Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului ” , din procesul verbal de cercetare , intimatul a reținut în sarcina șefului centrului : nerealizarea efectivă a măsurilor tehnice de securitate și sănătate în muncă , anterior începerii lucrării de ștrapare a celulei de separație și respectiv încălcarea dispozițiilor legale privind aplicarea măsurilor tehnice și a măsurilor organizatorice la instalațiile și echipamentele de muncă electrice , pentru protecția împotriva electrocutării prin atingere directă.

6. ) – Întâmpinare la cererea de apel ( filele 19-21)

6.1.) - Intimatul I____________ T_________ de Muncă B____ a formulat întâmpinare în termen legal , solicitând motivat respingerea apelului ca neîntemeiat , sens în care a dezvoltat motivația de la fondul cauzei .

6.2.) – Petenta a formulat răspuns la întâmpinare , stăruind în admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție ( filele 29-32) .

7.) - Tribunalul : Analiză. Constatări. Considerente

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului , de prevederile legale incidente cauzei , precum și de motivele de critică invocate , tribunalul reține că apelul declarat este neîntemeiat .

7.1.) – În baza probatoriului administrat , instanța fondului a reținut în mod corect și motivat că petenta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - H_____________ SA se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute la art.39 alin.4 prin raportare la art.13 lit.f) din Legea nr.319/2006 și respectiv a contravenției prevăzute la art.39 alin.4 prin raportare la art.13 lit.i) din Legea nr.319/2006 .

7.2.) – Cu prilejul cercetării evenimentului din 22.11.2013 , ora 14:23 , la celula de separație și măsură CS1 Tratare situată la intersecția dintre DJ10 B____ – B_____ cu DC Siriu – Cașoca – S_____ aflată în raza localității Siriu din județul B____ și a încheierii procesului verbal de cercetare nr.xxxxx/13.12.2013, inspectorul de muncă a constatat că :

√ Angajatorul H_____________ S.A nu a organizat corespunzător lucrarea la instalația electrică CS 1 Tratare întrucât nu a asigurat și nu a controlat cunoașterea si aplicarea de către salariații Margulescu V_____ si Găleata D______ (accidentat mortal), a măsurilor tehnice si organizatorice de securitate a muncii pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, încălcându-se astfel prevederile art. 13, lit. f) din Legea nr. 319/2006;

Conform dispozițiilor art.13 lit.f) din Legea nr.319/2006 , în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale , angajatorului îi revine obligația de a asigura și a controla cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit , precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății de muncă , prin lucrătorii de semnați , prin propria competență sau prin servicii externe .

√ Lucrarea a fost încredințata salariatului Margulescu V_____, fără ca acesta să posede capacitatea necesară, neîndeplinind condiția de autorizare din punct de vedere al securității si sănătății in muncă, încălcându-se astfel prevederile art. 13, lit. i) din Legea nr. 319/2006, precum și ale art. 20, lit. b) și ale art. 30 din Instrucțiunea H_____________-ISSM-01.

Potrivit art.20 lit.b) din Instrucțiunea proprie , nivelul minim satisfăcător pentru rezultatul evaluării cunoștințelor este : cunoașterea prevederilor de SSM – minim 7 , iar potrivit art.30 din aceiași instrucțiune , grupa de autorizare se poate retrage temporar sau definitiv de către cel care a aprobat-o ca urmare a neîndeplinirii uneia din condițiile menționate anterior sau ca urmare a încălcării ori nerespectării prevederilor legale și instrucțiunilor în vigoare .

La art.13 lit.i) din Legea nr.319/2006 , se dispune în sensul că : în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale , angajatorului îi revine obligația de a lua măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică.

7.3.) – Pentru săvârșirea celor două fapte contravenționale , societatea petentă a fost sancționată prin procesul verbal contestat cu câte 4.000 lei amendă de fiecare , în aplicarea prevederilor art.39 alin.4 din Legea nr.319/2006 .

7.4.) – Se apreciază , în raport de documentația administrată în cauză că instanța fondului a reținut în mod corect și motivat legalitatea și temeinica procesului verbal contestat , culpa angajatorului constând în faptul că nu a organizat în mod corespunzător lucrarea în instalația CS Tratare , precum și în faptul că nu a asigurat și nu a controlat cunoașterea și aplicarea de către victimă și lucrătorul M_________ V_____ a măsurilor tehnice și organizatorice pentru prevenirea accidentelor de muncă conform normelor legale expuse .

7.5.) – Culpa angajatorului se regăsește și în încredințarea lucrării salariatului M_________ V_____ , ignorându-se faptul că nota obținută de acesta la examinarea anuală din 14.12.2012 a fost 6,5 , deci sub limita minimă de 7 , context în care se impunea retragerea temporară sau definitivă a grupei de autorizare a acestuia .

7.6.) – În condițiile în care s-a produs un accident mortal de muncă , tribunalul apreciază la fel ca și instanța fondului asupra insuficienței măsurilor luate de angajator , acestea fiind de natură să permită efectuarea unor lucrări de către salariați ce nu au fost controlați , nu au cunoscut sau nu au respectat normele de protecția muncii .

7.7.) – În contextul situației în fapt și în drept expuse , instanța de control judiciar nu primește celelalte motive de critică invocate prin cererea de apel , apreciind că sunt nerelevante cauzei , față de evidența culpei angajatorului astfel cum a fost stabilită în mod corect prin procesul verbal de contravenție , confirmat în tot de către instanța fondului .

8.) – Soluția tribunalului

Pentru considerentele ce preced, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de petenta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - H_____________ SA împotriva sentinței civile nr. 1306 din 14.1.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele , în contradictoriu cu intimatul I____________ teritorial de Muncă B____.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de petenta H_____________ SA cu sediul în București _____________________.15-17 _____________.1 București în contradictoriu I____________ T_________ DE MUNCĂ BUZAU cu sediul în B____ ________________________________. B____ împotriva sentinței civile nr.1306/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2015.

Președinte,

Crenguța P______

Judecător,

M______ C_______

Grefier,

C_______ P______

Red C.MJudecatoria Pătârlagele

Tehnodact LSDosar f XXXXXXXXXXXX

4ex/19.06.2015jud f N T_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025