Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
837/2013 din 26 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr.3727

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G______

SECȚIA CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 837/2013

Ședința publică de la 26 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ M________ B_______

Judecător I__ C_____-M____

Judecător G______ U_____

Grefier M_____ S_____ P_______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și pe intimat P___ C_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent P___ C_______, lipsă fiind reprezentanta recurentei intimate

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, că recursul este declarat în termen, motivat, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Intimatul petent învederează că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului asupra fondului cauzei.

Intimatul petent, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin sentința comercială nr. 690/23.01.2013 a Judecătoriei G______ s-a admis plângerea formulată de contestatorul P___ C_______ împotriva procesului verbal _________ nr.xxxxxxx/22.02.2012 în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și a anulat procesul verbal contestat _________ nr.xxxxxxx/22.02.2012

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/22.02.2012 întocmit de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN la data de 22.02.2012, petentul a fost sancționat contravențional pentru că la data de 22.09 .2011 ora 08:08 pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G______, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Fapta săvârșită constituie contravenție conform art. 8 alin 1 din OG 15/2002 și se sancționează potrivit art. 8 alin 2 din același act normativ.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.

Potrivit art. 8 alin 1 din OG 15/2002 „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”.

Potrivit art 1 teza II din OG 2/2001 „Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, …”

Pentru a fi în prezența contravenției prevăzute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 este necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv nu trebuie să existe rovinietă valabilă pentru autoturismul cu care se circulă și contravenientul menționat în procesul verbal trebuie să fie cel care a circulat pe drum național fără a deține rovinietă valabilă. Așa cum este definită contravenția de art 8 alin 1 din OG 15/2002, calitatea de contravenient nu este legată de calitatea de utilizator în sensul OG 15/2002. Pentru a avea calitatea de contravenient este suficient să circuli pe drum național cu un autoturism fără a avea rovinietă valabilă, chiar dacă obligația de plată a taxei de drum nu ii revenea celui care a circulat și indiferent de titularul dreptului de proprietate al autoturismului.

Cu privire la prima condiție, instanța a constatat nu s-a făcut dovada faptului că pentru autoturismul cu nr. XXXXXXXX exista rovinieta valabilă la data de 22.09.2011 data comiterii faptei reținută în procesul verbal.

Cu privire la cea de-a doua condiție, respectiv fapta contravenientului de a circula pe drum național fără a deține rovinietă valabilă, instanța a constatat că aceasta nu este îndeplinită întrucât din contractul de vânzare cumpărare –fila 5 reiese faptul că petentul a înstrăinat cumpărătorului Gurgusan C_________ autoturismul cu nr. XXXXXXXX

Prin urmare, s-a reținut că petentul nu a circulat pe DN5 la data de 22.09.2011 cu autoturismul menționat anterior, întrucât acesta nu se mai afla în proprietatea și posesia petentului la data de 26.05.2010.

Pentru motivele arătate anterior, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției așa cum este definită de art. 8 alin 1 din OG 15/2002, petentul făcând dovada faptului că nu el a fost cel care a circulat pe DN5 cu autoturismul menționat anterior fără a deține rovinietă valabilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta CNADNR SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că intimatul figurează în continuare ca proprietarul autovehiculului surprins în trafic fără plata rovignetei, în baza de date a MAI – Direcția Regim Permise Conducere și Înmatriculări astfel că, nefiind culpa recurentei că nu s-au îndeplinit formalitățile de radiere – înmatriculare.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

OG 15/2002 sancționează utilizatorii autovehiculelor surprinse în trafic fără plata rovignetei, fără să facă distincția între persoanele care au îndeplinit sau care nu au îndeplinit formalitățile de radiere/înmatriculare ale autovehiculelor pe care le utilizează.

Conform principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, tribunalul apreciază că sentința instanței de fond este corectă, nu intimatul ci noul proprietar al autovehiculului fiind cel care a săvârșit contravenția prevăzută de art. 8 al. 1 din OG 15/2002.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta-agent constatator C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, în contradictoriu cu intimatul petent P___ C_______, împotriva sentinței civile nr. 690/23.01.2013 a Judecătoriei G______.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 312 cod proc. civ.,

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-agent constatator C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, ___________________. 401A, sector 6, în contradictoriu cu intimatul petent P___ C_______, domiciliat în mun. București, ________________________, ____________, ________________, împotriva sentinței civile nr. 690/23.01.2013 a Judecătoriei G______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2013

Președinte,

M______ M________ B_______

Judecător,

I__ C_____-M____

Judecător,

G______ U_____

Grefier,

M_____ S_____ P_______

Red. Jud. U.G.

Jud. fond D.I.

Thred. DMV 2 ex./2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025