Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
910/2015 din 26 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Apel – plângeri contravenționale


R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal

Ședința publică din data de 26.10.2015

Instanța compusă din:

Președinte – T________ C_______

Judecător - B______ L_____

Grefier - B____ C______


D E C I Z I A nr. 910


Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta A____ C_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, împotriva Sentinței civile nr. 644/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria B_______.

La apelul nominal realizat în ședința publică, a răspuns apelanta personal și c.j. G____ G______ pentru intimat.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nu se invocă excepții, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților prezente pe cererea de apel.

Apelanta solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, conform motivelor expuse pe larg în cererea de apel, având în vedere că a fost amenințată și înjurată, astfel că se afla în situația în care constrângerea fizică și morală înlătură caracterul contravențional al faptei.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea cererii de apel ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.


T R I B U N A L U L,

Asupra cererii de apel de față,

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2014, sub numărul XXXXXXXXXXXXX, petenta A____ C_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx/11.02.2014, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În fapt, petenta a arătat că la data de 11.02.2014, în jurul orelor 10:00, în timp ce se afla în fața unității „Î.I. A____ C_______”, pe care o administrează, situată în Piața Centrală a municipiului B_______, s-a întâlnit cu numitul A______ D____, căruia i-a cerut socoteală cu privire la faptul că ar fi jignit-o în mod repetat prin mai multe apeluri telefonice, la care acesta a devenit extrem de violent, începând s-o jignească și s-o amenințe. A mai arătat aceasta că a mers imediat la Postul de poliție din Piața Centrală, anunțând incidentul. De asemenea, a precizat petenta că, atât numitul A______ D____, cât și ea au fost amendați, deși a fost victima incidentului și cea care a reclamat faptele petrecute. Mai mult, a susținut petenta că agentul de poliție care i-a aplicat sancțiunea nici măcar nu a fost prezent la fața locului.

A relevat totodată, petenta că, în procesul verbal de contravenție contestat în mod eronat s-a reținut că faptele s-au petrecut în fața unității aparținând „Î.I. Pălei I___” și nu a celei aparținând „Î.I. A____ C_______”, așa cum în mod corect trebuia reținut.

În subsidiar, a solicitat petenta înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea contravențională a avertismentului, arătând că nu a mai fost sancționată contravențional până în prezent.

În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie: procesul verbal de constatare și sancșionare a contravenție contestat (fila 6) și cartea de identitate (fila 7).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 28.03.2014, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

În fapt, intimatul a arătat că în ziua de 11.02.2014, în jurul orelor 10.00, agentul de poliție se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona Pieței centrale din B_______, moment în care s-a prezentat petenta sesizând faptul că numitul A______ D____, pe fondul unui conflict mai vechi, a venit la societatea unde lucrează și a agresat-o verbal, motivat de faptul că și-ar fi apelat telefonic sora, P____ M____, adresându-i acesteia injurii prin telefon. A menționat intimatul că, în urma declarațiilor verbale ale părților implicate, petenta a fost sancționată conform procesului verbal contestat, apreciind că sancțiunile au fost individualizate în mod corect, proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, au fost depuse la dosar: originalul procesului verbal de contravenție contestat (fila 17), cazier contravențional (fila 18) și raportul agentului constatator (fila 19).

La data de 23.04.2014, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că scandalul în speță a fost început și întreținut de numitul A______ D____, care, a fugit imediat de la fața locului, fiind identificat ulterior de organele de poliție și condus la postul de poliție din Piața centrală. A susținut petenta că ancheta nu a fost efectuată în mod obiectiv, nefiind adevărate susținerile intimatului precum că numita P____ M____, sora sa, ar fi concubina lui A______ D____ și nici faptul că și-ar fi apelat telefonic sora, adresându-i injurii. Mai mult, a arătat petenta că agentul de poliție a acționat discreționar, fără a ține cont de împrejurările producerii evenimentului.

Cu privire la cererea subsidiară, de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului, a mai relevat petenta că nu a fost sancționată niciodată contravențional și că nu a avut niciun conflict în cei 20 de ani de când își desfășoară activitatea în zona Pieței centrale.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru petentă și proba testimonială cu martora C________ I____. Totodată, instanța a administrat din oficiu proba testimonială cu martorul A______ D____.

Prin Sentința civilă nr. 644/20.01.2015, Judecătoria B_______ a respins plângerea formulată de petenta A____ C_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_______, a menținut ca fiind temeinic și legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, din data de 11.02.2014, întocmit de intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 11.02.2014, întocmit de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_______, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 și sancționate de art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991.

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a reținut că, la data de 11.02.2014, în jurul orei 10:00, petenta aflându-se în Piața Centrală din municipiul B_______, pe fondul unui conflict mai vechi a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului A______ D____ (fila 17).

Procesul-verbal a fost semnat de petentă, cu mențiunea: „nu sunt de acord cu sancțiunea aplicată, întrucât eu am fost persoana jignită, amenințată și tot eu am reclamat acest aspect la postul de polișie”.

Instanța a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și a hotărât asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește susținerea petentei, în sensul că există o ________ neconcordanțe în ceea ce privește descrierea faptei, întrucât în mod greșit agentul constatator a consemnat în procesul verbal că se afla în fața unității vecine aparținând de Î.I.„Pălei I___”, atribuindu-i totodată calitatea de administrator al acesteia, când de fapt se afla în fața unității Î.I.„ A____ C_______”, instanța a respins-o ca neîntemeiată.

Astfel, instanța a apreciat că agentul constatator a respectat dispozițiile imperative ale art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Din procesul-verbal rezultă care este locul săvârșirii contravenției, respectiv Piața Centrală din municipiul B_______, consemnarea din eroare a denumirii unității Î.I. „P____ I___”, în loc de Î.I. „A____ C_______”, nefiind de natură a atrage anularea procesului verbal contestat. Mai mult decât atât, fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative, în cauză, iar pe de altă parte, fiind un motiv de nulitate relativă, petenta trebuia să facă dovada unei vătămări suferite din pricina descrierii necorespunzătoare a faptei. Cum însă aceasta, prin plângerea contravențională a formulat și apărări privind netemeinicia faptelor reținute în sarcina sa, instanța constată că nu a suferit nicio vătămare și că a înțeles cu ușurință faptele care i se impută.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx din data de 11.02.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța a constatat că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 și ale art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991.

Astfel, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, constituie contravenție săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

De asemenea, conform art. 4 alin. 1 lit. b Legea nr. 61/1991: „(1) contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează: (...) b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28)”.

Petenta s-a prezentat în instanță și a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și a probei testimoniale cu martora C________ I____. Totodată, instanța a administrat din oficiu proba testimonială cu martorul A______ D____.

Cu privire la probațiune, instanța a constat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

Referitor la procesul verbal, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, se bucura de prezumția de veridicitate în privința constatării stării de fapt.

În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța a reținut că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii.

În speță, se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, dând astfel posibilitatea petenților de a proba cu probe certe și concludente contrariul celor constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori, nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Instanța a reținut că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentei responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Astfel, instanța a apreciat că situația de fapt reținută în cuprinsul actului constatator corespunde adevărului, întrucât din tot ansamblul materialului probator, respectiv din procesul verbal de constatare a contravenției contestat aflat la fila 17 din dosar, din raportul agentului constatator aflat la fila 19 din dosar și din declarația martorului A______ D____ aflată la fila 49 din dosar, reiese fără niciun dubiu că, la data de 11.02.2014, în jurul orei 10:00, petenta aflându-se în Piața Centrală din municipiul B_______, pe fondul unui conflict mai vechi a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului A______ D____.

Referitor la declarația martorului audiat în cauza, anume numita C________ I____, instanța a respins-o ca nesinceră, constatând că sunt vădite contradicții între cele declarate și cele menționate în cuprinsul plângerii contravenționale formulate de către petentă. Astfel, martora C________ I____ afirmă că imediat ce a intrat în chioșcul petentei a venit numitul A______ D____, care a început să o amenințe și să-i adreseze cuvinte jignitoare petentei, în timp ce, petenta în cuprinsul plângerii formulate menționează că scandalul a avut loc în fața unității Î.I. „A____ C_______” și nu în incinta acesteia.

Cu privire la apărarea petentei, în sensul că în mod greșit s-a menționat în întâmpinare faptul că numita Pălei M____ este concubina numitului A______ D____, instanța a respins-o ca neîntemeiată, această eroare nefiind de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei reținute în sarcina sa.

În consecință, întrucât petenta prin probele propuse și administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situații de fapt, instanța a apreciat că aceasta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa, aceasta neputând invoca în fața instanței o culpă proprie pentru a obține anularea procesului verbal, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 11.02.2014, a fost întocmit cu respectarea condiției temeiniciei.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 200 lei aplicată petentului pentru fapta prevăzută de art. 3 pct. 1 și sancșionată de art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991, instanța a avut în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Â

Astfel, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată de agentul constatator, amenda contravențională în cuantum de 200 lei pentru fapta reținută în sarcina petentei reprezentând limita minimă prevăzută de lege. Mai mult, în ceea ce privește persoana petentei, instanța a constatat că aceasta a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut și nu a regretat săvârșirea faptei susținând în mod neîntemeiat că agentul constatator a săvârșit un abuz. De asemenea, instanța a reținut că petenta a mai fost sancționată contravențional cu avertisment pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, astfel cum rezultă din cazierul contravențional depus la dosar la fila 18, de către intimat.

Prin urmare, instanța a apreciat că petenta va avea un comportament civilizat pe viitor, în acord cu normele de conviețuire socială, doar prin executarea sancțiunii pecuniare, întrucât fapta săvârșită prezintă o gravitate ridicată, având în vedere atitudinea de care a dat dovadă petenta și care a fost de natură să tulbure grav ordinea publică.

Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, din data de 11.02.2014, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta A____ C_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ și a menținut procesul verbal de constatare a contravenției contestat.


Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel petenta-apelanta A____ C_______, solicitând schimbarea hotărârii apelate in sensul înlocuirii sancțiunii aplicate, cu avertisment.

A învederat apelanta, în esență, ca nu a solicitat anularea procesului verbal si doar reindividualizarea sancțiunii aplicate. Cu privire la acest aspect reitereaza situația de fapt prezentata si in plangerea contraventională si susține că fapta a fost săvârșită in condițiile in care a fost initial provocata de comportamentul celeilalte persoane implicate in scandal, care i-ar fi adresat injurii greu de suportat.

Intimatul, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat și urmează a-l respinge, pentru cele ce în continuare se vor arăta.

Din verificarea actelor dosarului de fond rezultă că temeinicia actului sancționator este susținută de depoziția martorului audiat, A______ D____ aflată la fila 49 din dosar, din carte rezulta că, la data de 11.02.2014, în jurul orei 10:00, petenta aflându-se în Piața Centrală din municipiul B_______, pe fondul unui conflict mai vechi a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului A______ D____.

Din continutul plangerii contraventionale rezulta ca la data menionată, petenta s-a întâlnit cu numitul A______ D____, căruia i-a cerut socoteală cu privire la faptul că ar fi jignit-o în mod repetat prin mai multe apeluri telefonice, la care acesta a devenit extrem de violent, începând s-o jignească și s-o amenințe. Așadar, petenta a fost cea care a abordat cealalta persoana, astfel încat, cu privire la fapta pentru care a fost sanctionată, nu se poate existenta unei provocări sau constrangeri morale, asa cum susține petenta.

Cu privire la probatoriul administrat de prima instantț in mod corect a fost inlaturata depoziția martorei C________ I____, in condițiile in care nu s-a coroborat cu celelalte probe administrare.

În absența unor dovezi contrare, propuse și administrate în condițiile legii, prezumția de veridicitate de care se bucură acest proces-verbal nu a putut fi înlăturată. Dimpotrivă, asa cum s-a arătat, această prezumție și-a găsit confirmarea deplină în dovezile administrate in cauza.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Tribunalul retine ca in cauza s-a aplicat o santiune pecuniara _____________________, iar pe de alta parte petenta a mai fost sancționată contravențional cu avertisment pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, astfel cum rezultă din cazierul contravențional depus la dosar la fila 18 (dosar fond).

Așadar, fapta săvârșită cu încalcarea vadită a normelor de conviețuire socială, nu este lipsită de pericol social iar împrejurarile concrete ale spetei, rezulta ca sanctiunea avertismentului nu suficientă pentru a disciplina conduita petentei în circumstante asemanatoare.

In concluzie, individualizarea sancțiunii de catre prima instanță s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:


Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta A____ C_______ domiciliată în B_______, _____________________, scara A, etaj 2, _______________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ cu sediul în B_______, _____________________. 57, jud. B_______, împotriva Sentinței civile nr. 644/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. ______________________> Tehnored. _________________>

Jud. fond. Z____ A___ A______

4 ex./28.12.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025