Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 228/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ R_______
Judecător G______ I__ R______
Judecător V_______ B____
Grefier R_____ - A______ S____
Pe rol judecarea soluționarea recursului civil declarat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, _____________________. 401A, împotriva sentinței civile nr. 6643/18.04.2013, pronunțată de Judecătoria B____, în dosar nr. XXXXXXXXX/2012, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu petenta ______________________, cu sediul B____, _______________________, Jud. B____.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, după care,
Instanța constată că s-a solicitat judecarea în lipsă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 16.12.2011, petentul _____________________ a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 21.11.2011, emis de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
In motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că a achitat permanent rovinieta, cu excepția unei perioade scurte, datorită unei neglijențe administrative.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.15/2002.
La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal contestat (fila 5), bon nefiscal din 21.09.2011 (fila 6).
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR, adresa nr.6633 din data de 21.06.2010, certificatul calificat al agentului constatator.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Prin s.c. nr. 6643/18.04.2013, Judecatoria Buzau a admis în parte plângerea formulată de petenta _____________________, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN; a inlocuit sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 21.11.2011, cu sancțiunea avertisment; a anulat tariful de despăgubire la care petenta a fost obligată.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 21.11.2011, petenta _____________________ a fost sancționată cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B____, cu vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX. Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,82 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Instanța a apreciat că procesul-verbal contestate cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.
In plângerea sa, petenta nu contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând că pentru o perioadă scurtă nu a deținut rovinietă.
Instanța a reținut că autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 28.05.2011, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt ce reiese și din susținerile petentei.
Instanța a constatat că, potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002, prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A..
În cauza de față, intimata a făcut și dovada existentei faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal în discuție, așa cum s-a reținut mai sus prin prezentarea planșei fotografice, iar contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținuta în procesul verbal de contravenție, condiție în care instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată. Așadar, fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, întrucât la data de 28.05.2011 petenta nu avea achitată rovinieta, pentru autoturismul respectiv.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv bonul nefiscal din 21.09.2011 (fila 6), reiese că petentul a achitat, înainte de comunicarea procesului-verbal, contravaloarea rovinietei, astfel că ar fi excesivă obligarea acesteia la plata altor tarife de utilizare.
Verificând sancțiunea aplicată, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța a considerat, așadar, că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, întrucât acesta a achitat atât contravaloarea unei roviniete pentru perioada de 12 luni, astfel că ar fi excesivă obligarea acesteia la plata altor tarife de utilizare.
Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art. II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța a admis în parte plângerea, a înlocuit amenda contravențională cu avertisment, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și a anulat tariful de despăgubire.
Impotriva sentintei a declarat recurs intimata, care a criticat solutia din urmatoarele considerente: vehiculul cu numar de inmatriculare XXXXXXXXX, apartinand petentului, a fost surprins de mijloacele tehnice circuland la data de 28.05.2011, fara a detine rovinieta valabila pe DN 2 km.115+80m, localitatea Maracineni, jud. Buzau, fapta ce a fost constatata in data de 21.11.2011 de catre agentul constatator, data la care s-a intocmit procesul verbal _________ nr. xxxxxxx si comunicat contravenientului, cu respectarea dispozitiilor legale; procesul verbal de constatare a contraventiei a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, in baza protocolului dintre aceasta institutie si CNADNR SA; potrivit art. 8 al. 1 din OG 15/2002, fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda, cuantumul amenzii contraventionale fiind prevazut in anexa nr. 2 a OG 15/2002; instanta de fond a apreciat ca sanctiunea avertismentului este suficienta, avand in vedere gradul de pericol social al faptei savarsite si a transformat amenda contraventionala, in cuantum de 250 lei, cu sanctiunea avertismentului; cuantumul amenzii contraventionale pentru categoria respectiva este de minim 250 lei si maxim 500 lei, iar contravenientului i s-a aplicat minimul amenzii contraventionale de 250 lei, sanctiunea aplicata fiind corect individualizata, avand in vedere faptul ca fapta savarsita este de natura a aduce prejudicii atat patrimoniale, fata de intimata, cat si materiale, asupra structurii drumurilor.
Intimata, legal citata ca mentiunea sa depuna intampinare, nu s-a conformat acestei prevederi legale.
Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept: obiectul prezentei cauze rezida in plangerea contraventionala formulata de petenta _____________________ care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 21.11.2011, emis de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
Prin acest proces-verbal, petenta _____________________ a fost sancționată cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B____, cu vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX. Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,82 lei.
Prin s.c. nr. 6643/18.04.2013, Judecatoria Buzau a admis în parte plângerea formulată de petenta _____________________, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN; a inlocuit sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 21.11.2011, cu sancțiunea avertisment; a anulat tariful de despăgubire la care petenta a fost obligată.
Analizând sentința recurată prin prisma prevederilor art. 3041 C.proc.civ., aplicabil față de dispozițiile art. 47 din OG nr. 2/2001, Tribunalul apreciază, contrar criticilor formulate sub acest aspect de către recurenta-intimată în motivarea recursului promovat, că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Astfel, conform acestor dispoziții legale, „sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului”.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv bonul nefiscal din 21.09.2011, fila 6 dosar de fond, instanța a retinut ca petentul a achiziționat rovinieta pentru autovehiculul în cauză.
In acest fel, petentul a achitat atât contravaloarea rovinietei pentru perioda de 12 luni, intrând în legalitate, cât si o amendă si un tarif de despăgubire, pentru o faptă similară, astfel că ar fi excesivă obligarea acesteia la plata altor tarife de utilizare.
Cu alte cuvinte, se observă că, înainte de a i se fi comunicat procesul-verbal de contravenție contestat, petenta-intimată a plătit rovinieta pentru autovehiculul menționat în acest act administrativ ca fiind depistat în timp ce circula cu nesocotirea art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
Rezultă, prin urmare, că, prin această conduită, intimata-petentă a făcut dovada în sensul că, contravenția reținută în sarcina sa prin procesul-verbal contestat este un simplu accident, nefiind vorba, în cazul acestuia, despre o perseverență pe calea nesocotirii prevederilor legale referitoare la circulația pe drumurile naționale.
În consecință, în mod corect s-a apreciat de prima instanță că este necesar a se avea în vedere aceste aspecte factuale la individualizarea sancțiunii contravenționale, cu atât mai mult cu cât reiese fără dubiu că scopul incriminării a fost atins în speță.
Din aceste considerente, nu pot fi acceptate alegațiile recurentei, cum că urmările produse și care s-ar putea produce ale faptei imputate petentei nu ar fi lipsite de gravitate.
Sub acest aspect, este de observat că, chiar recurenta se contrazice, atâta vreme cât, deși susține, în motivarea recursului formulat, că obiectivul intimatei este de a obține achitarea la timp, conform legii, a tarifului de utilizare, respectiv conștientizarea utilizatorului de a avea un comportament bazat pe respectarea dispozițiilor legale, iar nu sancționarea cetățenilor, cu toate acestea a optat pentru a formula prezentul recurs, vizând exclusiv criticarea soluției adoptate de instanța fondului, în sensul de a se dispune înlocuirea amenzii aplicate petentei prin procesul-verbal de contravenție contestat cu sancțiunea avertismentului.
Pentru aceste considerente, având în vedere că, în speță, nu există în cauză vreunul dintre motivele de casare ori modificare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., în urma unei analize a sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 3041 C.proc.civ., Tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 34 și art. 47 din OG nr. 2/2001, va respinge recursul declarat, ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în mun. București, ___________________. 401 A, sectorul 6, împotriva sentinței civile nr. 6643/18.04.2013, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata _____________________, cu sediul în mun. B____, _______________________, județ B____, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Președinte, D______ R_______ |
Judecător, G______ I__ R______ |
Judecător, V_______ B____ |
|
Grefier, R_____ - A______ S____ |
|
Red. RD /Tehnored RD
2 ex/01.10.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond – XXXXXXXXXXXXXX
Judecătoria B____
Jud. fond – V___ A__ M____