Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂUREI-JUDETUL B_____
Operator de date cu caracter personal /Autorizația nr. 4903
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1079
Ședința publică de la 03 DECEMBRIE 2015
Instanța constituită din:
Președinte :I____ D_____ A_____
Grefier : N_____ C_____
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul D____ C_________ , domiciliat în sat.M.K___________ ,___________________,______________________ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr xxxxxxx/27.05.2015 întocmit de intimatul I____________ DE POLITIE JUDETEAN B_____, cu sediul în mun.B_____, _________________________.10-12,jud.B_____.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru data de 03.12.2015 , hotărând următoarele:
I N S T A N Ț A ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr. XXXXXXXXXXXX din 04.06.2015 petentul D____ C_________ a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție ________ nr xxxxxxx/27.05.2015 întocmit de intimatul I____________ DE POLITIE JUDETEAN B_____.
În motivarea plângerii petentul arată că a fost amendat cu suma de 500 lei întrucât în data de 27.05.2015 i-a solicitat numitului Z______ V_____ să-i restituie o parte din banii cu care a contribuit la înmormântarea mamei sale, acesta i-a răspuns cu multă obrăznicie, fugind într-o lizieră de salcâmi din spatele curții unde s-a zgâriat în zona capului în crengile acestora, invocând organelor de poliție că a fost agresat cu un obiect contondent de către acesta ,aspect care nu corespunde realității.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul la data de 05.08.2015 a depus la dosar nota de probe prin care a comunicat actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat de petent.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și din oficiu a dispus audierea martorului din procesul verbal contestat ,considerând aceste probe admisibile și concludente.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 27.05.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, conform Legii nr. 61/1991 (art. 2 pct. 24), reținându-se că în data de 27.05.2015, a provocat și participat efectiv la scandal în timp ce se afla în fața locuinței lui Z______ V_____ (de pe ________________________ M_____ K___________, _______________________ pe acesta cu un obiect contondent în zona capului, acesta din urmă neformulând plângere penală.
În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că nu sunt cazuri de nulitate absolută a procesului-verbal.
În privința temeiniciei actului sancționator, instanța reține următoarele:
Agentul constatator a fost sesizat de numitul N____ I____ că la magazinul pe care acesta din urmă îl are în satul M_____ K___________, s-a prezentat consăteanul său, Z______ V_____ care prezenta semne vizibile de violență. Polițistul s-a deplasat la fața locului și din discuția cu Z______ V_____ a reieșit că, cu puțin timp în urmă, acesta a fost vizitat la domiciliu de vărul său, petentul D____ C_________ care, pe fondul unor reproșuri, l-a lovit cu o piatră în zona capului, provocându-i leziuni.
Polițistul a luat măsuri în vederea edificării asupra celor întâmplate, context în care s-a deplasat și la locuința petentului pentru a-i obține punctul de vedere, nereușind însă, deoarece petentul nu a răspuns. Agentul de poliție a încercat să îl contacteze pe petent inclusiv prin intermediul numitei M____ A_____ (cumnata petentului), însă fără rezultat.
Din coroborarea elementelor probatorii din dosar, reiese că fapta reținută în sarcina petentului există și a fost comisă de acesta.
Astfel, însuși petentul, în plângere, recunoaște că la acel moment a existat un conflict între el și Z______ V_____, însă susține că Z______ V_____ s-a zgâriat în zona capului în crengile dintr-o lizieră de salcâmi aflată în fundul curții, nefiind lovit de petent.
Instanța reține că este neverosimilă ipoteza acreditată de petent, în condițiile în care o terță persoană (N____ I____) este cea care l-a sesizat pe agentul constatator cu privire la cele întâmplate. Dacă nu ar fi fost vorba de un act de violență se poate prezuma, în mod rezonabil, că nu aceeași ar fi fost reacția numitului N____ I____. În plus, se reține și faptul că Z______ V_____ a fost transportat de agentul constatator la medicul din comună pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În acest context, instanța are în vedere în cauza de față și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie – contravențiile fiind circumscrise de Curte noțiunii de „acuzație în materie penală”; într-o decizie de inadmisibilitate (H______ și alții contra României), dar și în cauza N_______ G_______ contra României, Curtea reamintește că, în materie contravențională, art. 6 par. 2 din Convenție nu se opune unui mecanism prin care procesul-verbal să beneficieze de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție față de care ar deveni aproape imposibilă reprimarea faptelor ce constituie contravenții (par. 12).
Prezumția este una evident relativă, putând fi răsturnată prin administrarea oricărei probe prevăzută de legislația națională, instanțele având însă rolul de a cerceta dacă nu cumva prin aplicarea acesteia s-ar depăși ceea ce Curtea numește „limite rezonabile”.
Instanța apreciază că aceste limite nu au fost depășite, petentul având dreptul să propună toate probele de care înțelege să se folosească și pe care o instanță independentă și imparțială să le analizeze.
Totodată, se reține că martorul menționat în procesul-verbal contestat (O______ I__) nu s-a prezentat la termenele de judecată pentru care a fost citat de instanță, inclusiv cu mandat de aducere (nefiind găsit), astfel că nu a putut fi audiat.
Așadar, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Însă, în privința individualizării sancțiunii, având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin. 3, prin raportare la art. 7 din OG nr. 2/2001, instanța va ține cont de împrejurările comiterii faptei (cum ar fi: relația de rudenie dintre petent și Z______ V_____, acesta din urmă nedorind, de altfel, să formuleze plângere penală în cauză; consecințele nu foarte grave ale lovirii (leziunile suferite de Z______ V_____ fiind minore, conform propriei declarații date la Poliție-fila 17). Astfel, în contextul arătat, instanța apreciază că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, gradul de pericol social al faptei concrete fiind redus.
Prin urmare, instanța va dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, această măsură fiind considerată de natură să-și atingă scopul urmărit.
În consecință, în baza art. 7 alin. 1 din OG 2/2001, instanța atrage atenția petentului-contravenient asupra pericolului social al acestei fapte săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată și va anula în parte procesul-verbal contestat, în sensul înlocuirii amenzii cu avertismentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul D____ C_________, domiciliat în sat.M.K___________ ,___________________,______________________, CNP-xxxxxxxxxxxxx împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 27.05.2015 întocmit de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_____ ,cu sediul în mun.B_____, _________________________.10-12,jud.B_____.
Anulează în parte procesul-verbal de contravenție, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii de 500 lei aplicată petentului prin acest proces-verbal, cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte prevederi ale procesului-verbal contestat.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată azi, 03.12.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE , GREFIER ,
I____ D_____ A_____ N_____ C_____
Red.I.D.A.
Dact.N.C.- 4 ex.-14.01.2016.