Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
12466/2015 din 25 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B____

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – IONIȚI A____

GREFIER – M_______ A______-I____

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, formulată de către petentul B____ L________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. 13 din R.O.I..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la al treilea termen de judecată, acțiunea este legal timbrată, intimatul a depus întâmpinare la data de 14.10.2015.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial sa soluționeze prezenta cauză, în baza art. 32 OG nr. 1/2001.

Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

În temeiul art. 238 alin. 1 C.proc.civ., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată.

În baza art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru intimat și mijlocul material de probă constând în înregistrarea video și planșa foto, apreciind că sunt admisibile și că duc la soluționarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 392 C.proc.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.


INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 03.09.2015 pe rolul Judecătoriei B____, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul B____ L________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____, a solicitat anularea procesului-verbal __________ nr. xxxxxxx/27.08.2015.

În fapt, a motivat că a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei. A precizat că procesul-verbal nu indică în mod corect actul normativ care incriminează fapta. A mai arătat că nu a circulat cu viteza înregistrată de aparatul radar, solicitând să se țină cont de eroarea tolerată a acestuia.

În drept, nu a indicat temeiul legal.

În dovedire, a anexat copia după procesul-verbal contestat.

A achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23.09.2015, intimatul I__ B____ a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În fapt, a arătat că la data de 27.08.2015, în jurul orei 11:15, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN2, în localitatea Costești, jud. B____, petentul B____ L________ a fost înregistrat circulând cu 103 km/h de aparatul radar.

A subliniat că aparatul radar folosit era verificat metrologic și declarat corespunzător, fiind montat pe autospeciala condusă de către un agent de poliție care posedă atestat de operator radar.

În drept, a invocat disp. art. 205-208 C.proc.civ.

A anexat: atestat operator radar, buletin de verificare metrologică, înregistrare video contravenție, planșă foto și cazier contravențional.

A cerut judecarea cauzei în lipsă.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În baza art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri, iar, pentru intimat, proba cu înscrisuri, proba foto și proba cu înregistrarea video, apreciind că sunt admisibile și că duc la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările din dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal __________ nr. xxxxxxx/27.08.2015 în sarcina petentului B____ L________ s-a reținut că a încălcat art. 121 din R.O.U.G. nr. 195/2002, întrucât la data de 27.08.2015, în jurul orei 11:15, a condus cu 103 km/h autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN2, în localitatea Costești, jud. B____.

În temeiul art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, petentului i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 945 lei, echivalentul a 9 puncte amendă. Totodată, prin același proces-verbal s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Procesul-verbal a fost întocmit de către un agent de poliție din cadrul I__ B____, care a acționat în limita competenței sale, în conformitate cu disp. art. 15 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal menționat în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G.. nr. 2/2001.

Instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța observă că acesta a fost încheiat cu respectarea art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura olografă a agentului constatator.

Contrar susținerilor petentului, procesul-verbal cuprinde în mod corect actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța trebuie să stabilească dacă situația de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității și dacă încadrarea în drept s-a realizat în mod corespunzător.

Instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt descrise până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta.

Este adevărat că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectarea tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. (cauza Salabiaku c. Franței, 7 oct. 1988).

Totuși, în decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H______ și alții c. României, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Important este ca această prezumție să se aplice în limite rezonabile, ținându-se cont de miza concretă a procesului pentru individ și respectându-se dreptul la apărare.

Din procesul-verbal contestat coroborat cu înregistrarea video și cu planșa foto, reiese că petentul a depășit cu 53 km/h viteza legală, în timp ce conducea în localitatea Costești.

Depășirea vitezei legale a fost înregistrată cu aparatul radar Autovision ROM 384, instalat pe autoturismul marca Dacia L____ MCV, cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx, aparat ce era omologat și verificat metrologic, funcționând în mod corect, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-1128/25.03.2015. În plus, agentul de poliție care a constatat fapta deținea atestat de operator radar.

Cât despre marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar invocată de către petent în susținerea plângerii, instanța consideră ca neîntemeiată această apărare, întrucât din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, rezultă că, fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.

Verificarea cerințelor cuprinse în NML 021 – 05, printre care se numără și erorile tolerate, conform paragrafului 3.1.1. din norma invocată de petent, se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, fără ca aceste cerințe să se aplice în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor.

Ca urmare a îndeplinirii de către cinemometru a cerințelor legale și tehnice aplicabile la momentul verificării metrologice se emite buletinul de verificare metrologică care atestă calitatea ca mijloc de măsurare legal.

Măsurările efectuate cu respectivul cinemometru după verificarea metrologică a acestuia sunt legale și asupra lor nu se poate interveni. Operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurată de cinemometru și s-o ia ca atare.

Fapta petentului de a conduce cu 103 km/h în interiorul localității, așadar pe un sector de drum public unde, conform art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, viteza maxim admisă este de 50 km/h întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, conform art. 121 alin. 1 din R.O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. În baza art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Așadar, instanța conchide că situația de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității și încadrarea în drept s-a realizat în mod corespunzător.

Art. 34 din O.G. nr. 2/2001 statuează în sarcina instanței și obligația de a de a hotărî cu privire la sancțiunea aplicată pentru contravenția reținută.

Conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 statuează că depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapt. Potrivit art. 98 din O.U.G. nr. 195/2002, clasa a IV-a presupune de la 9 la 20 puncte-amendă, unde un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

În cauza dedusă judecății, prin procesul-verbal contestat petentului i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 945 lei, echivalentul a 9 puncte amendă. Totodată, prin același proces-verbal s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile..

Instanța constată că sancțiunile au fost aplicate cu respectarea prevederilor legale, fiind totodată proporționale cu gravitatea faptei și cu periculozitatea contravenientului, având în vedere că petentul a circulat cu o viteză mare, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic și a pietonilor. Mai mult, potrivit cazierului contravențional anexat la dosar, petentul a mai fost sancționat pentru abateri similare, ceea ce denotă tendința acestuia de a eluda normele instituite în această materie.

Față de cele expuse anterior, instanța va respinge acțiunea formulată de către petentul B____ L________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/27.08.2015, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul B____ L________, domiciliat în Bacău, ____________________, ____________, __________, județul Bacău, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____, cu sediul în mun. B____, __________________________, jud. B____, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/27.08.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B____.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2015.


Președinte Grefier

Ioniți A____ M_______ A______-I____


Red. I.A. /Tehnored. I.A./4 ex./15.12.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025