Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
920/2015 din 19 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat


R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


DECIZIE Nr. 920/A/2015

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B_____ A____ A____

Judecător M_____ P_____

Grefier R_____ C_____


Pe rol se află judecarea apelului declarat de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ împotriva sentinței civile nr. 461/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu petentul S__________ O_____.

Obiectul cauzei: anulare proces verbal de contravenție proces verbal ________ nr. xxxxxxx/04.12.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic C________ G_______ A______ pentru intimatul apelant si petentul intimat asistat de avocat Neamș C_______ G_______.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

La data de 14.09.2015 petentul intimat a depus la dosar întâmpinare.

La data de 18.11.2015 mandatara petentului intimat a depus la dosar cerere de strigare a cauzei după ora 10,30 intrucât se intoarce de la Cluj N_____ spre A___.

Nefiind invocate excepții referitoare la competență, instanța în temeiul art. 95 pct.2 din Codul de Procedura Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Reprezentanta intimatului apelant depune la dosar delegație.

Instanța apreciază cererea de strigare a cauzei după ora 10,30 ca devenită fără obiect față de prezența mandatarei intimatului.

Petentul intimat se legitimează cu CI datele personale ale acestuia fiind consemnate în caietul de ședință al grefierului.

Avocata petentului intimat susține că la dosar s-a depus înregistrarea video aceasta nefiindu-i comunicată și petentului, astfel că, pentru a nu exista dubii solicită vizionarea CD-ului depus de apelant în ședința publică.

Reprezentanta apelantului intimat susține că nu se opune.

Instanța procedează la vizionarea în ședința publică a CD-ului depus la dosar de IPJ A___ reprezentând înregistrarea video.

Avocata petentului intimat și reprezentanta intimatului apelant susțin că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta intimatului apelant solicită admiterea apelului așa cum acesta a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii plângerii formulate și menținerea procesului - verbal atacat pentru motivele expuse pe larg în cererea de apel.

Susține că, abaterea săvârșită a fost a fost constatată prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, contravenția fiind constatată prin aparat radar valabil. Numărul de înmatriculare al autoturismului și dovada vitezei cu care petentul a circulat rezultă din vizionarea CD-ului, fapa fiind dovedită. Consideră că din probele administrare abaterea săvârșită de petent este dovedită pe deplin. Solicită a se avea în vedere că nu s-a contestat, data si locul menționate în procesul verbal contestat, petentul se afla la volanul autoturismului, astfel că solicită admiterea apelului așa cum acesta a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în cererea de apel.

Avocata petentului intimat solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile atacate ca fiind legala si temeinica pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.

Susține că în cadrul motivelor de apel formulate, intimatul IPJ A___ nu invoca nici un motiv de nelegalitate ori de netemeinicie a sentinței atacate. Se depune aceeași proba video și planșe foto, prin urmare, instanța de fond in mod just pe baza probelor administrate pe care le-a analizat cu diligență, a apreciat ca prezumția de legalitate a procesului - verbal de contravenție a fost răsturnată. Susține că nu se deslușește nr. de înmatriculare al autoturismului, nu poate fi dovedită contravenția reținută. În mod legal instanța de fond a reținut la pagina 3, penultimul paragraf faptul că „din planșele foto depuse la dosar (f.31), precum și din înregistrarea video (f. 74), deși apare imaginea unui autovehicul, numărul de înmatriculare al acestuia nu poate fi pus în evidență, astfel încât nu se poate constata dincolo de orice îndoială rezonabilă că acel autovehicul este autovehiculul condus de către petent,,.

Deoarece singurul mijloc prin care instanța ar fi putut verifica existența și săvârșirea contravenției, data fiind inregistrarea acesteia prin mijloace tehnice, era înregistrarea video sau planșele foto din care să se poată observa fără dubiu că autovehiculul indicat în procesul-verbal de contravenție este același cu cel surprins de aparatul radar, apreciază că în lipsa unei planșe foto clare sau a unei înregistrări video care să respecte normele impuse de paragraful 3.5.1 din NML 021-05, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică. Apreciază ca, în mod justificat instanța a înlăturat proba obținută cu aparatul radar, aceasta nefiind utilă, pertinentă și concludentă deoarece încalcă în mod flagrant dispozițiile paragrafului 3.5.1 din norma de metrologie NML 021-05 care prevede că „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă imaginea autovehiculului, din care să poata fi pus în evidentă numărul de înmatriculare al acestuia. După cum a rezultat din analiza planselor-foto depuse la dosar, nu se distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului înregistrat cu aceasta viteză astfel că aceasta cerința legală nu este îndeplinita in niciuna dintre planșele foto depuse de apelant în probațiune și nici in cadrul înregistrării video.

Din probele administrate de către apelant nu se poate concluziona petentul a circulat cu viteză astfel că în mod corect a apreciat prima instanța ca prezumția relativa de validitate, legalitate si temeinicie a procesului-verbal contestat a fost răsturnata, iar petentul se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție, potrivit dispozițiilor art 6 paragraful 2 din Convenția Europeană pentru Apararea Drepturilor Omului. Consideră că nu s-a dovedit că autoturismul a fost condus de petent, iar din înregistrarea video rezultă că nu este autoturismul petentului astfel că, neexistând elemente din care să rezulte fără echivoc faptul că petentul ar fi săvârșit fapta contravențională, apreciază că sarcina probei săvârșirii contravenției revenea apelantului I____________ Județean de Poliție A___, care nu a făcut dovada legalității. Solicită a se dispune respingerea apelului declarat și menținerea în tot a sentinței atacate, ca fiind vădit legala si, temeinica. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului apelant în replică susține că pericolul social există, petentul a circulat cu o viteză mai mare cu peste 50 km/h în localitate aceasta fiind o abatere foarte gravă având în vedere că în imagine se văd și copiii pe partea carosabilă, astfel că pericolul social este ridicat.

Avocata petentului intimat în replică susține că nu subzistă pericolul sociale deoarece nu s-a făcut dovada că petentul a condus autoturismul, susține în continuare că nu este autoturismul petentului cel condus din înregistrarea video, deci nefiind săvârșită contravenția evident că nu există nici pericolul social al acesteia.


TRIBUNALUL

Asupra apelului de față


Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 18.12.2014, sub nr. de mai sus, petentul S__________ O_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 04.12.2014 ca nelegal și netemeinic.

În drept a invocat dispozițiile art. 19 alin. 1 și 3, art. 31, art. 32 din O.G nr. 2/2001, art. 6 alin. 2 CEDO, art. 3.2.1., 3.1.3., 4.4. din NML 021-05., art. 453 NCPC.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu agentul constatator S______ O_____.

La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 13), planșe foto anvelope (f.14-19).

Intimatul a depus întâmpinare (f. 26) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat ca legal și temeinic.

În drept, O.G. nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

Pentru dovedirea întâmpinării s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator (f. 27), atestat operator radar (f.28), buletin de verificare metrologică (f. 29), planșe foto (f. 31).

Petentul a depus răspuns la întâmpinare (f.37-38) prin care a reiterat în pricipiu aspectele invocate în plângere și a cerut de asemenea respingerea probei cu planșele foto depuse la dosar întrucât din acestea nu poate fi pus în evidență numărul de înmatriculare al autovehiculului și a arătat că pentru viteze mai mari de 100 km/h, pentru măsurarea vitezei există o eroare maximă tolerată de +/- 4%, astfel că prin aplicarea marjei de eroare este posibil ca autovehiculul să fi avut viteza de 99,84 km/h.

A fost depusă înregistrarea video (f.74)

În temeiul art. 255, art. 258 și art. 260, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr.461/2015 a Judecătoriei Aiud a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul S__________ O_____ și în consecință s-a anulat ca netemeinic, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 04.12.2014, exonerat petentul de la plata amenzii în cuantum de 810 lei și înlăturată sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, cu obligarea intimatului să achite suma de 1,8 lei către stat, cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța având în vedere următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 04.12.2014 (f.13), petentul S__________ O_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 90 de zile, pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, faptă sancționată de art. 102 alin. 3 lit. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

În sarcina petentului s-a reținut că în data de 04.12.2014, ora 16:00, în Teiuș, _____________________ condus autoturismul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 104 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala poliției MAI xxxxx.

Examinând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității întocmirii sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele petentului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator (fila 13).

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță, condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

Petentul a fost sancționat pentru că a circulat cu viteza de 104 km/h în localitate, deși viteza maximă admisă era de 50 km/h. Potrivit art. 121 alin. 2 din Reg. de aplicarea a O.U.G. nr 195/2002, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de către politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Astfel, acest tip de contravenție poate fi constatat doar prin utilizarea unui mijloc tehnic omologat și verificat metologic, înregistrarea obținută făcând parte integrantă din procesul-verbal de contravenție. Cu alte cuvinte, proba esențială pentru a se putea dovedi nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, o reprezintă înregistrarea/prelucrarea imaginilor obținute prin utilizarea unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, care este parte din actul de sancționare și nu o probă extrinsecă.

Totodată, pentru ca înregistările/imaginile foto obținute din prelucrarea acestora să fie apte a proba nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, trebuie să îndeplinească dispozițiile Normei de metrologie NML 021-05. Conform paragarafului 3.5.1 din NML 021-05, ”înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului, faptul că a fost efectuată autotestarea, precum și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”. Prin urmare, doar dacă sunt respectate aceste dispoziții imperative, înregistrarea este efectuată în mod legal și poate sta la baza constatării și sancționării contravenției de nerespectarea a regimului de viteză.

În speță, instanța reține, din planșele foto depuse la dosar (f. 31), precum și din înregistrarea video (f. 74), că deși apare imaginea unui autovehicul, numărul de înmatriculare al acestuia nu poate fi pus în evidență, astfel nu se poate constata dincolo de orice îndoială rezonabilă că acel autovehicul este autovehiculul condus de către petent, din moemnt ce nu este posibilă completarea procesului-verbal de contravenție cu alte probe extrinseci.

Or, prevederile paragrafului 3.5.1. din NML 021-05 nu lasă loc concesiilor în sensul în care, nerespectarea oricăreia dintre mențiunile obligatorii, duce la constatarea acelei probe ca fiind nelegale.

În aceste condiții, instanța a procedat la înlăturarea probei obținute cu aparatul radar tip PHYTON II montat pe autospeciala poliției cu MAI xxxxx, apreciind această probă nelegală, obținută fără respectarea prevederilor normei de metrologie legală.

Această soluție se impune raportat la faptul că singurul mijloc prin care instanța putea să verifice existența și săvârșirea contravenției de către petent era reprezentat de înregistrarea video sau de planșele foto din care să se fi putut observa că într-adevăr autovehiculul indicat în procesul-verbal este același din înregistrare, or acest lucru s-a dovedit a fi imposibil de verificat din moment ce nu se distinge absolut deloc numărul de înmatriculare al autovehiculului.

În atare condiții, în care constatarea faptei s-a făcut printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și nu prin propriile simțuri ale agentului constatator, iar proba esențială, parte integrantă din actul de sancționare, care stătea la baza dovedirii acestei fapte a fost înlăturată de instanță ca fiind nelegală, instanța reține că prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție a fost răsturnată, intimatul neavând posibilitatea să dovedească prin alte mijloace de probă săvârșirea faptei de către petent, întrucât nu este permisă coroborarea procesului-verbal de contravenție cu alte mijloace de probă, el trebuind să fie apt a face proba prin el însuși.

Verificarea celorlalte motive de neteminicie a procesului-verbal de contravenție se dovedește a fi rămasă fără obiect din moment ce instanța a reținut că prezumția de temeinicie a fost răsturnată de către petent, proba cu înregistrarea video, de care erau legate celelalte aspecte de netemeinicie, fiind înlăturată.

Deși prin plângerea contravențională petentul a solicitat cheltuieli de judecată, la ultimul termen, prin reprezentant a revenit asupra cererii, nemai solicitând cheltuieli de judecată.

Având în vedere că în baza art. 149 alin. 3, alin. 4 și art. 150 C.pr.civ., s-a dispus xerocopierea pe cheltuiala instanței a înscrisurilor depuse de către intimat într-un singur exemplar, instanța a obligat intimatul la plata sumei de 1,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către stat, reprezentând contravaloarea înscrisurilor care au fost xerocopiate în vederea comunicării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul, car a solicitat care prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție contestat ca fiind legal și temeinic întocmit

Consideră nelegală și neîntemeiată hotărârea instanței de fond și solicită schimbarea acesteia, în sensul menținerii ca legal și temeinic a procesului-verbal atacat, din următoarele considerente:

La Judecătoria Aiud a fost înregistrată sub număr de dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX, plângerea contravențională formulată de petentul S__________ O_____ împotriva procesului- verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 04.12.2014 de către agent constatator S______ O_____, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean A___ - Poliția Orașului Teiuș.

Prin procesul-verbal de contravenție susmenționat intimatul-petent a fost sancționat cu amendă în cuantum de 810 lei în temeiul art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002 republicată text de lege care prevede: “Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. ”

Ca măsuri complementare, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Plângerea contravențională a fost admisă, iar procesul-verbal de contravenție a fost anulat pe motiv că numărul de înmatriculare al autovehiculului din planșele foto nu poate fi pus în evidență, astfel că nu se poate constata dincolo de orice dubiu rezonabil că acel autovehicul este cel condus de către petent.

Consideră că în mod eronat prima instanță a anulat procesul-verbal de contravenție întrucât din înregistrarea video pe care o depune se poate observa cu certitudine că intimatul-petent a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 104 km/h.

Menționează totodată faptul că pentru soluționarea cauzei în prima instanță a depus doar planșa foto întrucât Judecătoria Aiud nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru vizualizarea a înregistrărilor video.

În drept, apelul se întemeiază pe dispozițiile art. 476 - 479 din Codul de procedură civilă, situație care face posibilă schimbarea în tot a hotărârii apelate.

În probațiune, depune înregistrarea video pe suport magnetic cu abaterea săvârșită de către intimatul-petent.

Petentul intimat S__________ O_____ a depus la dosar întâmpinare prin care solicită ca în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, prin decizia care se va pronunța, să se dispună respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a Sentinței Civile atacate ca fiind legala si temeinica.

În motivare, se arată că în cadrul memoriului de apel formulat, intimatul IPJ A___ nu invoca niciun motiv de nelegalitate ori de netemeinicie a Sentinței atacate, limitandu-se la aprecierea ca prima instanța a anulat in mod greșit actul sanctionator , după care isi invoca propria culpa susținând ca nu a depus proba video din care reiese cu claritate numărul de inmatriculare a autovehiculului condus de petent, ci doar planșe foto, prin urmare, deduce instanța de fond in mod just pe baza probelor administrate pe care le-a analizat cu diligență, a apreciat ca prezumția de legalitate a procesului - verbal de contravenție a fost răsturnată.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut faptul că petentul a fost sancționat deoarece a circulat cu viteza de 104km/h în localitate, deși viteza maximă admisă era de 50 km/h. Potrivit art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Așadar, în mod corect, instanța a apreciat că înregistrarea obținută face parte integrantă din procesul-verbal de contravenție, fiind de astfel proba esențială prin care apelantul putea dovedi nerespectarea regimul de viteză stabilit conform legii.

În mod total eronat, apelantul-intimat susține faptul că pentru soluționarea cauzei în primă instanță s-au depus doar planșele foto întrucât Judecătoria Aiud nu dispune de mijloace tehnice necesare pentru vizualizarea înregistrărilor video.

Faptul că apelantul se află într-o regretabilă eroare raportat la probatoriul administrat în cauză, rezultă fără putere de dubiu și din motivarea Sentinței nr. 461/2015, pagina 3, penultimul paragraf unde instanța de fond a reținut faptul că „ din planșele foto depuse la dosar (f.31), precum și din înregistrarea video (f. 74), deși apare imaginea unui autovehicul, numărul de înmatriculare al acestuia nu poate fi pus în evidență, astfel încât nu se poate constata dincolo de orice îndoială rezonabilă că acel autovehicul este autovehiculul condus de către petent.,,

Deoarece singurul mijloc prin care instanța ar fi putut verifica existența și săvârșirea contravenției de către subsemnatul, data fiind inregistrarea acesteia prin mijloace tehnice, era înregistrarea video sau planșele foto din care să se poată observa fără dubiu că autovehiculul indicat în procesul-verbal de contravenție este același cu cel surprins de aparatul radar, apreciază că în lipsa unei planșe foto clare sau a unei înregistrări video care să respecte normele impuse de paragraful 3.5.1 din NML > 021-05, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Apreciază in acest context ca, în mod justificat instanța a înlăturat proba obținută cu aparatul radar, aceasta nefiind utilă, pertinentă și concludentă deoarece încalcă în mod flagrant dispozițiile Paragrafului 3.5.1 din norma de metrologie NML 021-05 care prevede că „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: - data și ora la care a fost efectuată măsurarea; - valoarea vitezei măsurate; - sensul de deplasare a autovehiculului; - faptul ca a fost efectuată autotestarea (conform. 3.2.6); - imaginea autovehiculului, din care să poata fi pus în evidentă numărul de înmatriculare al acestuia."

După cum a rezultat din analiza planselor-foto depuse de apelantul-intimat la dosar, în acestea apar ca fiind înregistrate vitezele de 100 km/h, 104 km/h și 103 km/h, viteza de 104km/h fiind cea reținută în procesul-verbal atacat, ca fiind viteza autoturismului condus de petent, însă nu se distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului înregistrat cu aceasta viteză.

Aceasta cerința legală nu este îndeplinita in niciuna dintre planșele foto depuse de apelant în probațiune și nici in cadrul înregistrării video.

In aceste condiții, intrucat presupusa fapta contravenționala a fost constatată prin intermediul unui mijloc tehnic, iar din probele administrate de către apelant nu se poate concluziona ca intimatul-petent a circulat cu viteza de 104km/h, in mod corect a apreciat prima instanța ca prezumția relativa de validitate (legalitate si temeinicie) a procesului-verbal contestat a fost răsturnata, petentul se bucura în continuare de prezumția de nevinovăție, potrivit dispozițiilor art 6 paragraful 2 din Convenția Europeană pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificată de Romania prin Legea nr. 30/1994, care statuează că orice persoana acuzată de o infracțiune (contravenție) este prezumată ca fiind nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită,vinovăție pe care instanța de fond în mod corect a apreciat că lipsește in speța.

Având în vedere faptul ca nu au existat elemente din care să rezulte fără echivoc faptul că ar fi săvârșit fapta contravențională prevăzută de art. 103 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, apreciază că sarcina probei săvârșirii contravenției revenea apelantului I____________ Județean de Poliție A___, care nu a făcut dovada legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție întocmit de către agentul constatator, astfel încât soluția instanței de fond prin care aceasta a anulat procesul-verbal și efectele acestuia, este rezultatul unei corecte aplicări a legii la starea de fapt existentă.

In drept: - art. 3.5.1 din NML 021-05 ; - art. 121 alin 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 ; - art. 31, art. 32 din OG 2/2001 ; - art 471 raportat la art 205 si urm din NCPC ; - art. 6 alin. 2 din CEDO.

Verificand sentinta apelata, prin prisma motivelor de apel invocate, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/04.12.2014 petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 810 lei si cu avrtisment, respectiv cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, pentru săvârsirea contraventiilor prev.de art. 121 alin. 1 si 147 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că în data de 04.12.2014, ora 16:00, în Teiuș, _____________________ condus autoturismul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 104 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala poliției MAI xxxxx si nu avea asupra sa permisul de conducere.

Desi petentul a semnat procesul verbal de contravenție, la rubrica alte mentiuni s-a consemnat că acesta nu este de acord cu faptele imputate.

Totusi, în cadrul demersului judiciar, petentul a contestat doar prima contraventie, apărarea acestuia, atât in fata primei instanțe cat si apel, fundamentându-se pe negarea faptului ca ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 104 km/h,.

Aceasta in contextul in care, singurele probe aduse de intimat in susținerea acuzațiilor sale, sunt planse foto si înregistrarea video a abaterii referitoare la depăsirea regimului de viteză imputate petentului, inregistrare care insa, nu permite identificarea numarului de inmatriculare al autovehiculului condus de petent.

Așa fiind, in contextul nerecunoasterii faptei încă de la data încheierii procesului verbal de contravenție materializată prin obiectiunea formulată si consemnată în actul sanctionator, coroborat cu imposibilitatea identificării numărului de înmatriculare al autovehiculului care a circulat cu o viteza care depasea limita legala, probatiunea oferita de intimat in sprijinul acuzatiilor aduse petentului, este insuficienta pentru a inlatura dubiul privind comiterea de catre acesta a contraventiei retinute in sarcina sa – si contestată în această procedură, dubiu care-i profita, potrivit principiului in dubio pro reo.

Intimatul apelant, avea posibilitatea sa opreasca in trafic nu numai petentul intimat, ci si alte persoane care se aflau în trecere în zonă, creand astfel premisele posiblitatii stabilirii cu certitudine a existentei faptei retinute in sarcina petentului intimat si a vinovatiei acestuia in comiterea ei.

Procesul verbal de constatare a contraventiei, chiar daca se bucura de aparenta de legalitate si veridicitate, nu are valentele probatorii ale unui act autentic. Tocmai de aceea, legiuitorul a instituit posibilitatea contestarii lui, prin formularea plangerii impotriva acestuia, in conditiile art. 31 din OG nr. 2/2001 si administrarea probatiunii in conditiile art. 33 alin.1 din OG nr. 2/2001, care fac vorbire inclusiv de audierea oricaror persoane in masura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei.

În consecinta, facand, in temeiul art. 22 alin.7 Cod pr.civilă, aplicarea principiului in dubio pro reo, dubiu care-i profita petentului intimat, intrucat el este cel caruia i se aduce o acuzatie in materie contraventionala, acuzatie pe care o neaga, instanta de control judiciar va respinge, ca nefondat, apelul declarat de intimatul IPJ A___ împotriva sentinței civile nr.461/2015 a Judecătoriei Aiud, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică.

În apel nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către petent.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de intimatul IPJ A___ împotriva sentinței civile nr.461/2015 a Judecătoriei Aiud.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.

Președinte,

B_____ A____ A____

Judecător,

M_____ P_____

Grefier,

R_____ C_____


Red./Tehnored.P.M.

Tehnoredact.R.C./ 4ex./07.12.2015

Jud.fond-D.C.E____



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025