Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
620/2013 din 18 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din 18 noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte – D___ A____ L____

Judecător – H________ G___ A____

Judecător – M_____ A_____-M____

Grefier – F______ G. G______

DECIZIA nr. 620

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul – petent Ungureanun I__, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, împotriva sentinței civile nr. 6650 din 05.10.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul – petent U________ I__, lipsind reprezentantul intimatului I.P.J. B_______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra motivelor de recurs.

Recurentul – petent U________ I__ solicită admiterea recursului, deoarece se simte nevinovat, pentru că iarna se circulă greu, are peste 20 de ani permis, nu a avut evenimente rutiere și nici amenzi, circulă foarte prudent; din câte știe în imaginea respectivă nu prea se vede trecerea de pietoni. Arată că a văzut pietonul, dar acesta s-a oprit pe trotuar, nu pe bordură și bănuiește că așa fac toți pietonii, sesizează că i se acordă prioritate, acesta stă și când conducătorul auto începe să ruleze mașina atunci pietonul coboară pe trecerea de pietoni angajându-se în traversare. Mai arată că pietonul s-a oprit și a pus piciorul pe trecere de pietoni, după a intrat cu mașina pe trecerea de pietoni. Mai arată că de multe ori i s-a întâmplat să frâneze pe trecerea de pietonii, pentru că acesta prima oară stă pe trotuar, iar când conducătorul auto rulează mașina în acel moment se angajează în traversare.




T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra recursului contravențional de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată în data de 22.02.2012 sub nr. XXXXXXXX/2011 pe rolul Judecătoriei B_______, petentul U________ I__, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, a contestat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 21.02.2012, prin care a fost sancționat contravențional, întrucât măsura sancționării este nelegală și netemeinică.

În fapt, petentul a arătat că prin procesul-verbal sus menționat s-a reținut că în timp ce se deplasa cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe raza municipiului B_______, pe ____________________________ efectuării virajului la stânga spre _____________________ a acordat prioritate de trecerii unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător prin indicator.

Petentul a apreciat ca inexacte constatările din procesul-verbal de contravenție, întrucât pietonul în cauză se afla pe trotuar și nu a schițat nici cel mai mic gest din care să reiasă că ar dori să traverseze _______________________ explicat agentului constatator, fiind trecut la rubrica obiecțiuni. Față de aceste împrejurări, petentul a considerat că fapta nu există, deci, nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contravenționale.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că răspunderea contravențională subzistă, în baza art. 6-7 din O.G. nr. 2/2001, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În probațiune, s-a depus copia procesului-verbal de contravenție și s-a solicitat administrarea probei cu înregistrarea video.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de contravenție cu toate măsurile dispuse prin acesta.

Intimatul a învederat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006. În ziua de 21.02.2012, agentul constatator s-a aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu care priveau controlul și supravegherea traficului rutier pe _______________________. B_______, cu autospeciala Poliției cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX dotată cu mijloace video. În jurul orei 08:27, a observat direct momentul în care autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat angajat regulamentar în traversarea drumului pe marcajul pietonal în fața magazinului D_____ 6.

Abaterea săvârșită de către petent a fost surprinsă și de camera video a autospecialei de poliție, în acest sens fiind întocmite și planșe foto.

În urma verificărilor efectuate, a continuat intimatul, s-a stabilit că cele consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției se confirmă și că măsura luată de agentul constatator este legală și oportună.

În probațiune, s-au depus următoarele înscrisuri: originalul procesului-verbal contestat, planșe foto, raportul agentului contestator și fișa cu antecedentele contravenționale pentru petent.

În temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de intimat, dar și cu înregistrarea video solicitată de petent.

Prin sentința civilă nr. 6650/5.10.2012, Judecătoria B_______ a respins ca nefondată plângerea contravențională. Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 21.02.2012, s-a reținut că în data de 21.02.2012, ora 08:27, petentul U________ I__ a condus auto marca Mercedes cu nr. XXXXXXXXX pe ___________________________. Sucevei către ______________________ la efectuarea virajului la stânga pe ____________________ a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată prin indicator, pietonul aflându-se pe sensul de mers al conducătorului auto.

Agentul constatator a apreciat că fapta menționată este prevăzută de art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 și este sancționată de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, aplicând petentului sancțiunea amenzii în sumă de 280 lei, echivalentul a 4 puncte amendă, și cea constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Fapta contravențională a fost filmată cu aparatura din dotare, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către petent, formulând următoarele obiecțiuni: ”Filmare înregistrată cu aparatul radar _________ nr. 442 montat pe auto XXXXXXXX. Nu este adevărat.”.

În urma întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petentul U________ I__ a formulat plângere contravențională, criticându-l sub aspectul temeiniciei.

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța de fond a reținut că acesta cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii și semnătura agentului constatator, astfel că nu există cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate și din oficiu, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

A mai reținut prima instanță că fapta reținută a fost încadrată corect în prevederile art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, conform cărora conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Fapta este sancționată prin dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. Potrivit acestor dispoziții legale, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța de fond a constatat că petentul neagă săvârșirea faptei, învederând că la acel moment nu se afla niciun pieton pe sensul lui de mers.

Judecătoria a reținut că potrivit planșelor foto aflate la fila 11 dosar, autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost surprins în data de 21.02.2012, ora 08:27 efectuând viraj stânga fără să acorde prioritate de trecere pietonului aflat pe marcajul pietonal. Planșele foto sunt confirmate de înregistrarea video a faptei, aflată la dosar, de unde rezultă că pietonul era deja angajat pe trecerea de pietoni, pe sensul de mers al autovehiculului, înainte ca autovehiculul să ajungă la marcajul pietonal, astfel încât la trecerea autovehiculului pe marcajul pietonal, pietonul se afla în dreptul autovehiculului (cadru 3104), iar după trecerea autovehiculului pietonul a continuat traversarea străzii. În acest context, prima instanță a înlăturat declarația martorului A_______ F_____ arătând că nu mai prezintă nicio valoare probatorie, starea de fapt descrisă de martor fiind contrară realității probate în cauză, fie datorită legăturii dintre martor și petent, fie faptului că martorul pur și simplu nu a sesizat pietonul.

Referitor la sancțiunile aplicate, instanța consideră că agentul constatator a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social al faptei săvârșite și a aplicat în mod oportun sancțiunea principală a amenzii. Totodată, acesta a aplicat în mod legal sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, sancțiune care se menține cât timp fapta există și constituie contravenție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs U________ I___ solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, admiterea recursului și înlocuirii amenzii cu avertisment.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că, fiind vorba de constatările personale ale agentului constatator, acesta se bucură de prezumția de adevăr, iar petentul-recurent nu a făcut proba contrară. Recurentul a arătat că, așa cum a susținut i în cuprinsul plângerii contravenționale, trecerea de pietoni era blocată de existența unui microbuz, astfel încât apariția unui eventual pieton angajat în traversarea străzii, prin fața microbuzului l-ar fi putut surprinde, situație ce nu a fost surprinsă de către prima instanță. S-a mai arătat că din înregistrarea video se observă că rula cu viteză foarte mică, vizibilitatea era foarte redusă din pricina microbuzului, neavând posibilitatea de observa pietonul angajat neregulamentar în traversarea străzii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă.

Intimatul I____________ Județean de Poliție B_______, deși legal citat, nu a depus întâmpinare în termen.

Recursul este întemeiat.

Din cercetarea materialului probator administrat în cauză și cu predilecție a imaginilor video capturate de aparatul radar _________ nr. 442 montat pe auto XXXXXXXX, tribunalul constată că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță, nu corespunde realității. La o analiză mai atentă a materialul filmat, instanța de recurs reține că pietonul menționat de organul constatator a avut un moment de ezitare la traversarea străzii, moment ce a fost interpretat de recurentul-petent ca o atitudine de neangajare în traversarea străzii și care l-a determinat pe petentul-recurs să ruleze cu mașina pe trecerea de pietoni, pietonul angajându-se în traversarea străzii după ce autoturismul se afla deja pe trecere. Se observă, de asemenea, din imaginile filmate că pietonul nu a fost stânjenit nici un moment în traversarea străzii și că, în momentul în care autoturismul recurentului parcursese deja trecerea de pietoni, pietonul nu ajunsese încă în dreptul mașinii. Ca atare, instanța de recurs consideră că la aprecierea materialului video trebuie să se țină seama și de unghiul camerei de luat vederi, unghi care poate da impresia, la o vizionare superficială a imaginilor, că petentul nu a acordat prioritate pietonului, dar la o analiză mai atentă, să reliefeze faptul că petentul-recurent nu a avut un comportament contravențional. În aprecierea situației de fapt, instanța de recurs a avut în vedere și poziția recurentului exprimată cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenție și consemnată la rubrica obiecțiuni, poziție care reflectă atitudinea acestuia de nerecunoaștere a faptei ce i s-a imputat și care confirmă faptul că atitudinea procesuală a acestuia este una sinceră..

Ca atare, în temeiul art. 312 c.proc.civ., se va admite recursul declarat și se va modifica sentința recurată în sensul admiterii plângerii contravenționale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Admite recursul declarat de recurentul – petent Ungureanun I__, cu domiciliul în municipiul B_______, ________________________, ____________, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în municipiul B_______,________________________. 57, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 6650 din 05.10.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.

Modifică în totalitate sentința recurată în sensul „Admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/ 21.02.2012 încheiat de I____________ de Poliție Județean B_______.”

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 18.XI.2013.


PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D___ A____ L____ H________ G___ A____ M_____ A_____ –M____








GREFIER,

F______ G.G______



Red. – H.G. 27.01.2014

Tehnored. H.G. 27.01.2014

Judecătoria B_______ – jud. M____ R_____ R_____

2 ex.



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025