Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ALBA IULIA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2571/2015 din 27 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ I____

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2571/2015

Ședința publică de la 27 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE H_____ L______

Grefier P______ I___ M_____


Pe rol se află judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petenta S.C. A___ C______ SRL și pe intimata D____ B_____- PRIN AFP A___ I____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție NR. xxxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic Pielișan N______ pentru intimată, lipsă fiind reprezentantul petentei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Mandatarul intimatei depune la dosar împuternicire.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ I____, excepția invocată din oficiu de către instanță.

Reprezentantul intimatei arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Notă: După dezbaterea cauzei, dar în timpul ședinței de judecată se prezintă avocat B_____ B_____ G______ pentru petentă, căruia instanța îi aduce la cunoștință mersul dezbaterilor. Totodată mandatara petentei arată că instanța competentă este Judecătoria A___ I____, întrucât punctul de lucru la care a fost efectuat controlul este situat în A___ I____.

INSTANȚA,


Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2015 și înregistrată sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. A___ C______ SRL în contradictoriu cu intimata D____ B_____- PRIN AFP A___ I____, a solicitat:

- anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxxxx/22.04.2015.

- anularea înștiințării de plată nr. xxxxxxx/22.04.2015.

- exonerarea de la plata amenzii.

- anularea măsurii confiscării dispuse în temeiul disp. art. 221^3 (3) lit.a din Legea 571/2003 privind suma de 83.211 lei reprezentând contravaloarea vânzării produselor supuse accizelor în perioada 18.09.2014 – 18.03.2015.

- restituirea sumei de 10.000 lei achitată la data de 29.04.2014 de către petenta cu titlu amendă vamală.

- în subsidiar a solicitat, în ceea ce privește pct.1 din petit înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

- cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, petenta a arătat că în urma controlului efectuat, s-a constatat că petenta deține în mod legal un punct de lucru în mun. Aiud, ________________, jud. A___, unde sunt înregistrate activități de comercializare cu ridicată a băuturilor. Urmare a notei explicative luate în data de 18.03.2015 administratorul petentei, s-a stabilit că acest punct de lucru al societății nu este atestat pentru distribuție și comercializare angro de produse supuse accizelor, după cum impun prevederile legale în vigoare stabilite prin art. 206^69 alin.2 din Legea 571/2009 coroborat cu disp. pct. 120 alin.1 și 2 din HG 44/2004. Starea de fapt constatată a fost consemnată în procesul verbal cu nr. 83/2/18.03.2015.

Au fost întocmite 2 procese verbale, unul în data de 18.03.2015 prin care s-a constatat că societatea deține atestat pentru punctul de lucru din A___ I____ și nu și pentru cel din Aiud, iar cel de al doilea proces verbal încheiat la data de 23.03.2015 care a propus sancționarea petentei și confiscarea cval. Vânzărilor efectuate pe punctul de lucru din Aiud pentru suma de 176.550 lei.

Petenta a mai precizat că a respectat disp. înscrise la lit. a,b și c și a fost înregistrată la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A___ începând din anul 2011, când i-a fost eliberat Atestat pentru distribuire și comercializare angro de produse supuse accizelor valabil începând cu data de 16.07.2011.

Totodată petenta a susținut că pentru perioada de derulare a activității la punctul de lucru din Aiud și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale legate de produse supuse accizelor situație în care sancțiunea propusă nu este proporțională cu gradul de pericol social al pretinsei fapte săvârșite, proporționalitatea între fapta și consecințele comiterii ei fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.

În drept a invocat art.1, art. 5, art.21 din OG nr. 2/2001, art. 453 NCPC.

Petenta a anexat plângerii, în xerocopie, proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxxxx/22.04.2015 (f.17), anexe la procesul verbal (f.18-21), chitanța nr. 149/29.04.2015 (f.22), atestate privind distribuție și comercializare angro de produse supuse accizelor (f.23-26), proces verbal din 23.03.2015 (f.27-29), proces verbal din 18.03.2015 (f.30-33), notă explicativă (f.34-36).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.42).

La data de 14.06.2015, intimata a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că petenta nu a avut dreptul de a efectua activitatea de comercializare angro de produse supuse accizelor la punctul de lucru din Aiud, deoarece atestatul la acest punct de lucru nu este menționat așa cum este cazul cu cel din A___ I____, _____________________, jud. A___.

A mai precizat că a fost respectat dreptul la un proces echitabil al petentului, iar în lipsa altor probe, instanța nu poate decât să dea eficiență mijloacelor de probă administrate, și anume procesul verbal de contravenție contestat și anexele acestuia, din care rezultă că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentului, intimata a susținut că este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amendă în cuantumul prevăzut de lege. Fapta săvârșită de societatea petentă prezintă pericol social suficient de ridicat încât să justifice amenda aplicată.

Analizând actele dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ I____, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție nr.xxxxxxx/22.04.2015 s-a dispus sancționarea contravențională a petentei, reținându – se că aceasta nu a respectat prevederile legale în vigoare stabilite prin art.206 pct.69 alin.2 din Legea nr.571/2003 coroborat cu art.120 din H.G. 44/2004 și a dispozițiilor pct.15 din anexa 3 a Ordinului nr.3138/2011, constând în desfășurarea activităților de comercializare la punctul de lucru din municipiul Aiud, _______________, care nu este atestat pentru distribuție și comercializare en gros de produse supuse accizelor.

Din procesul - verbal întocmit rezultă că locul săvârșirii contravenției este municipiul Aiud, unde petenta deține punctul de lucru identificat, iar nu municipiul A___ I____, localitate în care reprezentanții petentei au pus la dispoziția agenților constatatori înscrisurile solicitate .

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, aceste prevederi instituind o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită pretinsa fapta contravențională.

Prin urmare, față de considerentele menționate, rezultând că locul săvârșirii contravenției se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Aiud, conform H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993, pentru stabilirea circumscriptiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lîngă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ I____ invocată de către intimată prin întâmpinare și, în consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin.2 pct. 3 Cod procedura civilă din 2010, potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, va admite excepția și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud, în a cărei circumscripție a fost săvârșită presupusa faptă contravențională reținută în sarcina petentei.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ I____, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a plângerii formulate de petenta S.C. A___ C______ S.R.L., cu sediul în Abrud, ___________________, jud.A___, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Public A___, cu sediul în A___ I____, _____________________, jud.A___, având ca obiect procesul – verbal de contravenție nr.xxxxxxx/22.04.2015, în favoarea Judecătoriei Aiud.

Nesupusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

L______ HorvatIoan M_____ P______





Red.L.H./Tehnored.I.M.P

2 EX./26.11.2015


























Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX




Hot.

27.10.2015


Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ I____, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a plângerii formulate de petenta S.C. A___ C______ S.R.L., cu sediul în Abrud, ___________________, jud.A___, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Public A___, cu sediul în A___ I____, _____________________, jud.A___, având ca obiect procesul – verbal de contravenție nr.xxxxxxx/22.04.2015, în favoarea Judecătoriei Aiud.

Nesupusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.



Președinte,


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025