Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
425/2014 din 25 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Decizia nr. 425

Ședința publică din 25 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L_______ B_________

Judecător S_____ N_______ C__________

Grefier C______ C______

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, împotriva sentinței civile nr. 5989 din 12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. R_________ C________ S.R.L., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, în condițiile art. 131 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art. 482 N.C.P.C., tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 N.C.P.C., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Nemaifiind cereri de formulat și probe noi de administrat, tribunalul a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a trecut la soluționarea apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului declarat:

Prin sentința civilă nr. 5989 din 12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea formulată de petenta S.C. R_________ C________ S.R.L., cu sediul în comuna Plopșoru, ___________________, camera 1, jud. G___, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J18/102/27.02.2012, CUI xxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, cu sediul în municipiul Tg-J__, ____________________.154, jud. G___.

A fost anulat procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxxx încheiat la data de 14.03.2013 de Inspectoratul Teritorial de Muncă G___.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.- J__ la data de 27.03.2013 sub nr. unic XXXXXXXXXXXXX, petenta ___________________________ prin administrator R___ M_____ a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxxx din 14.03.2013 ca fiind netemeinic și nelegal, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că cele reținute în actul contestat nu corespund realității întrucât la data de 14.03.2013, dată stabilită ca termen pentru efectuarea controlului cu privire la verificare asupra modului de respectare a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, s-a emis împuternicirea nr.215/14.03.2013 prin care administratorul petentei l-a împuternicit pe inginer S____ Flavian, pentru a reprezenta societatea la I__ G___, administratorul fiind plecat în municipiul Timișoara la negocierea unui contract de subantrepriză.

Persoana împuternicită a ajuns la sediul I__ G___, a luat legătura cu inspectorul de caz, însă acesta a refuzat să colaboreze cu persoana împuternicită care avea și documentele necesare verificărilor, iar ulterior în data de 19.03.2013 a fost comunicat societății petente procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat.

În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că fapta comisă este de o gravitate redusă, iar sancțiunea avertismentului este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, respectiv acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina sa adopte un comportament adecvat pe viitor.

În drept, au fost invocate disp. OG 2/2001.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a atașat la dosar procesul-verbal contestat, iar în copie împuternicirea nr.215 din 14.03.2013 și decizia nr.80 din 07.02.2013, precum și proba testimonială cu martorul S____ Flavian.

Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___ la data de 24.04.2013 a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petentă ca fiind neîntemeiată.

În motivare a arătat că pe adresa instituției au sosit două sesizări care vizau nerespectarea legislației muncii cu privire la nerespectarea timpului de muncă și neplata salariului, motiv pentru care s-a dispus control în vederea confirmării sau infirmării celor sesizate la societatea petentă, fiind încunoștințată în acest sens, iar în urma solicitării petentei a fost stabilită ca dată a controlului data de 14.03.2013.

La data stabilită ca dată a controlului, reprezentantul petentei nu s-a prezentat și nu a solicitat telefonic sau scris amânarea controlului până la orele 16:00, fapt pentru care, aceasta a încălcat prevederile art.23 lit.c din Legea 108/1999.

Deși, prin actul de control s-a stabilit ca măsură să se prezinte după primirea contravenției în data de 26.03.2013, orele 09:00, petenta nu s-a conformat nepermițând în continuare efectuarea controlului.

A mai arătat că petenta și-a motivat în mod tendențios plângerea prin faptul că a arătat că societatea avea lucrări în altă localitate și că a împuternicit o altă persoană să se prezinte la control, aceste aspecte nefiind reale deoarece în data de 14.03.2013 nu s-a prezentat nicio persoană cu niciun document, nesocotind în continuare prevederile legale, deoarece nici în prezent nu a permis efectuarea controlului.

În drept, au fost invocate disp. art.205 Cod procedură civilă, iar în baza art.242 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

A înaintat alăturat, în copie, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxxx din 14.03.2013, procesul-verbal de control nr.xxxxxxxx din 14.03.2013 cu anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, adresa nr.105 din 05.03.2013 emisă de ___________________________, adresa nr.4175 din 27.02.2013 cu dovezi de comunicare, adresa nr.4462 din 18.02.2013, sesizarea înregistrată la I__ G___ sub nr.4462 din 06.02.2013, adresa nr.xxxxxx/GJ din 07.03.2013, sesizarea înregistrată la Garda Financiară G___ sub nr.xxxxxx din 22.02.2013.

Instanța a încuviințat petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul S____ Flavian (fila 43), iar pentru intimat a încuviințat proba cu înscrisurile atașate întâmpinării.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxxx încheiat la data de 14.03.2013, de Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, petenta S.C. R_________ C________ SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei , pentru fapta prev. de art. 23 alin.1 lit. c din Legea nr.108/1999 R.

S- a reținut că în data de 14.03.2013, ora 16:00, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. G___ au constatat faptul că nici reprezentantul legal al angajatorului ___________________________, nici o altă persoană împuternicită din partea angajatorului , nu s-a prezentat până la data precizată mai sus la sediul I.T.M. G___, situat în mun. Tg-J__, _____________________. 154, jud. G___, cu documentele solicitate prin înștiințarea nr.4175/27.02.2013, pentru ca inspectorii de muncă să poată efectua controlul cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

Analizând procesul verbal prin prisma condițiilor de legalitate impuse de art.17 din OG nr. 2 / 2001, instanța de fond a constatat că acestea sunt îndeplinite, neexistând nici o cauză de nulitate expresă.

Procesul-verbal de contravenție a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute de către agentul constatator până la proba contrară care cade conform dispozițiilor art. 1169 Cod civil și art. 129 alineat 1 Cod procedură civilă în sarcina contestatorului.

Petenta s-a apărat, invocând că cele reținute în procesul verbal de contravenție nu corespund realității deoarece în data respectivă, până la finalizarea programului de lucru, cu împuternicirea nr.215/14.03.2013, s-a prezentat angajatul S____ Flavian, cu documentele solicitate la sediul I.T.M. G___, în vederea efectuării controlului cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

Instanța de fond a reținut din declarația martorului S____ Flavian, că apărarea petentei se confirmă, rezultând că aceasta din urmă prin împuternicit (S____ Flavian), a prezentat la sediul I.T.M. G___ actele societății ce i-au fost solicitate în vederea efectuării controlului.

Declarația martorului s-a coroborat cu înscrisul aflat la fila 7, respectiv împuternicirea nr.215/14.03.2013 emisă de către ___________________________.

Pentru toate aceste considerente, instanța a reținut că petenta nu a comis fapta reținută împotriva sa, astfel că, a admis plângerea și a anulat procesul-verbal de contravenției ________ nr.xxxxxxxx încheiat la data de 14.03.2013 de Inspectoratul Teritorial de Muncă G___.

Împotriva sentinței a declarat apel intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele scrise de apel formulate de apelantul intimat I.T.M. G___ s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii civile 5989/12.09.2013 și rejudecând pe fond, respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție GJ nr. xxxxxxxx/14.03.2013 ca fiind temeinic și legal în cuantumul amenzii aplicate.

A considerat că situația de fapt a fost cea reținută de către agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, iar intimata petiționară nu a reușit să facă dovada existenței altei stări de fapt, decât cea reținută în procesul-verbal contestat.

Că, instanța de fond în mod eronat a anulat acest proces-verbal de contravenție, pe simple afirmații (depoziții de martori subiective) că s-ar fi prezentat la control, însă inspectorul de muncă a refuzat să facă acest control fără a face vreo altă dovada în acest sens.

Admițând prin absurd că s-ar fi prezentat la control în data de 14.03.2013 (lucru neadevărat) un împuternicit, ce interes avea agentul constatator să nu îi facă controlul, cu atât mai mult cu cât avea și o sesizare la care trebuia să trimită răspuns. Ca sa poată face dovada celor afirmate avea posibilitatea să își pună ștampila pe ordinal de deplasare. Intervalul de timp în care a avut posibilitatea de a se prezenta la control a fost foarte mare, mai bine de doua săptămâni de la lăsarea înștiințării, însă a considerat că dacă se sustrage acestui control, nu poate pății nimic.

Instanța de fond a reținut în mod eronat, o altă stare de fapt doar în baza afirmațiilor făcute de către intimata petiționară.

Cu toate că din probatoriul administrat, petenta nu a putut face dovada că nu a prezentat documentele pentru control, instanța a reținut o altă stare de fapt, în sensul că petentul ar fi emis o împuternicire pe numele angajatului S____ Flavian. Fără probe pertinente, instanța a considerat că în speța de față existau suficiente dubii asupra veridicității celor consemnate de agentul constatator, considerând că se impunea admiterea plângerii și anularea procesului-verbal contestat.

Reaua-credința și sustragerea de la efectuarea controlului a fost și faptul că avea obligația, după primirea contravenției (prin măsura lăsată) să se prezinte în data de 26.03.2013, în vederea finalizării controlului. Nefăcând acest lucru și neanunțând despre imposibilitatea de a fi prezent, denotă încă odată că amenda aplicată a fost justificată.

Nu s-a putut împărtășii punctul de vedere al instanței de judecată care a pronunțat o sentință doar pe baza unor afirmații, fără să țină cont de apărările făcute și de starea de fapt constatată de către un inspector de muncă care nu avea nici un interes să nu efectueze un control al documentelor, dacă acestea erau prezentate.

Față de motivele arătate mai sus, a considerat că se impune admiterea recursului așa cum a fost el formulat.

Analizând temeinicia și legalitate a sentinței apelate, în raport de criticile formulate prin cererea de apel și în raport de dispozițiile art. 466 și art. 470 C.pr.civ., tribunalul constată că apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, este neîntemeiat, urmând a fi respins din următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxxx încheiat la data de 14.03.2013, de Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, petenta S.C. R_________ C________ SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei, pentru fapta prev. de art. 23 alin.1 lit. c din Legea nr.108/1999 R.

S- a reținut că în data de 14.03.2013, ora 16:00, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. G___ au constatat faptul că nici reprezentantul legal al angajatorului ___________________________, nici o altă persoană împuternicită din partea angajatorului , nu s-a prezentat până la data precizată mai sus la sediul I.T.M. G___, situat în mun. Tg-J__, _____________________. 154, jud. G___, cu documentele solicitate prin înștiințarea nr. 4175/27.02.2013, pentru ca inspectorii de muncă să poată efectua controlul cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

În urma administrării probatoriului, instanța de fond a admis plângerea formulată de petentă, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție.

Criticile apelantului intimat vizează netemeinicia sentinței apelate în sensul că instanța de fond a reținut în mod eronat o altă stare de fapt doar în baza afirmațiilor făcute de către intimata petentă.

Verificând temeinicia sentinței apelate, în raport cu aceste critici, tribunalul constată că nu sunt fondate criticile privind netemeinicia sentinței instanței de fond întrucât, așa cum se reține din considerentele hotărârii, instanța de fond a analizat în mod temeinic probele administrate în cauză și de asemenea, a apreciat în mod corect că intimata petentă a reușit să facă dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal, respectiv din declarația martorului S____ Flavian, a rezultat că apărarea petentei se confirmă în sensul că, aceasta, prin împuternicit S____ Flavian, a prezentat la I.T.M. G___, actele societății ce i-au fost solicitate în vederea efectuării controlului, declarația martorului fiind coroborată cu înscrisul aflat la fila nr. 7 din dosarul de fond, respectiv împuternicirea nr. 215/14.03.2013 emisă de către S.C. R_________ C________ S.R.L.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 480 N.C.P.C., va fi respins ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, cu sediul în Tg-J__, _____________________. 154, județul G___, împotriva sentinței civile nr. 5989 din 12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. R_________ C________ S.R.L., cu sediul în comuna Plopșoru, ___________________, camera 1, jud. G___, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J18/102/27.02.2012, CUI xxxxxxxx.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 Iunie 2014, la Tribunalul G___.

Președinte,

L_______ B_________

Judecător,

S_____ N_______ C__________

Grefier,

C______ C______

Red. L.B.

Tehnored. C.C.

Judecăt. fond C.L. M______

4 ex./08 Iulie 2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025