Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
976/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. 5509 /193/2013 Apel – Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din data de 30 octombrie 2015

Instanța compusă din:

Președinte - H________ G___ A____

Judecător - P_______ M_____ M______

Grefier - F______ G___________ G______

DECIZIA NR. 9 7 6

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta –petentă Societatea Comercială „P_______ „SRL în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier ISCTR București, împotriva sentinței civile nr. 4504 din 23 aprilie 2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, și văzând faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.


T R I B U N A L U L ,


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

P___ plângerea înregistrată la data de 18.03.2013 pe rolul Judecătoriei B_______, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta _______________ P___ adm A_____ Alberto F_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ___________ nr. xxxxx din data de 05.03.2012, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea acțiunii, petenta a precizat că solicită anularea procesului verbal deoarece în 05.03.2013, orele 8,50, conducătorul auto C______ V_____, ce conducea autotractorul nr. 3 înmatriculat cu nr. XXXXXXXXX și semiremorca 04 înmatriculată cu nr. XXXXXXXXX, a fost oprit de către organul constatator pe mia DN29 km 28+500 localitatea Vlădeni, județul B_______, pentru un control de rutină.

S-a constatat ca, conducătorul auto nu a putut prezenta organelor de control nici un document justificativ (diagrama tahografică, cartelă tahografică, listare cu imprimanta tahografică digitală, certificat de desfășurare a activității, conform Reg. CE nr.561/06 sau AETR pentru perioada 23.03.2013 ora 12,00 - 01.03.2013, ora 9,50. În urma documentelor prezentate s-a constatat că, conducătorul auto era angajat cu contract de muncă, urmând să-și înceapă activitatea cu data de 19.02.1013. Conducătorul auto a prezentat organului constatator numai diagrame pentru perioada 19.02.xxxxxxxxxxxxxxx13 și 01.03.xxxxxxxxxxxxxxx13, drept pentru care societatea a fost sancționată contravențional cu suma de 4000 lei.

Menționează că pentru perioada în care conducătorul auto nu a putut face dovada desfășurării activității sale întrucât a fost liber, i-a fost întocmit certificat de desfășurare a activității, pe care, conducătorul auto nu l-a luat asupra sa. Conducătorul auto era angajat cu carte de munca de la data de 19.02.2013, de când a început activitatea societatea si nu cum greșit s a constatat urma să-și înceapă activitatea.

Se mai arată că procesul verbal nu este semnat de un martor, s-a întocmit in lipsa conducătorului auto, operatorul de transport nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni.

Se apreciază că, în acest caz, conducătorul auto este vinovat de faptul că nu s-a îngrijit să ia asupra sa documentele necesare si nu firma.

În final, petenta menționează că fapta săvârșită nu prezintă un grad de pericol ridicat, solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii în avertisment.

În susținerea acțiunii, petenta a depus la dosar înscrisuri: filele 7 – 10.

Intimatul, legal citat, nu a trimis reprezentant în fața instanței, dar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal.

În motivarea întâmpinării, intimatul a precizat că la controlul efectuat de către inspectorii ISCTR in data de 05.03.2013 ora 8:50. pe DN 29. km 28+500 in apropierea loc. Vlădeni, jud. B_______, asupra ansamblului de vehicule, format din autotractor N3 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX. ce tracta semiremorca XXXXXXXXX, deținut si utilizat de către _______________. conform copiei conforme nr xxxxxxx condus de conducătorul auto C______ V_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx. angajat cu contract de munca nr. 1/18.02.2013. urmând sa înceapă activitatea cu data de 19.02.2013), ce efectua un transport rutier contra cost de mărfuri, iar la verificarea înregistrărilor tahografice (diagramele), conducătorul auto sus menționat nu a prezentat înregistrările de pe data de 23.02.2013 orele 12:00 pana pe data de 01.03.2013 si nici un alt document justificativ din care sa rezulte ca ar fi desfășurat alta activitate, acesta prezentând doar următoarele diagrame: 09.02.xxxxxxxxxxxxx13; 20.02.xxxxxxxxxxxxx13: 21.02.xxxxxxxxxxxxx13; 22.02.xxxxxxxxxxxxx13; 01.03.xxxxxxxxxxxxx13; 02.03.xxxxxxxxxxxxx13: 03.03.xxxxxxxxxxxxx13; 04.03.xxxxxxxxxxxxx13; 05.03.2013: abatere ce constituie contravenție in conformitate cu dispozițiile art.8 alin. l pct.31 din O.G. nr.37/2007 modif. prin OG nr.21/2009 + Legea nr.52/2010 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducătorilor auto si utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

S-a întocmit si formularul de control in trafic ________ nr xxxxxxx/ 05.03.2013, pe care conducătorul auto a refuzat sa-l semneze, si sa primească un exemplar.

Menționează intimatul că sancțiunea avertismentului nu se impune pentru ca o atare situație ca cea sancționată in cauza de fata. nu poate fi socotita drept o fapta cu gravitate redusa in sensul art. 7, al in.2 din O.G 21 2001. Avertismentul se aplica atunci când fapta are gravitate redusa, ori nu se poate susține un astfel de caracter mai puțin grav, unei fapte*pe care legiuitorul o prevede sub sancțiunea minima de 4000 lei, cea maxima fiind de 8000 Iei.

Intimatul învederează instanței că răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legale îi revine operatorului de transport și nu conducătorului auto, persoana juridică poate să-și sancționeze șoferul dacă contravenția a fost săvârșită din vina acestuia, însă acest fapt nu o exonerează de răspundere deoarece răspunderea pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajata ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce le revine vor fi săvârșit o faptă ilicita. Conducătorul auto este angajatul societății și a acționat ca prepus al acesteia, răspunderea revine societății în acest caz, deci în mod corect agentul constatator a procedat la sancționarea acesteia. Totodată, art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede: Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează.

Intimatul mai invocă dispozițiile art. 254-255 C.pr.civ. care stipulează că instanțele judecătorești trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului ordonând în acest scop administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare în acest scop chiar dacă părțile s-ar opune, în materia contravențională poziția contravenientului este asimilată cu cea a reclamantului, iar conform art. 1169 Cod civil cel care face o propunere în fața instanței de judecată trebuie să o dovedească.

În drept, intimatul a indicat ca temei dispozițiile prevederile art. 205-208 Cod de procedura civila, ale OG nr.2/2001, OG nr.37/2007 modif prin OG nr.21/2009, privind stabilirea incalcarilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European, Ordinul MTI nr.995/2011, Ordinului MT nr. 1.058/2007, Ordinul MTI nr.980/2011, Ordonanța Guvernului nr.27/2011, Legea nr.52/2010.

În susținerea întâmpinării, intimatul a depus la dosar înscrisuri: filele 20 - 41.

Pentru justa soluționare a cauzei a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți și, la cererea petentei, audierea martorului C______ V_____.

P___ Sentința 4504/23.04.2014, Judecătoria B_______ a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxx din data de 05.03.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în sumă de 4000, pentru încălcarea prevederilor art.8 alin. l pct.31 din O.G. nr.37/2007, reținându-se, în urma controlul efectuat în data de 05.03.2013 ora 8:50. pe DN 29. km 28+500 in apropierea loc. Vlădeni, jud. B_______, asupra ansamblului de vehicule, format din autotractor N3 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX. ce tracta semiremorca XXXXXXXXX, deținut si utilizat de către _______________. conform copiei conforme nr xxxxxxx condus de conducătorul auto C______ V_____ ( având CNP xxxxxxxxxxxxx, angajat cu contract de munca nr. 1/18.02.2013. urmând sa înceapă activitatea cu data de 19.02.2013) ce efectua un transport rutier contra cost de mărfuri, iar la verificarea înregistrărilor tahografice (diagramele), conducătorul auto sus menționat nu a prezentat înregistrările de pe data de 23.02.2013 orele 12:00 pana pe data de 01.03.2013 si nici un alt document justificativ din care sa rezulte ca ar fi desfășurat alta activitate, acesta prezentând doar următoarele diagrame: 09.02.xxxxxxxxxxxxx13; 20.02.xxxxxxxxxxxxx13: 21.02.xxxxxxxxxxxxx13; 22.02.xxxxxxxxxxxxx13; 01.03.xxxxxxxxxxxxx13; 02.03.xxxxxxxxxxxxx13: 03.03.xxxxxxxxxxxxx13; 04.03.xxxxxxxxxxxxx13; 05.03.2013: abatere ce constituie contravenție.

Petenta nu a avut posibilitatea de a semna de luare la cunoștință procesul verbal, în lipsa unui reprezentant legal, iar față de cele consemnate a formulat în termen legal plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, motivând că pericolul social al contravenției reținute în sarcina sa este redus, nedorind nici un moment încălcarea dispozițiilor legale.

Deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese privind forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din ansamblul dispozițiilor din acest act normativ și în special din cele ale art. 34, reiese că procesul verbal face dovada cu privire la situația faptică și încadrarea în drept până la proba contrarie, care este în sarcina petentei.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, Judecătoria a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

A considerat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art.8 alin.l pct.31 din OG nr.37/2007 modif prin OG nr.21/2009+Legea nr.52/2010.

Astfel, potrivit art.8 alin.l pct.31 din OG nr.37/2007: Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 și ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale:: (…) 31. neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85 sau Acordului AETR, după caz.

Totodată, potrivit art. 9 alin 1 lit d) din OG nr.37/2007: Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează (…) cele de la alin. (1) pct. 11, 30, 31, 32 și 37, cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier;.

Conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001: Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.

Petenta a susținut că nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale reținute de agentul constatator și care au condus la aplicarea sancțiunii contravenționale, motivat de faptul că transporturile sunt efectuate doar în interes personal. Cu toate acestea, petenta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că transportul din data de 29.03.2012 a fost efectuat în scop propriu, cu toate că instanța a emis o adresă petentei pentru termenul de judecată din data de 13.06.2013.

Judecătoria a constatat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere prevederile art. 1171 C.civ., se reține, de regulă, că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 C.civ., sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

În concluzie, petenta a avut posibilitatea legală de a dovedi că nu este vinovată, solicitând să se administreze probe, lucru pe care nu l-a realizat, astfel încât este evident că nu poate să-și invoce în fața instanței o culpă proprie pentru a obține anularea procesului verbal, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Judecătoria nu a reținut susținerile petentei în legătură cu faptul că motivul pentru care conducătorul auto nu a putu face dovada desfășurării activității sale întrucât a fost liber, se datorează acestuia deoarece conducătorul auto nu a luat asupra sa certificatul de desfășurare a activității nu se confirmă din întregul material probator administrat. Astfel, pe de o parte petente nu a depus vreun document care să confirme cele susținute iar pe de altă parte martorul audiat sub prestare de jurământ (f. 83) a arătat că la plecarea în cursă că nu i-au fost înmânate toate documentele și chiar a sesizat acest lucru administratorului societății care i-a transmis să plece în cursă așa că „rezolvă el”.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia, apreciază că agentul constatator a proporționalizat corect sancțiunea aplicată. În plus, se observă că amenda în valoare de 4000 lei reprezintă minimul amenzii prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. 1 lit d. din OG nr.37/2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel ______________, solicitând admiterea apelului și anularea hotărârii.

În motivarea apelului s-a arătat că întreaga vină pentru săvârșirea contravenției o poartă conducătorul auto, care nu a luat cu el toate documentele, deși i-au fost pregătite de societate, iar după încărcare nici nu s-a mai întors la societate. Apelanta a apreciat că este mincinoasă mărturia conducătorului auto.

La cererea de apel s-a anexat certificatul de desfășurare a activității.

P___ întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea apelului, arătând că răspunderea aparține întreprinderii și că ulterior controlului petenta a săvârșit noi abateri.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la considerentele sentinței primei instanțe, poziția părții adverse și probatoriul administrat, Tribunalul constată următoarele:

Declarația conducătorului auto depistat în trafic a fost o probă solicitată de petentă pe care prima instanță a administrat-o, iar Tribunalul nu are nici un indiciu pentru care să o aprecieze ca fiind mincinoasă, motiv pentru o va considera ca pe o probă câștigată cauzei.

Certificatul de desfășurare a activității anexat la cererea de apel emană doar de la societate și nu poate fi invocată de apelantă pentru a-și dovedi nevinovăția, acest certificat putând fi completat oricând, după încheierea procesului verbal de contravenție. De altfel, un înscris asemănător dar într-o formă ușor diferită a fost anexat și la plângerea contravențională, fapt ce întărește concluzia că suntem în prezența unui înscris completat anume pentru proces. În plus, pe acest certificat trebuia să se regăsească și semnătura conducătorului auto, semnătură care lipsește.

Asupra sancțiunii aplicabile, instanța hotărăște potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind corespondența între gradul de pericol social al contravenției și sancțiunea stabilită, în raport de elementele de individualizare ale acesteia, prevăzute de art. 21 alin. 3 din ordonanță, și anume limitele prevăzute de actul normativ, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța de fond a ținut seama de aceste elemente, și a făcut o apreciere incorectă a gradului concret al pericolului social, deoarece contravenția nu este una singulară, fiind sancționată pentru abateri la aceeași lege, fără a-și corija comportamentul, aceste împrejurări fiind tocmai de natură a determina aplicarea unei sancțiuni pecuniare, în considerarea faptului că scopul de prevenție generală și specială al sancțiunii contravenționale nu poate fi atins în speță doar prin aplicarea unui „Avertisment”.

Pentru aceste motive, văzând că prima instanță a apreciat corect și legal atât probatoriul administrat cât și dispozițiile legale incidente în cauză, în temeiul art. 480 C.proc.civ., se va respinge ca nefondat apelul.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta –petentă Societatea Comercială „P_______ „SRL prin administrator A_____ Alberto F_____, domiciliat în Oraș B____, Aleea Teilor, _____________, __________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier ISCTR București, cu sediul în ________________________, ________________________. 38, împotriva sentinței civile nr. 4504 din 23 aprilie 2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

H________ G___ A____ P_______ M_____ M______ F______ G.G______





Red. – P.M.M. .

Tehnored. F.G./PM

4 ex 25.11.2015


Judecătoria B_______ – Jud. B____ P___



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025