Cod ECLI ECLI:RO:JDBUZ:2016:001.xxxxxx
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B____- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.465
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.01.2016
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: U__ M______
GREFIER: M____ D______
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul R_____ M. V_______ cu domiciliul in B____, _______________________. 27 A, ____________, ___________________, in contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDETEAN B____ cu sediul in B____, _______________________-10, J____ B____.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul fost supus procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 C.proc.civ, cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in valoare de 20 lei potrivit art. 19 din OUG 80/2013 ( chitanta ________ nr. xxxxxx/02.11.2015-fila 7), intimatul a formulat intampinare ce a fost comunicata petentului, ambele părti au solicitat judecarea cauzei si in lipsa, dupa care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 238 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, estimează că la acest termen se poate soluționa cauza.
Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează ambelor părți - proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca ambele parti au solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.11.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul R_____ V_______ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____, anularea procesului verbal _________ nr.xxxxxxx/27.10.2015 și a măsurilor dispuse in baza acestuia iar in subsidiar, inlocuirea amenzii cu avertisment.
In motivarea cererii, petentul a declarat ca, in fapt, la data de 27.10.2015, a oprit autoturismul său marca Ford Fiesta cu numar de inmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________________ Bariera Brăilei, in alveola statiei de autobuz din zona P_____ intrucat era în interes de serviciu si avea de inmanat un pachet unei persoane care astepta pe trotuar. Mai arată petentul că ______________________________, el neavând o alta posibilitate de oprire pe un sector de 1 km lungime. Astfel, a ramas in masina pret de cateva momente, a identificat persoana aflata pe trotuar si imediat după ce i-a inmanat pachetul, a revenit la masina. Chiar in acel moment un agent de politie din cadrul Biroului Rutier i-a comunicat ca a savarsit fapta contraventionala de oprire neregulamentara precum si faptul ca a fost inregistrat pe camera video.
In continuare petentul mentioneaza că pedeapsa aplicată este disproportionata in raport cu gradul de pericol social pe care il reprezinta, motivand ca zilnic, în respectiva alveola nu intra nici
1 % dintre mijloacele de transport, că autobuzele opresc in _________________ masini ce staționeaza acolo cu zecile de minute. A mai declarat ca nu a încurcat circulatia, dat fiind timpul scurt in care a oprit precum si faptul că a stat permanent in preajma masinii. In circumstantiere, petentul a mentionat si faptul ca, fiind posesor al carnetului de conducere de peste 10 ani, nu a mai fost sanctionat contraventional niciodata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 5 alin. 2, lit a, art. 7 , art. 31 si ale art. 34 din OG nr.2/2001.
Petentul a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
În probațiune, a depus fotocopii de pe procesul verbal de constatare a contravenției contestat (fila 9), carte de identitate si chitanta ________ nr. xxxxxx/28.10.2015 (fila 8).
Cererea a fost timbrata cu 20 lei – taxa judiciara de timbru (fila 7).
Legal citat intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii petentului (fila 15).
In motivarea cererii, intimatul a aratat ca, in fapt, la data de 27.10.2015, agentul de politie M_______ C______ din cadrul IPJ-Biroul Rutier, in timp ce se afla in exercitarea atributiilor pe ______________________________ Mun. Buzau, a observat autoturismul marca Ford cu nr. de inmatriculare XXXXXXXXX, oprit neregulamentar in alveola statiei de autobuz din zona Oficiului Postal nr. 5.
Dupa ce i-a adus la cunostinta abaterea savarsita a procedat la intocmirea procesului verbal de contraventie, pentru incalcarea prevederilor art.142 lit.g din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 rep. Contravenientul a luat cunostinta de continutul procesului verbal, pe care l-a semnat, formuland propriile obiectiuni la rubrica Alte mentiuni.
Intimatul mai arata ca nu este de acord cu inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul, intrucat petentul a fost in prelabil atentionat verbal de agentul constatator.
In dovedirea sustinerilor a depus, in dublu exemplar, raportul agentului constatator.
Intimatul a precizat ca se opune audierii martorilor prevazuti de art.315 alin.1 si 2 C.proc.civ.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.205-208 C.proc.civ.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La termenul de judecata din data de 18.01.2016, instanta, in temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., a incuviintat ambelor părți - proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie _________ nr.xxxxxxx/27.10.2015, s-a retinut incalcarea art. 142 lit.g din H.G. nr.1391/2006 coroborat cu art.108 alin.1 lit.a pct.8, art.99 alin.2, contravenientul fiind sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum total de 210 lei, echivalentul a 2 puncte de amenda si 2 puncte de penalizare.
Contravenientul a semnat procesul verbal de contraventie, consemnandu-si propriile obiectiuni : Aveam intalnire pentru inmânarea unui pachet unei persoane pe trotuar. Am oprit pentru putin timp.
Potrivit art. 142 lit.g din H.G. nr.1391/2006, „se interzice oprirea voluntară a vehiculelor ..... in statiile mijloacelor de transport public de persoane precum si la mai putin de 25 m de colțul intersecției”.
Pe de alta parte, „oprirea neregulamentară” savarsita de conducătorul de autovehicul sau tramvai, se sanctioneaza cu amenda prevazuta de art.99 alin.2 rap. la art.98 alin.4 lit.a (clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă) si aplicarea a 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin.1 lit.a pct.8 din OUG nr.195/2002 rep.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele si adresa contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contraventie, instanta retine, pentru început, că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A_____ c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la normele rutiere) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (OUG nr.195/2002 rep.); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.
Instanța apreciază, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (210 lei) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).
Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Față de cele de mai sus, instanța reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea în cauza A_____ c. României, cauza A_____ c. României, în deciziile din cauzele N____ c. României și I___ P__ c. României, cauza H______ și alții c. României, precum și în cauza N_______ G_______ c. României, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația muncii, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Plecând de la raționamentul Curții europene, reamintim că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Din materialul probator administrat in cauza, instanta retine ca petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal de contraventie. Desi instanta a administrat proba cu inscrisurile depuse de catre petent, constata ca situatia retinuta in procesul verbal de contraventie corespunde realitatii.
Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.
De asemenea, instanta va avea in vedere că din inscrisul depus de intimat((fila 17), rezulta faptul că petentul nu a mai fost sanctionat contraventional până la prezenta abatere.
Potrivit art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Pentru aceste motive, instanța urmează să admita in parte plangerea contraventionala si va dispune inlocuirea înlocuirea sanctiunii amenzii în cuantum de 210 lei aplicate petentului, cu sanctiunea avertismentului.
De asemenea, instanta va atrage atentia petentului ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă RĂ Ș T E
Admite în parte plangerea contraventionala formulată de petentul R_____ M. V_______ cu domiciliul in B____, _______________________. 27 A, ____________, ___________________, in contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDETEAN B____ cu sediul in B____, _______________________-10, J____ B____.
Dispune înlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentului prin procesul-verbal de contraventie _________ nr.xxxxxxx/27.10.2015, cu sanctiunea avertismentului.
Atrage atentia petentului ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U__ M______ M____ D______
Red. U.M. /Tehnored. M.D./4 ex/25.01.2016
Operator de Date Cu Caracter Personal xxxxx