Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1020

Ședința publică din data de 02 decembrie 2015

Completul compus din:

Judecător: S_______ E____ - Președinte

Judecător: M_____ I_____

Grefier: G_______ D__

Pe rol pronunțarea deciziei civile în apelul declarat de apelantul B_____ Z_____, împotriva Sentinței civile nr.1470 din data de 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria O_______ S_______, în contradictoriu cu intimatul-intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 14.11.2014.

În lipsa părților.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2015, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1470/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria O_______ S_______, s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul B_____ Z_____, domiciliat în comuna Lueta __________________, județul Harghita, având CNP. xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat S____ A______ I____, din O_______ S_______ _____________________. 55, județul Harghita, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, cu sediul în Miercurea C___ __________________________. 34, județul Harghita, CUI xxxxxxx.

S-a respins cererea de anulare a procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 14.11.2014.

S-a respins cererea de restituire a amenzii de 405 lei, achitată cu titlu de amendă în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de contravenție.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal contestat, în baza art. 121 alin.1 HG 1391/2006 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în sumă de 810 de lei (9 puncte amendă) și i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile

Fapta imputată petentului prin procesul verbal atacat constă în aceea că: la data de 14.11.2014, ora 11,06, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXX înafara localității, pe N 13A, km 111-112, cu viteza de 141 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision ROM 361montat pe auto MAI xxxxx.

Petentul a fost de față la încheierea procesului verbal de contravenție contestat și a semnat acest act cu obiecțiuni.

De asemenea, instanța a constatat că petentul a formulat plângerea contravențională în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.

În drept, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.

Conform art.49 alin.4 OUG 195/2002 (4) Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:

a) pe autostrăzi - 130 km/h;

b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h;

c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.

Conform art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...) e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În baza art. 109 alin. 2 din O.U.G 195/2002, „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 2 din H.G. 1391/2006, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”. În același sens sunt și dispozițiile art. 181 alin. 1 din H.G. 1391/2006, care prevede că „în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”.

Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legala NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.

Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu. Astfel, procesul verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Fapta este descrisă suficient pentru a permite instanței să aprecieze asupra ei și este corect încadrată în drept, dispozițiile legale care prevăd și sancționează respectiva faptă sunt corect indicate.

Astfel, instanța a constatat că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. 195/2002, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei de către intimat (fila 19), rezultă că cinemometrul montat pe autoturismul cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, a fost declarat admis în urma verificării metrologice, valabilitatea verificării fiind de un an, precum și faptul că acest cinemometru măsoară viteza atât în sistem staționator, cât și în regim de deplasare.

Potrivit normelor NML atât omologarea cât și verificarea metrologică a unui cinemometru se fac pe autoturismul pe care este montat acesta.

De asemenea, sunt pe deplin respectate și prevederile pct. 3.5.1 din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legala NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, întrucât înregistrările efectuate cuprind data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care poate fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia. Aceste aspecte se pot observa din înregistrarea video a contravenției.

În plus, intimatul a depus la dosarul cauzei atestatul de operator radar al agentului constatator.

Potrivit art. 5.2.1. NML 021-05 În buletinele de verificare metrologică, eliberate în urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar, sau atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, trebuie să se menționeze marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice.

În ceea ce privește aplicarea marjei de eroare, solicitată de petent, instanța a reținut că verificarea cerințelor cuprinse în N.M.L. 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor in vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, astfel încât aceste cerințe nu se aplica la utilizare, în funcționarea propriu-zisa a cinemometrelor, astfel că,dacă in urma verificării aparatului s-a constatat ca acesta funcționează in limite admise, nimeni nu adaugă si nu scade nimic la măsurarea efectiva.

Prin urmare, raportat la datele spetei, nu este judicios a presupune ca petentul a circulat cu o viteza sub 141 km/h, aceasta posibilitate fiind pur ipotetica in lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete ca aparatul de măsură a fost afectat de eroarea maximă, nefiind în sarcina agentului constatator să consemneze în procesul verbal de contravenție o alta viteza decât cea pe care o înregistrează aparatul radar .

Toleranta avuta în vedere de NML xxxxx nu constituie o valoare fixa ci un interval maxim în care fiecare cinemometru trebuie sa se încadreze pentru a fi admis la verificarea metrologica .

Erorile de măsurătoare inerente oricărui sistem de măsurare a unor valori fizice se pot încadra oriunde în acest interval de + – 4% susținut de către petent , si nu neapărat la nivelul valorilor maximale .

Totodată, potrivit art.4 pct.4 din aceleași norme metrologice, măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere daca măsurătorile nu au fost efectuate în condiții metrologice specifice sau cu încălcarea disp.art.4 pct.1 si 4 pct.2 .

Per a contrario, orice alte măsurători efectuate cu ajutorul cinemometrelor omologate și verificate metrologic constituie probe în aplicarea legislației rutiere, valoarea măsurată fiind si juridic relevanta.

Întrucât aparatul radar este omologat cât si verificat metrologic, valorile măsurate de acesta constituie în mod neechivoc probe pentru aplicarea legislației rutiere, atât în condițiile art.102 al.3 din OUG 195/2002 republicata cât și în condițiile secțiunii 4 din NML 021-05.

Instanța a reținut că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție (Cauza A_____ contra României), sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea însă a principiului egalității armelor.

Trebuie totuși precizat că niciuna dintre aceste garanții conferite petentului nu este absolută, nici prezumția de nevinovăție – care funcționează în anumite limite, raportat la specificul fiecărui caz în parte, dar nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei – întrucât ar reprezenta o povară excesivă și nejustificată

O asemenea atitudine – de a acorda petentului prezumția de nevinovăție în orice împrejurare și fără nicio limitare ar conduce la consecința ca anumite fapte, deși prezintă pericol social, să nu mai poată fi sancționate. Or, dacă aceste fapte nu ar mai putea fi sancționate, s-ar ajunge la suprimarea scopului pentru care ele au fost prevăzute ca atare, textul de lege rămânând lipsit de orice eficiență și fără utilitate, întrucât nu s-ar mai putea bucura de aplicabilitate.

Este adevărat că obligația de a dovedi săvârșirea faptei imputate petentului incumbă autorităților statului, însă respectarea principiilor fundamentale care se desprind din jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului și care au fost expuse mai sus presupune să nu se ajungă la impunerea unor condiții exagerate, imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Conduita pur pasivă a petentului, care invocă generic prezumția de nevinovăție, solicitând o atitudine activă exclusiv intimatului, în sensul de a-și dovedi susținerile, intră în contradicție cu principiul egalității armelor – care stă la baza oricărui proces echitabil, ceea ce presupune tratarea egală a părților, fără ca una dintre ele să fie favorizată în raport cu cealaltă, fiecărei părți trebuind să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul, asigurându-se astfel un just echilibru între părți.

Din aceasta perspectivă, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. Această observație nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar putea perturba în mod grav funcționarea autorităților statului, deoarece ar face extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, precum cea din prezenta cauză.

În cauza de față, instanța a ținut seama și de prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție. În acest sens, Curtea Europeană a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept. Convenția nu le împiedică în principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare. Prin raportare la prezenta cauză, instanța consideră că aplicarea prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal atacat nu depășește aceste limite rezonabile.

În ceea ce privește gravitatea mizei, instanța a considerat că sancțiunea aplicată petentului nu este foarte severă și reprezintă minimul prevăzut de textul de lege.

Față de toate acestea, instanța a constatat că în cauză s-a dovedit săvârșirea de către petent, cu vinovăție, a faptei pentru care a fost sancționat prin procesul-verbal contestat, aceea constând în depășirea vitezei legale, întrucât agentul constatator a prezentat probe fără echivoc în sprijinul celor consemnate în procesul verbal, astfel încât prezumția de nevinovăție de care se bucura petentul a fost răsturnată, instanța respingând deci ca nefondate toate apărările petentului formulate în sens contrar. De asemenea, instanța a apreciat că nu se impune ca agentul constatator sau intimatul să facă vreo dovadă în plus, probele existente la dosarul cauzei fiind suficiente.

Astfel, din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei reiese, fără echivoc, faptul că petentul a circulat cu viteza de 141 km/h, deplasându-se din sens opus sensului de deplasare a autovehiculului poliției.

Este adevărat că, în spatele petentului, fiind însă încă o mașină interpusă, circula un autovehicul marca Renault de culoare roșu, cu viteza de 129 km/h, conducătorul acestuia fiind amendat conform procesului verbal aflat la fila 39 dosar.

Aceasta nu semnifică faptul că petentul ar fi circulat cu aceeași viteză cu autovehiculul Renault, posibil aflându-se în accelerarea vitezei și nu mergând constant, în coloană, de vreme ce cinemometrul care funcționează legal a înregistrat valori diferite ale vitezei celor doi.

Constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a analizat în continuare sancțiunea aplicată de agentul constatator, așa cum impune art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Sancțiunea pecuniară constând în 9 puncte amendă în valoare de 810 lei a fost aplicată cu respectarea limitelor impuse de lege, reprezentând cuantumul minim. Săvârșirea contravenției reținute este sancționată cu amendă prevăzută în clasa a IV a de sancțiuni iar în ceea ce privește aplicarea sancțiunii complementare, instanța constată că aceasta este impusă de prevederile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002, fiind deci obligatorie.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, aceasta putând atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și putându-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate. De altfel, se reține că petentul circula cu o viteză excesivă pe drum cu curbe, vizibilitatea fiind mult redusă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B_____ Z_____, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate ca netemeinică și nelegală în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 14.11.2014 ca netemeinic și nelegal, cu consecința restituirii sumei de 405 lei achitate cu titlu de amendă.

În cadrul motivelor, apelantul arată că, prin hotărârea atacată, instanța a respins plângerea contravențională reținând în esență că argumentele invocate în plângerea cu care a fost sesizată nu sunt de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal.

În ceea ce privește marja de eroare, instanța a reținut că dacă în urma verificării aparatului s-a constatat că acesta funcționează în limite admise, nimeni nu adaugă și nu scade nimic la măsurarea efectivă.

Solicită să se aibă în vedere că marja de 4% reprezintă marja de eroare a aparatului radar. Aceasta înseamnă că pentru ca un aparat să fie declarat corespunzător trebuie ca viteza indicată de aparat să difere de cea efectivă (reala) cu +/- 4%.

Potrivit pct.1.2 din Normele metrologice legale nr.021-05, pentru a putea fi utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele prevăzute la punctul 1.1 trebuie să îndeplinească, printre altele, cerințele metrologice și tehnice prevăzute în normele de mai sus.

Printre aceste condiții există și aceea ca eventualele erori de măsurarea să nu depășească limitele prevăzute de pct. 3.1.1, prin urmare dacă în urma verificării metrologice se constata că erorile se înscriu în asemenea limite, aparatul va fi validat pentru utilizare.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, buletinul de verificare metrologică atestă faptul că aparatul radar va măsura cu marjele de eroare la care a făcut referire, fără să depășească aceste limite și nu că aparatul redă cu exactitate absolută vitezele de deplasare.

Cu alte cuvinte, aparatul, verificat metrologic fiind, precizia măsurării situându-se în limitele +/- 4%, poate indica, datorită marjei de precizie indicate mai sus, fie o viteză mai mică decât cea reală fie o viteză mai mare decât cea reală absolut.

Mai precizează faptul că valoarea absolută nu poate fi cunoscută oricât de precis este instrumentul de măsurare de altfel noțiuni elementare de fizică arată că o măsurătoare repetată, în aceleași condiții, conduce, de obicei, la rezultate care diferă între ele. Aceasta dovedește că fiecare măsurătoare este însorită de erori de măsură.

Marja la care făcea referire urmărește pe de o parte, aflarea unei mărimi cât mai apropiate de cea reală, iar pe de altă parte, găsirea unui interval de valori, în care să se găsească cu siguranță valoarea adevărată a mărimii măsurate.

Această marjă de eroare poate și trebuie să producă consecințe juridice și acestea constau în încadrarea juridică diferită a faptei și aplicarea unor sancțiuni diferite.

Depunerea certificatului de verificare metrologică dovedește într-adevăr că aparatul radar funcționează cu o precizie situată în aceste limite însă nu face dovada exactității măsurătorii, asupra acestei valori exacte, adevărate absolut existând un dubiu, valoarea vitezei reale absolute se află foarte probabil în limitele date de marja de eroare.

Cum însă în această privința, aplicând această marjă recunoscută în procesul de verificare metrologică, există un dubiu, acest dubiu profită contravenientului, urmând a considera că radarul indică o valoare mai mare decât cea reală și astfel se impune a se constata că contravenientul nu a săvârșit contravenția pe care a și contestat-o.

Astfel agentul constatator avea posibilitatea să aplice beneficiul dubiului, să coboare viteza sub pragul legal și să sancționeze pentru contravenția inferioară ca gravitate.

Astfel în speța de față aparatul radar indică 141 km/h ceea ce a determinat agentul constatator să sancționeze contravenientul apelant cu sancțiunea prevăzută la dispozițiile art. 102, alin 3, lit. e din OUG 195/2002 respectiv aplicând și sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Această încadrare juridică și această sancțiune aplicată depinde fundamental de o diferență de valoare de 1km/h, astfel dacă viteza înregistrată ar fi fost de 140 km/h dispozițiile cu privire la obligativitatea aplicării sancțiunii complementare nu și-ar mai fi găsit aplicare.

Motivarea instanței de fond potrivit căreia aparatul radar este prezumat ca funcționând perfect, marjele de eroare s-ar aplica numai la verificarea metrologică, nu și ulterior, la utilizarea în trafic indică o confuzie între prezumția de legalitate a cinemometrului, cu prezumția de acuratețe absolută a rezultatelor măsurărilor efectuate de către acesta.

Prezumția de legalitate prevăzută de pct. 5 din normele metrologice presupune ca cinemometrul a fost verificat și corespunde cerințelor tehnice și metrologice (printre care și înscrierea în marjele legale de eroare), proba făcându-se prin buletinul de verificare, în timp ce prezumția de acuratețe absolută a măsurătorilor ar trebui să aibă la bază un înscris care să ateste faptul că rezultatul măsurării este real absolut.

Chiar acceptând că marja de eroare se aplică doar cu ocazia verificării metrologice se întreabă dacă cinemometrul putea avea o marjă de eroare la data verificării metrologice, cu atât mai mult, el va fi susceptibil de a avea erori după utilizări repetate în trafic, acesta fiind și motivul pentru care el este supus unor verificări periodice.

Instanța de fond a mai reținut că nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză sub 141 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul a fost afectat de eroarea maximă, o asemenea motivare încălcând în mod flagrant prezumția de nevinovăție dar și garanțiile care o însoțesc: sarcina probei revine agentului constatator, care în speța de față trebuia să facă dovada că valoarea de 141 km/h este adevărată absolut dar reprezintă și o încălcarea a principiului „in dubio pro reo (orice dubiu profită contravenientului).

Mai relevă că, cu toate acestea, contravenientul, în plângerea contravențională a indicat mai multe indicii de natură a susține presupunerea ca valoarea măsurată nu este cea reală și se referă la cele menționate cu titlul de obiecțiuni chiar cu ocazia încheierii procesului verbal atacat.

Cu ocazia încheierii acestui proces verbal petentul a formulat obiecțiuni punând la îndoială posibilitatea aparatului radar care se află în mișcare de a măsura cu atâta rigurozitate viteza.

Menționează că observația petentului a avut în vedere câteva elemente de fapt, în primul rând propria sa apreciere și anume că a circulat cu o viteză de aproximativ 100, 110 km/h, pe de altă parte sectorul de drum se îngusta astfel în mod necesar petentul a executat o manevră de frânare, mașina poliției care circula din sens opus, ieșea dintr-o curbă astfel posibilitatea de măsură în mod obiectiv viteaza, este viciată, pe de altă parte petentul practic circula în tandem cu un alt autovehicul care venea în spatele său care la rândul său a fost oprit pentru că ar fi circulat cu o viteză de 120 km/h (Renault de culoare deschisă cu număr de înmatriculare din Ungaria).

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul I.P.J. Harghita, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea ca legală și temeinică a atacate.

În motivele întâmpinării, intimatul arată că în fapt, prin sentința apelată s-a respins plângerea contravențională a petentului îndreptată împotriva procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/14.11.2014.

Prin procesul-verbal menționat acesta a fost sancționat contravențional, în temeiul art. 102, alin. 3, lit. e din OUG nr. 195/2002, republicată, pentru faptul că: în data de 14.11.2014, ora 11:06, pe DN 13 A, în afara localității, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX cu viteza peste limita legală, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 141 km/h (+51 km/h). Fapta a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxx.

Aspectele prezentate în cererea de apel nu constituie motive întemeiate care să conducă la admiterea apelului și anularea procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește hotărârea primei instanțe, în mod legal, prin sentința dată, aceasta a constatat că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse, sub sancțiunea nulității, de art. 17 din O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.

Referitor la temeinicia procesului-verbal, în mod corect instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a constatat că intimata a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul. Înregistrarea video constituie dovada incontestabilă a săvârșirii contravenției.

Înregistrarea radar a fost efectuată în condiții de legalitate, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 109, alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și de pct. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005 privind aprobarea normei de metrologie legală NML 021-05.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovedesc că agentul constatator se afla în timpul serviciului, este atestat ca și operator radar, iar aparatul radar este omologat și verificat metrologic.

Cu privire la susținerile apelantului potrivit cărora ar fi trebuit să fie luată în considerare o anumită eroare maximă tolerată (așa numita marjă de eroare) care să se aplice la valoarea vitezei măsurată de aparatul radar, precizează că această susținere este neîntemeiată. Dispozițiile invocate de către apelantul-petent se referă la „cerințele metrologice", respectiv la condițiile ce trebuie îndeplinite de un cinemometru cu ocazia omologării și verificării metrologice.

Pentru aparatura de măsurare folosită s-a depus buletinul de verificare metrologică, care atestă corectitudinea măsurătorilor. La efectuarea verificărilor metrologice și calibrarea cinemometrelor se au în vedere limitele erorilor tolerate prevăzute de art. 3.1.1. (respectiv marja de ± 3%/± 4%) din norma metrologica NML 021-05. Astfel, aplicarea marjei din valoarea vitezei măsurata de aparatul radar este avută în vedere la calibrarea aparatului radar, nefiind necesară aplicarea acestui procent ulterior măsurării vitezei în trafic, întrucât aparatele radar verificate metrologic asigură o măsurare corectă a vitezei de deplasare.

Având în vedere că procesul-verbal a fost legal întocmit și vinovăția contravenientului a fost dovedită prin probele administrate în cauză, apreciază că apelul este nefondat.

În drept, se invocă dispozițiile art.205-208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.

Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art.476-478 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:

Apelantul critică hotărârea atacată, susținând că sentința atacată este netemeinică și nelegală.

Susținerile apelantului referitoare la eroarea maximă tolerată (marja de eroare de ± 4%) care să se aplice la valoarea vitezei măsurată de aparatul radar, au fost analizate de instanța de fond în mod corect.

Această apărare a apelantului nu este întemeiată, în contextul în care dispozițiile invocate se referă la cerințele metrologice, respectiv la condițiile ce trebuie îndeplinite de un cinemometru cu ocazia omologării și verificării metrologice, neavând legătură cu funcționarea propriu-zisă a acestor aparate. Corectitudinea măsurătorilor se atestă de buletinul de verificare metrologică. La efectuarea verificărilor metrologice și calibrarea cinemometrelor se au în vedere limitele erorilor tolerate prevăzute de art. 3.1.1. (respectiv marja de ± 3%/± 4%) din norma metrologică NML 021-05. Astfel, contrar susținerilor apelantului, aplicarea marjei din valoarea vitezei măsurata de aparatul radar este avută în vedere la calibrarea aparatului radar, nefiind necesară aplicarea acestui procent ulterior măsurării vitezei în trafic, întrucât aparatele radar verificate metrologic asigură o măsurare corectă a vitezei de deplasare.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovedesc că agentul constatator se afla în timpul serviciului, este atestat ca și operator radar, iar aparatul radar este omologat și verificat metrologic. Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei de către intimat (fila 19, dosar fond), rezultă că cinemometrul montat pe autoturismul cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, a fost declarat admis în urma verificării metrologice, valabilitatea verificării fiind de un an, precum și faptul că acest cinemometru măsoară viteza atât în sistem staționator, cât și în regim de deplasare. Atestatul de operator „Autovision” al agentul constatator, a fost depus la fila 21, dosar fond, fiind eliberat la data de 08.03.2013, iar agentul constatator a acționat conform dispozițiilor intimatului, potrivit adeverinței emise în acest sens (fila 18, dosar fond). Măsurători efectuate cu ajutorul cinemometrelor omologate și verificate metrologic constituie probe în aplicarea legislației rutiere, astfel susținerile contrare ale apelantului sunt nefondate, iar punerea la îndoială a posibilității aparatului radar care se află în mișcare, de a măsura cu rigurozitate viteza, nu au suport.

În speță, instanța de fond în mod corect a avut în vedere faptul că, intimatul a prezentat probe fără echivoc în sprijinul celor consemnate în procesul verbal, astfel încât prezumția de nevinovăție de care se bucura petentul a fost răsturnată, în acest sens probele existente la dosarul cauzei fiind suficiente.

Din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei reiese în mod cert faptul că petentul a circulat cu viteza de 141 km/h, deplasându-se din sens opus sensului de deplasare a autovehiculului poliției. În spatele autoturismului aparținând apelantului circula un autovehicul marca Renault cu viteza de 129 km/h, conducătorul acestuia fiind amendat conform procesului verbal aflat la fila 39 dosar fond, însă această împrejurare nu dovedește faptul că apelantul ar fi circulat cu aceeași viteză cu autovehiculul Renault, din moment ce aparatul radar a înregistrat valori diferite ale vitezei celor doi, acest aspect fiind corect reținut de prima instanță. Astfel, susținerile contrare ale apelantului referitoare la faptul că ar fi circulat cu o viteză mai redusă decât cea cu care a fost înregistrată de cinemometrul omologat cât si verificat metrologic, urmează a fi înlăturate ca nefondate, ținând cont și de faptul că, apelantul circula cu o viteză excesivă pe drum cu curbe și vizibilitate redusă.

În acest condiții, având în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel cum a reținut în mod legal și prima instanță.

Față de aceste considerente, Tribunalul apreciază că, motivele de apel invocate nu sunt de natură să atragă schimbarea soluției instanței de fond, astfel în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul B_____ Z_____, domiciliat în comuna Lueta __________________, județul Harghita, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat S____ A______ I____, din O_______ S_______ _____________________. 55, județul Harghita, împotriva Sentinței civile nr.1470 din data de 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria O_______ S_______, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02.12.2015.

Președinte Judecător

S_______ E____ M_____ I_____

Grefier

G_______ D__

Red.M.I./05.02.2016

Primit:08.02.2016

Tehnored./id/08.02.2016

Ex.4 /SD.-

Jud.fond: Redai Z.J.