Dosar nr. XXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentință civilă nr. xxxxx
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L_____ D. P______
GREFIER: R_____ C_______ U____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea _________________ SRL, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.10.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea sa, _________________ SRL a formulat plingere contraventionala impotriva provcesului verbal _______ nr.xxxxxx/23.01.2015 al Inspectoratului T_________ de Munca al Municipiului Bucuresti, solicitind anularea procesului verbal, iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertismentul.
In motivare, contestatoarea a sustinut, in esenta, urmatoarele. Contestatoarea angajeaza personalul cu testarea teoretica si practica, iar aceasta nu se poate face decit "_______________ lucru". Mama asociatului unic a decedat de curind, iar o vinzatoare si-a dat demisia. Contestatoarea nu a mai fost sanctionata pentru o astfel de fapta. La 22.01.2015 intimata a efectuat controlul, iar asociatul unic nu se afla in Bucuresti, deoarece mama sa decedase de curind si trebuia sa aiba grija de gospodarie. F____ angajata G_______ I____ S_______ si-a dat ademisia si nu a mai asteptat cele 15 zile si a adus-o pe Pentoiu C_______ T______ care a stat la stand cu al doilea administrator al firmei A_______ C_______ Reddy. In momentul controlului exista un contract incheiat cu Pentoiu C_______ T______, dar nu fusese depus pentru ca asociatul unic trebuia sa o vada si sa transmita contractul la ITM. Asociatul unic a inregistrat dosarul dupa ce a revenit in Bucuresti.
In dovedire a administrat proba cu inscrisuri si a depus la dosar copii de pe procesul verbal contestat, certificatul de inmatriculare al societatii, cartea de identitate a asociatului unic, de pe actul constitutiv, contractul de munca pentru Pentoiu C_______ T______.
Desi in cererea de chemare in judecata a solicitat administrarea probei cu martori, contestatoarea reprezentata prin asociatul unic a aratat in fata instantei ca intelege sa administreze numai proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Prin intimpinare, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.
In aparare a sustinut ca savirsirea faptei reiese din declaratia angajatei Pentoiu C_______ T______ si din imprejurarea ca petenta nu inregistrase pina la data controlului un contract de munca pentru aceasta angajata.
Contestatoarea a formulat raspuns la intimpinare reiterind ecele sustinute in cererea de chemare in judecata. A sustinut ca sanctiunea este foarte dura in comparatie cu situatia reala, descrisa in contestatie. Decesul ultimului parinte echivaleaza cu un caz fortuit, cu o constringere fizica. Cel de-al doilea administrator nu are nicio experient ain administrare, ci a fost introdus in societate de contestator pentru a invata si pentru a-si intretine familia.
Dupa analizarea cererii de chemare in judecata, a intimpinarii, a raspunsului la intimpinare si a probelor administrate in cauza, instanta a retinut urmatoarele.
Prin procesul verbal contestat, contravenienta a fost sanctionata in baza art.4 al.1 lit.a HG 500/2011 pentru ca s-a constatat c ala 22.01.2015 salariata Pentoiu C_______ T______ muncea in cadrul activittii contestatoarei fara sa existe un contract de munca transmis de contestatoare catre registrul general de evidenta a salariatilor in termenul prevazut de lege.
Petenta nu a contestat procesul verbal nici sub aspectul situatiei de fapt mentionata de agentul instrumentator si nici sub aspectul legalitatii formei procesului verbal.
Instanta, din oficiu, constata ca procesul verbal corespunde formei reglementate de OG 2/2001, astfel ca retine ca procesul verbal este legal intocmit.
In ce priveste situatia de fapt descrisa de contestatoare in contestatia sa, instanta retine ca, fie si in cazul in care toate detaliile descrierii respective ar corespunde realitatii, ceea ce insa nu s-a dovedit in cauza, nefiind administrate probe in acest sens, totusi o astfel de imprejurare nu constituie o cauza de inlaturare a raspunderii contraventionale, cum a sustinut indirect contravenienta, si nici nu constituie o circumstanta care sa micsoreze pericolul social al faptei sanctionate prin procesul verbal contestat. Aceasta deoarece contravenienta este o persoana juridica avind calitate de profesionist si este obligata sa isi organizeze activitatea cu respectarea tuturor prevederilor legale. Daca o astfel de imprejurare ca cea invocata de contravenienta in legatura cu situatia personala a asociatului unic ar fi reala, ea ar putea constitui o circumstanta atenuanta numai in masura in care ar determina neindeplinirea unei obligatii legale de mica importanta si numai daca indeplinirea ei ar fi necesara in imediata proximitate a intervenirii evenimentului invocat. Insa in cauza prestarea muncii de catre angajatul Pentoiu C_______ T______ s-a desfasurat cel putin 6 zile fara indeplinirea obligatiei de inregistrare a contractului de munca, iar decesul invocat a avut loc cu 25 zile inainte de controlul efectuat de intimata. Mai mult, instanta apreciaza ca, spre deosebire de multe dintre celelalte obligatii legale ale unui profesionist, cele stabilite de HG 500/2011 trebuie respectate cu strictete, iar nerespectarea lor trebuie sanctionata conform legii, intrucit in caz contrar s-ar crea posibilitatea incalcarii drepturilor angajatilor care sint ocrotite de aceasta norma legala. Prin urmare, fapta savirsita de catre contravenienta are prezinta un pericol social pentru a carei sanctionare nu este suficient un avertisment, care este o sanctiune apicabila numai in mod exceptional pentru fapte cu un pericol social extrem de scazut.
In consecinta, instanta constata ca procesul verbal este temeinic si legal si ca sanctiunea amenzii este corespunzatoarea pericolului social concret al faptei mentionate in procesul verbal contestat, astfel ca instanta va respinge contestatoa ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestatia formulată de contestatoarea _________________ SRL, cu sediul în București, _________________________, _____________, _____________, Sector 4, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, __________________. 26-26A, Sector 4, ca neintemeiata
Cu apel in 30 zile de la comunicare, apelul depunindu-se la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti
Pronuntata in sedinta publica, astăzi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L_____ D. P______ R_____ C_______ U____
Red. Jud. LDP/Dact. RCU/4 ex