Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M A N I A
TRIBUNALUL I_______
DECIZIA CIVILĂ NR. 714/A
Ședința publică din data de 29.09.2015
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE : D________ I__
JUDECĂTOR : B______ A________
GREFIER : N______ G________
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta _____________, împotriva sentinței civile nr. 1082/09.04.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE – S__ – BIROUL A2, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul apelului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că a fost achitată în totalitate taxa judiciară de timbru, iar apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și considerându-se lămurit, conform art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios administrativ și fiscal de față ;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești sub nr. 7324/229/20 08 2012 petenta _______________________ S_______, cu sediul în orașul Târgu S_______, _____________________. 14, județul C______, prin administrator S____ Zsombor, nr. de înregistrare la ORC JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, C___ IBAN RO26 RNCBxxxxxxxxxxxx0001 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române București cu sediul în mun. București, ___________________. 4-6, sector 5, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, întocmit la data de 07 09 2013 de Biroul A2.
În motivarea cererii petenta arată că șoferului nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a formula obiecțiuni. Dacă se respecta acest drept, conducătorul auto putea să demonstreze că el a respectat perioadele de conducere, de odihnă, conform legislației în vigoare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 06 01 2014 intimatul Inspectoratul General al Poliției Române București a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată pe motiv că la data de 27 09 2013, orele 09,23, s-a constatat că din diagramele tahograf, puse la dispoziție de șoferul care conducea autoutilitara marca Daf cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe autostrada A2, km 144, a rezultat faptul că a fost depășită perioada maximă zilnică de conducere neîntreruptă cu 43 de minute.
Prin sentința civilă nr. 1082 din 09.04.2014, Judecătoria Fetești a respins plângerea contravențională formulată de petenta _______________________ S_______, cu sediul în orașul Târgu S_______, _____________________. 14, județul C______, prin administrator S____ Zsombor, nr. de înregistrare la ORC JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, C___ IBAN RO26 RNCBxxxxxxxxxxxx0001 împotriva intimatului Inspectoratul General al Poliției Române București cu sediul în mun. București, ___________________. 4-6, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța a constatat că potrivit art. 8 alin. 3 pct. 1 din OG nr. 37/2007 constituie contravenție depășirea perioadei maxime zilnice de conducere cu până la o oră.
Instanța a constatat că fapta cu caracter contravențional, respectiv nerespectarea perioadei maxime de odihnă zilnică, a fost dovedită de către organul constatator, fiind respectate în acest sens și dispozițiile art. 6 paragraf 2 din CEDO. Pentru aceste motive instanța a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat este legal și temeinic întocmit.
Având în vedere că nu s-a respectat perioada maximă de odihnă zilnică și s-a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă, precum și faptul că datorită obiectului de activitate, respectiv comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule, societatea ar fi avut posibilitatea de a lua decizii astfel încât deplasarea autotractorului să se efectueze în condiții optime de circulație, respectându-se dispozițiile legale în vigoare, instanța a reținut că aceasta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa prin procesul – verbal de contravenție atacat, astfel că a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o ca netemeinică și nelegală, a declarat apel, în termen, motivat, petenta _____________ Târgu S_______.
În dezvoltarea motivelor de apel aceasta a considerat că șoferului nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a formula obiecțiuni, conducătorul auto putând să demonstreze că el a respectat perioadele de conducere, de odihnă, conform legislației în vigoare. Fapta contravențională reținută de agentul constatator nu există, neexistând nici o încălcare a prevederilor OG nr. 37/2007 și ale Regulamentului CE 561/2006, nu s-a produs nici o pagubă materială sau de altă natură și nici nu s-a adus nici un prejudiciu bugetului de stat, bugetelor locale sau speciale. Întreaga situație de fapt (cartela tahografică) a fost greșit verificată și interpretată de agentul constatator. Solicită admiterea apelului, anularea în tot a sentinței instanței de fond în sensul anulării procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Cererea de apel este legal timbrată, conform art. 19 din OUG.nr.80/2013.
Pe rolul Tribunalului Ialomița, cererea de apel a fost înregistrată la data de 15.07.2015.
Legal citat în cauză intimatul a formulat întâmpinare în care arată că instanța de fond a soluționat corect cauza, pronunțând o sentință legală și temeinică, care se bazează pe actele normative în vigoare, cât și pe probele din dosar, drept pentru care solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Tribunalul, analizând sentința ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, întocmit la data de 07 09 2013 de Biroul A2, contravenientei _______________________ S_______ s-a aplicat amenda de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 3 pct. 1 din OG nr. 37/2007.
Tribunalul reține că procesul verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art. 8 alin. 3 pct. 1 din OG nr. 37/2007 constituie contravenție depășirea perioadei maxime zilnice de conducere cu până la o oră.
De asemenea, potrivit art. 4 lit. g teza a I-a al Regulamentului CE nr. 561/2006 al Parlamentului european și al Consiliului din 15.03.2006, privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor CEE nr. 3821/85 și CE nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului CEE nr. 3820/85 al Consiliului, „perioada de repaus zilnic normală” este orice perioadă de repaus de cel puțin 11 ore, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin 3 ore și a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puțin 9 ore.”
Din analiza diagramei tahograf se constată că în data de 25.09.2013 șoferul a depășit perioada maximă zilnică de conducere cu 43 minute, ceea ce reprezintă contravenția prevăzută de art. 8 alin. 3 pct. 1 din OG nr. 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, adică „depășirea perioadei maxime zilnice de conducere cu până la o oră.”.
Din aceste motive instanța de apel constată că procesul verbal este temeinic întocmit fapta petentei întrunind elementele constitutive ale contravenției reținute în procesul verbal.
Referitor la cuantumul sancțiunii aplicate, instanța de apel apreciază că este proporțional cu pericolul social al faptei ce a fost reținută în sarcina petentei.
Așa fiind, pentru aceste considerente făcând aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. 1 raportat la art. 476 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta _______________________ S_______ împotriva sentinței civile nr. 1082 din 09.04.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 6 raportat la art. 483 alin. 2 teza a II-a din Noul cod de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. 2 teza I din OG nr. 2/2001;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 480 alin. 1 raportat la art. 476 Cod procedură civilă respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta _______________________ S_______, cu sediul în orașul Târgu S_______, _____________________. 14, județul C______, prin administrator S____ Zsombor, nr. de înregistrare la ORC JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, C___ IBAN RO26 RNCBxxxxxxxxxxxx0001, împotriva sentinței civile nr. 1082 din 09.04.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Dată și citită în ședință publică azi 29.09.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
D________ I__ B______ AlexandruGREFIER,
N______ G________
Red. B.A.
Tehnored. N.G.
04 ex./05.10.2015
Jud.fond C.D.A____/Jud.Fetești