Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1057/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ C_______ P__

Judecător N_______ V___

Grefier C_______ U____

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul O____ E____ împotriva sentinței civile nr. 870/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. C___ I___ pentru apelant, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că ITM Hunedoara a depus prin serviciul registratură o adresă și un înscris. Intimata a depus prin serviciul registratură cererile formulate de către apelant, deciziile de încetare a raporturilor de muncă, extrase din Revisal și contractul individual de muncă în copie.

Instanța comunică reprezentantului apelantului un exemplar din înscrisurile depuse la dosar de către intimată.

Reprezentantul apelantului depune la dosar chitanța onorariu avocat și menționează că nu are cereri de formulat.

Instanța, având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, că reprezentantul apelantului nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Solicită compensarea în bani a concediilor pentru anii 2010, 2011, 2012. Menționează că apelantul a depus la dosar decizia în baza căreia a încetat contractul individual de muncă. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că activitatea apelantului a încetat la 17.11.2014, iar nu la 24.09.2014, dată la care apelantul și-a depus demisia.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin acțiunea în conflict individual de muncă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara – Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în prezent Secția I-a Civilă, la data de 29.03.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamantul O____ I___ E____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul ____________________________ SRL, să se constate că pârâtul nu și-a respectat obligațiile conform contractului individual de muncă; să se dispună, în principal, anularea actelor adiționale nr. 01/30.11.2009 și nr. 02/07.12.2010 înscrise la pozițiile nr. 56 și 57 din carnetul de muncă ________ nr. xxxxxxx prin care pârâtul i-a modificat în mod unilateral și nelegal durata muncii și salariul, iar în subsidiar să se constate nulitatea absolută a celor două acte adiționale ca fiind emise cu încălcarea art. 105 Codul muncii; să dispună anularea pozițiilor nr. 56 și 57 din carnetul de muncă ________ nr. xxxxxxx ca fiind nelegale și nereale; să se constate că în perioada 01.11.2009 – 01.05.2011 durata timpului de muncă a fost de 8 ore/zi, iar salariul de bază brut a fost de 720 lei/lunar; să fie obligat pârâtul la achitarea contravalorii sporurilor salariale cuvenite și neachitate pentru munca prestată în perioada 29.03.2010 – 31.07.2012, respectiv spor de 25% din salariul de bază pentru munca prestată în timpul nopții, spor pentru munca suplimentară în cuantum de 75% din salariul de bază și spor de 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, actualizate; să fie obligat pârâtul la achitarea drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit pe anii 2010, 2011, 2012 și neefectuat; să fie obligat pârâtul, în principal, să plătească și să vireze contribuțiile aflate în sarcina sa, precum și cele datorate de reclamant la bugetul asigurărilor sociale de stat, fond șomaj și fond de sănătate, pentru perioada 01.11.2009 – 31.07.2012 aferente unei norme întregi de muncă, raportate la salariul brut de 720 lei, iar, în subsidiar, pârâtul să fie obligat să achite contribuțiile aflate în sarcina sa și cele datorate de reclamant aferente unei norme întregi de muncă, pentru perioada 29.03.2010 – 31.07.2012 în vederea recunoașterii vechimii integrale în muncă, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că s-a angajat la pârât în calitate de agent de pază începând cu data de 01.08.2007, cu normă întreagă, conform contractului individual de muncă nr. 2242/07.08.2007, încheiat pe durată nedeterminată, cu un salariu de încadrare de 528 lei, că, în realitate, în întreaga perioadă de la angajare a lucrat un număr de 24 de ore alternând cu 48 de ore libere, cumulând un număr de 240 ore/lunar sau 264 ore/lunar, în funcție de numărul de zile calendaristice din fiecare lună, că a fost remunerat aferent timpului de lucru de 8 ore, deși în realitate a efectuat între 240-264 ore/lunar și că potrivit Codului muncii pentru salariații cu normă întreagă durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, însumând între 168-170 ore/lună. A mai arătat că programul de lucru s-a desfășurat atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții, în zile de repaus săptămânal, cât și în zile de sărbători legale, că deși a fost plătit la retribuția aferentă timpului de 8 ore/zi, din mențiunile înscrise de angajator la poziția 56 și 57 din carnetul de muncă rezultă că începând cu data de 01.11.2009 figurează cu 2 ore lucrate zilnic și cu vechimea aferente celor 2 ore, apoi începând cu data de 01.12.2010 figurează cu 6 ore lucrate zilnic și cu vechimea aferentă celor 6 ore, aspect care nu corespunde realității.

De asemenea, reclamantul a susținut că începând cu data de 01.11.2009 și, respectiv, 01.12.2010, pârâtul i-a modificat unilateral și nelegal contractul individual de muncă, elementele privind durata muncii și salariul, fără a i se aduce la cunoștință acest lucru, fără a i se cere acordul, fapt ce a condus la diminuarea vechimii în muncă, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt, că nu a semnat actele adiționale nr. 01/30.11.2009 și nr. 02/07.12.2010 și că singurele acte pe care pârâtul i-a cerut să le semneze se refereau la contribuțiile de sănătate, conform explicațiilor date de către șeful de obiectiv, dl. C____ D_____. A mai susținut că nu a avut încheiat contract individual de muncă cu timp parțial, că actele adiționale sunt nelegale și prin prisma dispozițiilor art. 105 Codul muncii întrucât nu întrunesc condițiile general obligatorii pentru existența contratului de muncă cu timp parțial, că în toată perioada lucrată a fost plătit cu un salariu de bază de 600 lei și nu cu 180 lei sau 540 lei, înscrise nelegal în carnetul de muncă.

Totodată, reclamantul a arătat că durata timpului de lucru a fost de 8 ore/zi, conform contractului individual de muncă, inclusiv în perioada 01.11.2009 – 01.05.2011, că salariul de încadrare a fost de 720 lei lunar, conform deciziei nr. 01/27.01.2009 înscrisă în carnetul de muncă la poziția 55, că în toată perioada lucrată nu a efectuat concediul legal de odihnă și nu i s-a compensat în bani contravaloarea acestuia, iar pârâtul are obligația de a achita contribuțiile legale pentru a putea beneficia de vechimea integrală în muncă pe toată perioada de angajare. A mai susținut că începând cu data de 31.07.2012 contractul său de muncă a fost suspendat întrucât se află în concediu pentru creșterea copilului până la doi ani potrivit deciziei nr. xxxxxxxxxxxx din 28.09.2012 emisă de Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială Hunedoara.

În drept, reclamantul a invocat art. 120, art. 123, art. 126, art. 142, art. 144-146 și urm. Codul muncii.

Acțiunea este scutită de la plata taxelor de timbru conform art. 270 raportat la art. 266 Codul muncii.

Pârâtul a depus, la data de 10.09.2013, întâmpinare (f. 63-vol. I) prin care a invocat excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește petitul având ca obiect actul adițional nr. 01/30.11.2009, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Asupra excepției inadmisibilității primului capăt de cerere - constatarea nerespectării de către pârât a obligațiilor prevăzute de contractul individual de muncă – pârâtul a susținut că reclamantul poate formula o acțiune în realizarea dreptului, iar acțiunea în constatare este inadmisibilă dacă există acțiunea în realizarea dreptului.

Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune în ce privește petitul având ca obiect actul adițional nr. 01/30.11.2009 pârâtul a arătat că se pune problema unei nulități relative (interesul ocrotit fiind unul de ordine privată și nu de ordine publică), iar termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani, astfel că în raport de data introducerii acțiunii pe rolul instanței de judecată este evident că acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă ca prescrisă.

Pe fond, pârâtul a arătat că încălcarea art. 105 Codul muncii nu a fost dovedită, că textul de lege indicat de reclamant nu instituie sancțiunea nulității actelor încheiate, cu atât mai mult sancțiunea nulității absolute în condițiile în care aceasta nu este prevăzută și nici nu poate fi dedusă din modul de redactare a textului legal. A mai arătat că angajatorul și-a îndeplinit întocmai toate obligațiile care i-au revenit în această calitate, reclamantul fiind remunerat corespunzător pentru munca prestată.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Reclamantul a depus, la data de 01.10.2013, răspuns la întâmpinare (f. 71-vol. I) prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor pârâtului.

În fapt, reclamantul a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată nu este o acțiune în constatare ci prin modul de redactare a acțiunii a urmărit ca pârâtul să-i recunoască pretențiile derivând din contractul individual de muncă, urmare a nerespectării obligațiilor legale, că excepția prescripției este neîntemeiată întrucât conform art. 268 alin. (1) lit. d) Codul muncii constatarea nulității unui contract individual de muncă (act adițional) poate fi cerută pe toată durata existenței contractului, iar contractul său de muncă nu este încetat, ci doar suspendat pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani.

De asemenea, reclamantul a susținut că angajatorul nu a depus nici o dovadă din care să rezulte că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, susținerile sale fiind neîntemeiate.

Pârâtul a depus, la data de 15.10.2013, o precizare (f. 187) în care a arătat că în mod greșit timpul de lucru al reclamantului a figurat în evidențele sale ca fiind de 2 ore/zi, în realitate fiind de 8 ore, că reclamantul a fost remunerat corespunzător pentru orele de muncă efectuate, astfel că nu pot fi primite argumentele acestuia din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În cadrul concluziilor pe fond, reclamantul a reiterat solicitările din petitul cererii de chemare în judecată și a precizat sumele de bani pe care le pretinde de la pârât, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, astfel: xxxxx lei net reprezentând contravaloare spor pentru munca prestată în timpul nopții, spor pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale și spor pentru orele suplimentare, suma de 548 lei reprezentând spor pentru munca prestată în timpul nopții, suma de 3036 lei reprezentând indemnizație pentru concediul de odihnă neefectuat (f. 191 – vol. II).

La termenul de judecată din data de 27.01.2014 instanța a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere - constatarea nerespectării de către pârât a obligațiilor prevăzute de contractul individual de muncă, respingând acest capăt de cerere ca inadmisibil, și a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește petitul având ca obiect actul adițional nr. 01/30.11.2009 (f. 200-vol. I).

Instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială cu martorii C____ D____ și Enășesc P____ (f. 200 – vol. I), iar pârâtului proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială cu martorul P__ A_____ N______ (f. 361-vol. I); ulterior, la termenul de judecată din data de 24.02.2014 instanța a încuviințat reclamantului proba cu expertiză contabilă (f. 308 - vol. I).

Reclamantul a depus, în copie, în vol. I: extras carnet de muncă (f. 4-6), act adițional nr. 2/29.04.2011 (f. 7), decizia nr. xxxxxxxxxxxxx/28.09.2012 emisă de Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială Hunedoara (f. 8), carte identitate O____ I___ E____ (f. 11), grafice ture pe lunile februarie-aprilie, iunie-august, noiembrie și decembrie 2008 (f. 12-16, 23, 25, 26), grafice ture pe lunile februarie, aprilie, august, septembrie, octombrie și decembrie 2009 (f. 17-22), practică judiciară (f. 194); în vol. II: situație ore lucrate întocmită de reclamant (f. 17-22).

Pârâtul a depus, în copie, în vol. I: adeverință FN și dată privind veniturile obținute de reclamant (f. 75-76, 210-212), state de plată ianuarie-iulie, septembrie-decembrie 2011 (f. 77-103, 237-239, 252-254), state de plată ianuarie-decembrie 2010 (f. 104-134, 296-297), state de plată ianuarie-iulie, septembrie-decembrie 2009 (f. 135-185), state de plată ianuarie-iulie 2012 (f. 213-236), contract individual de muncă nr. 2242/07.08.2007 (f. 298), act adițional nr. 1/30.11.2009 (f. 299), act adițional nr. 02/07.12.2010 (f. 300), act adițional nr. 2/31.03.2011 (f. 301), act adițional nr. 2/01.05.2011 (f. 302); în vol. II: grafic serviciu noiembrie 2009-iulie 2012 (f. 38-70), decizie A__ nr. P669/01.05.2014 (f. 95), proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor nr. P773/14.05.2014 (f. 95), adresa nr. xxxxxxx emisă de ONRC (f. 174).

S-a administrat proba cu interogatoriul părților, răspunsurile date de părți la întrebările încuviințate de instanță fiind atașate la dosarul cauzei (f. 338 – vol. I, f. 1 – vol. II).

Au fost audiați martorii Enășesc P____ și C____ D_____, la propunerea reclamantului, precum și martorul P__ A_____ N______, la propunerea pârâtului, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar (f. 329, 330-vol. I, f. 4 – vol. II).

S-a depus la dosar raportul de expertiză contabilă judiciară și anexe, întocmit de expert contabil B____ A____ M____ (f. 118-161 – vol. II), precum și răspunsul la obiecțiuni (f. 178-187 – vol. II).

Prin sentința civilă nr. 870/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar XXXXXXXXXXXX s-a admis în parte acțiunea precizată în conflict individual de muncă formulată de către reclamantul O____ I___ E____ în contradictoriu cu pârâtul ____________________________ SRL, în prezent ___________________________ București.

S-a constatat nulitatea absolută a actelor adiționale nr. 1/30.11.2009 și nr. 02/07.12.2010 încheiate de părți.

S-a dispus anularea pozițiilor nr. 56 și 57 din carnetul de muncă ________ nr. xxxxxxx.

S-a constatat că în perioada 01.11.2009 – 31.03.2011 durata timpului contractual de muncă în cadrul societății pârâte a fost de 8 ore/zi, iar salariul de bază brut a fost de 720 lei/lunar.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de xxxxx lei reprezentând contravaloare netă a sporului pentru munca prestată în timpul nopții, a sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale și a sporului pentru orele suplimentare efectuate de reclamant, aferente perioadei 29.03.2010 – 31.07.2012, sumă ce se va actualiza cu rata indicelui de inflație calculată de la data scadenței lunare a drepturilor, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză și până la data plății efective.

A fost obligat pârâtul la acordarea către reclamant a 34 de zile de concediu de odihnă plătit, aferent anilor 2010, 2011 și 2012, în termen de 1 (un) an de la data rămânerii definitive a sentinței de față.

A fost obligat pârâtul să calculeze și să vireze contribuțiile aflate în sarcina sa, precum și cele datorate de reclamant la bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj, raportat la cuantumul drepturilor bănești de mai sus, pe perioada 01.11.2009 – 31.07.2012.

S-a respins în rest acțiunea precizată ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul este angajat al societății pârâte începând cu data de 01.08.2007, pe postul de agent de pază, conform contractului individual de muncă nr. 2242/07.08.2007 (f. 298-vol. I).

Prin prezenta acțiune reclamantul pretinde anularea actelor adiționale nr. 01/30.11.2009 și nr. 02/07.12.2010, iar în subsidiar, constatarea nulității absolute a actelor adiționale; anularea pozițiilor nr. 56 și 57 din carnetul de muncă ________ nr. xxxxxxx; constatarea faptului că în perioada 01.11.2009 – 01.05.2011 durata timpului de muncă a fost de 8 ore/zi, iar salariul de bază brut a fost de 720 lei/lunar; obligarea pârâtului la achitarea contravalorii sporurilor salariale cuvenite și neachitate pentru munca prestată în perioada 29.03.2010 – 31.07.2012, respectiv: spor de 25% din salariul de bază pentru munca prestată în timpul nopții, spor pentru munca suplimentară în cuantum de 75% din salariul de bază și spor de 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, actualizate; obligarea pârâtului la achitarea drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit pe anii 2010, 2011, 2012; obligarea pârâtului, în principal, să plătească și să vireze contribuțiile aflate în sarcina sa, precum și cele datorate de reclamant la bugetul asigurărilor sociale de stat, fond șomaj și fond de sănătate, pentru perioada 01.11.2009 – 31.07.2012 aferente unei norme întregi de muncă, raportate la salariul brut de 720 lei, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului să achite contribuțiile aflate în sarcina sa și cele datorate de reclamant aferente unei norme întregi de muncă, pentru perioada 29.03.2010 – 31.07.2012.

Instanța a constatat că acțiunea precizată a reclamantului este întemeiată numai în parte pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 Codul muncii republicat, cu modificările și completările ulterioare, “contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu”, iar potrivit art. 16 alin. (1) teza I, “contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română”; totodată potrivit art. 41 alin. (1) Codul muncii “contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.”

În fapt, părțile au încheiat contractul individual de muncă nr. 2242/07.08.2007 (f. 298-vol. I), contract însușit prin semnătură de ambele părți. Prin acest contract s-a stabilit că durata muncii prestate de reclamant este de 8 ore/zi și 40 de ore/săptămână, iar salariul de bază brut lunar este de 528 lei. Prin acte adiționale ulterioare salariul de bază brut lunar a fost modificat la 600 lei, 648 lei și, respectiv, 720 lei, conform mențiunilor din carnetul de muncă (pozițiile 54-55 din carnetul de muncă – f. 6 – vol. I).

S-a mai reținut că părțile au încheiat și actele adiționale a căror anulare o solicită reclamantul, acte adiționale nr. 1/30.11.2009 (f. 299) și nr. 02/07.12.2010 (f. 300).

Văzând cele două acte adiționale, instanța a reținut că prin actul adițional nr. 1/30.11.2009 s-a modificat durata muncii la 2 ore/zi și salariul de bază brut lunar la valoarea de 180 lei, iar prin actul adițional nr. 02/07.12.2010 s-a modificat durata muncii la 6 ore/zi și salariul de bază brut lunar la valoarea de 540 lei.

Din concluziile raportului de expertiză (f. 118-161 – vol. II) care se coroborează cu declarația martorilor Enășesc P____ și C____ D_____, audiați la propunerea reclamantului (f. 329, 330-vol. I) a rezultat că reclamantul a lucrat pe întreaga perioadă prestată în favoarea pârâtului un număr de 24 de ore, urmate de 48 de ore libere. Așadar, chiar și după încheierea actelor adiționale nr. 1/30.11.2009 (f. 299) și nr. 02/07.12.2010 (f. 300) prin care s-a redus timpul de muncă de la 8 ore/zi la 2 ore/zi și, respectiv, la 6 ore/zi, reclamantul a continuat să lucreze 24 de ore cu 48 de ore libere. Acest fapt a fost recunoscut parțial și de către pârât în precizarea de la fila nr. 187 – vol. I când a arătat că în mod greșit timpul de lucru al reclamantului a figurat în evidențele sale ca fiind de 2 ore/zi, în realitate fiind de 8 ore.

În acest context, susținerile martorului P__ A_____ N______, audiat la propunerea pârâtului (f. 4 – vol. II) potrivit cărora reclamantul a lucrat câte 8 ore/zi cu 16 ore libere nu au nici o susținere faptică și au fost respinse.

Deși pârâtul a susținut că reclamantul a fost remunerat pentru 8 ore/zi în perioada de valabilitate a actelor adiționale constatate nule (f. 187 – vol. 1), din adeverința emisă de pârât (f. 210 – vol. I) a rezultat contrariul, salariul brut pe perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxxxx11 fiind de 180 lei sau, după caz, de 540 lei, conform actelor adiționale.

Prin urmare, văzând și precizarea pârâtului în sensul că durata timpului de lucru de 2 ore/zi și, respectiv, de 6 ore/zi și, implicit, valoarea salariului brut lunar, au fost menționate în evidențele sale în mod greșit, instanța a constatat că solicitarea reclamantului având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor adiționale nr. 1/30.11.2009 (f. 299) și nr. 02/07.12.2010 (f. 300) este întemeiată întrucât nu au fost încheiate cu scopul de a se aplica în relațiile dintre părți, ci cu scopul încălcării dispozițiilor legale referitoare la durata timpului de lucru și remunerarea muncii prestate de reclamant, având o cauză ilicită. În acest context, solicitarea reclamantului de anulare a pozițiilor nr. 56 și 57 din carnetul de muncă ________ nr. xxxxxxx (f. 6 – vol. I) este, de asemenea, întemeiată, întrucât mențiunile de la aceste poziții nu reflectă realitatea de fapt și de drept a raporturilor de muncă dintre părți. Pe de altă parte, în lipsa actelor adiționale care au stat la baza înscrierilor, mențiunile din carnetul de muncă nu mai au nici un suport juridic și trebuie anulate.

În ceea ce privește petitul având ca obiect constatarea faptului că în perioada 01.11.2009 – 01.05.2011 durata timpului contractual de muncă a fost de 8 ore/zi, iar salariul de bază brut a fost de 720 lei/lunar, instanța a constatat că este întemeiat în parte acest petit, întrucât are caracter accesoriu constatării nulității absolute a actelor adiționale, însă numai pentru perioada în care și-au produs efectele actele adiționale constatate nule.

Analizând actele adiționale constatate nule, cât și actul adițional nr. 2/31.03.2011 (f. 301 – vol. I), încheiat ulterior ultimului act adițional constatat nul, instanța a reținut că cele două acte adiționale constatate nule au avut ca perioadă de valabilitate perioada cuprinsă între 01.11.2009 și 31.03.2011. În ceea ce privește perioada 01.04.2011 – 01.05.2011, s-a constatat că între părți s-a aplicat actul adițional nr. 2/31.03.2011 (f. 301 – vol. I) care prevede că durata muncii este de 8 ore/zi, iar salariul brut lunar este de 720 lei/lună, astfel încât o constatare venită din partea instanței ar fi și lipsită de interes în condițiile în care timpul de lucru și salariul brut au avut valorile solicitate de reclamant.

Referitor la pretențiile având ca obiect ore efectuate suplimentar instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 120 alin. (1) Codul muncii republicat ,,munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară”, iar potrivit art. art. 112 alin. (1) “pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.”

De asemenea, instanța a mai reținut și prevederile art. 122 alin. (1) și (2) Codul muncii republicat potrivit cărora ,,(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.”

S-au mai reținut și dipozițiile art. 123 Codul muncii în conformitate cu care “(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.”

Referitor la munca de noapte Codul muncii prevede la art. 125 alin. (1) și (2) că “(1) munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de noapte. (2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz: a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru”. De asemenea, conform art. 126 Codul muncii “salariații de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.”

În ceea ce privește munca prestată în zilele libere sau în zilele de sărbători legale, art. 142 Codul muncii prevede: “(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.”

În fapt, reclamantul pretinde că a efectuat pe întreaga perioadă lucrată la societatea pârâtă, deci și pe perioada ce formează obiectul acțiunii (29.03.2010 – 31.07.2012) muncă suplimentară, muncă în zilele libere sau în zilele de sărbători legale și muncă în timpul nopții, fără ca aceste ore să fie evidențiate în totalitate în evidențele pârâtului și fără a fi fost plătite. Pârâtul a arătat în întâmpinare că și-a îndeplinit toate obligațiile legale față de angajat, reclamantul fiind remunerat corespunzător pentru munca prestată, fără a menționa nimic despre eventuale ore efectuate suplimentar de către reclamant sau dacă s-ar fi efectuat de către acesta muncă în zilele libere sau în zilele de sărbători legale, precum și muncă de noapte.

Prin urmare, chiar apărarea foarte succintă a pârâtului prezumă temeinicia pretențiilor reclamantului având ca obiect sporurile pentru munca depusă.

După cum s-a reținut mai sus, reclamantul și-a desfășurat activitatea prin prestații de 24 de ore urmate de 48 de ore libere. Acest aspect a rezultat din raportul de expertiză (f. 118-161 – vol. II), răspunsul la obiecțiuni (f. 178-187 – vol. II), declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantului (f. 329, 330-vol. I) care se coroborează cu graficele conținând turele de lucru pe lunile februarie-aprilie, iunie-august, noiembrie și decembrie 2008 (f. 12-16, 23, 25, 26), dar și cu graficele conținând turele de lucru pe lunile februarie, aprilie, august, septembrie, octombrie și decembrie 2009 (f. 17-22). Chiar dacă aceste grafice privesc perioade anterioare perioadei ce formează obiectul petitului, instanța constată că acestea fac dovada faptului că susținerile reclamantului sunt întemeiate, iar perioada de lucru nu a fost de 8 ore/zi, cum susține pârâtul, ci de 24 de ore/zi.

Instanța nu a reținut ca fiind relevante statele de plată întocmite de către pârât în condițiile în care acestea nu se coroborează cu celelalte probe din dosar. Pe lângă concluziile raportului de expertiză potrivit cărora „între documentele întocmite de către pârâtă există neconcordanțe” (f. 123 – vol. II), fapt menționat de către expert chiar anterior întocmirii raportului de expertiză (f. 14, 87-88 – vol. II), instanța a constatat că pe întreaga perioadă din petit (29.03.2010 – 31.07.2012) reclamantul a lucrat 24 de ore cu 48 de ore libere, conform graficului serviciului, însușit de către pârât prin semnătură și ștampilă (f. 43-70 – vol. II). Susținerea pârâtului din răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 2 – f. 338 – vol. I) în sensul că graficul serviciului nu a fost întocmit de către angajator este contrazisă de semnătura olografă a șefului de obiectiv aplicată pe acest grafic.

Pentru aceeași perioadă (29.03.2010 – 31.07.2012) pârâtul a întocmit state de plată (f. 83-106, 112-134, 213-297) în care nu sunt menționate ore suplimentare sau ore efectuate în zilele libere sau în zilele de sărbători legale, deși au fost efectuate de către reclamant astfel de ore; în aceleași state de plată reclamantul apare cu o normă de lucru de 8 ore/zi și 48 de ore efectuate noaptea, dar și cu 2 ore/zi sau 6 ore/zi, fără nici o oră efectuată pe timp de noapte, contrar graficului serviciului întocmit de același pârât și raportului de expertiză.

Prin urmare, văzând conținutul raportului de expertiză, declarațiile martorilor propuși de către reclamant și graficul serviciului întocmit de către pârât, dar și graficul turelor întocmit de șeful de obiectiv la care reclamantul și-a desfășurat activitatea, este evident că reclamantul a lucrat 24 de ore cu 48 de ore libere. Acest fapt a rezultat chiar și din declarația martorului propus de către pârât (f. 4 – vol. II) care a arătat că reclamantul a lucrat pe toată durata contractului în zile de sâmbătă și duminică, inclusiv noaptea, în funcție de modul în care au picat turele.

În consecință, față de cele de mai sus, s-a constatat că reclamantul a efectuat în mod frecvent ore suplimentare, peste numărul de 8 ore/zi prevăzut în contractul individual de muncă, dar și muncă în zilele libere, în zilele de sărbători legale și muncă de noapte, ore care nu au fost evidențiate în totalitate în evidențele pârâtului, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a prezentat nici la cererea instanței și nici la cererea expertului procesele-verbale de predare-primire a serviciului semnate de reclamant, procese-verbale care reprezintă proba absolută cu privire la numărul de ore exact efectuat de către reclamant atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, așa cum a menționat și expertul (f. 87 – vol. II).

Susținerea pârâtului potrivit căreia procesele-verbale de predare primire a serviciului și care ar fi făcut dovada exactă a duratei timpului de muncă, a intrărilor și ieșirilor din tură au fost distruse într-o inundație, fapt care a dus la imposibilitatea prezentării lor, nu poate fi reținută și va fi respinsă.

În primul rând, din procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor datorate inundației nr. P773/14.05.2014 (f. 95) a rezultat că la data de 01.05.2014 s-a adus la cunoștința conducerii unității de către responsabilul de la arhivă faptul refulării sistemului de canalizare, fără nici un fel de alte amănunte. Analizând lista cu documentele care au fost distruse prin inundație instanța a reținut că registre sau documente care au fost întocmite și păstrează evidențe din data de 30 aprilie 2014 s-au aflat în ziua imediat următoare (01.05.2014), în prima parte a zilei, printre documentele distruse în urma inundației. Ori, este imposibil ca înscrisuri și alte evidențe întocmite la data de 30.04.2014 în cadrul unor obiective din localități precum Iași, Sibiu, A_________, Rîșnov sau C________ (f. 96, 97 – vol. II) să se afle inundate, în chiar dimineața următoare, la sediul central al pârâtului din București.

Pe de altă parte, pârâtul a comunicat instanței de judecată, la peste 4 luni de la producerea inundației (f. 30- vol. II), perioadă suficientă pentru ca pârâtul să ia la cunoștință de inundația produsă și documentele distruse, că urmează să comunice expertului registrele de intrare-ieșire post pentru ca după o perioadă scurtă de timp și aplicarea unei amenzi judiciare pârâtul să comunice că înscrisurile au fost distruse în urma unei inundații (f. 76 – vol. II).

Totodată, s-a mai reținut și faptul că pe lista documentelor distruse în urma inundației nu se află și procesele-verbale de intrare-ieșire post ce formează obiect de discuție în cauza de față, multe documente fiind menționate doar generic.

Față de această situație de fapt, instanța a apreciat că procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit la data de 14.05.2014 a fost întocmit pro causa și nu poate să fie favorabil susținerilor pârâtului.

În acest context, instanța a reținut și dispozițiile art. 295 Cod proc. civ. 2010 potrivit cărora „dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că a ascuns înscrisul ori l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu se conformează ordinului dat de instanță de a-l înfățișa, instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute cu privire la conținutul acelui înscris de partea care a cerut înfățișarea”.

Așadar, faptul nedepunerii proceselor-verbale de intrare-ieșire serviciu, pe perioada de referință a acțiunii, face dovada, din nou, a pretențiilor reclamantului întemeiate pe aceste procese-verbale.

Instanța a mai reținut că potrivit contractului individual de muncă (lit. I.3 – f. 298 din vol. I) reclamantul a convenit cu pârâtul că „orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori în zilele de sărbători legale se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil sau Legii nr. 53/2003 – Codul muncii”.

Față de dispozițiile legale ale Codului muncii cu privire la munca suplimentară și la prevederile contractuale însușite de părți instanța a constatat că, în principal, munca suplimentară se compensează cu ore libere plătite. Părțile nu au susținut și nici nu au dovedit în cauză că reclamantul ar fi primit ore libere plătite pentru munca efectuată peste programul normal de lucru de 8 ore/zi; prin urmare, reclamantul este îndreptățit la a primi un spor la salariu pentru munca suplimentară efectuată.

Referitor la orele efectuate pe timp de noapte, după cum s-a reținut deja, acestea au fost plătite numai parțial de către pârât, evidențele pârâtului conținând un număr mult mai mic de ore decât orele efectuate efectiv; pe de altă parte, pârâtul nu a dovedit că reclamantul a beneficiat de program de lucru redus, conform art. 126 lit. a) Codul muncii.

Conform dispozițiilor Codului muncii, citate mai sus, salariații de noapte beneficiază de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază. Chiar dacă acest spor nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, instanța a reținut că sporul se datorează în temeiul Codului muncii, nefiind posibil ca munca prestată în timpul nopții să rămână în afara dispozițiilor legale.

În același sens sunt și prevederile art. 142 Codul muncii în ceea ce privește munca prestată în zilele libere sau în zilele de sărbători legale, reclamantul fiind îndreptățit la încasarea sporului prevăzut de legislația muncii.

S-au mai reținut și dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii care obligă pe angajator la acordarea către salariat a tuturor drepturilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.

Instanța a reținut din raportul de expertiză (f. 127-130 – vol. I) că reclamantul a realizat în perioada 29.03.xxxxxxxxxxxxx12 un număr total de 2288 ore pe timpul nopții, cărora le corespunde un spor în cuantum brut de 2418 lei; întrucât pe aceeași perioadă i s-a achitat reclamantului contravaloarea a 768 ore, conform semnăturii reclamantului de pe statele de plată, respectiv suma de 782 lei brut și 548 lei net, a rezultat că reclamantului i se cuvine contravaloarea unui rest de 1520 ore (2288 ore – 768 ore = 1520 ore). Prin scăderea din suma brută totală (2418 lei), corespunzătoare numărului total de ore (2288), a sumei brute de bani încasată de reclamant (782 lei), a rezultat că reclamantul are dreptul la încasarea sumei de 1636 lei brut.

Instanța nu a reținut susținerile reclamantului din concluziile scrise potrivit cărora suma de 548 lei net nu i-a fost achitată în condițiile în care statele de plată conțin semnătura reclamantului și fac dovada încasării sumei de bani.

Referitor la orele efectuate suplimentar, din raportul de expertiză a rezultat că reclamantul a efectuat în perioada 29.03.2010 – 31.07.2012 un număr de 224 ore peste norma contractuală de lucru, ore cărora le corespunde suma brută de 1683 lei, fără a i se plăti vreo oră.

De asemenea, potrivit aceluiași raport de expertiză reclamantul a efectuat, în perioada 29.03.2010 – 31.07.2012, un număr de 1968 ore în zilele libere sau de sărbători legale, pentru care au fost stabilite de expert drepturi salariale în cuantum brut total de xxxxx lei, fără a se plăti reclamantului vreo sumă de bani cu acest titlu.

Față de cele de mai sus, văzând concluziile raportului de expertiză, instanța a constatat că pentru perioada 29.03.2010 – 31.07.2012 reclamantul este îndreptățit la plata unor sporuri în cuantum brut total de xxxxx lei și de xxxxx lei net, sumă ce se va acorda reclamantului. În temeiul art. 166 alin. (4) Codul muncii, suma se va actualiza cu rata indicelui de inflație calculată de la data scadenței lunare a drepturilor, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză (f. 151 – vol. II) și până la data plății efective, în vederea acoperirii prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a devalorizării monedei naționale.

Asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la achitarea drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă pe anii 2010, 2011 și 2012 instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 144 Codul muncii „dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților”, iar conform prevederilor art. 146 Codul muncii, forma în vigoare în anii 2010, 2011 și 2012, ani pentru care reclamantul pretinde compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, „(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. (3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. (4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.”

În fapt, reclamantul nu a efectuat concediu de odihnă în anii 2010, 2011 și 2012, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantului care au arătat că nu se putea lua concediu de odihnă întrucât nu avea cine să înlocuiască angajații și nici pe reclamant. Acest fapt a fost recunoscut și de către martorul audiat la propunerea pârâtului (f. 4 . vol. II) care a arătat că nu știe ca reclamantul să fi efectuat concediu de odihnă în ultimii ani. În același sens este și răspunsul dat de pârât la interogatoriu (întrebarea nr. 5 – f. 338 din vol. I).

Potrivit contractului individual de muncă (f. 298 – vol. I) reclamantul este îndreptățit la un număr de 21 de zile de concediu de odihnă anual, în total 48 de zile de concediu pentru perioada 29.03.2010 – 31.07.2012, respectiv: 16 zile în anul 2010, 21 zile în anul 2011 și 11 zile în anul 2012, prin raportare la perioada lucrată.

S-a mai reținut totodată că dispozițiile citate mai sus permit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă. În cauză, raporturile de muncă dintre părți nu au încetat.

Pe baza celor de mai sus, întrucât compensarea în bani a concediului de odihnă nu este posibilă deoarece nu ne aflăm în situația încetării raporturilor de muncă dintre părți, instanța a obligat pe pârât la acordarea către reclamant a zilelor de concediu de odihnă plătit, aferent anilor 2010, 2011 și 2012, la care este îndreptățit.

Potrivit raportului de expertiză (f. 132 – vol. II) reclamantul ar fi fost îndreptățit, în anul 2010, la o indemnizație de concediu de odihnă în valoare de 778 lei net pentru 16 zile de concediu de odihnă. Împărțind suma de 778 lei la 16 zile obținem suma de 48,6 lei cu titlu de indemnizație pentru o zi de concediu de odihnă. Întrucât reclamantul a primit suma de 150 lei cu titlu de indemnizație concediu de odihnă aferentă anului 2010, așa cum rezultă din raportul de expertiză (f. 132 vol. II), dar și din statul de plată de la fila nr. 117 – vol. I, instanța a reținut că suma de 150 lei corespunde unui număr de 3 zile de concediu de odihnă aferent anului 2010; prin urmare, mai rămân 13 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2010 (16 zile total pe 2010 – 3 zile efectuate = 13 zile).

În ceea ce privește anul 2011 instanța a reținut că reclamantul ar fi avut dreptul, după cum s-a reținut deja, la un număr de 21 zile de concediu de odihnă plătit. Potrivit raportului de expertiză (f. 132 – vol. II) care se coroborează cu statele de plată, reclamantul a încasat din suma totală de 1465 lei la care era îndreptățit în anul 2011 suma de 525 lei, căreia îi corespunde un număr de 11 zile de concediu de odihnă (11 zile X 48,6 lei/zi = 525 lei rotunjit). Scăzând cele 11 zile pentru care s-a achitat indemnizația de concediu de odihnă din totalul de 21 de zile aferent anului 2011 instanța reține că reclamantul mai avea dreptul în anul 2011 la un număr de 10 zile de concediu de odihnă, neacordate de către pârât.

Referitor la anul 2012 instanța a reținut din raportul de expertiză că reclamantul nu a beneficiat de cele 11 zile de concediu de odihnă la care ar fi avut dreptul.

Așadar, prin însumarea zilelor de concediu de odihnă la care reclamantul ar fi avut dreptul și neefectuate (13 zile aferente anului 2010, 10 zile aferente anului 2011 și 11 zile aferente anului 2012) a rezultat că reclamantul este îndreptățit la un număr total de 34 de zile de concediu de odihnă, urmând a fi acordate de către pârât. Susținerea pârâtului din răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 5 – fila nr. 338 din vol. I) potrivit căreia a acordat reclamantului zile libere nu a fost dovedită de pârât cu nici o probă. Aceste zile de concediu de odihnă se vor efectua într-un interval de un an de la data rămânerii definitive a sentinței, termenul fiind stabilit prin asimilare cu dispozițiile art. 146 alin. (3) Codul muncii.

Asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la virarea contribuțiilor aflate în sarcina sa, precum și cele datorate de reclamant la bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj, instanța a reținut că potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorată de către persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă se fac lunar de către angajatori, iar conform art. 215 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii persoanelor juridice care au calitatea de angajator le revine obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. S-au mai reținut și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă în conformitate cu care angajatorii la care își desfășoară activitatea persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sunt obligați să depună, potrivit prevederilor legale, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează veniturile persoanelor respective, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale și evidența nominală a persoanelor asigurate, prevăzută de lege.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, pârâtul are obligația de a calcula și vira la bugetele special destinate contribuția de asigurări sociale, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate și contribuția individuală de asigurări pentru șomaj, astfel încât și acest petit a fost admis.

Față de toate considerentele de mai sus, instanța, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. c), art. 144, art. 146, art. 122 alin. (1) și (2), art. 123, art. 126, art. 142 Codul muncii, art. 295 Cod proc.civ. 2010, art. 32 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 215 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 21 din Legea nr. 76/2002, a admis în parte acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a actelor adiționale nr. 1/30.11.2009 și nr. 02/07.12.2010 încheiate de părți, a dispus anularea pozițiilor nr. 56 și 57 din carnetul de muncă ________ nr. xxxxxxx, a constatat că în perioada 01.11.2009 – 31.03.2011 durata timpului contractual de muncă în cadrul societății pârâte a fost de 8 ore/zi, iar salariul de bază brut a fost de 720 lei/lunar, a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de xxxxx lei reprezentând contravaloare netă a sporului pentru munca prestată în timpul nopții, a sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale și a sporului pentru orele suplimentare efectuate de reclamant, aferente perioadei 29.03.2010 – 31.07.2012, sumă ce se va actualiza cu rata indicelui de inflație calculată de la data scadenței lunare a drepturilor, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză și până la data plății efective, a obligat pe pârât la acordarea către reclamant a 34 de zile de concediu de odihnă plătit, aferent anilor 2010, 2011 și 2012, în termen de 1 (un) an de la data rămânerii definitive a sentinței de față, a obligat pe pârât să calculeze și să vireze contribuțiile aflate în sarcina sa, precum și cele datorate de reclamant la bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj, raportat la cuantumul drepturilor bănești de mai sus, pe perioada 01.11.2009 – 31.07.2012 și a respins în rest acțiunea precizată ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 Cod proc.civ. 2010, reținând culpa procesuală a pârâtului, a obligat pe acesta la plata sumei totale de 3200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, din care suma de 1000 lei onorariu avocat, conform chitanțelor nr. 23/25.03.2013, nr. 33/20.02.2014 și nr. 48/04.05.2015 (f. 193-195 - vol. II), emise de Cabinet avocat Ajtay I______, și suma de 2200 lei onorariu expertiză, potrivit chitanțelor nr. xxxxxxx/1/24.03.2014 în valoare de 500 lei (f. 331 – vol. I) și nr. xxxxxxx/1/29.12.2014 în valoare de 1700 lei (f. 114 – vol. II).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O____ E____, solicitând admiterea lui, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei să-i achite drepturile bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit pe anii 2010, 2011 și 2012 și neefectuat.

În expunerea de motive arată că raporturile de muncă dintre părți s-au încheiat la 01.10.2014, astfel că nu mai este posibilă efectuarea în natură a concediului de odihnă, așa încât se impune compensarea lui în bani.

Apelul nu este motivat în drept.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Curtea, verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, potrivit art. 479 alin. 1 C__, reține următoarele:

Potrivit art. 144 C. muncii:

„ (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților.

(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.”

Iar în baza art. 146 C. muncii:

„ (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

(2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.”

Coroborând textele legale anterior enunțate la obiectul apelului de față, este a se reține că criticile formulate de apelant pe segmentul ce vizează compensarea în bani a concediului de odihnă sunt fondate.

Așa cum rezultă din Decizia nr. 1326/17.11.2014 emisă de ________________ București, începând cu 17.11.2014, au încetat raporturile de muncă ale reclamantului - apelant O____ I___ E____, în baza art. 55 lit. b C. muncii, cu pârâta.

Deci, în prezent, nu mai este posibilă efectuarea propriu-zisă a celor 34 zile de concediu de odihnă rămase neefectuate, așa cum a stabilit instanța de fond, impunându-se compensarea în bani a acestora.

Și dacă situația faptică ar fi fost alta, nu există temei legal pentru obligarea societății la a acorda efectiv concediul de odihnă reclamantului, având în vedere că în discuție sunt zile de concediu aferente anilor 2010, 2011 și 2012, a căror efectuare faptică, potrivit textelor legale menționate, ar fi trebuit să se realizeze cel mult în anul următor celui în cauză, deci cel mai târziu, pentru concediul aferent anului 2013, în iulie 2014, ceea ce la momentul de față nu mai este posibil.

(continuarea deciziei nr. 1057/2015 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX)

Ca urmare, față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 C__, Curtea va admite apelul de față, va schimba în parte sentința atacată și va dispune compensarea în bani a celor 34 zile concediu de odihnă rămase neefectuate, aferente anilor 2010-2012, în favoarea apelantului.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Ca o consecință a admiterii apelului, în temeiul art. 453 C__, Curtea va obliga intimata să plătească apelantului 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocatului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Admite apelul declarat de reclamantul O____ E____ împotriva sentinței civile nr. 870/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Schimbă în parte sentința atacată , doar în ceea ce privește modul de soluționare a capătului de cerere privind cele 34 zile de concediu de odihnă aferent anilor 2010, 2011 și 2012 în sensul că dispune compensarea în bani a acestor zile de concediu.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă intimata _____________________________ SRL să plătească apelantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28.10.2015.

Președinte, M_____ C_______ P__		Judecător, N_______ V___
	Grefier, C_______ U____

Red./Tehnored. N.V./11.11.2015

U.C. 4 ex./12.11.2015

Judecător fond B______ M.