Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CLUJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1212/2014 din 04 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C___

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1212/R/2014

Ședința publică din data de 4 iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: E___ B_____

Judecător: A_______ G_______ C______

Judecător: F_____ C______ J_____

Grefier: C_____-C_______ T___


Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul I.P.J. C___ împotriva Sentinței civile nr. 706/2013 pronunțată de Judecătoria D__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, privind și pe intimatul C_____ C_________, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 131 Cod proc. civ.

Având în vedere că prezenta cauză se află în stare de judecată, Tribunalul reține cauza în pronunțare.


T R I B U N A L U L


Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 706/2013 pronunțată de Judecătoria D__ la data de 27.05.2013 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX s-a admis excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale și s-a respins cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu munca in folosul comunității formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean C___ în contradictoriu cu intimatul C_____ C_________ privind amenda aplicată prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/16.07.2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul - verbal menționat s-a aplicat contravenientului amenda de 300 lei prevăzută de art. 2 pct. 6 și sancționată de art.3 al.1 lit.c din Legea nr. 61/1991 iar din probatoriul administrat rezultă că amenda nu a fost plătită iar contravenientul nu are bunuri materiale urmăribile pe raza localității în care domiciliază, astfel că se solicită instanței înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 131 C.proc.fisc., dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, termenul de prescripție arătat aplicându-se și creanțelor provenind din amenzi contravenționale .

În ceea ce privește cererea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității, s-a reținut că această cerere nu poate fi formulată în intervalul termenului de prescripție prevăzut de art. 131 C.proc.civ..

Totodată, s-a constatat că, având în vedere data încheierii procesului-verbal de contravenție, respectiv 16.07.2005, precum și împrejurarea că nu s-a făcut dovada vreunuia din cazurile de întrerupere a prescripției prevăzute de art. 133 C.pr.fiscală, dreptul de a cere executarea silită a amenzii contravenționale aplicate prin procedura înlocuirii sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității s-a prescris.


Cu respectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 391 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 raportat la art. 485 alin. 1 din Codul de procedură civilă, petentul Inspectoratul de Poliție al județului C___ a promovat calea de atac a recursului, solicitând admiterea recursului și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității.

În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a legii, deoarece intimatul a achitat la data de 26.01.2010 suma de 10 lei, astfel că în conformitate cu prev. art. 131 din OG 92/2003, la data de 01.01.2011 a început să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani.

Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat și urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:

Recurentul Inspectoratul de Poliție al județului C___ susține că Sentința civilă nr.706/2013 a Judecătoriei D__ a fost dată cu încălcarea legii întrucât nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită a amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/16.07.2005.


Potrivit art. 131 din O.G. nr. 92/2003, „Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept”, iar „Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale”.

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, urmează că amenda contravențională aplicată intimatului C_____ C_________ prin procesul-verbal menționat, încheiat în cursul anului 2005, putea fi executată silit doar până la data de 1 ianuarie 2011.

Recurentul Inspectoratul de Poliție al județului C___ susține că în speță a operat întreruperea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, întrucât intimatul a achitat la data de 26.01.2010 suma de 10 lei, astfel că în conformitate cu prevederile art. 131 din Codul de procedură fiscală, la data de 01.01.2011 a început să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani.


În conformitate cu dispozițiile art. 133 lit. b din O.G. nr. 92/2003, termenul de prescripție special de 5 ani se întrerupe „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei”.

Procedând la verificarea chitanței depuse de recurent (fila 4), se constată că aceasta nu conține date suficiente pentru a se putea identifica amenda contravențională achitată parțial de către C_____ C_________, simpla menționare a felului încasării drept amendă (cumulat) nefiind suficientă pentru a indica voința contravenientului de a achita amenda din procesul verbal care se dorește a fi executat în prezentul dosar.

Reținând și că, potrivit art. 1169 Cod civil și art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, sarcina probei cazului de întrerupere a termenului de prescripție incumba recurentului, tribunalul apreciază că în mod corect s-a apreciat că în speță este aplicabil textul legal referitor la prescripția dreptului de a cere executarea silită a procesului verbal de contravenție.


Pentru aceste considerente, soluția primei instanțe este una legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea ca nefondată a recursului.

În temeiul art. 494 raportat la art. 451 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:



Respinge recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Poliție al județului C___, CUI xxxxxxx, cu sediul în C___-N_____, ___________________, jud. C___ în contradictoriu cu intimatul C_____ C_________, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în __________________________, nr. 1, jud. C___, împotriva Sentinței civile nr. 706/2013 pronunțată de Judecătoria D__ la data de 27.05.2013 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, pe care o menține în totul.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2014.

Președinte,

E___ B_____

Judecător,

A_______ G_______ C______

Judecător,

F_____ C______ J_____

Grefier

C_____-C_______ T___





Red.AGC/tehn.MG

4 ex./02.09.2014


Jud. fond C_______ C_______ L____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025