R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ nr. xxxxx
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A______ A_______
GREFIER: A________ I____ M_______
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe petentul M____ C_______ R______ și pe intimata D.G.P.M.B. – POLIȚIA SECTORULUI 1, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până astăzi, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2013, sub numărul de mai sus, petentul M____ C_______ R______ a solicitat anularea procesului-verbal, având în vedere că prenumele său este greșit și că lipsește martorului asistent, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 24.02.2013 cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petentul a arătat că în data de 24.02.2013 a participat la o slujbă religioasă în zona Gării de Nord, la o biserică unde se oferă alimente. A fost foarte necăjit pentru că nu își găsește de lucru și nu are unde să stea într-un loc stabil. Astfel bolborosea despre problemele sale persoanel, despre faptul că nu mâncase nimic, despre singurătatea și nesiguranța sa având în vedere că nu reușește să-și rezolve singur aceste probleme. Poliția l-a observat și i-a cerut să se legitimeze, deși le-a spus că nu a făcut nimic. A făcut câțiva pași, iar polițiștii i-au pus cătușele și l-au obligat să intre în mașină pentru a merge la Poliție. Acolo petentul a fost înjurat și lovit de unul din polițiști în prezenta altor doi. A fost constrâns prin amenințări să semneze, deși nu știe să scrie și să citească. S-a deplasat la Asociația A_______ Protejate pentru a i se citi procesul-verbal.
Deși evenimentul s-a întâmplat într-un loc public, într-o zi de duminică, orele 16.20, în proximitatea bisericii, în opinia petentului, este greu de crezut că nu exista niciun martor care să ateste faptul că petentul a refuzat să semneze procesul-verbal.
Petentul a fost în imposibilitatea de a face obiecțiuni, polițiștii scriind ei „nu mai am de făcut obiecțiuni”, dar acesta nu a fost întrebat. După formularea „nu am de făcut obiecțiuni” există o semnătură care nu aparține petentului, semnătua de la rubrica „Înștiințare de plată” fiind diferită.
A solicitat petentul înlocuirea amenzii cu avertismentul având în vedere faptul că nu a existat o tulburare a liniștii publice, că petentul nu a avut intenția de a deranja în niciun fel, că nu au existat persoane care să sesizeze Poliția. De asemenea, petentul a arătat că este o persoană care nu a mai procedat astfel, că este la primul proces-verbal, că nu are ocupație și venituri stabile, fiind în imposibilitatea de a achita această amendă, iar cuantumul amenzii este excesiv față de situația prezentată. A mai menționat că nu poate solicita audierea niciunui martor de la fața locului, care să relateze că situația de fapt este diferită de cea prezentată de Poliție, având în vedere că era singur și nu cunoștea persoanele din jur.
Petentul a alăturat plângerii sale copie de pe cartea de identitate și de pe procesul-verbal atacat.
Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 13.08.2013, intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
A apreciat intimata că procesul-verbal întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001, că fapta descrisă în procesul-verbal contestat este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, coroborat cu prezumția de autenticitate și cu prezumția de veridicitate.
Procesul-verbal a fost întocmit pe baza constatărilor personale ale organului constatator, iar sancțiunea a fost stabilită potrivit art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Intimata a depus la dosar raportul întocmit în data de 03.08.2013 și cazierul contravențional al petentului.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri. Deși a fost chemat pentru explicații în fața instanței, petentul nu s-a prezentat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 24.02.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul M____ C_______ R______ a contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 1 și art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991. S-a reținut că în ziua respectivă, ora 16.20, pe _______________________. 33, petentul a adresat cuvinte și expresii jignitoare persoanelor aflate în jur și a refuzat să fie condus la sediul secției în vederea luării măsurilor legale la cererea expresă a organelor de poliție.
Petentului i-au fost aplicate două amenzi de 300 lei și respectiv 200 lei.
Procesul-verbal a fost înmânat petentului la data întocmirii sale, acestea semnându-l fără obiecțiuni.
În prealabil, instanța reține că, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este datoare să cerceteze legalitatea și temeinicia procesului-verbal și să hotărască asupra sancțiunii.
Verificând, prin prisma art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziții legale indicate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptelor săvârșite, data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Menționarea prenumelui „C_________” în loc de „C_______” reprezintă, în opinia instanței, o simplă eroare materială, care nu poate conduce la anularea procesului-verbal, în condițiile în care persoana contravenientă este cu certitudine identificată, cu ajutorul celorlalte elemente cuprinse în procesul-verbal atacat- nume, celălalt prenume, CNP, carte de identitate, adresă.
De asemenea, lipsa unui martor asistent din cuprinsul procesului-verbal nu constituie un motiv de nulitate al acestuia, având în vedere că, potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001, semnătura unui martor era necesară doar pentru ipotezele în care petentul nu se afla de față, refuza sau nu putea să semneze, ipoteze care nu se regăsesc în speță.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că aceasta conține constatările personale ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dând naștere unei prezumții simple de veridicitate în sensul că situația de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
În analiza principiului proporționalității, instanța reține că dispozițiile Legii nr. 60/1991 au drept scopuri desfășurarea adunărilor publice în mod pașnic și civilizat, protecția participanților și a mediului ambiant, folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun și funcționarea instituțiilor publice sau private, a celor de învățământ, cultură și sănătate, a unităților economice.
Instanța este ținută să asigure o procedură echitabilă în ansamblul ei atunci când încuviințează și administrează probatoriul. Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută nu este reală.
Sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În speță, deși a invocat faptul că cele consemnate în procesul-verbal nu corespund realității, petentul nu a făcut dovada contrară, ignorând solicitările instanței de a se prezenta pentru a fi audiat.
Simpla negare a petentului în sensul că faptele reținute în sarcina sa nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța apreciază că proporționalizarea acestora este corectă în raport de gradul de pericol social al faptelor săvârșite. În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”. Petentului i-a fost aplicate amenzile orientate spre minimul special și nu a justificat existența unor circumstanțe atenuante. Dimpotrivă, instanța reține că petentul a mai sancționat de cinci ori pentru fapte similare, potrivit cazierului contravențional comunicat de intimată (fila 21).
Față de situația de fapt și de drept expusă, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M____ C_______ R______, domiciliat în București, _____________________, ___________, ___________, sector 2 și cu domiciliul procesual ales la Asociația A_______ Protejate, din București, ______________________, sector 4, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – POLIȚIA SECTORULUI 1, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.19, sector 3.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A______ AnchidinAlexandra I____ M_______
Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 30 aprilie 2014