TRIBUNALUL HUNEDOARA
Ședința publică din 8 decembrie 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE:IFTIMUȘ A____ C______- președinte secție
N_____ D_____ G_______ D_____- judecător
B_____ L____ - grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulată de petenta _________________ T___________ SRL D___ împotriva sentinței civile nr.1608/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX ( judec. fond M_____ C_______ M____).
La apelul nominal făcut in ședința publică prezintă reprezentanta intimatului, consilier juridic B______ G___, lipsă fiind apelanta petentă.
Procedura de citare a fost completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentanta intimatului depune la dosar delegația de reprezentare și arată că nu are alte cererii de formulat.
Instanța, raportat la actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului formulat de petentă ca nefundat și menținerea sentinței atacate și a procesului verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L;
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1608/2015 a Judecătoriei D___ ,s-a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimat prin întâmpinare.
S-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul _______________ T___________ SRL, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL T_________ DE MUNCĂ HUNEDOARA, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.10.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei D___ sub nr. XXXXXXXXXXXX din data de 06.02.2015, petentul _______________ T___________ SRL, cu sediul în ____________________________, Șoseaua Națională, nr. 303, județul Hunedoara și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat N____ A_________ din municipiul D___, _______________________, _____________, județul Hunedoara, a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL T_________ DE MUNCĂ HUNEDOARA, cu sediul în municipiul D___, ___________________, județul Hunedoara, în principal anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.10.2014 și exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea constând în avertisment.
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 08.10.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 108/1999.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C. proc. civ., instanța a procedat la analizarea cu prioritate a excepțiilor de procedură sau de fond și care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimat prin întâmpinare.
În conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 din OG nr. 2/2001, ”Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate”, iar în acord cu prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 ”Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Instanța a constatat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat la data de 08.10.2014, în prezența reprezentantului petentului, căruia i s-a înmânat un exemplar al actului sancționator, la aceeași dată. Totodată, instanța a reținut că plângerea contravențională a fost depusă de petent la registratura instanței la data de 06.02.2015, fără ca petentul să învedereze motivele pentru depășirea termenului prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Întrucât petentul a formulat plângerea contravențională cu încălcarea termenului instituit prin lege, instanța a apreciat că excepția tardivității invocată de intimat prin întâmpinare este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a respins plângerea contravențională ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel _______________ T___________ SRL.
Apelul nu este motivat.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:
Apelul este nefondat. Tribunalul apreciază că prima instanță a constatat corect că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat la data de 08.10.2014, în prezența petentului, căruia I s-a înmânat un exemplar al actului sancționator, la aceeași dată .
De asemenea, prima instanță a reținut în mod just că plângerea contravențională a fost depusă de petent la registratura instanței la data de 06.02.2015, fără ca petentul să învedereze motivele pentru depășirea termenului prevăzut de art.31 al.1 din OG.2/2001.
Din aceste considerente, prima instanță a apreciat corect că excepția tardivității este întemeiată în cauza analizată.
Din aceste considerente, în temeiul art. 480 c.pr.civ, apelul apelantului se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul introdus de către _________________ Transport SRL împotriva sentinței civile nr. 1608/2015 pronunțată de Judecătoria D___, Judetul Hunedoara .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 8.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
IFTIMUȘ A____-C______ N_____-D_____ G_______-D_____
GREFIER,
B_____ L____
Red.NDGD/dact.DL/4ex
08.02.2016