Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1562/2013 din 11 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr.3727

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G______

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1562/2013/C__

Ședința publică de la 11 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I__ C_____-M____

Judecător M______ M________ B_______

Judecător G_______ T________

Grefier I_____ G__________

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN și pe intimat ______________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R11 xxxxxxx .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pricina este la primul termen de judecată , recursul declarat în termen , motivat, s-a solicitat judecarea în lipsă , după care,

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față ;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G______ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX ______________________ a solicitat în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN anularea procesului verbal _______ 11 nr. xxxxxxx, exonerarea de plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

În motivarea plângerii se arată în esență că procesul verbal contestat este încheiat cu încălcarea dispoz. art. 16, 17 din OG 2/2001 în ceea ce privește semnătura agentului constatator, datele personale ale contravenientului (conducătorul auto, nu societatea comercială) și descrierea faptei contravenționale.

Astfel , instanța de fond a reținut că prin procesul verbal _______ 11 nr. xxxxxxx/10.10.2011, s-a dispus sancționarea contravențională a petentei, reținându-se că la 13.04.2011, vehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXX, aparținând petentei a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/20.12.2012 Judecătoria G______ a admis plângerea formulată de petenta ______________________ împotriva procesului verbal R 11 nr. xxxxxxx/10.10.2011 încheiat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN și a constatat nulitatea procesului verbal _______ 11 nr. xxxxxxx/10.10.2011.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN criticând-o pentru nelegalitate , deoarece instanța de fond în mod greșit a interpretat că actului sancționator îi lipsește semnătura agentului constatator , a admis cererea și a anulat procesul verbal de constatare a contravenției.

De asemenea, arată că s-a depus la dosar planșa foto, fapta constituie contravenție conform art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, aplicându-se sancțiune conform art .8 alin. 2 din același act normativ, iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiile OG 2/2001, art. 16 și 17.

În motivarea recursului recurenta arată că procesul verbal de contravenție este emis printr-un Sistem informatic de emitere, monitorizare și control a rovignetelor și poartă o semnătură electronică, iar potrivit art. 6 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică acesta este legal, astfel că instanța de fond în mod greșit nu a reținut în prezenta cauză culpa petentului care nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției, în sensul că nu a dovedit existența unei rovignete valabile pentru autoturismul său, la data săvârșirii contravenției.

De asemenea, arată că O.G 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de contravenție olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, iar în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin 1 din OG 15/2002 „ fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă „

Astfel, a solicitat instanței să observe că nu există culpa procesuală CNADNR SA- CESTRIN deoarece autovehiculul intimatei fiind prins în trafic, a fost verificat în baza de date cu rovignete vaalbile și s-a constatat că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovignietă.

În motivarea recursului recurenta arată că procesul verbal de contravenție este emis printr-un Sistem informatic de emitere, monitorizare și control a rovignetelor și poartă o semnătură electronică, iar potrivit art. 6 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică acesta este legal, astfel că instanța de fond în mod greșit nu a reținut în prezenta cauză culpa petentei care nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției, în sensul că nu a dovedit existența unei rovignete valabile pentru autoturismul său, la data săvârșirii contravenției.

De asemenea, arată faptul că utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor , Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor , în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA, a fost verificat în baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinietă .

Intimata contestatoare ______________________ a depus la dosarul cauzei note scrise, și a solicitat totodată respingerea recursului ca neîntemeiat, respectiv menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată recursul nefondat pentru argumentele ce se vor arăta în cele ce urmează .

Modul de întocmire a procesului verbal de contravenție din perspectiva formală stă numai în puterea agentului constatator și în capacitatea lui de a impune rigoare în această activitate.

Cum procesul verbal s-a întocmit într-o modalitate neconformă, iar responsabilitatea acestei stări de lucruri revine recurentei rezultă că și costurile procedurii judiciare ce restabilește legalitatea îi revin.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art.312 C.proc.civ. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN , în contradictoriu cu intimata - contestatoare ______________________, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/20.12.2012 a Judecătoriei G______ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN , cu sediul în București, sector 6, _____________________. 401A, în contradictoriu cu ______________________, cu sediul în G______ _______________________. 22, județul G______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/20.12.2012 a Judecătoriei G______ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2013.

Președinte,

I__ C_____-M____

Judecător,

M______ M________ B_______

Judecător,

G_______ T________

Grefier,

I_____ G__________

Red. Jud. C.M.I

Dact.L.T/2ex

14.03.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025